Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Şivaism >Articole >
PRAKASHA – Lumina conştiinţei divine străluceşte orbitor (I)

de profesor YOGA Dan Bozaru

Pentru a putea intui realitatea unor aspecte fundamentale care constituie natura ultimă a Manifestării este necesar să abandonăm impulsul de a judeca logic sau de a raţiona sec cu privire la aceste noţiuni pline de taine. În această categorie de analiză intră mai ales elementele esenţiale ce definesc însăşi esenţa Sinelui Suprem, PARAMASHIVA.

Experienţele mistice trăite de fiinţe eliberate spiritual, de sfinţi sau chiar de oameni obişnuiţi care s-au bucurat, în unele momente ale vieţii lor, de graţia spontană şi copleşitoare a lui Dumnezeu Tatăl, confirmă în unanimitate că unul dintre aspectele dominante ale Realităţii Supreme (Dumnezeu) este cel al luminii necreate (PRAKASHA).

În terminologia limbii sanscrite, PRAKASHA înseamnă „lumină pură”, „ceea ce este luminos prin sine însuşi” sau „cea care se revelează pe sine însăşi”. PRAKASHA constituie esenţa şi totodată natura supremă, Sinele Divin ATMAN, a tot ceea ce există în Creaţie. Faptul că lucrurile, fiinţele şi fenomenele apar în Manifestare se datorează, în primul rând, acestei lumini, iar esenţa ei, Manifestarea este însăşi lumina divină care reflectă totul.

Însă, chiar dacă natura esenţială a tuturor lucrurilor este aceeaşi, fiecare dintre ele apare în Creaţie conform specificului său. Marele înţelept eliberat Abhinavagupta afirmă, în TANTRALOKA, opera sa fundamentală, că tot ce s-ar putea presupune că nu face parte din această Lumină Supremă a lui SHIVA este „la fel de ireal ca o floare care creşte în cer”. De aici putem concluziona că PRAKASHA susţine apariţia tuturor lucrurilor sau fenomenelor în Creaţie şi totodată este sursa unică din care provin toate lucrurile.

PRAKASHA nu este o lumină statică, ci dimpotrivă, foarte vie, vibrândă – aceasta reprezintă una dintre caracteristicile sale foarte importante.

Lumina divină pulsează fără încetare şi tocmai dinamismul său şi extraordinara sa ritmicitate universală face posibilă manifestarea fenomenală. În acelaşi timp, însă, lumina conştiinţei divine se retrage în ea însăşi, se tăinuieşte, se ocultează şi conştiinţele individuale limitate nu o pot percepe. De fapt, această particularitate şi activitate a lui PRAKASHA, care transcende timpul, o deosebeşte în mod fundamental de orice alt fenomen fizic sau subtil care, prin comparaţie, ne apare drept inert.

Lumina conştiinţei divine supreme reprezintă unitatea de manifestare a nenumăratelor forme pe care şi le asumă în Creaţie, precum şi unitatea întregului ansamblu, uluitor de complex, al tuturor categoriilor de manifestare (TATTVA). Aşadar, giganticul Macrocosmos este reflectarea spontană şi continuă a lui PRAKASHA în sine însăşi, este chiar pulsaţia sau vibraţia (SPHURATTA) acestei Lumini supreme ce radiază pretutindeni, este chiar starea de manifestare a conştiinţei divine.

PRAKASHA străluceşte orbitor clipă de clipă în tot ceea ce există şi face astfel posibilă manifestarea diversă (atât individuală, cât şi în ansamblu) a obiectelor, fiinţelor şi fenomenelor. Totuşi, ea nu este atât de implicată sau identificată cu acestea, încât să sufere o disociere în propria ei natură. Pentru a înţelege mai bine, este suficient să comparăm această situaţie cu gradul de implicare a unui om obişnuit (o conştiinţă individuală limitată) în orice acţiune a sa şi cu gradul lui de identificare (de multe ori totală) în respectiva acţiune. Cel mai elocvent exemplu este identificarea lui cu trupul din carne şi oase, despre care este convins că reprezintă adevărata sa natură şi esenţă. În acest caz, „uitarea” este practic completă şi există o profundă disociere între conştiinţa individuală a omului şi natura sa reală.

Totul unit cu tot

Această separaţie care apare în diferite grade de intensitate între natura reală a lucrurilor, PRAKASHA sau lumina conştiinţei supreme şi conştiinţa individualităţii lor în manifestare, constituie însăşi cheia de boltă pentru înţelegerea modului în care Creaţia a fost emisă. Într-un fel, separaţia reprezintă motorul ce face posibilă manifestarea şi evoluţia lucrurilor, ea dă aşadar sens şi coerenţă existenţei lor în Macrocosmos. De obicei, experienţa pe care o trăim prin raport la orice obiect sau fenomen din lumea exterioară poate fi exprimată prin cuvintele: „eu văd aceasta”.

În realitate, obiectul respectiv nu este separat de rest, deoarece nu are o existenţă de sine stătătoare, nu există prin sine însuşi. Noi vedem, de fapt, forma manifestată pe care obiectul şi-o asumă, ca un principiu luminos al experienţei conştiinţei. PRAKASHA reflectă sau proiectează în ea însăşi forma obiectului respectiv, care are la bază un principiu luminos; noi percepem însă acea formă în mod obiectiv şi disociat de sursa ei supremă, care a generat-o şi i-a făcut posibilă existenţa. Atunci gândim în mod reflex că obiectul este o entitate individuală care există separat de celelalte entităţi din Macrocosmos.

În eternul prezent

Spre deosebire de modul fals în care conştiinţa individuală limitată percepe realitatea exterioară, lumina divină (PRAKASHA) este mereu autorevelată, există mereu prin ea însăşi şi niciodată nu poate dispărea sau nu poate „uita” complet ceea ce o face să existe, deoarece ea însăşi este propria sa sursă de existenţă. Aceasta înseamnă, implicit, că orice există în univers (lucru, fenomen, fiinţă etc.) nu va putea să obstrucţioneze vreodată sau să determine dispariţia luminii conştiinţei divine. Aceasta se datorează raportului de cauzalitate ce există între PRAKASHA şi lumea obiectivă (deoarece realitatea exterioară este un efect direct al vibraţiei luminii supreme), dar mai ales libertăţii absolute şi necondiţionării luminii divine prin raport la orice tip de manifestare căreia îi dă naştere.

Tocmai de aceea, înţelepţii eliberaţi ai şivaismului non-dualist din Caşmir afirmă la unison că PRAKASHA este cea mai înaltă realitate (PARAMARTHA). Ea face posibilă apariţia Creaţiei, cu nesfârşita sa varietate de nume şi forme, şi totodată îi asigură în fiecare clipă înnoirea, conferindu-i astfel un caracter foarte dinamic şi divers. Acesta este motivul principal pentru care se afirmă că misterele Manifestării sunt nenumărate, că ea este mereu nouă şi plină de taine ce aşteaptă să fie dezvăluite, revelate celui care a dobândit capacitatea de a le percepe şi de a le înţelege dimensiunea spirituală reală.

Printre altele, aceasta este şi explicaţia profundă a sintagmei „eternul prezent”. Prezentul transcende întotdeauna timpul, ce implică doar noţiunile de trecut şi viitor. De altfel, timpul şi spaţiul nu sunt decât relaţii specifice, de natură energetică, ce se stabilesc continuu între lumea exterioară în care trăim şi propria noastră conştiinţă. Tocmai de aceea, ele nu vor putea să influenţeze niciodată unitatea şi integritatea conştiinţei divine absolute, care le transcende complet. Prin urmare nici timpul şi nici spaţiul (caracteristici fundamentale ale multiplicităţii) nu pot divide ori separa în părţi mai mici PRAKASHA, deoarece ele sunt intim fuzionate cu însăşi această lumină divină care le face posibilă existenţa în Univers.

PRAKASHA este chiar strălucirea glorioasă a Absolutului, vie, liberă şi necondiţionată în manifestarea ei. Prin urmare nu reprezintă un principiu impersonal şi abstract, ci este chiar Lumina lui Dumnezeu, Inima lui Supremă, sursa infinit luminoasă şi originea a tot ceea ce există şi se manifestă. Astfel, Dumnezeu Tatăl este chiar Lumina Conştiinţei (PRAKASHA) care face posibilă prezenţa în Creaţie atât a ceea ce este real, cât şi a ceea ce este nereal, adică atât a iluminării, cât şi a întunericului conştiinţei.

El, paradoxul

Această directă şi copleşitoare percepţie a realităţii lui Dumnezeu Tatăl, ce reprezintă totodată concepţia metafizică despre Absolutul Divin formulată de Abhinavagupta, este asemănătoare cu descrierea experienţelor mistice ale unor sfinţi creştini din trecut şi se distanţează evident de părerea pur speculativă a psihologilor şi filosofilor occidentali moderni sau a celor din vechime, cu privire la natura conştiinţei. De pildă, în cartea Numele divine, sfântul creştin Dionisie Areopagitul descrie unele aspecte ale Realităţii Supreme (Dumnezeu Tatăl) într-un mod foarte asemănător cu concepţia înţelepţilor şivaismului din Caşmir, când aceştia se referă la lumina conştiinţei absolute a lui BHAIRAVA:

„Fiind Unul, Dumnezeu comunică această unitate indistructibilă a sa în orice parte, oricât de mică ar fi ea, din lumea pe care a creat-o. În acelaşi timp, el face acelaşi lucru şi în ansamblul lumii, luată ca un întreg. El este unic şi neschimbător în esenţa Sa într-un mod care depăşeşte înţelegerea obişnuită, nefiind nici multiplicitatea lucrurilor (când acestea sunt considerate separat), dar nici suma lor totală (când ele sunt considerate ca un întreg) (…) Unitatea lui este ceva complet diferit de simpla adunare într-un întreg a părţilor separate (…) De aceea, despre El nu se poate vorbi decât în termeni de paradox. El este pluralitatea indivizibilă, nesfârşită şi exuberantă, dar, în acelaşi timp, foarte ascunsă, ocultată, profund misterioasă. Manifestarea Lui este mereu nouă, desăvârşind şi menţinând în acelaşi timp, într-o stare de perfecţiune, atât unitatea cât şi pluralitatea Sa.”

„Astfel BHAIRAVA, Stăpânul Divin, care este chiar Lumina Supremă (PRAKASHA), există prin Sine Însuşi. De aceea, El nu are început, dar în acelaşi timp este primul şi ultimul dintre lucruri. El este eternul prezent. În aceste condiţii, ce altceva s-ar mai putea spune despre El? Desfăşurând în  Creaţie categoriile de existenţă (TATTVA) care nu sunt altceva decât expansiunea propriului său Sine Suprem, El iluminează perpetuu totul, menţinându-se identic cu Sine Însuşi. Astfel, datorită faptului că se iluminează pe Sine Însuşi, El se reflectă, de asemenea, asupra propriei Sale naturi esenţiale, fără ca, prin aceasta, extazul uimirii Lui nesfârşite să se diminueze în eternitate.” Abhinavagupta, comentariu (VIVARANA) la celebrul text PARATRIMSHIKA

Citiţi continuarea acestui articol.

Articol extras din Revista YOGA MAGAZIN nr. 57

Citiţi şi:
SPANDAKARIKA: Aforismele despre Suprema Rezonanţă Divină
Abhinavagupta

yogaesoteric
decembrie 2008




Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga