Stările benefice de transă sporesc eficienţa practicii spirituale

de Monica Dascălu

Iniţierea în metoda secretă de inducere progresivă a stărilor benefice de transă ne deschide porţile unui Univers gigantic şi fascinant, care este Universul astral. Permiţându-ne să trăim deopotrivă, simultan, atât în universul astral, cât şi (secundar) în planul fizic, stările benefice de transă ne dau ocazia să explorăm şi să trăim o varietate nesfârşită de noi stări inedite, paradisiace, minunate, să călătorim în universul astral, să comunicăm cu entităţi subtile, să ne explorăm propriul univers lăuntric. Am putea să ne petrecem întreaga viaţă explorând acest nou domeniu fascinant în care avem acum acces. Dar scopul inducţiei stărilor de transă nu este doar să pătrundem în universul astral şi să avem trăiri euforizante savuroase şi pline de farmec. Ceea ce trebuie să urmărim cu tenacitate, chiar şi prin intermediul metodei secrete de inducţie a stării benefice de transă, este progresul spiritual, ascensiunea noastră gradată către Dumnezeu, avansarea pas cu pas, pe calea spirituală.

Altfel spus, nu trebuie să uităm nicio clipă că metoda de inducere a stărilor de transă benefică nu este decât un instrument şi trebuie să devenim conştienţi de valenţele şi eficienţa sa extraordinară ca şi metodă de practică spirituală. În acest articol vom vorbi despre modul în care stările benefice de transă sporesc eficienţa tuturor tehnicilor yoghine şi prin aceasta urmărim să vă convingem că metoda secretă de inducere a stărilor benefice de transă este esenţială pentru practica spirituală. Toţi cei care au primit această iniţiere au la dispoziţie prin urmare o metodă extrem de eficientă de a amplifica efectul practicii spirituale şi, înţelegând acest lucru, ar trebui să urmărească să se convingă prin experienţă directă. Stările de transă benefică nu sunt un scop în sine, ci un mijloc care, alături de toate celelalte iniţieri oferite în cadrul cursului de YOGA, ne ajută să ajungem cât mai rapid la o veritabilă cunoaştere de sine şi la starea de desăvârşire spirituală.

„Darul cel mai de preţ pe care această iniţiere secretă vi-l pune la dispoziţie este posibilitatea de a vă induce la comandă stări benefice de transă, care vă vor permite să vă descoperiţi bogăţia lăuntrică şi să treziţi ceea ce este potenţial şi profund binefăcător în universul vostru lăuntric. Inducţia, fie chiar şi o singură dată pe săptămână, a stării benefice de transă vă va permite să beneficiaţi de multiplele avantaje ale acestei stări superioare de conştiinţă şi vă va ajuta să vă descoperiţi un potenţial lăuntric fabulos.

Starea net elevată şi mult mai amplă de conştiinţă care apare prin inducţia stărilor benefice de transă poate fi echivalată cu o sui-generis inducţie existenţială, pozitivă, a fiinţei umane în realitatea tainică a universului astral. Această inducţie îi revelează practicantului perseverent o mulţime de surprize care ţin de domeniul extraordinarului şi al supranaturalului.” – profesor YOGA Gregorian Bivolaru

Un aspect deosebit de important pe care trebuie să îl avem permanent în vedere este faptul că tehnicile yoghine sunt, fără excepţie, mult mai eficiente atunci când sunt practicate în timpul stărilor benefice de transă. Toate tehnicile de YOGA pe care le cunoaştem vor avea efecte de trei ori mai intense dacă sunt practicate în timp ce ne aflăm în stări benefice de transă. Explicaţia este simplă şi derivă din energizarea extraordinară a corpului astral pe care o declanşează metoda secretă de inducţie a stărilor benefice de transă. Această energizare a corpului astral se păstrează pe întreaga durată a perioadei de maxim 24 de ore cât ne vom menţine în stare de transă benefică. Este drept că pot apărea fluctuaţii şi stările pot scădea în intensitate, dar este deosebit de uşor să ne regăsim acest maxim de energizare prin simpla focalizare a atenţiei, mai ales după ce ne-am familiarizat cu mecanismele subtile care se declanşează în timpul acestor stări.

Prin urmare, energizarea corpului astral facilitează procesele de rezonanţă cu focarele tainice de energie din Macrocosmos şi astfel fenomenele de energizare şi curgerea fluidică a energiilor în timpul tehnicilor de HATHA YOGA vor fi resimţite mult mai intens. În mod corelat, aceste fenomene energetice intense ne polarizează în mod magnetic conştiinţa, sau mai simplu spus ne atrag atenţia, care se focalizează atunci mult mai uşor asupra proceselor de rezonanţă. Veţi remarca cu siguranţă, dacă practicaţi HATHA YOGA în timp ce vă aflaţi în stări de transă benefică, faptul că vă puteţi focaliza mult mai uşor atenţia şi atenţia rămâne stabilă cu uşurinţă pentru perioade mult mai mari de timp. Aceasta se explică prin intensitatea acestor procese de rezonanţă resimţite în corpul astral, simultan cu o mult mai slabă percepţie decât de obicei asupra planului fizic, ceea ce reduce impactul unor eventuali factori perturbatori. Fenomenele se pot amplifica foarte mult, deoarece atenţia ferm focalizată amplifică la rândul ei procesele de rezonanţă etc. În mod corelat, veţi menţine cu uşurinţă posturile corporale yoghine pentru un interval mai lung de timp şi veţi putea să vă păstraţi postura într-o stare adecvată de imobilitate, ceea ce contribuie la efectele descrise mai sus.

Veţi mai remarca, dacă practicaţi tehnici de HATHA YOGA în timpul stărilor benefice de transă, şi desigur dacă aveţi deschiderea necesară, că acestea o să vă apară într-o lumină cu totul nouă, fascinantă, dezvăluindu-şi nebănuite valenţe. Chiar şi cea mai simplă postură corporală poate să declanşeze stări şi revelaţii uluitoare. Merită să experimentaţi rând pe rând, în timp ce vă aflaţi în stare de transă benefică, toate tehnicile yoghine în care aţi primit iniţierea. Desigur, puteţi face aceasta gradat, nu toate la rând în timpul celor 24 de ore. Aveţi suficient timp la dispoziţie, dacă vă hotărâţi să exersaţi periodic, o dată pe săptămână, această metodă extraordinară.

Meditaţiile, la rândul lor, sunt mult mai profunde dacă le realizăm în timpul stărilor benefice de transă, aşa cum şi-au dat cu siguranţă seama toţi cei care au experimentat. Şi nu este vorba doar de meditaţii care ne trezesc diferite stări exemplare de conştiinţă la nivelul corpului astral. Putem avea, fiind în transă benefică, acces şi la niveluri mult mai înalte, de exemplu la stări supramentale de conştiinţă, cu condiţia să folosim energizarea corpului astral ca pe un fel de trambulină care ne poate propulsa în trăiri deosebit de elevate, chiar transcendente, culminând cu stări de vid beatific.

Stările benefice de transă facilitează intrarea în stări supramentale de conştiinţă, dacă sunt desigur explorate şi aprofundate cu consecvenţă şi luciditate. Prin exersarea cu perseverenţă a metodei speciale de inducţie a stărilor benefice de transă, vom dobândi astfel o modalitate sigură şi extrem de eficientă (pe care o vor aprecia la justa valoare mai ales yoghinii avansaţi care practică tehnici de JNANA YOGA) de a intra la voinţă, cu o mare uşurinţă, în stări supramentale, pe care le vor putea menţine apoi pentru durate din ce în ce mai lungi de timp.

„Este fundamental să ştiţi că atunci când o ASANA, o anumită tehnică de PRANAYAMA, un anumit exerciţiu de concentrare mentală (DHARANA) sau chiar o meditaţie yoghină (DHYANA), ori feluritele tehnici de LAYA YOGA ce se efectuează cu ajutorul unor MANTRA sau a unor BIJA MANTRA sunt realizate în stare benefică de transă, eficienţa acestora creşte de minim trei ori. Inducţia stărilor de transă poate fi tocmai de aceea considerată ca un adjuvant foarte valoros, ce facilitează atingerea unor rezultate uluitoare. Practica celorlalte forme de YOGA, cum ar fi: KARMA YOGA, BHAKTI YOGA, TANTRA YOGA, KUNDALINI YOGA, YOGA NIDRA etc., atunci când sunt abordate în stare benefică de transă, favorizează atingerea unor rezultate care sunt, de asemenea, triple.” – profesor YOGA Gregorian Bivolaru

Prin urmare, alături de alte efecte minunate ale stărilor benefice de transă, merită să reţinem această uluitoare creştere a eficienţei tehnicilor yoghine şi merită să fructificăm de fiecare dată, prin realizarea unor metode yoghine adecvate, toate stările de transă pe care ni le autoinducem.

Citiţi şi:

Stările de transă romantică ne permit să avem experienţe amoroase inedite, ample şi extraordinare
Iniţierea în stările benefice de transă, o poartă deschisă către paradisurile astrale

yogaesoteric
ianuarie 2009

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More