Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Artele vizuale şi erotismul

de Alex Ionescu


„…frumuseţea nu-i o dorinţă, ci un extaz,
Ea nu-i gura însetată, nici mâna care cere,
Ea nu are chipul pe care aţi dori să-l vedeţi
Nici vorba pe care aţi dori s-o ascultaţi.
Ci, mai degrabă, este chipul pe care-l vedeţi chiar dacă închideţi ochii,
Sau cântecul pe care-l auziţi chiar dacă vă astupaţi urechile.
Frumuseţea nu-i seva de sub coaja crăpată a trunchiului,
Nici aripa alăturată unei gheare,
Ci, mai degrabă, o grădină mereu înflorită,
Un nor de îngeri fără oprire zburând.
Frumuseţea este viaţa arătându-şi sacrul său chip.”
- Khalil Gibran, Profetul.

În mod conştient sau nu, mulţi oameni îşi refac starea de echilibru şi de armonie privind sau punând în valoare frumosul. Este firesc, dacă ne gândim că psihicul uman se «hrăneşte» cu toate informaţiile provenite de la simţuri şi cu emoţiile care apar. Deoarece din totalitatea informaţiilor care ajung la creier 70-90% sunt vizuale, putem înţelege de ce ne este foarte necesar să privim lucruri, fiinţe, peisaje frumoase mai ales atunci când suntem într-o dispoziţie «cenuşie».
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au apreciat şi au elogiat în diverse moduri frumuseţea, sub orice aspect era exprimată – prin dans, prin pictură sau scoţând-o la iveală prin sculptură, prin cântece inspirate sau prin teatru. Contemplarea oricărei manifestări a frumuseţii determină stări profunde de conştiinţă, trăiri unice şi inefabile.

În antichitate se punea un accent deosebit pe mişcările corpului deoarece prin acestea fiinţa respectivă îşi exprima nobleţea, frumuseţea, perfecţiunea spiritului. Arta mişcării prin dans şi teatrul erau considerate căi de a oferi spectatorilor trăiri spirituale extraordinar de frumoase şi înalte. În toate civilizaţiile cu o mare înflorire a spiritualităţii în trecut, dansul erotic iniţiatic era considerat un minunat dar divin pentru evoluţie. Degenerarea, de-a lungul timpului, a caracterului profund iniţiatic al spectacolelor de dans erotic către ceea ce astăzi sunt denumite spectacole de «striptease» arată doar scăderea dramatică a nivelului de conştiinţă al fiinţelor umane, care a făcut ca ceea ce era sublim şi profund transformator să devină banal şi trivial – nişte spectacole ce au ca unic rol stimularea sexuală. În mod similar, teatrul care avea menirea, în trecut, de a transmite învăţături spirituale profunde şi de a ajuta şi învăţa oamenii astfel cum anume să-şi trăiască viaţa în armonie, a ajuns în zilele de astăzi doar o umbră palidă a ceea ce era, deseori fiind doar o „distracţie”.

Dansul erotic

Plin de viaţă şi pasiune, dansul este una dintre cele mai frumoasă arte. Aristotel spunea că dansul îşi are originea în ritmul bătăilor inimii. Nevoia de a dansa este nevoia de ritm caracteristică omului.
Dansul oferă multiple satisfacţii, fără a le uita pe cele estetice. El ne învaţă să fim armonioşi în întreg limbajul gesturilor. Dansul înseamnă emoţie, înseamnă curajul de a depăşi imobilitatea spiritului şi de a manifesta viaţa şi scânteia care arde în interiorul sufletului nostru.

Această pasiune iese la iveală îndeosebi prin intermediul dansului erotic. Atât bărbaţii, cât şi femeile consideră acest gen de dans care formează substanţa multor spectacole, ca fiind mult mai stimulant şi mai incitant.  „Există multe feluri de dans erotic, în funcţie de ritm şi expresie, ca de exemplu „dansul buricului” (belly-dance), flamenco, can-can ş.a. Unul dintre cele mai renumite şi cele mai senzuale este dansul buricului, cunoscut încă din antichitate. Iniţial acesta era dansat de către femei pentru femei, în special pentru cele care trebuiau să nască, şi avea menirea de a le relaxa, uşurându-le astfel travaliul. Dansul tonifică şi întăreşte muşchii abdominali şi realizează un masaj profund al organelor abdominale, ameliorând circulaţia sângelui în toate ţesuturile şi ligamentele, zona bazinului având cele mai multe beneficii de pe urma acestuia.” (extras din lucrarea Enciclopedia naturistă a afrodiziacelor, de profesor YOGA Gregorian Bivolaru).

„Ca şi amorul, dansul, în manifestarea lui cea mai înaltă, este o expresie a iubirii. Sunt cunoscute dansurile erotice indiene care evocă diverse posturi amoroase, stimulând astfel imaginaţia şi dorinţa iubiţilor.” (extras din lucrarea Enciclopedia naturistă a afrodiziacelor, de profesor YOGA Gregorian Bivolaru)

În Orient, acum mii de ani, un spectacol pe care ignoranţa contemporană l-ar putea numi astăzi cu termenul de „striptease”, avea rolul de iniţiere ezoterică de revelare a Sinelui. Cei care priveau astfel de ritualuri, ajungeau să trăiască în final o profundă stare de extaz divin în momentul în care femeia, puternic transfigurată, îşi arăta trupul în toată splendoarea şi perfecţiunea sa, după ce s-a debarasat de toate învelişurile sale – care simbolizau, de altfel, învelişurile subtile ale fiinţei umane – revelând în final celor din jur esenţa divină a fiinţei manifestate.

„Dansatoarele indiene de templu, sau aşa-zisele DEVADASI, erau împărţite în diverse categorii. Cea mai elevată categorie era alcătuită din expertele în diferite ramuri secrete tantrice care după ani îndelungaţi de practică, îşi dezvoltau şi îşi perfecţionau foarte mult controlul asupra diferitelor funcţii corporale.
Curţile regilor şi împăraţilor erau pline de fete dansatoare foarte frumoase şi profund senzuale al căror rol era de a stârni sentimentul erotic şi de a induce o stare de iubire şi de spiritualitate prin sublimarea energiei sexuale brute care îi impulsiona să progreseze pe toţi cei prezenţi.  

În Egiptul antic, frumoasele fete-dansatoare ale curţii sau templului erau considerate ca având putere asupra vieţii şi morţii; multe dintre ele deveneau influente ca preotese, deoarece dansul se pretează cel mai bine la exprimarea conceptelor esoterice care nu pot fi descrise prin cuvinte sau imagini statice. Dansul întruchipează într-un mod cu totul aparte întreaga gamă de emoţii; astfel el poate revela Corpul Subtil al Tantrei în toată strălucirea lui.” (fragment din Secretele amorului transfigurator extatic, volumul II, de Nik Douglas şi Penny Slinger).

Teatrul


Teatrul, la rândul său, are şi el o străveche tradiţie erotică. Pantomima în Grecia şi Roma antică căpătase dimensiuni mult mai profunde, îndepărtându-se cu mult de spectacolele inocente şi naive jucate în teatrele noastre.

Cele două tradiţii teatrale străvechi amintite aveau ca actori numai bărbaţi care, în funcţie de roluri, erau îmbrăcaţi şi în haine de femei, iar în versiunile şi mai vechi adesea erau sugerate mai degrabă forme de falus gigant în comparaţie cu formele umane obişnuite. Comediile lui Aristofan şi ale contemporanilor săi aveau de cele mai multe ori drept subiect iubirea, cu toate aspectele ei - atât sufleteşti cât şi trupeşti. Acestea mai erau structurate şi într-o formă satirică, creând astfel veritabile comedii.

Piesele de teatru moderne (mai ales comediile) ce au acelaşi subiect par adeseori a se inspira din teatrul antic. Iar spectacolele de revistă actuale sunt palide copii ale artei afrodiziace ce se desfăşura în Alexandria şi Roma din antichitate.

Însă dintre toate artele vizuale cu intenţii erotice dansul este de departe cel mai rafinat şi mai interesant. Atunci când este bine realizat, el reprezintă cel mai eficient afrodiziac.

Citiţi şi:
Iubirea şi magia simplităţii
Parfumurile iubirii

yogaesoteric
februarie 2009




Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga