Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
SHIVA-KALYANASUNDARA

SHIVA în ipostaza de protector şi susţinător al inimilor care sunt pline de o mare iubire
de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Ipostaza SHIVA-KALYANASUNDARA este una dintre cele mai fascinante şi fermecătoare ipostaze benefice ale lui SHIVA. Ea este acea ipostază a lui SHIVA în care el se manifestă ca fiind plin de o divină frumuseţe luând-o de soţie pe SHAKTI, cea care s-a născut ca PARVATI, şi care era fiica muntelui Himalaya. Această ipostază a lui SHIVA se bazează pe următoarea povestire mitică: „PARVATI era tânăra fiică preafrumoasă a muntelui Himalaya şi totodată a soţiei lui, MENA. Ca tânără fecioară, PARVATI nu era deloc preocupată de joaca cu ceilalţi copii. Încă de mică era adeseori înclinată către a realiza o profundă meditaţie asupra supremului SHIVA, retrăgându-se periodic singură în munţi.

Ea îşi dorea cu o mare ardoare să fie iubita şi mireasa spirituală a lui SHIVA. Pentru aceasta ea a început la un moment dat să realizeze o retragere pentru a medita fără încetare în munţii cei înzăpeziţi din Himalaya. Părinţii ei au ezitat să-i acorde permisiunea de a face aceasta, însă hotărârea tinerei fete, care totodată era neasemuit de frumoasă, senzuală şi plină de o mare vitalitate, i-a înduplecat pe părinţii ei în cele din urmă. PARVATI a mers atunci la un ASHRAM care se afla în munţi, realizând acolo toate meditaţiile şi întregul tapas care îi era consacrat lui SHIVA. Atunci SHIVA fiind încântat de fermitatea şi aspiraţia cu totul extraordinară a acestei tinere fete a venit personal în locul unde ea medita profund pentru a-i testa fervoarea devoţiunii sale.

Luând înfăţişarea unui bătrân aspirant, el s-a apropiat de PARVATI. Atunci tânăra PARVATI i-a acordat tot respectul cuvenit unui bătrân care era dăruit adorării iubitului ei SHIVA. Fără să pregete, bătrânul i-a spus atunci fetei că nu are rost să-şi irosească tinereţea şi energia realizând toate acele austerităţi atât de severe şi că ar fi mult mai bine ca ea, fiind atât de tânără, atât de senzuală şi atât de frumoasă, să se mărite. Mai mult decât atât, bătrânul respectiv i-a sugerat că ar fi cel mai potrivit să se mărite chiar cu el, care era un mare adorator al lui SHIVA. Ce rost avea, a adăugat el, să-l tot dorească pe acela, deci pe SHIVA, care dansează prin cimitire şi care poartă oase şi cranii drept podoabe. 

PARVATI, care l-a început nu şi-a dat seama că sub înfăţişarea acelui bătrân se afla chiar iubitul ei SHIVA, s-a mâniat foarte tare auzind vorbele acestuia. Revoltată, ea i-a spus atunci bătrânului că până acum ea îi acordase respectul numai pentru că el părea că este un sincer adorator al lui SHIVA. Însă iată că acum el vrea să o abată de la practica ei spirituală, aşa că din acel moment ea nu mai vrea să audă din gura lui niciun fel de blasfemie referitoare la SHIVA. Cu o voce fermă şi foarte autoritară ea i-a spus bătrânului să părăsească imediat acel loc.  

Încântat de hotărârea de nezdruncinat pe care tânăra şi frumoasa PARVATI o avea în a-l adora, SHIVA i s-a revelat atunci sub înfăţişarea care deja îi era cunoscută ei. PARVATI a fost atunci plăcut surprinsă de apariţia cea neaşteptată şi şi-a cerut iertare pentru că nu l-a recunoscut imediat pe SHIVA sub înfăţişarea acelui bătrân. SHIVA i-a spus atunci că a acceptat dojana ei anterioară ca pe o chemare sinceră şi foarte profundă ce exprima dorul neţărmurit al tinerei şi frumoasei fete de a-l îmbrăţişa plină de dragoste pe el. Oare acea dojană nu venea în realitate dintr-o adâncă iubire faţă de SHIVA? Atunci SHIVA a decis să-i ofere tinerei şi preafrumoasei PARVATI darul cel nepreţuit pe care ea şi-l dorea cu ardoare şi anume acela de a deveni iubitul ei.  

Familia regală a fetei din Himalaya a fost foarte încântată să afle că fata lor cea frumoasă şi iubită se va mărita. Întreaga regiune a fost împodobită foarte frumos şi a început să se pregătească pentru ceremonia celestă, fiind prinsă de o strălucire divină încântătoare. PARVATI a fost împodobită şi ea radia o fericire fără seamăn în preajma momentului contopirii ei extatice cu SHIVA. SHIVA era aşteptat. Atunci el a venit la ceremonia de nuntă călare pe un taur, cu cranii şi oase atârnându-i pe corp drept podoabe şi având înfăşurat în jurul taliei doar o piele de tigru. Drept alai de nuntă SHIVA a venit împreună cu câteva cohorte de spirite fantomatice, BUTAGANA, ale morţilor. Văzând această grozăvie mama tinerei mirese a leşinat pe dată, fiind foarte revoltată la gândul că mirele fetei sale, cea plină de dulceaţă şi senzualitate, mai frumoasă decât toate florile de pe pământ, avea o înfăţişare atât de terifiantă.

Ajungând însă la locul de nuntă, mirele divin, SHIVA, şi-a transformat pe dată înfăţişarea sa de ascet şi li s-a înfăţişat tuturor celor prezenţi sub un chip şi cu o vestimentaţie de o neasemuită frumuseţe şi strălucire, fiind scânteietor şi plin de podoabe nepreţuite şi în plus având o îmbrăcăminte splendidă. Când mama fetei, MENA, şi-a revenit din starea de leşin, ea a fost de data aceasta foarte încântată de înfăţişarea mirelui fetei sale şi acum s-a bucurat foarte mult, descoperind că el este cel mai potrivit pentru iubita sa fiică, şi ea a realizat astfel în final, că jocul divin cel tainic al lui SHIVA nu are niciodată limite. În acest caz, mama tinerei PARVATI, nu a văzut iniţial decât aspectul exterior, aparenţa lui SHIVA. Însă în realitate nicio altă fiinţă nu a putut vedea dinainte măreţia şi splendoarea mirelui divin, SHIVA, şi gloria care emană mereu din fiinţa sa divină în afara iubitei sale, PARVATI. Încântătorul SHIVA, în veştmânt de nuntă, s-a căsătorit cu fiica munţilor, PARVATI, şi de atunci, forma sa cea plină de frumuseţe, care a fost văzută de către oameni în ziua nunţii sale divine, a fost numită KALYANASUNDARA.  
 
Amintesc aici că această ipostază este extrem de importantă pentru toate femeile care realizează ritualul cel secret de logodnă cu SHIVA. Această ipostază a lui SHIVA mai este numită de asemenea şi VIVAHIKAMURTI. Această ipostază îl reprezintă pe SHIVA ca mire divin împreună cu PARVATI, care este mireasa sa divină. În conformitate cu lucrarea SILPA RATNA, PARVATI este descrisă în această reprezentare ca având o stare profundă de absorbţie în sine şi de totală independenţă faţă de condiţionările mediului, ZVAIAMVARA. Fragmentele legendare care sunt descrise în unele PURANA-e, în epopeea RAMAYANA sau în binecunoscutul poem epic KUMARASHAMBAVA, oferă şi ele câteva informaţii esenţiale referitoare la existenţa acestei reprezentări mai ales în ceea ce priveşte ceremonia de nuntă.    

În aceste fragmente se spune printre altele că ceremonia divină a fost celebrată chiar de către BRAHMA, creatorul universului, în calitate de preot oficiant, în timp ce VISHNU, fratele lui PARVATI, avea rolul de naş al miresei. Nunta spirituală a avut loc în prezenţa tuturor locuitorilor tărâmurilor celeste. În toate reprezentările acestei ipostaze, SHIVA şi PARVATI, sunt întotdeauna în centrul atenţiei. Pe de altă parte, sculpturile de la ELEPHANTA şi ELORA prezintă într-un stil narativ, în relief şi ele descriu pe larg scena cea fastuoasă a căsătoriei. Cele mai multe tratate iconografice recomandă ca reprezentarea lui SHIVA KALYANASUNDARA să fie înconjurată de fiinţe subtile gardiene ale direcţiilor spaţiilor, DIKALPA, de zei, DEVA-şi, împreună cu soţiile lor, SHAKTI-uri, şi de asemenea, de semizei şi de fiinţe realizate spiritual, SIDDHA-şi, de înţelepţi, cum este NARADA, de o mulţime de fiinţe din cele şapte tărâmuri tainice ale existenţei, MATRIKA.

Toţi cei prezenţi sunt atunci înfăţişaţi cu expresia chipului care este plină de fericire, bucurându-se şi minunându-se la acest eveniment spiritual grandios. Fiecare dintre ei ţineau atunci mâinile împreunate în semn de dăruire şi devoţiune. Pentru artistul sculptor, abordarea plastică a acestei reprezentări a scenei căsătoriei lui SHIVA cu PARVATI, trebuie să fie realizată cu atât de mare măiestrie încât ea să poată inspira în cel care o priveşte o profundă stare de veneraţie şi de încântare faţă de frumuseţea divină a lui SHIVA KALYANASUNDARA şi a iubitei sale PARVATI. 
 
