Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Şivaism >Articole >
PRAKASHA – Lumina conştiinţei divine străluceşte orbitor (II)

de prof. yoga Dan Bozaru

Citiţi aici prima parte a acestui articol:
PRAKASHA – Lumina conştiinţei divine străluceşte orbitor (I)

„Această beatitudine nu este comparabilă cu bucuria trezită de bogăţie, de beţia cu vin ori de contopirea amoroasă cu iubita. Apariţia acestei lumini nu poate fi nicicum asemănătoare cu aprinderea unei lămpi ori cu strălucirea Lunii sau  Soarelui; repausul ce apare prin eliberarea de separarea inerentă existenţei în diversitate este precum uşurarea resimţită după ce o povară grea a fost lăsată la pământ. Răsăritul acestei lumini este ca regăsirea unei comori pierdute: comoara tărâmului non-dualităţii universale.”
Abhinavagupta

În majoritatea sistemelor şi tradiţiilor spirituale, experienţa iluminării este simbolizată de Lumina divină. Mai mult decât atât, zeităţile şi tot ceea ce există în planurile superioare ale manifestării au ca trăsătură universală Lumina. De aceea prezenţa sa este considerată practic în toate religiile drept una dintre cele mai importante caracteristici ale trăirilor mistice profunde. În această categorie se încadrează şi shivaismul din Kashmir, pentru care experienţa directă a Luminii divine este mai importantă decât orice alt concept despre realitatea supremă. Aceasta susţine, în mod implicit, ideea că ţelul adevărat al yoghinului îl reprezintă realizarea spirituală ultimă şi nu speculaţiile filosofice sau discuţiile teologice.

În toate lucrurile şi dincolo de ele

De-a lungul evoluţiei sale spirituale, fiinţa umană ajunge în etapa în care trebuie să depăşească domeniul tranzitoriu (SAMSARA) şi să treacă pragul în domeniul eternităţii. Omul trebuie atunci să renunţe definitiv la condiţia sa profană. Cu alte cuvinte, atunci yoghinul abandonează lumea în care Lumina divină nu străluceşte, pentru a se cufunda plenar în sfera celei eterne, nesfârşite. Efectul acestei treceri este, în primul rând, cel al rafinării conştiinţei, al unei înţelegeri interioare mult mai profunde, simbolizate de lumină. Este viziunea unei lumini ce radiază strălucire şi energie pură prin toate lucrurile, dar, cu toate acestea, Lumina divină apare şi dincolo de ele. Înţelepţii eliberaţi ai shivaismului din Kashmir afirmă că cea mai înaltă experienţă spirituală este cea în care yoghinul recunoaşte lumina propriei sale conştiinţe în toate lucrurile, adică este una cu Manifestarea însăşi.

Prin urmare, aceasta constituie experienţa spirituală fundamentală pe care shivaismul din Kashmir îşi întemeiază înţelegerea despre natura Realităţii supreme. Atunci când urmărim să redăm trăirile mistice în termeni conceptuali, nu putem decât să ne raportăm la unele idei simbolice ale experienţei pe care am trăit-o.

Din acest punct de vedere, filosofia nu poate servi decât ca metodă descriptivă. Prin intermediul acestui simbolism, putem facilita o viziune a Realităţii supreme, pentru că în noi se manifestă atunci puterea recunoaşterii (PRATYABHIJNA), ceea ce ne permite să unificăm un concept cu experienţa spirituală pe care el o defineşte.

Lumina divină, (PRAKASHA), sunetul subtil rezonant (NADA), vibraţia supremă a Conştiinţei absolute (SPANDA), savoarea extatică (RASA) – toate sunt reprezentări simbolice, conceptuale, care ne ajută să ajungem, de fapt, la inexprimabila experienţă ultimă. Dintre ele se remarcă Lumina divină (PRAKASHA) şi pulsaţia supremă creatoare (SPANDA).

Trei într-o pulsaţie

Simbolismul Luminii divine ne ajută să înţelegem relaţiile profunde dintre lucruri, considerate ca părţi ale Absolutului. Spaţiul, de pildă, este considerat un model pentru lumină, iar timpul pentru pulsaţia divină (SPANDA).

Realitatea absolută este adeseori numită Lumină, deoarece ea este însăşi cunoaşterea universală a supremului Subiect conştient, ce face posibilă manifestarea Creaţiei. Tocmai de aceea, reprezintă conştiinţa drept martor neschimbat al tuturor evenimentelor care au loc în Macrocosmos, însăşi puterea Absolutului de a cunoaşte (JNANASHAKTI) pe care l-a creat.

În legătura cu aceasta, faimosul tratat ISHVARAPRATYABHIJNA afirmă: „Mă închin la picioarele supremului SHIVA, care iluminează în eternitate, cu lampa cunoaşterii sale supreme, nenumăratele obiecte care se află în marea peşteră a iluziei universale (MAYA).”

Pe de altă parte, caracterul dinamic al Luminii Conştiinţei este reprezentat de fluxul cunoaşterii. Acesta, la rândul său, este reprezentat de pulsaţia divină supremă (SPANDA), ea însăşi atât subiectul conştient, cât şi cel care percepe cunoaşterea. O logică simplă ne arată că nu poate exista înţelegere în afara celui care înţelege. Obiectul este încastrat în cunoaştere, iar cunoaşterea în subiectul conştient, cel care cunoaşte. Aceasta face ca cele trei aspecte fundamentale (obiectul de cunoscut, cunoaşterea şi cel care cunoaşte) să fie strâns interconectate. Esenţial vorbind, ele sunt identice, deoarece nimic din ceea ce este perceput nu poate exista independent de percepţie, iar percepţia nu diferă de cel care percepe. Prin urmare, întregul univers nu este altceva decât subiectul conştient care percepe.

În concluzie, suprema Conştiinţă universală este unică şi are trei aspecte:

1) este cea care iluminează;
2) este universul iluminat;
3) este însăşi lumina cunoaşterii care îl iluminează.

Astfel, Macrocosmosul, Sinele divin nemuritor şi Lumina divină sunt una şi aceeaşi. Subiectul, obiectul şi mijloacele cunoaşterii realizează împreună fiecare act al percepţiei şi fac astfel posibilă cunoaşterea. Manifestate de puterea creatoare a Luminii divine supreme, ele sunt totdeauna prezente împreună oricând este vorba despre o percepţie obiectivă, îmbrăcând astfel întregul Macrocosmos în natura lor.

Atunci când aceste aspecte sunt create, întregul Macrocosmos apare în interiorul câmpului Conştiinţei universale. Atunci când manifestare lor încetează şi tensiunea dintre subiect şi obiect este din nou resorbită în unitatea primordială, Creaţia este şi ea retrasă în domeniul nediferenţiat al Conştiinţei universale.

Atunci când aceste aspecte sunt create, întregul Macrocosmos apare în interiorul câmpului Conştiinţei universale. Atunci când manifestarea lor încetează şi tensiunea dintre subiect şi obiect este din nou resorbită în unitatea primordială, Creaţia este şi ea retrasă în domeniul nediferenţiat al Conştiinţei divine supreme.

Focul, Soarele şi Luna

Dacă cele trei aspecte fundamentale ale acestei conştiinţe (subiectul cunoscător, obiectul de cunoscut şi cunoaşterea însăşi) sunt considerate în aspectul lor dinamic, ce reprezintă de fapt, libertatea absolută a lui SHIVA de a acţiona ca agent al cunoaşterii, ele devin faze distincte ale Vibraţiei (sau pulsaţiei) Sale supreme (SPANDA). Mişcarea foarte specială a energiei conştiinţei, străfulgerată în fiecare clipă de lumina acesteia, generează acte de cunoaştere care apar ca tot atâtea manifestări instantanee (ABHASA) ale conştiinţei divine în ea însăşi. Astfel, dacă le privim într-un ansamblu unitar, cele trei sunt, în realitate, lumina subtilă a naturii esenţiale a tuturor lucrurilor din Manifestare. Ele sunt atunci supremul subiect conştient (PARAPRAMATRI), identificat cu starea de pură conştiinţă ce reprezintă, de altfel, chiar esenţa lor profundă. Supremul subiect conştient este Însuşi PARAMASHIVA, care îşi asumă în Creaţie forma acestor trei aspecte fundamentale prin intermediul unui proces de autolimitare, dar în acelaşi timp continuă să existe ca unitate nediferenţiată a Conştiinţei pure.

Din perspectiva simbolismului, cele trei aspecte principale ale Luminii Conştiinţei divine sunt asimilate respectiv Focului, Soarelui şi Lunii. Mijloacele de cunoaştere, la fel precum Soarele, iluminează obiectul. La rândul lui, obiectul – precum Luna – străluceşte prin lumina care se reflectă în el. În plus, conform tradiţiei spirituale hinduse, Luna este cea care picură nectarul nemuririi, în sensul că obiectul cunoaşterii încântă simţurile, provocând plăcere şi fericire. Pe de altă parte, Focul reprezintă subiectul conştient şi are trei manifestări: focul terestru obişnuit, fulgerul furtunii şi zeul focului din cer. În plus, subiectul conştient, ca şi focul, are o orientare ascendentă consumând toate lucrurile din câmpul conştiinţei lui atotcunoscătoare.

Se reflectă în ea însăşi

Chiar dacă Lumina Conştiinţei experimentează toate aceste trei aspecte, ea nu are nevoie totuşi de altcineva pentru a o percepe ci se autoiluminează chiar în timp ce se manifestă întregul Macrocosmos. De aceea se afirmă că, în realitate, Conştiinţa reprezintă ultimul principiu ce este revelat. Aşadar, Lumina divină, care revelează totul, nu are nevoie de un al doilea pentru a se revela pe ea însăşi.

Dacă, prin absurd, conştiinţa nu ar fi conştientă de ea însăşi, ci ar avea nevoie de o altă conştiinţă care să-i reveleze propria ei natură, această a doua conştiinţă ar avea nevoie şi ea, la rândul său, de o a treia conştiinţă şi tot aşa, ad infinitum. Însă, după cum se ştie, atât realitatea observabilă, cât mai ales experienţele extatice ale marilor mistici şi yoghini eliberaţi demonstrează fără echivoc unicitatea Conştiinţei divine, care este supremă şi perfect conştientă de ea însăşi.

„Categoriile de subiecţi conştienţi, feluritele mijloace ale cunoaşterii, multiplele feluri de cunoaştere şi obiectele de cunoscut – toate acestea reprezintă Conştiinţa divină a lui SHIVA. Zeiţa supremă (SHAKTI) este însăşi libertatea absolută a conştiinţei noastre care îşi asumă toate aceste forme de manifestare.”
 
Abhinavagupta – Tantraloka

Articol extras din Revista YOGA MAGAZIN nr. 58

Citiţi continuarea acestui articol.

Citiţi şi:
SPANDA – suprema rezonanţă divină
Aspecte metafizice ale doctrinei shivaismului non-dualist din Kashmir (I)

yogaesoteric
decembrie 2008
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga