Craig Murray, fost ambasador: complotul terorist dejucat în 2006 în Marea Britanie este o înscenare

de George Preda

În 2006, presa corporatistă a semănat panica în întrega lume, scriind despre dejucarea unui iminent complot terorist în Marea Britanie. Acesta ar fi vizat detonarea de explozibili lichizi la bordul mai multor avioane care efectuau curse între Marea Britanie, SUA şi Canada. Prima consecinţă a fost implementarea unor măsuri de securitate fără precedent în Marea Britanie şi Europa. Şi astăzi pasagerilor liniilor aviatice le este interzis să aibe lichide în bagajele de mână.

Craig Murray  a fost ambasador al Marii Britanii în Uzbekistan până în 2004 şi cunoaşte bine situaţia din Pakistan. În 2006 el a declarat că acest aşa-zis complot terorist este doar o înscenare:

„Am citit cu mare atenţie ce a scris presa despre aşa-zisul complot. Ziarele pretind că descriu în detaliu cum a fost pus la cale totul. Spre desoebire de ziarişti şi de analiştii media, eu, prin poziţia pe care am deţinut-o, am avantajul de a fi participat direct la viaţa politică din zonă, am avut acces la informaţii clasificate, la rapoarte ale serviciilor secrete etc. Cum s-ar spune, am făcut parte din acest angrenaj. Aşa că am tot dreptul să afirm: cunosc adevărata poveste a acestui complot.

Nici unul dintre pretinşii terorişti nu a făcut vreo bombă. Nici unul nu a cumpărat vreun bilet de avion. Mulţi dintre ei nici măcar nu aveau un paşaport, ceea ce, ţinând cont de eficienţa Agenţiei de Paşapoarte din Marea Britanie, înseamnă că nu aveau cum să realizeze vreun atentat.

Mai mult decât atât, mulţi dintre cei arestaţi erau sub supraveghere de mai bine de un an, la fel ca alte mii de musulmani care trăiesc în Marea Britanie. Nimic din toate aceste lungi supravegheri şi interceptări nu a indicat necesitatea unor arestări.
 
Apoi, brusc, într-un interogatoriu realizat în Pakistan apar detaliile acestui uimitor complot. Cunosc bine modul în care se realizează interogatoriile în Pakistan, dictatorul de acolo are un stil propriu de a face oamenii să cânte precum canarii. E uimitor cât de uşor poţi obţine sub tortură informaţiile de care ai nevoie. Într-un efort disperat de a opri sau de a evita tortura, prizonierii sunt gata să le spună anchetatorilor tot ceea ce vor aceştia să audă. Ceea ce nu este acelaşi lucru cu adevărul.

Sunt sigur că aceste evenimente au fost orchestrat politic. Este vorba mai mult de propagandă decât de complot.”

Citiţi şi:

Asociaţia psihologilor americani, complice la torturile CIA

Legătura dintre 11 septembrie 2001 şi 7 iulie 2005: Qui Bono?

yogaesoteric
6 februarie 2009

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More