Cel mai adesea reprezentarea iconografică a acestei ipostaze a lui SHIVA, pe coloanele de piatră ale templelor sau pe porţiuni înguste ori în bronz, cuprinde alături de mirele divin, SHIVA, şi de mireasa divină, PARVATI şi pe VISHNU şi LAKSHMI, împreună cu BRAHMA în rolul celui care oficiază căsătoria sfântă, PUROHITA. Alteori, această reprezentare îi cuprinde numai pe SHIVA, PARVATI şi pe VISHNU, situaţie în care PARVATI este în mijloc, SHIVA în stânga şi VISHNU în partea dreaptă a miresei, puţin către în spate, toţi cei trei fiind în picioare şi având atunci faţa orientată către răsărit.

În conformitate cu cele mai multe tratate cum sunt SAKALA DIKARA, UTARA KAMIKA, PURVA KARANA şi SILPA RATNA, în această ipostază, SHIVA este reprezentat ca fiind o fiinţă extraordinar de frumoasă, SUNDARA, aflat la prima tinereţe şi cu un chip care este foarte strălucitor, plin de iubire şi debordând de un erotism sublim, transfigurator, SRINGARA. El este împodobit atunci cu o mulţime de podoabe strălucitoare, multicolore şi are o înfăţişare care este plină de bunăvoinţă. Culoarea pielii sale este asemănătoare nuanţei coralului roşu. El se află atunci în picioare cu piciorul stâng întins perfect, în timp ce piciorul drept este uşor îndoit. 

În lucrarea SAKALA DIKARA poziţia corporală a lui SHIVA este descrisă ca fiind cea în care el intenţionează să înceapă să meargă. El este reprezentat în postura sau atitudinea triplei aplecări, TRIBANGA, poziţie în care linia trupului prezintă trei inflexiuni uşoare care îi conferă o neasemuită frumuseţe. El are patru braţe, poartă antilopa neagră, KRISNA MRIGA în mâna sa stângă de sus şi axul, PARASHU, în mâna sa dreaptă de sus. Mâna dreaptă din faţă este întinsă spre în afară pentru a o ţine pe PARVATI de mâna ei dreaptă, în timp ce mâna stângă din faţă realizează gestul cel secret al binecuvântării BARADA MUDRA. Pe cap, SHIVA poartă o coroană înaltă făcută din şuviţe de păr împletit care este împodobită cu simbolul lunii în creştere. El are trei ochi dintre care al treilea este AJNA CHAKRA. La gât el poartă un colier, HARA, şi la mână are o brăţară, KEIURA.

În conformitate cu lucrarea PURVA KARANA, cei trei şerpi, BASUKI, TAKSHAKA şi PUSHKARA, simbolurile puterii sale tainice, îndeplinesc acum rolul de podoabe ale sale. Iată cum este descrisă ipostaza SHIVA KALYANASUNDARA într-una dintre lucrările tradiţionale indiene: „Având trupul de culoarea roşie strălucitoare a coralului, INDURAM, cu cei trei ochi ai săi strălucitori şi plini de fericire, cu umerii puternici ce se aseamănă cu cele patru ere ale existenţei macrocosmice, YUGA-uri, purtând coliere şi brăţări neasemuit de frumoase, cu veştminte multicolore, strălucind în hainele sale de nuntă, cu un trup şi un chip încântător şi plin de frumuseţe, el, SHIVA KALYANASUNDARA, ţine mâna iubitei sale PARVATI în mâna sa divină, în timp ce în celelalte are un lotus, antilopa, axul, în păr îi sunt prinse luna şi GANGELE celest.”

Lucrarea secretă SAKALA DIKARA indică faptul că adorarea perseverentă şi frenetică a acestei ipostaze a lui SHIVA îi declanşează aspirantului o intensă şi o neasemuită stare de pace interioară profundă. Lucrarea SILPA RATNA adaugă faptul că SHIVA KALYANASUNDARA este singura ipostază atotfavorabilă dintre toate ipostazele lui SHIVA. Ea este în plus pretutindeni foarte uşor accesibilă, SARVAMANGALA. Această ipostază a lui SHIVA este într-o strânsă şi profundă legătură cu momentul extrem de favorabil ce se manifestă ciclic cu două zile înainte de perioada de lună plină. Totodată acesta este momentul ciclic lunar cel mai favorabil de manifestare a influenţei profund benefice subtile a marii puteri cosmice a frumuseţii şi a iubirii divine, TRIPURA SUNDARI. În acest moment foarte favorabil care este ipostaza SHIVA KALYANASUNDARA, SHIVA poate fi evocat în fiinţa noastră cu cea mai mare uşurinţă şi mai ales atunci el se va manifesta pentru cel sau pentru cea care îl apelează cu multă dragoste şi credinţă ca un protector divin al iubirii profunde şi durabile.

 
 
yogaesoteric
decembrie 2008
 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga