Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Jean Klein - Martorul eternităţii

„Te-ai obişnuit să trăieşti în fracţiuni. Când imaginea de sine moare, tu trăieşti în întreg. Această împlinire nu poate fi niciodată obiectivată, deoarece nu există niciun agent autorizat s-o gândească. Ea poate fi trăită. Tu trebuie să te familiarizezi cu moartea. Este un nou sentiment. Un sentiment fără sentiment. Tu îţi imaginezi că moartea imaginii de sine este o absenţă. Dar asta o spune doar ego-ul în numele propriei lui supravieţuiri. Ieşi afară din cercul vicios al trăirii în lumea îngustă a ego-ului. Moartea ego-ului nesigur te lasă în deplină securitate. Astfel, ceea ce este insecuritate din punctul de vedere al eu-lui relativ, este securitate absolută în ceea ce priveşte fiinţa ta întreagă.”

Născut în 1916, într-o familie de muzicieni, Jean Klein a copilărit la Brno, în Cehoslovacia, călătorind apoi în Germania şi Austria, către Viena şi Berlin. În timpul adolescenţei sale, cuprins de o sete de cunoaştere şi o „profundă dorinţă către libertate”, a citit foarte multe lucrări aparţinând lui Dostoievsky, Nietzsche, Krishnamurti. La vârsta de 16 ani, influenţat de scrierile şi filosofia lui Gandhi, a devenit vegetarian. Însă fiinţa care a avut cel mai mare impact asupra sa, prin mesajul transmis în scrierile sale, a fost Rene Guenon, cu a sa lucrare „Simbolismul crucii”. În urma citirii acestei cărţi, Klein a avut pentru prima oară intuiţia posibilităţii de a fi sau a deveni o parte integrantă a Totului, a unităţii divine. La vârsta de 17 ani, a experimentat o primă „trezire a conştiinţei”, pe care o descrie astfel: „Aşteptam, într-o după amiază călduroasă, venirea unui tren. Nu era nimeni pe peron, iar peisajul nu mă atrăgea în niciun fel. Era linişte. Trenul întârzia, iar eu aveam sentimentul că aştept fără a aştepta; eram relaxat şi mintea era liniştită, fără niciun gând care să-mi capteze atenţia. La un moment dat, un sunet neobişnuit m-a făcut să devin conştient de liniştea din jurul meu. Nu era o linişte obiectivă de care devenisem conştient, aşa cum adeseori se petrece când ne aflăm într-un loc calm unde, brusc, un sunet străpunge tăcerea. Nu, devenisem conştient de acea linişte şi pace aflată dincolo de liniştea exterioară. Era ca o stare interioară de fundal, care m-a ajutat să devin un martor atât în ceea ce priveşte evenimentele lumi interioare, cât şi în cazul celor exterioare”.

„Am ştiut pentru prima dată că sunt cu adevărat prezent”

La maturitate, a devenit medic, iar în 1933 a părăsit Germania trăind, în timpul celui de-al doilea război mondial, în Franţa. În tot acest timp însă, nevoia interioară de a găsi „o împlinire” reală, sufletească, l-a determinat să plece în India. Nu plecase în căutarea unui Ghid spiritual. Chiar el afirmă că: „Am lăsat în urmă toate referinţele la experienţele trecute. De aceea, am avut o stare de deschidere, de receptivitate faţă de tot.” A întâlnit totuşi, la Bangalore, un Învăţător, pe care el l-a numit simplu Pandiji, şi care l-a iniţiat în înţelepciunea ADVAITA, aceeaşi înţelepciune a non-dualismului răspândit de învăţăturile lui Ramana Maharishi sau Nisargadatta Maharaj. „Învăţătorul meu sublinia mereu faptul că toate percepţiile au nevoie de Înţelegerea Ultimă. Dar o astfel de înţelegere nu poate fi obiectul percepţiei. Odată ce falsa identificare cu corpul este îndepărtată, aceasta ne va conduce firesc la întrebarea «Cine sunt eu?» – iar cel care întreabă este chiar el răspunsul viu. Căutătorul este el însuşi ceea ce caută.” Într-o dimineaţă, „între somnul profund şi trezire, am avut sentimentul dispariţiei tuturor reziduurilor «eu-lui» meu, fiecare din aceste reziduuri fiind convins, până în acel moment, că el este cel care execută, cel care trăieşte, cel care suferă sau este fericit. Toate acestea au dispărut complet şi am fost «cuprins» în deplinătatea conştiinţei mele de o lumină atotpătrunzătoare. Aceasta a fost trezirea la Realitate, în acel «Eu sunt» inefabil. Am ştiut atunci, pentru prima oară, că sunt cu adevărat prezent, nu ca un concept, ci ca o fiinţă divină aflată în afara condiţionărilor timpului şi spaţiului. În această stare, aflată dincolo de toate coordonatele cunoscute, non-stare, de fapt, am trăit cea mai deplină libertate şi fericire”,

Când eşti pregătit, Ghidul spiritual apare

Din acel moment, el a simţit nevoia să împărtăşească şi altora această învăţătură care devenise pentru el o realitate vie, luminoasă integrantă. A început să predea în jurul anului 1960, timp de aproape 40 de ani (a murit în 1990, în Santa Barbara, California). El spunea despre sine că aparţine unei linii de maeştri „de un gen mai special”. „Niciodată nu m-am prezentat ca fiind un învăţător. Ghidul spiritual apare numai atunci când i se cere.” „Nu poţi căuta un Învăţător, deoarece tu nu şti ce cauţi. Nu poţi înţelege, nu poţi concepe un ghid. Poţi doar să cauţi funcţii secundare, nume, reprezentări exterioare, puteri magice, personalitate etc. Tot ce poţi face este să fii deschis pentru ca învăţătorul să te găsească.”

Învăţătura sa are la bază conceptul atât de cunoscut al ADVAITA-ei, care spune: „Singurul fapt care este sigur este că tu eşti. «Eu sunt» cert. „Eu sunt acesta” nu este. Luptă-te să descoperi ceea ce eşti tu în realitate.”

„Tu eşti conştiinţa primară. Viaţa este doar conştiinţa primară. Te afli între două gânduri sau două percepţii. Recunoşti momentele de adevăr din viaţa ta, atunci când remarci că tu exişti şi în intervalul dintre două gânduri.” Şi cine există de fapt în acele momente? Sinele, Eu-l suprem, Martorul obiectiv, subiectul ultim, cel care nu poate fi cuprins în nicio coordonată spaţio-temporală, pentru că el este pe deplin liber de toate condiţionările, iar esenţa sa este iubirea.

Descoperă Sinele în intervalul dintre două respiraţii

Se poate pune acum întrebarea: „Dacă adevărata noastră natură este liberă şi iubitoare, de unde apar sentimentele de ataşament, posesivitate, teamă, de unde apare dorinţa şi chiar lumea însăşi?” „Lumea cu nume şi forme este rezultatul activităţii minţii. Ignoranţa (AVIDYA) începe în acel moment în care ego-ul ia nume şi forme pentru a separa realităţile”.  „Ego-ul, conştiinţa de sine ca individ, este doar un concept între multe altele. El este creat de societate, părinţi şi educaţie şi se cristalizează ca un complex de date şi experienţe. Nu există niciun ego care să poată fi descris. Mai degrabă există două, trei, o mie de „eu”-uri. Poţi avea un set diferit de caracteristici din partea apropiaţilor tăi, dar această colecţie de caracteristici nu eşti tu. Fiecare „eu” corespunde unei situaţii diferite, dar întrucât memoria reţine „eu”-ul mult timp după trecerea acelei situaţii, diferitele ego-uri sunt adesea în conflict în colecţia pe care o numim personalitate. Nu există nicio posibilitate de a circumscrie agregatul de „eu”-uri memorate, iar dacă tu vezi că el este un obiect care poate fi perceput ca şi altele, vei constata că nu este vorba de ceva constant. Ideea unui ego care ocupă un centru psihic este o presupunere. Dă la o parte toate caracteristicile, tot ceea ce crezi că eşti tu însuţi, tot ce este fenomenal – ce mai rămâne? Doar fiinţa, liniştea, prezenţa.”

Fii observatorul reacţiilor tale

Cum putem evita identificarea cu corpul şi cu reprezentările şi proiecţiile minţii? Primul pas este ceea ce Klein numeşte a fi conştient sau atent în permanenţă, a nu fi limitat de niciunul dintre cele cinci organe de simţ şi nici de minte. „Trebuie să explorezi. Asta înseamnă că ceea ce deja ştii trebuie să se oprească. În viaţă trebuie să fii la fel de nou ca un copil. Trebuie să fi alert când te asculţi pe tine însuţi sau pe cei din jurul tău. Manifestă un interes sporit faţă de propria-ţi poveste. Priveşte-ţi reacţiile. Ori de câte ori îţi observi reacţiile, tu încetezi să le fi complice. Şi fiind lipsite de combustibil, ele slăbesc. În general, când spui: „Eu cunosc această persoană, poem, tablou”, ceea ce cunoşti este doar o reacţie. Dar când trăieşti liber de orice reacţie, te afli într-o nouă dimensiune, care este întotdeauna interesantă.”

„Nu este nimic de încercat, de adăugat sau de scăzut din viaţa pe care o trăieşti. Trebuie doar să fi vigilent, să vezi obiceiurile gândirii şi modul cum acestea ne limitează. Când vedem că aproape toată existenţa noastră este repetiţia mecanică, păşim automat în afara modelului şi în observare. Toate încercările de a ne schimba pe noi înşine se bazează pe interpretarea care presupune existenţa unui interpret, dar când nu există niciun interpret, niciun centru individual de referinţă, accentul cade spontan pe observarea de sine.” Această vigilenţă permanentă este primul pas ce ne conduce către realizarea de Sine, „adevărata noastră natură”, către pura spontaneitate.

„Pentru a descoperi spontaneitatea, trebuie să mergi dincolo de moralitatea convenţională stabilită de societate. Spontaneitatea este iubire şi apare din cea mai mare inteligenţă şi integrare. Este trăirea clipă de clipă  în suprema artă a renunţării unde conflictul nu este cunoscut. Acţiunea care porneşte din gând, obişnuinţă, emoţie, dorinţe oarbe şi instinct este forţată şi nu poate fi spontană. Spontaneitatea răsare din liniştea meditativă. Ea nu poate fi dirijată; nici un sistem sau tehnică nu te poate învăţa spontaneitatea.

De fapt, devii repede dependent de metodele de excludere şi de disciplină şi acestea conduc la o stare de sensibilitate redusă şi la o comportare automată şi mecanică. În vigilenţă şi ascultare, mintea suferă o transformare penetrantă, în care intelectul îşi vede limitele şi este iluminat, nu mai este confuz, nestatornic şi auto-centrat. El devine liniştit, meditativ. Agitaţia conştientă şi inconştientă trebuie să ia sfârşit prin observare şi neînţelegere, pentru ca spontaneitatea să le ia locul. Când noi ne îndreptăm spre sursa acţiunilor noastre din trecut, observăm cum dorinţele ascunse ale minţii subconştiente neagă acţiunea spontană ce răsare din libertate.
Sfârşitul procesului de devenire este începutul spontaneităţii. Spontaneitatea este umplerea de energie. Este iubire.”

„ - Cum pot să devin liber – senzaţia de a fi o entitate individuală?
- Întâi acceptă complet tot ceea ce crezi că eşti. Când accepţi pe deplin tot ceea ce consideri că eşti, te vei găsi deodată în deschidere şi atunci vei vedea că aceasta este natura ta reală şi nicidecum presupunerile tale despre caracterul tău. În deschidere, tu eşti conştient că tot ce gândeşti, tot ce apare, nu eşti tu. Când îţi accepţi corpul, simţurile şi mintea şi constaţi că ele sunt doar obiecte ale percepţiei tale care apar în tine, descoperi o nouă dimensiune în spatele credinţelor tale. Vei fi absorbit de această nouă dimensiune şi vei vedea că ceea ce consideri a fi tu însuţi este doar o expresie a ceea ce eşti. Apoi vei trăi complet integrat, conştient în totalitatea ta.”

„ - Ce ne motivează să căutăm?
- Dorinţa arzătoare de a te găsi pe tine însuţi. Natura ta adevărată te atrage chiar fără să ştii.”

 

Citiţi şi:
 
 
yogaesoteric
decembrie 2008
 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga