Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Gampopa, fiul spiritual al lui Milarepa (I)

de Ciprian Fodor

Gampopa, doctorul-călugăr, a avut un rol fundamental în tradiţia spirituală tibetană, el fiind fondatorul ordinului monastic KAGYUPA (care înseamnă „transmitere de la gură la ureche”) combinând învăţătura spirituală primită de la Învăţătorul său spiritual Milarepa cu propria formare monastică. Izvoarele istorice susţin că Marele Senior al DHARMA-ei, Gampopa, a avut peste cincizeci şi două de mii de discipoli. Niciodată in istoria Tibetului nu au existat atâţia aspiranţi urmând acelaşi Ghid spiritual, în acelaşi timp.

Venirea lui Gampopa a fost anunţată prin diferite profeţii, cea mai însemnată fiind cea a lui Buddha Sakyamuni: „În timpurile viitoare un călugăr-doctor va veni din Nord. El este înzestrat cu numeroase virtuţi, spiritul său profund altruist este mare şi va deschide calea pe drumul imaculat al Marelui Vehicul (MAHAYANA) pentru fericirea şi realizarea spirituală a numeroase fiinţe.”

Marpa şi Milarepa au avut şi ei viziuni care semnalau venirea lui Gampopa. Acesta se naşte în anul 1079 în Tibetul Central, într-o familie fericită şi unită, al cărui tată era un renumit doctor. De mic copil Gampopa dă dovadă de calităţi demne de admirat, cea mai evidentă fiind imensa lui compasiune pentru toate fiinţele. Primeşte o educaţie morală solidă şi învaţă foarte bine medicina sub atenta supraveghere a tatălui său. Se căsătoreşte la vârsta de douăzeci şi doi de ani cu sora puternicului Senior din regiunea respectivă, femeie de o neasemuită frumuseţe şi graţie, iar cei doi, pe deplin fericiţi, dau naştere a doi copii, unui băiat şi unei fete.

La scurt timp, soarta tânărului şi strălucitului doctor se schimbă în mod dramatic: în regiune izbucneşte o epidemie de ciumă omorându-i cei doi copii. În calitate de doctor, Gampopa lucrează zi şi noapte la salvarea bolnavilor, dar curând se îmbolnăveşte şi soţia lui. El caută să aplice toate cunoştinţele sale de medicină pentru a o salva, dar cu toate acestea starea ei de sănătate se agravează considerabil. Într-o zi, în timp ce Gampopa veghea la căpătâiul ei, trăieşte primul moment iluminator, realizând natura trecătoare a Samsarei. Privind-o pe soţia sa îşi spune:  „Ea depune un efort atât de mare să rămână în viaţă. De ce să se lupte atât?”

Atunci, Gampopa se adresă soţiei sale astfel: „Dragostea mea, soţia mea, te rog să accepţi să părăseşti această lume încet, fără să mai înduri această agonie fără de sfârşit. Dacă suferi că pierzi casa şi pământurile atunci îţi promit că le voi oferi preoţilor şi săracilor. Ce altceva mai e de nu te poţi abandona, iubita mea soţie?” Soţia lui, deşi epuizată de boală, reuşeşte totuşi să îi răspundă: „Dragul meu soţ, eşti tânăr şi frumos. De tine sunt ataşată. Mi-e teamă dragul meu că după moartea mea, te vei căsători cu o femeie frumoasă şi ai să mă uiţi!” Gampopa, fără să clipească, îi spune: „Mă voi călugări. Îţi jur.” Şi jură chiar atunci în faţa ei pe o carte sfântă să devină călugăr şi să-şi dedice viaţa căii spirituale, pentru binele tuturor fiinţelor. Soţia sa, contemplându-l cu tandreţe, oftă uşor şi respiraţia i se opri liniştită.

În perioada ce a urmat Gampopa îşi împărţi toate bunurile şi averea preoţilor şi săracilor, apoi se retrase într-un schit urmărind să-şi revină după suferinţele prin care trecuse. Dorind să-şi îndeplinească promisiunea de a deveni călugăr, la vârsta de 26 de ani primeşte hirotonisirea monastică majoră de la Lama Gyachilwa cu numele de Seunam Rinchen. În scurt timp asimilează cu maximă uşurinţă felurite învăţături spirituale şi iniţieri tantrice.
Apoi Gampopa îşi construieşte o căsuţă în apropierea mănăstirii trăind izolat de restul lumii, ţinând post  perioade îndelungate de timp, ziua studiind Dharma, iar noaptea practicând cu ardoare. Datorită compasiunii sale realizează o mulţime de acte caritabile şi devine cunoscut pentru faptul că îmblânzeşte animalele sălbatice cu uluitoare uşurinţă. În această perioadă ajunge la maturitate în practica învăţăturilor primite în cadrul mănăstirii .

Într-o bună zi, în timpul meditaţiei are o viziune: un yoghin îmbrăcat în zdrenţe îi pune mâna pe cap, iar Gampopa simte fulgerător o imensă bucurie interioară. Continuându-şi meditaţia trăieşte o stare de înţelegere profundă a Înţelepciunii Divine, PRAJNA PARAMITA. Spiritul său, exaltat în beatitudine, devine astfel strălucitor şi mai viu ca niciodată.

Viziunea respectivă îi apare din nou zilele următoare. În acelaşi timp, marele yoghin Milarepa preda discipolilor săi în grota din Drakmar Potho anunţându-le sosirea unui doctor care şi-a pierdut soţia şi copiii, devenind apoi călugăr.
Într-o zi, Gampopa află de la un cerşetor în vârstă, că în munţii înzăpeziţi din Vest trăieşte un mare yoghin care se numeşte Milarepa. De îndată ce Gampopa aude numele „Milarepa” este cuprins de o fericire atât de intensă încât leşină. Când îşi revine, lacrimi de fericire îi curg din plin pe obraji, trăind o profundă stare de extaz divin. Gampopa realizează că tocmai şi-a descoperit Învăţătorul spiritual! Se prosternează de mai multe ori spre Vest strigând cu fervoare: „O, sfânt Milarepa, fiţi Ghidul meu spiritual!” Apoi se duse direct la altar recitând rugăciuni şi cântând cu devoţiune. Unicul gând ce vibra cu intensitate şi asupra căruia rămâne focalizat este un singur nume: „Milarepa! Milarepa!” Singura sa dorinţă este aceea de a-l cunoaşte. În meditaţie, perspectiva întâlnirii cu Milarepa îl umple de o beatitudine extatică savuroasă. Cu mintea ferm focalizată asupra acestui gând, pentru o perioadă lungă de timp, experimentează fulgerător stări spirituale supramentale.

Gampopa se întâlneşte din nou cu cerşetorul bătrân, îl invită la masă şi îl roagă să îi fie însoţitor pentru a-l întâlni pe Milarepa. Acesta acceptă cu bucurie şi se pregătesc să pornească împreună la drum. Gampopa şi însoţitorul său merg zi şi noapte, condus de dragostea şi dorul fără margini faţă de Milarepa. Când în ţinutul Tsang, pe înaltul munte Nyang, bătrânul cerşetor se îmbolnăveşte şi, epuizat, îi spune lui Gampopa că nu mai poate continua drumul alături de el şi că se va refugia la o mănăstire de la poalele muntelui, Gampopa îi mulţumeşte şi îl răsplăteşte pe binevoitorul cerşetor bătrân, apoi porneşte mai departe la drum. La o răscruce, o ia pe un drum greşit ce se bifurcă din nou şi din nou. În curând, noaptea s-a aşternut repede. Cuprins de disperarea că nu poate continua drumul, cu lacrimi în ochi se lăsă la pământ şi se rugă stăruitor către Milarepa.

După câteva momente i se pare că desluşeşte o siluetă. Uimit peste măsură, descoperă faţa binevoitoare a bătrânului cerşetor: „Nu mai plange, te voi conduce mai departe către Milarepa. Acum hai să facem focul şi să ne odihnim.” A doua zi, după ce au găsit poteca cea bună, fericit, Gampopa a simţit nevoia să îi mulţumească bătrânului şi s-a întors către el. Rămâne uimit constatând că nu mai este nimeni în spatele lui chiar dacă auzise respiraţia bătrânului cu câteva secunde în urmă şi uluit se opreşte în loc. Dintr-o dată faţa i se lumină: realizase că bătrânul era însuşi Milarepa şi că a fost alături de el încă de la începutul călătoriei, ghidându-l. Bucuros peste măsură îşi continuă călătoria pe calea indicată făcând din când în când plecăciuni în direcţia zonei în care ştie că se află Milarepa.

Pe drum întâlneşte un ţăran şi îl întreabă dacă a auzit de yoghinul Milarepa. „Desigur!” răspunde acesta şi îi spune că acum Milarepa se află în ţinutul Drin, la Chouwar. Auzind această veste extraordinară, Gampopa se bucură atât de mult încât îşi îmbrăţişează cu lacrimi de fericire interlocutorul. Apoi porneşte din nou la drum. După o vreme, într-o zonă secetoasă, în plin soare, drumul devine istovitor, iar Gampopa simte că ajunge la capătul puterilor, extenuat şi chinuit de foame. Simţind că i se apropie sfârşitul, cu buzele uscate şi crăpate, cu o adâncă durere în suflet, spune: „O, Milarepa, dacă nu te pot întâlni în această viaţă, fii atunci singurul meu refugiu în Bardo! Fă astfel ca să mă încarnez lângă tine viaţa viitoare!”

Se întinde istovit şi aşteaptă să moară, dar un călugăr se apropie de el, vede în ce stare se află şi îi dă apă. Apoi îl întreabă încotro se îndreaptă. Gampopa abia reuşeşte să îi spună că merge spre Drin să îl întâlnească pe Milarepa. Călugărul îi dă şi de mâncare după care, intr-o dată Gampopa se simte mult mai bine şi îşi continuă drumul alături de călugărul binevoitor.

Între timp Milarepa, foarte bine dispus, predă discipolilor săi. La anumite intervale se opreşte din discursul său şi rămâne tăcut, apoi începe să râdă bucuros. Curios, unul dintre discipolii lui îl întreabă de ce a râs astfel. „Pentru că fiul meu spiritual, călugărul-doctor, va sosi în curând, răspunde Milarepa zâmbind. A leşinat după care s-a trezit. M-a implorat plângând să îl ajut, cu o încredere absolută şi totală sinceritate. I-am trimis binecuvântări şi a fost repede ajutat. Văzând acest lucru, m-am simţit emoţionat şi fericit şi am izbucnit în râs.” Ochii lui Milarepa sunt inundaţi de lacrimi de fericire...

(Va urma)

Bibliografie:
Jampa Mackenzie Stewart, Lobsang P. Lhalungpa: The Life Of Gampopa, Snow Lion Publication
Herbert V. Guenther : The Jewel Ornament of Liberation  , Shambhala Publication
Gampopa, Khenpo Karthar Rinpoche, Lama Yeshe Gyamtso: The Instructions of Gampopa: A Precious Garland of the Supreme Path (Dream Flag)
Dominique Lorimer: Histoires extraordinaires du bouddhisme Tibetan, CH Golion
Gampopa Seunam Rinck: Le Précieux Ornement de la libération, Parmakara publication

Citiţi şi:
Milarepa
Constantin Brâncuşi a practicat yoga

yogaesoteric
februarie 2009




Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga