Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
FDA recunoaşte că mercurul din plombele dentare este neuro-toxic

de Mihai Vasilescu

Administraţia Americană pentru Medicamente şi Alimente (Food&Drug Administration, FDA) a fost obligată în justiţie să avertizeze publicul asupra pericolului pe care îl reprezintă mercurul utilizat pentru fabricarea plombelor dentare.

Într-un comunicat de presă, FDA a emis o recomandare în care se arată că „mercurul asociat cu argintul, aşa cum apare în amalgamul utilizat pentru plombele dentare, poate prezenta risc neurologic pentru copii şi pentru femeile însărcinate. Amalgamul dentar poate avea efecte neuro-toxice asupra sistemului nervos în dezvoltare, atât la copii cât şi în perioada intrauterină.  Femeile însărcinate şi persoanele a căror stare de sănătate le face să fie mai sensibile la expunerea la mercur, mai ales persoanele care au deja un nivel crescut al mercurului în organism, ar trebui să îşi anunţe stomatologul de acest lucru şi să discute cu acesta ce alte opţiuni au.”

Amalgamul dentar utilizat pentru plombe este făcut dintr-un aliaj de mercur şi argint şi este utilizat încă din 1800. Se ştie că mici cantităţi de mercur se evaporă şi pot fi inhalate atunci când alimentele sunt mestecate. În ciuda faptului că Franţa, Canada şi Suedia au impus întotdeauna restricţii la utilizarea mercurului pentru plombe, FDA susţine cu încăpăţânare că amalgamul este inofensiv.

Acest anunţ este o mică victorie pentru organizaţiile de protecţie a consumatorilor şi cele  medicale, care de ani de zile se străduiesc să convingă FDA să spună adevărul despre cât de nociv este mercurul din plombele  dentare.

„Chiar şi aşa”, arată Charles Brown, avocat al asociaţiei Consumers for Dental Choice, „FDA a ales soluţia care îi convine cel mai mult, reducând acest avertisment doar la anumite categorii, care prin natura lor sunt mai vulnerabile. Este totuşi un pas. Până acum, toate declaraţiile FDA pretindeau că nu există nicio dovadă ştiinţifică despre toxicitatea amalgamului. Aceste declaraţii erau orgolioase, impertinente şi pretenţioase.”

Mercurul, un neuro-toxic dovedit prin numeroase studii, determină apariţia unor probleme cognitive şi de dezvoltare, mai ales dacă expunerea are loc în viaţa intrauterină, iar la adult provoacă tulburări cerebrale şi renale.


Articole publicate recent

> 21 FebruarieSub pretextul că apără Siguranța națională, SRI a concurat fosta Securitate la spionarea ilegală a populației!

> 21 FebruarieUn fost agent al Serviciului Secret ameninţă că va dezvălui detalii legate de Bill Clinton şi de «Lolita Express» a lui Epstein

> 20 FebruarieIranul susține că are dovezi despre faptul că SUA sprijină direct Statul Islamic

> 20 FebruarieFacebook nu este deloc ceva de încredere, acuză un fost manager al gigantului american

> 18 FebruarieSfârşitul jocului 2 (III)

> 18 Februarie«Țeapa» gripei aviare

> 17 FebruarieMarionetele Cabalei satanice se dau de ceasul morții să îl răstoarne pe Trump de la putere...

> 16 FebruarieNoi adevăruri senzaționale ies la iveală pe arena internațională a luptei înflăcărate dintre forțele binelui și cele ale răului. Partea a II-a

> 15 FebruarieO singură organizație controlează din culise aproape tot ceea ce ființele umane de pe această planetă văd, aud și citesc în mass-media...

> 14 FebruarieNoi adevăruri senzaționale ies la iveală pe arena internațională a luptei înflăcărate dintre forțele binelui și cele ale răului

> 14 FebruarieVicleanul Soros și mitul democrației europene: revelații șocante

> 14 FebruarieAcțiunile Președintelui Trump de epurare a Statului ocult ce acționează din umbră continuă într-un mod discret, dar totodată magistral...

> 13 FebruarieMesajele naţionaliste vin prea târziu. Capitalul occidental «a colonizat» Europa de Est

> 10 FebruarieNoi dezvăluiri referitoare la Statul Paralel: Trump este amenințat cu insolență, în direct, de un analist al CNN, fost ofițer FBI

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga