Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Alimentele modificate genetic duc la infertilitate şi sterilitate

de Mihai Vasilescu

Un studiu realizat de Universitatea din Viena în colaborare cu Agenţia pentru sănătate şi siguranţa hranei (Austrian Agency for Health and Food Safety) şi Ministerul Sănătăţii din Austria a ajuns la concluzia că porumbul modificat genetic determină infertilitate şi sterilitate. 

Asociaţiile care protestează împotriva alimentelor modificate genetic atrăseseră de multă vreme atenţia asupra acestui fapt. Anul trecut, Congresul american a primit cartea lui Jeffrey Smith, directorul executiv al Institutului pentru Tehnologie Responsabilă. Având ca titlu „Ruleta genetică” (Genetic Roulette), aceasta  avertiza asupra a 65 de probleme serioase de sănătate, printre care infertilitatea şi sterilitatea,  cauzate de consumul de alimente modificate genetic.

Spre exemplu, porumbul Monsanto este modificat genetic pentru a produce o substanţă asemănătoare cu pesticidele, care îl face mai rezistent faţă de dăunători. Numeroşi fermieri din SUA s-au plâns că animalele pe care le hrăneau cu un astfel de porumb ajungeau apoi în mod inevitabil să sufere de sterilitate, respectiv infertilitate. Acum există şi o confirmare ştiinţifică din partea unei instituţii recunoscute.

Jeffrey Smith a declarat: „În SUA, alimentele modificate genetic sunt responsabile de o mulţime de probleme de sănătate. Guvernul trebuie să le interzică imediat, pentru că sunt periculoase. Consumatorii nu mai trebuie însă să aştepte ca guvernul să facă primul pas, trebuie şi ei să acţioneze.”

Institutul pentru Tehnologie Responsabilă a lansat o campanie pentru o Americă mai sănătoasă, prin care urmăreşte să mobilizeze cetăţenii, organizaţiile, mediul de afaceri, mass-media pentru ca aceştia să respingă în masă alimentele modificate genetic. Reprezentaţii firmei Monsanto nu au comentat în niciun fel această situaţie.  

yogaesoteric
30 noiembrie 2008

Articole publicate recent

> 24 Mai20 de întrebări esenţiale pentru lămurirea cazului Skripal

> 24 MaiUriaşa manipulare «Cambridge Analytica – Trump» încearcă să-i ascundă pe adevăraţii manipulatori

> 21 MaiUn juriu UE a decretat că un oraș din Ungaria NU poate fi Capitală Europeană a Culturii pentru că are «prea mulți oameni albi fericiți»

> 21 MaiEnglezii vor putea fi judecaţi şi condamnaţi pentru ceea ce ar putea gândi. Realitate tip «1984» pe site-ul poliţiei londoneze!

> 20 MaiDupă 28 de ani de spălare a creierelor, românilor li se fură țara și ei aplaudă!

> 18 MaiEuropa de Est în epoca post-modernă. Implicaţii geopolitice

> 18 MaiEvadarea din corporatism este necesară

> 17 MaiTimmermans, dragul de el, este mult nazi

> 16 MaiO înghețată... mult prea rece

> 16 MaiPolițiștii chinezi îi spionează pe cetățeni cu ajutorul unor ochelari cu funcție de recunoaștere facială

> 16 MaiGeorge Soros, la Davos: Facebook și Google au zilele numărate

> 15 MaiSfârșitul proiectului UE este deja aproape

> 15 MaiCum mai stăm acum cu armele nucleare…

> 14 MaiComentarii și analize asupra unei făcături penibile ce a riscat să aprindă din nimic fitilul ultimului război mondial

> 14 MaiIstoria puţin cunoscută. Comerţul cu sclavi africani în lumea arabo-musulmană

> 13 MaiÎn timp ce țara se umple cu moschei, francezii vor să elimine crucea de pe statuia Papei Ioan Paul al II-lea din Bretania

> 12 MaiSuedia a lansat microcipul implantat care înlocuiește astfel biletul de tren

> 12 MaiNeocolonialismul, antanta anti-românească și planul de distrugere sistematică a țării folosind ciomagul «paradelii» instituționalizate

> 12 MaiNoi, poporul american, aducem 28 de capete de acuzare privitoare la anumite acțiuni de înaltă trădare ce au fost pas cu pas săvârșite

> 11 MaiDiscursul lui Macron în PE, o sinteză despre planul pus la cale de rețeaua progresisto-globalistă de a desființa rapid statele naționale din Europa

> 11 MaiNe obișnuim deja cu ideea de a fi mereu supravegheați? Nu o fi împotriva «Drepturilor și libertăților fundamentale ale omului»?

> 11 MaiMasoneria, sistemul de minciună planetară

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga