Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Academii de antrenare a forţelor de ordine publică sau şcoli unde se predau tehnici de tortură?

de George Preda

În 2005, ajutorul financiar acordat de SUA Americii latine pentru scopuri militare a crescut de 34 de ori faţă de cel din anul 2000. Printr-o importantă schimbare în strategia americană, antrenamentele secrete pentru personalul din armata şi poliţia ţărilor din America latină nu se mai efectuează doar în SUA, la Fort Benning, ci şi la nivel regional, în San Salvador.

Aici a fost deschisă în 2005 o nouă şcoală militară din lanţul ILEA (International Law Enforcement Academy). Academiile ILEA au fost create în 1995, în timpul administraţiei Clinton, pentru „a combate în întreaga lume traficul internaţional de droguri, criminalitatea şi terorismul”. Prima din serie a fost cea din Budapesta, Ungaria pentru a forma forţele de ordine din Europa de Est. Au urmat apoi altele trei în Roswell (New Mexico), Bangkok (Thailanda) şi Gaborone (Botswana). Cea mai mare parte a cheltuielilor este acoperită din bugetul de stat american. Academia din San Salvador urmăreşte ca în fiecare an să formeze, pentru întreaga Americă latină, circa 1500 de poliţişti, judecători şi procurori, în „tehnici de combatere a terorismului”.

Declaraţiile sunt însă contradictorii. Directorii ILEA din San Salvador spun că scopul acestei şcoli este să transforme America latină într-un „loc sigur pentru investiţii şi mediul de afaceri”.  Iar profesorii provin nu doar din ICE (Immigration and Customs Enforcement), DEA (Drug Enforcement Administration), ci şi din FBI şi firme private de securitate, cum ar fi DynCorp International şi Blackwater.

Această şcoală este comparată de apărătorii drepturilor omului cu o poliţie secretă. Faptul că listele de candidaţi şi de absolvenţi sunt păstrate strict secrete, ca şi conţinutul cursurilor, i-a făcut pe mulţi să compare ILEA cu sinistrele şcoli SOA (School of the Americas). În urma investigaţiilor realizate de reporterul Dana Priest în 1996 a ieşit la iveală că în cadrul SOA se predau tehnici de tortură. Ziarista intrase în posesia unor manuale SOA, în care erau descrise în detaliu astfel de tehnici. Dezvăluirile ei au fost ulterior confirmate de publicarea listelor de absolvenţi SOA. Pe ele se aflau numele celor mai crânceni lideri de forţe speciale care se „remarcaseră ” de-a lungul timpului prin reprimarea violentă şi sângeroasă a unor proteste paşnice. 

Temerile apărătorilor drepturilor omului au fost confirmate atunci când guvernul american a anunţat că personalul ILEA are imunitate faţă de legile ţării unde activează, inclusiv atunci când este acuzat de crime împotriva umanităţii.

Mai multe organizaţii au făcut eforturi pentru a determina ILEA să fie mai transparentă în ceea ce priveşte conţinutul cursurilor şi manualelor:  Cuellar, IDHUCA şi Freedom of Information Act (FOIA).  S-au ciocnit de fiecare dată de refuzuri din partea Academiei. Conţinutul acestor cursuri este însă uşor de anticipat, analizând comportamentul forţelor de ordine din San Salvador, care în proporţie de 25% au urmat deja cursuri ILEA. Toate rapoartele organizaţiilor de apărare a drepturilor omului din zonă (cum ar fi Tutela Legal sau Salvadoran Human Rights Defense Office) au înregistrat începând cu 2006 (la un an după deschiderea ILEA) o creştere sensibilă a actelor de violenţă comise de forţele de ordine şi de trupele speciale asupra populaţiei. Ele au remarcat şi faptul că deşi scopul declarat al ILEA este „asigurarea unui mediu sigur pentru investiţii şi afaceri”, la modul concret acţiunile trupelor speciale sunt îndreptate în special spre reprimarea militanţilor paşnici, urmărirea şi discreditarea potenţialilor dizidenţi şi transformarea acţiunilor de protest în infracţiuni grave, prin plasarea lor sub incidenţa legislaţiei anti-terorism.


Articole publicate recent

> 24 IunieMoare acum dolarul? Rusia și alte țări BRICS părăsesc sistemul bancar global pentru unul bazat pe aur

> 23 IunieRevoluţia bolşevică şi sexul – o avanpremieră la noua ordine mondială ce se urmărește a fi implementată curând pe tot globul

> 23 IunieKevin Sorbo, actorul care nu se teme să-și strige credința: Hollywood-ul te desființează dacă îndrăznești să spui că ești creștin

> 22 IunieSRI doseşte abuzul binomului

> 22 IunieComplot mondial? Europa intră și ea în planul pentru căderea lui Trump. De ce a fost Merkel atât de războinică în declarații după summit-ul G7

> 20 IunieINCREDIBIL dar real. O școală celebră le va permite băieților să poarte fuste, la ore

> 17 IunieFranţa a ales ca preşedinte «centrist» un bancher artificial şi o creatură elitistă bizară

> 17 IuniePrinţul Andrew al Marii Britanii acuzat de abuz sexual asupra unei minore!

> 16 IunieJudecătoarea Camelia Bogdan le-a pus gând rău masonilor: Marea Lojă Națională poate fi desființată

> 16 IunieProf. dr. Ilie Bădescu: Spălarea creierelor se realizează acum prin mijloace «blânde»

> 14 IunieRitualuri masonice satanice ce sunt practicate de un lider al PSD

> 13 IunieIsraelul se scufundă tot mai mult în tiranie

> 12 IunieAșa s-a născut câmpul tactic – Jurnalistul Dan Andronic, dezvăluiri despre Operațiunea SIPA

> 11 IunieRealitatea conspirației: Neomarxistul Emmanuel Macron a câștigat alegerile din Franța cu 66,06%. Cei trei de 6 reprezintă oare un mesaj ocult?

> 11 Iunie«Fake News»-urile – un îndelung și cu viclenie pregătit «Breaking News» al sistemului?!

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga