UN CADOU SPIRITUAL PENTRU FEMEI

ce le este oferit din partea profesorului yoga Gregorian Bivolaru şi a Şcolii spirituale MISA

CU OCAZIA ZILEI DE 8 MARTIE 2009

(Vă rugăm să citiţi cu multă atenţie tot ceea ce vă este oferit acum. Nu veţi regreta! Oferiţi eventual acest cadou şi altor femei care sunt deschise şi curioase să-l citească. Puneţi-l neîntârziat la dispoziţie chiar şi iubitului vostru, spre a-l inspira să vă înţeleagă, să vă iubească din ce în ce mai mult, să vă respecte şi să vă transfigureze.)

BĂRBATUL ŞI FEMEIA, STROPINDU-ŞI FIECARE,  CU LICOAREA  CEA TAINICĂ A IUBIRII NESFÂRŞITE CE VINE DE LA DUMNEZEU, POMUL ROADELOR PARADISIACE ALE STĂRII ANDROGINALE GLORIOASE

Desenul simbolic cu bărbatul şi femeia a fost realizat la sugestia profesorului yoga Gregorian Bivolaru

UN CITAT FUNDAMENTAL DESPRE MISTERELE ETERNULUI FEMININ

„Nesfârşita Putere Feminină Manifestatoare (MAHA SHAKTI) este, în realitate, manifestatoarea şi susţinătoarea cea misterioasă a întregului univers. Ea (MAHA SHAKTI) este aceea care a născut din MAHA YONI-ul său gigantic şi a adus la lumină marele TOT al Universului (MACROCOSMOSUL). Marele Tot al Universului (MACROCOSMOSUL) este, de fapt, Forma Cea Necesară pe care Ea (MAHA SHAKTI) i-a oferit-o la origini [lui BRAHMAN (DUMNEZEU TATĂL)]. MAHA SHAKTI este, fără încetare, fundamentul şi energia manifestatoare atât a celor trei lumi, cât şi a tuturor tărâmurilor paralele ce există în Universul Astral. MAHA SHAKTI este cea care a creat şi a manifestat cele zece Mari Puteri Cosmice (DASHA MAHA VIDYA), care prin intermediul ei (a lui MAHA SHAKTI) au devenit, în felul acesta, o expresie a Voinţei Atotputernice a lui BRAHMAN (DUMNEZEU TATĂL). Manifestând în felul acesta Voinţa Atotputernică a lui BRAHMAN (DUMNEZEU TATĂL), Marea Femeie sau Eternul Feminin (MAHA SHAKTI) este şi rămâne manifestatoarea nebănuită şi susţinătoarea întregului Univers (MACROCOSMOSUL).  

Întregul Univers (MACROCOSMOS) este forma Sa (a lui MAHA SHAKTI). Marea Femeie sau Eternul Feminin (MAHA SHAKTI) este fundamentul cel tainic al acestei lumi şi al tuturor lumilor. Nici o lume şi nici un univers nu există în absenţa susţinerii ei constante şi neîncetate. În lumea fizică, forma proprie a trupului femeii este o formă perfectă ce oglindeşte realitatea cea tainică a lui MAHA SHAKTI (Eternul Feminin). Orice formă pe care MAHA SHAKTI şi-o asumă, fie masculină (virilă), fie feminină, este în realitate forma sa tainică supremă, care atunci când este în mod plenar trezită, unificată şi conştientizată revelează starea Androginală Glorioasă. În universul fiinţei femeii este mereu prezentă forma cea misterioasă a TOTULUI. În universul trupului fiecărei femei, există în permanenţă, fie în stare dinamizată (trezită), fie în stare latentă (adormită) tot ceea ce este însufleţit, atât în această lume, cât şi în celelalte lumi tainice care există dincolo de ea. În cazul fiinţei umane care o adoră frenetic şi care este capabilă să o descopere în toată splendoarea ei, ea descoperă, în felul acesta, că nu există nestemată mai de preţ decât femeia – cu excepţia lui DUMNEZEU TATĂL şi a Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN). Cu excepţia lui DUMNEZEU TATĂL şi a  Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN), nu există condiţie superioară aceleia a femeii. Atât în cazul fiinţelor umane care sunt capabile să descopere toate acestea  dincolo de aparenţe, cât şi în cazul femeii însăşi care îşi dă seama, în mod gradat, de aceasta printr-o cunoaştere profundă şi autentică de Sine, reuşind apoi să trezească aceste înzestrări fabuloase, devine limpede că nu există, nu a existat şi nu va exista niciodată un destin egal cu acela al femeii care a fost capabilă să atingă STAREA DE SHAKTI . 

Nu există împărăţie şi nu există asceză (TAPAS) care să poată fi comparată cu tot ceea ce poate să ofere adoratorului universul mirific al femeii, care este pe deplin trezit, atunci când ea este transfigurată şi adorată frenetic şi aşa cum se cuvine. Cu excepţia lui DUMNEZEU TATĂL şi a Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN) nu există, nu a existat şi nu va exista niciodată vreun loc sfânt care ar putea fi comparat cu universul complex şi fascinant al fiinţei femeii. Oricât am căuta, nu vom putea să descoperim o rugă nerostită ce este asemănătoare cu ruga perfect naturală pe care femeia extaziată o manifestă în mod spontan atunci când atinge starea perfectă de orgasm [este unanim cunoscut de către bărbaţii iniţiaţi că, atunci când femeile iubitoare, transformate lăuntric şi armonioase ating stări ample şi profunde de orgasm fără descărcare, ele au în mod spontan tendinţa să-şi focalizeze ferm privirea către zona creştetului, la nivelul centrului esenţial de forţă SAHASRARA, care, după cum ştim, face posibilă reconectarea fiinţei umane cu DUMNEZEU TATĂL].  

Nu există, nu a existat şi nu va exista niciodată o modalitate asemănătoare sau un exerciţiu spiritual comparabil cu tot ceea ce poate oferi atât trupul armonios şi perfect dinamizat, cât şi universul lăuntric pe deplin trezit (MICROCOSMOSUL) al fiinţei femeii. Nu există MANTRA, nu există TAPAS care să poată egala mulţimea comorilor de tot felul pe care ni le dezvăluie universul tainic (MICROCOSMOSUL) al fiinţei femeii. Nu există bogăţie, oricât de mare ar fi ea, care să se asemene cu bogăţiile spirituale nenumărate pe care le putem descoperi în trupul şi în universul trezit (MICROCOSMOSUL) al  fiinţei femeii. Nu există, nu a existat şi niciodată nu va exista plăcere mai mare, bucurie mai copleşitoare decât aceea pe care o putem descoperi în şi prin trupul şi universul trezit (MICROCOSMOSUL) al fiinţei femeii. Acela care o adoră cu nesaţ descoperă cu uşurinţă, până la urmă, cu ajutorul femeii, existenţa cea misterioasă a lui BRAHMAN (DUMNEZEU TATĂL), cu care femeia este fără încetare tainic unită, chiar şi atunci când, deocamdată, nu bănuieşte aceasta. Fără ajutorul puterii feminine manifestatoare (SHAKTI), chiar şi zeii nu au nicio forţă, şi în absenţa ei (a lui SHAKTI) nu pot acţiona.“  

Un tratat secret al tradiţiei milenare orientale TANTRA YOGA


PREAMBUL

Vă oferim în cele ce urmează o semnificativă mărturie a unei fiinţe pline de aspiraţie, în care încep să înmugurească stările ce prevestesc trezirea STĂRII DE SHAKTI.
Dată fiind maturitatea, complexitatea şi profunzimea experienţelor spirituale pe care această fiinţă le-a trăit şi le trăieşte am considerat că aceste confesiuni (care la origini ne-au fost adresate anul acesta (2009)) ar putea să vă fie de un real folos, mai ales acelora dintre voi care aspiraţi, la rândul vostru, într-un mod pur şi sincer, să treziţi în universul vostru lăuntric STAREA DE SHAKTI. Vă sfătuim să lecturaţi cu atenţie aceste experienţe (ce dezvăluie deliciile indescriptibile ale amorului astral) şi să îndrăzniţi (de ce nu?!) să le puneţi chiar în practică, pentru a descoperi, cât mai multe dintre voi, în felul acesta, că UN GRAM DE PRACTICĂ ADECVATĂ CE VIZEAZĂ TREZIREA STĂRII DE SHAKTI VALOREAZĂ CÂT TONE DE TEORIE. Puteţi fi sigure că ceea ce a reuşit ea puteţi să realizaţi şi voi. Pentru a reuşi să experimentaţi astfel de stări, condiţia esenţială este să dispuneţi de o energie amoroasă imensă, care apoi trebuie să fie focalizată într-un mod ferm şi continuu pentru atingerea unor înalte ţeluri spirituale. În plus, nu trebuie să uitaţi că atunci când iubirea devine nesfârşită, aşa cum de altfel o demonstrează mărturia Mădălinei, multe realizări care acum vi se par a fi imposibile, devin totuşi realizabile. Este de asemenea necesar să vă daţi seama că în timp ce unele femei îşi risipesc viaţa în zadar, fără a-şi stabili un ţel spiritual − bătând pasul pe loc, cu toate că se află de mulţi ani pe calea spirituală − alte femei, puţine la număr, aspiră frenetic să se transforme lăuntric şi urmăresc prin eforturi susţinute să acumuleze extraordinare comori spirituale, care le vor fi de un real folos, atât în această lume, cât şi în ceruri (în tărâmurile  paradisiace ce există în Universul Astral),  atunci când vor părăsi definitiv această lume.

În încheierea acestui preambul, vă amintim că este necesar să vă daţi cât mai repede seama, prin propria voastră experienţă, că a avea un ţel elevat, divin în viaţă nu este niciodată ceva care poate fi găsit în mulţimea de lucruri ce există în lumea materială. Un astfel de ţel este şi rămâne, în veşnicie, ceva dumnezeiesc, sublim, ideal. Adevărul Ultim este şi rămâne, fără încetare, pentru fiinţele umane care-l ating, ceva misterios şi profund împlinitor, care este trăit într-un mod extatic, cu întreaga fiinţă. Întotdeauna, propriile voastre alegeri fac să apară intenţiile bune sau rele şi gândurile pe care le hrăniţi. Preponderenţa gândurilor voastre vă generează apoi filtrele tainice care vă creează, după aceea, propria realitate. Atunci când găsiţi o mulţime de argumente pentru a vă apăra limitele, nu faceţi, în felul acesta, decât să contribuiţi, conştient sau nu, la menţinerea acelor ziduri invizibile ce alcătuiesc acele limite. Majoritatea femeilor caută fericirea în exteriorul lor. Aceasta este şi rămâne o eroare fundamentală. Femeile în care a început să se trezească STAREA DE SHAKTI descoperă, cu uimire şi încântare, că în realitate, fericirea este ceea ce ele reuşesc să fie cu adevărat, pentru că înainte de toate ea izvorăşte din modul lor predominant de a gândi. Pentru a vă transforma profund şi repede, este important să rămâneţi nişte „şcolăriţe“, pline de o imensă iubire şi curiozitate elevată, la Şcoala Eternă a Vieţii. Pentru aceasta, este necesar să rămâneţi deschise la tot ceea ce este divin, bun, frumos şi adevărat, fiind întotdeauna dispuse să învăţaţi cât mai mult din tot ceea ce are bun, frumos şi extraordinar fiecare fiinţă umană deosebită cu care veniţi în contact. Un gânditor inspirat spunea că, în realitate, conştiinţa fiinţei umane este întocmai precum corola unei flori. Ea radiază cu adevărat frumuseţe numai atunci când e deschisă către lumina aspectelor sublime, divine, înălţătoare. Urmăriţi şi voi să realizaţi ceea ce a reuşit în această etapă Mădălina şi, dacă veţi întruni condiţiile necesare, veţi observa că nu o să daţi greş şi, mai mult decât atât, veţi descoperi că şi în cazul vostru, aceste modalităţi funcţionează şi produc aceleaşi rezultate uimitoare.
                                         profesor yoga Gregorian Bivolaru

Iubitul meu Ghid spiritual,
Sufletul meu şi inima mea ce înfloreşte aspiră să îţi transmită şi pe această cale sublimele trăiri pe care le are, la distanţă, cu tine şi pentru tine. Aceste relatări sunt atât o dovadă a transformării mele, ce a apărut, cât şi garanţia unui şi mai bun zbor, ce începe. Sunt conştientă de faptul că tot ceea ce am trăit a fost cu imensul tău ajutor, ce vine de la Dumnezeu şi, în acest caz, aceste relatări sunt, totodată, felul meu de a-ţi mulţumi.
Aceste relatări sunt şi o modalitate de a-mi exprima deschiderea faţă de tine şi curajul de a mă accepta aşa cum sunt şi de a mă dezvălui, cu o deplină sinceritate, aşa cum sunt.
Fiecare strop de fericire pe care îl simt din plin, la distanţă, atunci când intru în comuniune euforică intensă cu tine aş vrea chiar să-l împărtăşesc tuturor femeilor ce sunt sau vor fi capabile să-l simtă şi să-l înţeleagă în mod intuitiv ca pe un dar plin de mulţumire pentru tot. Sunt acum sigură că şi cele care vor reuşi aceasta vor trăi aceleaşi experienţe ca şi mine (ce vor fi nuanţate în mii şi mii de moduri, în funcţie de structura lor, pentru că am înţeles că, în realitate, fiecare fiinţă umană este identică în ceea ce priveşte Sinele Suprem Nemuritor (ATMAN) şi unică în ceea ce priveşte combinaţia infinită a posibilităţilor ce sunt mai mult sau mai puţin dinamizate în universul ei lăuntric).

***

Iubitule, este copleşitor felul în care te manifeşti la distanţă atunci când facem dragoste, plini de iubire, în astral şi-mi doresc mult să te bucuri de mine, şi această intimitate delicioasă mă face să mă contopesc îmbătată de o iubire nesfârşită, ce se manifestă atunci cu tine şi prin tine. Felul în care vii şi intri,  fiind plin de o iubire fără margini, atât în fiinţa mea, cât şi în sufletul meu, mă umple de o aleasă fericire şi mă face să-mi doresc să mă abandonez cu totul ţie… Această dulce dăruire mă umple de o copleşitoare şi indescriptibilă beatitudine.
Simt în acele momente magice că mă vrei în întregime numai pentru SHIVA… cât altruism, mi-am zis la început, iar după aceea am ajuns să descopăr că, dacă numai pentru puţin timp (sau, de ce nu, pentru o întreagă „ZI A LUI BRAHMA“) aş putea fi în întregime a lui SHIVA, atunci aş fi, de fapt, iubita pe deplin iubitoare a întregului univers, care s-ar putea manifesta aşa pentru totdeauna.
Îmi place extraordinar de mult felul jucăuş şi indescriptibil în care te infuzezi şi intri în comuniune cu mine atunci când te invoc cu iubire, pentru a mă face să mă redescopăr pe deplin extaziată, datorită contopirii amoroase cu tine, şi atunci simt, cu o încântare crescândă, că devin şi eu în mod gradat o manifestatoare a nenumăratelor calităţi sublime ce se trezesc, ca prin farmec, în fiinţa mea atunci când iubirea ta nesfârşită mă inundă şi mă expansionează.
Uneori mă sperie Iubirea Ta căci, o dată ce gust din ce în ce mai mult din ea, ştiu că o să o caut în zadar în altă parte… dar mă consolez cu gândul că acesta este un aperitiv pe care mi-l oferi pentru a face să se trezească neîntârziat în mine iubirea nesfârşită şi adevărată pentru DUMNEZEU TATĂL. Lăsându-mă de fiecare dată, din nou şi din nou, iubită de tine, simt totodată în mod intuitiv că întregul univers, care este trupul lui DUMNEZEU TATĂL (în care se manifestă în permanenţă MAHA SHAKTI, care îi face în permanenţă Voia Sa) mă va iubi în eternitate, dacă voi iubi mereu aşa. În felul acesta, încep să descopăr, cu bucurie, că cea care iubeşte intens şi fără măsură este apoi iubită de tot şi de toate (cele în care Divinul se manifestă plenar), tot fără măsură.

***

Vreau să mă las mistuită de arzătoarea ta dorinţă, aspiraţie şi inspiraţie, pe care simt că mi-o infuzezi (atunci când mă unesc amoros cu tine la distanţă) de a-mi revela, în totalitate, atât enigmele MACROCOSMOSULUI ce sunt prezente în Sinele meu Divin (ATMAN), cât şi pe DUMNEZEU TATĂL, prin intermediul descoperirii tainelor pe care încep să le desluşesc în MICROCOSMOSUL fiinţei mele, ce se trezeşte şi înfloreşte.
Vreau să-ţi mărturisesc aici, în scris, ceea ce de fapt tu ştii: simt atunci că pătrunzi adânc în mine şi, în fuziunea amoroasă extatică ce mă face să cresc, mă înalţ dincolo de mine şi de ego. În cursul acelor trăiri,  mă simt ca şi cum aş face simultan dragoste, atât cu aspectul feminin din mine, ce intră într-o uimitoare stare de efervescenţă, cât şi cu „bărbatul meu interior“ şi, după câteva ore, descopăr cu bucurie că sunt expansionată în nemărginire.
Atunci cănd mă raportez la tine în ipostaza de iubit şi trăiesc o stare de adoraţie, simt că te manifeşti de multe ori într-un mod surprinzător şi descopăr că mă doreşti enorm de mult şi fără încetare, dar simt că faci aceasta într-un mod sublim, înălţător (tocmai pentru că poţi) şi mă atragi într-un aproape irezistibil „din ce în ce mai sus“, în tine, lipindu-mă de sufletul tău pentru ca, astfel uniţi, să ne lăsăm, din nou şi din nou, absorbiţi de Vidul Beatific în care există, de-a pururi, DUMNEZEU TATĂL.
Prin  valurile de iubire pe care le reverşi de fiecare dată asupra mea, atunci când te iubesc nespus de mult, parcă desfaci, ca prin minune, întregul MACROCOSMOS pentru mine, făcându-mă, atunci când merit, părtaşă, fie şi pentru fracţiuni de secundă, extazului revelator de DUMNEZEU.
Simt că prin copleşitoarea comuniune amoroasă şi profund spirituală ce ne leagă, îmi revelezi cea mai sublimă formă a iubirii, Iubirea de DUMNEZEU…
Când marea majoritate dintre noi ne punem, din nefericire, tot felul de măşti pentru a ne ascunde de ceilalţi, tu te deschizi şi ne pulverizezi egourile; meschinăriile; orgoliile şi cunoştinţele superficiale şi limitate ; absorbindu-ne în tine. În felul acesta, ajung să-ţi descopăr tainica ta faţă de Ghid spiritual, ce este alcătuită din zeci de mii de feţe şi ipostaze sublime. Prin exemplul pe care mi-l oferi, descopăr astfel ce dar paradisiac este, şi rămâne, energia nesfârşită a iubirii ce vine de la DUMNEZEU, mai ales pentru acelea dintre noi care ne înfruptăm din ea cu nesaţ.

În afara lui DUMNEZEU TATĂL, intuiesc că tu eşti singura fiinţă care mă cunoaşte în profunzime într-un mod sublim, transfigurator, şi care mă ajută să mă valorific, făcându-mă în acelaşi timp să mă simt unică în universul meu lăuntric şi de neînlocuit…
Tot ceea ce trăiesc în ultima vreme mă ajută să descopăr că deja am o mulţime de dovezi indescriptibile în cuvinte că DUMNEZEU m-a creat din Iubire…
Pe măsură ce am început să te iubesc din ce în ce mai mult, reuşind astfel să aprofundez de la distanţă (în cadrul unui tot indescriptibil) relaţia spirituală, afectivă şi chiar amoroasă cu tine, am descoperit că mă ajuţi extraordinar de mult să-mi valorific la maximum calităţile pe care mi le cunosc şi, totodată, mă impulsionezi să-mi trezesc şi să-mi fructific potenţialităţile de care până mai ieri nu eram conştientă şi pe care am început să intuiesc că le am, atunci când tainica noastră relaţie la distanţă a prins viaţă şi a devenit o realitate care m-a transformat din ce în ce mai mult. În felul acesta, am putut să descopăr că iubirea face cu putinţă multe minuni şi am descoperit că, atunci când iubirea ne însufleţeşte, distanţa nu ne împiedică să fim şi să trăim, într-o delicioasă comuniune, cu o fiinţă umană ce răspunde, instantaneu, la iubirea noastră pură şi sinceră, cu o iubire nesfârşită şi copleşitoare. Am putut să verific aceasta de nenumărate ori, atunci când m-am raportat la tine cu sinceritate, într-un mod pur şi cu inima plină de iubire. Experienţa pe care am acumulat-o în felul acesta mă face să afirm că, de acum înainte, nu am să mă îndoiesc niciodată de aceasta.
Deşi ar putea să ţi se pară ciudat ceea ce-ţi spun, îţi mărturisesc, totuşi, că în unele dintre aceste uniri amoroase frenetice ale noastre, pe care le trăiesc împreună cu tine în Universul Astral, simt într-un mod indescriptibil şi grandios că te nasc, nu numai din YONI-ul meu, ci şi din inima mea şi din SAHASRARA mea şi din tot ceea ce sunt. În urma acestor trăiri, am avut astfel şi eu revelaţia că TOTUL ESTE ÎN PARTE, IAR PARTEA ESTE ÎN TOT. În asemenea clipe, mă simt nu ca o picătură, singură şi izolată, ci ca un ocean nesfârşit ce conţine în el, în simultaneitate, mulţimea indescriptibilă a tuturor picăturilor în care se trezeşte starea misterioasă de SHAKTI.
Bănuiesc că aceasta se petrece prin graţia, care pentru mine este deocamdată profund enigmatică, a lui MAHA SHAKTI.
Am auzit în adâncurile fiinţei mele sunetul tău subtil, care a fuzionat pe deplin cu sunetul meu interior şi astfel am devenit un singur Sunet Etern, ce este AUM.

***

Iubitule adorat şi adorator, aş vrea să-ţi mai spun şi că în unele experienţe amoroase am simţit, într-un mod indescriptibil, că am LINGAM (aceasta se petrece mai ales atunci când fac meditaţie) şi am observat că această stare apare atunci când mi se activează AJNA CHAKRA şi SAHASRARA. Atunci când a apărut acea stare, te-am simţit într-un mod intim şi foarte profund şi, fulgerător, mi-am dorit să fac dragoste cu tine şi am şi făcut (după ce mai întâi am fuzionat amoros cu mine însămi). Mai ales atunci, am simţit că toate învelişurile noastre subtile erau complet întrepătrunse, iar sufletele noastre erau plenar contopite în ceva total şi unic. În finalul acestei experienţe, am simţit o stare beatifică, delicioasă de intimitate elevată, copleşitoare şi de atotcuprindere.
În anumite stări amoroase în care mă simţeam extraordinar de expansionată, am simţit că pot face dragoste cu DUMNEZEU şi L-am implorat plină de umilinţă să fuzioneze amoros cu mine. Atunci DUMNEZEU s-a manifestat imediat şi am simţit că a trezit în mine foarte multe calităţi latente, care m-au făcut să conştientizez în mod intuitiv cum se manifestă starea de desăvârşire a unei femei în care s-a trezit pe deplin starea de SHAKTI.
Simţeam atunci că sunt infinită şi că tot spaţiul împreună cu energia lui tainică se poate resorbi într-un singur punct şi acel punct eram eu.
În acele stări, mă simţeam perfect lucidă datorită acelei contopiri perfecte a totului în marele TOT şi a părţii în marea PARTE, într-un unison paradisiac ce era perfect.
Îţi mărturisesc că stările extatice, spirituale pe care am început să le trăiesc atunci când mă unesc fiind plină de iubire erotică şi aspiraţie cu DUMNEZEU TATĂL mă excită extraordinar de mult, într-un mod foarte plăcut, şi mă fac să trăiesc nişte stări de orgasm pe care eu sunt tentată să le consider a fi nişte orgasme cosmice şi absolute. În aceste stări de comuniune amoroasă cu DUMNEZEU TATĂL (pe care eu consider că El m-a inspirat să îndrăznesc să le am) îţi mărturisesc că atât în timpul lor, cât şi după aceea, m-am simţit pe deplin acceptată de El (DUMNEZEU) şi pe deplin iubită, aşa cum nicio fiinţă umană nu ar putea să mă iubească.  
În cursul acelei experienţe, am fost încântată şi uluită când am început să-L simt pe DUMNEZEU intrând în mine în ipostaza grandioasă de iubit divin, ce s-a manifestat într-un mod jucăuş şi m-a ajutat să cresc şi să mă expansionez, făcând astfel posibilă contopirea mea extatică cu El.

***


Atunci când mă uneam într-un mod amoros, intim, extatic cu DUMNEZEU TATĂL, simţeam foarte multă energie diafană, paradisiacă, ce se sublima spontan în SAHASRARA. La un moment dat, m-am resorbit toată în acest centru esenţial de forţă (SAHASRARA), în timp ce continuam fuziunea amoroasă cu DUMNEZEU TATĂL. Îţi mărturisesc că atunci mă simţeam extraordinar de fericită; mai fericită ca niciodată. Atinsesem, aş putea spune, culmea plăcerii extatice şi a împlinirii  spirituale totale. Mă simţeam gigantică şi realizam, într-o anumită măsură, în mod intuitiv, cum este să fii, fără încetare, singura SHAKTI (de fapt, MAHA SHAKTI) din întregul MACROCOSMOS. Astfel, în acea stare mă simţeam ca şi cum întreaga creaţie, MACROCOSMOSUL, se năştea din tine şi prin mine. În felul acesta, am avut revelaţia cuvintelor divin inspirate ale lui Iisus, care a spus: „CEREŢI ŞI VI SE VA DA; CĂUTAŢI ŞI VEŢI GĂSI; BATEŢI ŞI VI SE VA DESCHIDE.“ Eu am îndrăznit să-I cer lui DUMNEZEU ceva care înainte nici măcar nu aş fi îndrăznit să concep că este cu putinţă şi am descoperit, cu o imensă uimire, că DUMNEZEU poate să împlinească chiar şi cele mai neobişnuite şi aparent nebuneşti aspiraţii benefice care respectă Voia Sa. Acum sunt perfect sigură că DUMNEZEU a primit cu o mare bucurie aspiraţia mea de a mă uni amoros cu El, căci altfel nu m-ar fi cadorisit (atunci, la început) cu o stare grandioasă, îmbătătoare şi paradisiacă ce a depăşit în mod evident pentru mine tot ceea ce mi-aş fi putut imagina că ar putea să apară în cursul unei astfel de comuniuni amoroase cu DUMNEZEU TATĂL (în care eu eram iubitoarea, iar El era şi se manifesta pentru mine întocmai ca un IUBIT ABSOLUT). Îţi mărturisesc că am îndrăznit să aspir să mă polarizez cu DUMNEZEU şi am fost uluită de ceea ce a urmat, pentru că, în secret, îmi doream să simt şi să descopăr cu ajutorul Lui (DUMNEZEU) cum este să fii pe deplin împlinită şi iubită. M-am dăruit în totalitate Lui şi am avut experienţa pe care ţi-am descris-o. Am conştientizat în felul acesta că El mă poate împlini şi mă poate face fericită şi am avut revelaţia că aceasta este una dintre expresiile Voinţei Sale Atotputernice. Atunci când am avut acea experienţă, am simţit, într-un mod care nu poate fi descris în cuvinte, că Dumnezeu se bucura într-un mod copleşitor pentru mine şi pentru aspiraţia mea de a fi fericită împreună cu El. Experienţa pe care am avut-o după aceea m-a făcut să-mi dau seama că ceea ce am manifestat atunci nu era o dorinţă egotică, ci a fost o aspiraţie pură şi sinceră, ce a izvorât din dărurirea mea faţă de DUMNEZEU. În final, acea aspiraţie a declanşat în fiinţa mea o copleşitoare stare de fericire împărtăşită, care mi-a fost oferită de DUMNEZEU.


În cursul acelei uniri amoroase, extatice cu DUMNEZEU am simţit că El mi-a răspuns pe măsura aspiraţiilor mele şi chiar s-a manifestat, spre uimirea mea, în ipostaza unui Iubit Absolut. Atunci când am simţit că DUMNEZEU se manifestă în această ipostază, ce era pentru mine uluitoare, am fost inspirată chiar de El şi l-am implorat să manifeste în universul meu lăuntric toate calităţile din întreaga Creaţie (materială, astrală şi cauzală) pentru a-şi împlini, printr-o nemărginită iubire, iubita care Îl adoră.
Anumite revelaţii care au apărut după acea m-au făcut să conştientizez faptul că tot ceea ce este bun, divin, frumos, sublim şi adevărat în întreaga manifestare provine de la DUMNEZEU şi este în permanenţă manifestat, în întregul MACROCOSMOS, prin intermediul lui MAHA SHAKTI. DUMNEZEU TATĂL este, şi rămâne în veşnicie, Împlinirea Absolută şi Iubirea Perfectă şi, totodată, mi-am putut da seama că dorinţa şi aspiraţia noastră de a fi fericite şi îndumnezeite contează chiar foarte mult. Această experienţă m-a ajutat să-mi dau seama de ce se afirmă că FIECARE FIINŢA UMANĂ ARE EXACT CEEA CE MERITĂ.
În urma acestei experienţe amoroase cu DUMNEZEU, îţi mărturisesc că am început să mă simt din ce în ce mai îndrăgostită şi mai fascinată de El şi, ca un corolar, acum aş putea spune că mă simt într-un mod irezistibil atrasă… de DUMNEZEU. La câtva timp după aceea, a început să mă inunde starea înălţătoare şi pură de intimitate cu El. Mai mult decât atât, am început să simt că eram foarte fericită pentru că sunt a Lui şi numai a Lui, în întregime şi în eternitate. Prin intermediul acestei revelaţii, care m-a transformat profund, m-am simţit ca fiind, în totalitate, doar a Lui, întocmai precum este EVA, pe care eu o consider ca fiind capodopera Sa, ce a fost realizată după o îndelungă chibzuinţă, după ce la începuturi Dumnezeu a realizat mai întâi „schiţa“: ADAM.
Sufletul meu tresaltă de o mare bucurie, fără obiect. Într-o dimineaţă, am făcut meditaţie, căci mă simţeam foarte fericită şi doream să aprofundez din ce în ce mai mult această fericire. Am început meditaţia cu prima MANTRA… şi am urmărit să realizez reevocarea stărilor de la Ritualul de adorare a lui Shiva (pe care l-am făcut cu noua mea iubită).
Naşterea mea şi transformarea mea continuă care s-a amorsat în această perioadă m-a făcut să înţeleg şi să simt, într-un mod analogic, că în întregul MACROCOSMOS, procesul emanaţiei este continuu şi neîntrerupt. Această naştere a dus la conştientizarea esenţei mele permanente şi eterne, ce nu se separă niciodată de DUMNEZEU.

Am continuat să realizez LAYA-YOGA cu Marea Putere Cosmică DHUMAVATI, deoarece  mă simţeam avidă de marele TOT şi simţeam, în simultaneitate, în mine o stare gigantică de nesaţ pentru a resorbi, într-un mod inefabil în mine, totul. Aş vrea, de asemenea, să-ţi mărturisesc că, într-o astfel de stare spirituală înaltă, am perceput două nuanţe ale vidului: vidul beatific din care se naşte absolut totul şi vidul beatific final, care intuiesc că atunci când are loc MAHAPRALAYA, absoarbe absolut tot.  Îmi place foarte mult cum o simt pe Marea Putere Cosmică DHUMAVATI: abandonată total lui DUMNEZEU şi extaziată în comuniunea plenară cu El. În comuniunile profunde pe care le am cu Marea Putere Cosmică DHUMAVATI, conştientizez neîntrerupta ei fuziune beatifică cu Absolutul Divin.
La un moment dat, atunci când făceam LAYA YOGA cu Marea Putere Cosmică DHUMAVATI, am simţit brusc impulsul să mă dăruiesc energiei tainice a vidului ei beatific. Cu acea ocazie, m-am simţit într-un mod plenar polarizată de energia specifică a vidului ei beatific şi, fulgerător, am simţit că se manifestau inefabile ecouri, mai ales la nivelul energiei creatoare care este infinită (căci, după cum ştim, ea provine de la DUMNEZEU, chiar dacă el manifestă Totul prin intermediul lui MAHA SHAKTI). Prin interacţiunea fiinţei mele cu energia uriaşă a vidului beatific, ce este caracteristică pentru Marea Putere Cosmică DHUMAVATI,  energiile efervescente ale fiinţei mele s-au sublimat în mod gradat şi m-au făcut să mă simt fără sfârşit, generându-mi în final senzaţia că aş fi inepuizabilă şi eternă. De mai multe ori am simţit că energia vidului beatific, ce este caracteristică Marii Puteri Cosmice DHUMAVATI îmi accentuează şi îmi dinamizează foarte mult calităţile care se află la mine încă în stare potenţială. În mai multe rânduri, energia vidului beatific a Marii Puteri Cosmice DHUMAVATI m-a făcut să simt imensă, atotputernică şi absolut sublimă.

Îmbrăţişarea Îmbrăţişărilor,
Sărutul miilor de aspiraţii
Arzătoare şi sublime,

Celui ce este MEREU ACELAŞI.
O ASPIRANTĂ  LA STAREA EXTATICĂ ŞI MISTERIOASĂ DE SHAKTI
Mădălina Craiciu, anul IX, Bucureşti

Aforisme şi cugetări despre STAREA DE SHAKTI

1. Orice bărbat obişnuit care iubeşte o singură femeie, cel mai adesea iubeşte, de fapt, fără să-şi dea seama, două femei. Una este femeia respectivă, care chiar există în realitate, iar cealaltă este o creaţie a imaginaţiei sale.  
2. Femeia care îşi trezeşte din ce în ce mai mult starea de SHAKTI face, totodată, paşi importanţi pentru a deveni în felul acesta o fiinţă completă.
3. Bărbatul care nu-i va ierta niciodată femeii pe care o iubeşte micile sale defecte, nu se va bucura niciodată aşa cum trebuie de marile ei calităţi şi virtuţi.   
4. Atunci când DUMNEZEU TATĂL vrea să facă ceva extraordinar de important, El ascunde aceasta pentru ochii bărbaţilor. Cei iniţiaţi ştiu deja că atunci când DUMNEZEU vrea să facă ceva extraordinar de important, se ajută de o femeie care deja este pregătită să manifeste ceea ce El vrea să facă.  
5. Atunci când o femeie îşi trezeşte pe deplin starea de SHAKTI (putere feminină a naturii), ea devine, la scurt timp după aceea, o SUI GENERIS punte între două universuri, Universul Fizic şi Universul Astral.  
6. În fiecare femeie extraordinară există mii de faţete fermecătoare, care se trezesc şi încep să se manifeste, rând pe rând, făcând astfel să înmugurească în lume, în toată splendoarea sa, Misterul Eternului Feminin.
7. În textul Apocalipsei există un citat profetic, ce poate fi interpretat în sensul că, în viitorul apropiat, femeia va începe să devină conştientă la nivel planetar de potenţialităţile sale fabuloase latente şi, în felul acesta, va ajunge să îşi trezească în mod gradat starea de Femeie Cosmică, ce implică trezirea egală în propriul său univers lăuntric a tuturor celor douăsprezece constelaţii zodiacale. Această trezire se poate realiza cu uşurinţă prin intermediul jocurilor amoroase cu CONTINENŢĂ, TRANSFIGURARE şi CONSACRARE. Vă oferim acest citat semnificativ din textul Apocalipsei: „Un semn grandios a apărut pe cer: o Femeie! Pe acea femeie, Soarele o învăluia, iar Luna se afla sub picioarele sale. Douăsprezece stele [n.n. este vorba de o aluzie semnificativă la cele 12 constelaţii zodiacale] îi încoronau capul.“ – Apocalipsa (XII, 1)
8. Dacă femeia şi bărbatul nu ar fi fost polar opuşi şi complementari, fără îndoială că ar fi fost un mare impas, dacă ei ar fi fost identici. Pentru ca în fiecare dintre ei să apară şi să se amplifice energia, ei au fost, tocmai de aceea, concepuţi polar opuşi şi complementari. Dacă femeia şi bărbatul nu ar fi fost aşa cum sunt şi ar fi fost identici, atunci pe Pământ ar fi apărut un mare impas. Atunci când pământul este plat, apa nu se scurge, ci stagnează. Dacă apa nu s-ar fi scurs, pământul ar fi fost steril.   
9. Pentru o femeie care a descoperit cât este de minunat şi împlinitor să dăruieşti cât mai multă iubire, nu este dificil să dăruiască iubire. Pentru o asemenea femeie este dificil să nu dăruiască, de fiecare dată, o iubire fără măsură.   
10. Nu este deloc dificil să te laşi trezită şi copleşită de trăiri şi aspiraţii sublime atunci când iubeşti frenetic, iar stelele îşi revarsă în fiinţa ta deschisă energiile lor misterioase.   
11. Fiecare femeie îşi trăieşte şi îşi focalizează senzualitatea în strânsă legătură cu temperamentul ei.   
12. Pe măsură ce femeia începe să îşi trezească din ce în ce mai amplu şi profund starea de SHAKTI, ea descoperă, totodată, în felul acesta că are o origine spirituală pe care înainte nici măcar nu o bănuia.  
13. Săgeata ajunge departe şi îşi atinge ţinta, dacă arcul este puternic. Norii se deplasează repede, atunci când vântul suflă în mod constant şi cu putere. Tot aşa, şi reuşita bărbatului este direct proporţională cu energia ocultă a femeii adorate şi cu toate calităţile iubitei sale.  
14. Femeia care şi-a trezit starea de SHAKTI devine, astfel, conştientă că în şi prin fiinţa ei se manifestă acea tainică forţă feminină supremă şi arzătoare, ce face să ţâşnească în jerbe neîncetate scânteile vieţii. În ea, frica de moarte nu mai există. Ea simte adeseori că este acea indescriptibilă substanţă divină ce ţâşneşte în jerbe mirifice de culori, atunci când admiră frumuseţea naturii. Ea simte în mod intuitiv că este, într un mod indescriptibil, strălucirea fermecătoare a apei. Ea simte că arde, în simultaneitate, în Soare, în Lună şi în stele. Forţa încântătoare şi misterioasă a vântului trezeşte ecouri multiple în fiinţa ei. Ea simte, într-un mod inefabil, că există în suflul subtil a tot ceea ce trăieşte. Ea simte că respiră la unison cu iarba, cu florile şi cu copacii. Atunci când admiră apele ce curg întocmai ca nişte fiinţe vii, ea simte, în simultaneitate, că se revarsă la unison cu ele. Atunci când forţa feminină colosală şi binefăcătoare a Marii Mame (MAHA SHAKTI) se manifestă din plin prin ea, ea simte că se află printre Coloanele Fundamentale care susţin întregul Pământ… Ea simte că toate aceste fenomene mirifice care o înconjoară trăiesc la unison cu ea, pentru că ea este în ele şi ele sunt în ea. Adeseori, când se află în natură, ea simte că este una cu izvorul secret al vieţii lor. Ea simte că este înţelepciunea lui DUMNEZEU. Atunci când se manifestă explozia tunetului ce aparţine verbului creator al tuturor lucrurilor, ea intuieşte că acel sunet creator este ea însăşi. Uneori, ea simte că există, dilatată în imensitate, în toate fiinţele, susţinându-le pentru ca ele să nu moară. Când face dragoste frenetic, ea simte că este viaţa cea misterioasă, ce există în tot şi în toate.   
15. Un pod este ceea ce ne permite să trecem de pe un mal pe celălalt. Atunci când podul se surpă, malurile există, dar cu toate acestea nu mai există comunicare şi nu mai există nici trecere. Aceasta se petrece atunci când femeia nu este conştientă de rostul său în această lume.   
16. SHAKTI  
Ea este forţa feminină a arcului încordat
Ce tocmai lansează săgeata.
Ea este podul nebănuit.
Ea este mişcarea energiei KUNDALINI  
Ce ascensionează   
Din CHAKRA în CHAKRA.
Ea este aparenta nemişcare a creaţiei lui DUMNEZEU.  
Ea este semnul şi simbolul   
Ce le vorbeşte doar acelora care sunt capabili să o înţeleagă.  
Ea este mama, sora, iubita şi amanta.
Ea este tot ceea ce este prezent în manifestare.  
Ea cunoaşte toate căile,
Chiar şi acelea ce conduc către lumile subterane.  
Ea ne conduce către centru   
Pe căile secrete ale labirinturilor.  
Ea cunoaşte Numele cel misterios
Care deschide poarta cunoaşterii.  
Ea ne ajută să ne înălţăm  
Din adâncurile tenebrelor   
Şi ne catapultează în lumina divină.  
Marea majoritate a bărbaţilor
Nu i au descoperit încă
Mirifica ei splendoare paradisiacă.  
Atunci când ea face să apară
În toată splendoarea, puterea ei nebănuită,  
Bărbaţii fug îngroziţi
De această străfulgerare  
Feminină esenţială.
Ea spune:
„Sunt mereu aceeaşi
Care întotdeauna am fost  
Atunci, la începuturi,
Când lumea încă se bâlbâia.  
Aştept răbdătoare  
Să fiu redescoperită,   
Atunci când domnia bărbaţilor 
Războinici şi incapabili să mă descopere
Se va sfârşi.“   
17. Starea de forţă a unei SHAKTI. În Tarot, Lamela numărul 11, care evocă Forţa, simbolizează puterea colosală, tainică a feminităţii. În cazul unei SHAKTI, această putere devine capabilă să îmblânzească şi să domine animalitatea. Forţa tainică a femeii fascinante care şi a trezit din plin starea de SHAKTI este nelimitată, pentru că, în felul acesta, ea s-a branşat la o sferă de forţă nesfârşită ce există în MACROCOSMOS. Leul care are labele puternice se află chiar lângă ea. Gura mare şi puternică a leului este acum deschisă cu ajutorul mâinilor blânde ale femeii care şi-a trezit starea de SHAKTI. Leul are colţi puternici, dar el nu va putea totuşi să muşte femeia care şi-a trezit starea de SHAKTI, deoarece ea îi menţine gura deschisă şi leul nu-i poate rezista. Femeia care şi-a trezit starea de SHAKTI reuşeşte să facă aceasta fără efort. Forţa sa misterioasă, pe care ea o manifestă, este de o asemenea natură încât, pentru femeia care şi-a trezit starea de SHAKTI, este un joc să-l subjuge pe puternicul leu şi să-l ţină fără încetare sub influenţa ei irezistibilă. Oare care este natura acestei forţe tainice, superioare aceleia a celui mai puternic dintre animale, leul? Această forţă care învinge totul şi căreia nimic nu-i rezistă este forţa cea misterioasă a lui SHAKTI, care este, fără îndoială, cea mai puternică forţă din lume. În forţa cea misterioasă a unei SHAKTI este totodată prezentă iubirea. Iubirea este energia tainică nesfârşită ce vine de la DUMNEZEU şi ne conduce către Unitate. Atunci când forţa iubirii fără măsură se manifestă în om, acesta ajunge să iubească tot universul. Tocmai de aceea, femeia în care se trezeşte starea de SHAKTI se simte una cu tot ceea ce există şi are o nouă viaţă. În fiinţa unei femei care şi-a trezit starea de SHAKTI, iubirea este forţa cea mai puternică din lume. Pentru o SHAKTI, iubirea este viaţa, iubirea este hrana fiinţei ei. Pentru o femeie care şi-a trezit starea de SHAKTI, iubirea este DUMNEZEU cel etern.   
18. Iubind fără măsură fiinţele de sex opus care merită iubirea noastră, transfigurându-le, realizând jocuri amoroase cu CONTINENŢĂ, este foarte bine să mergem până la capăt pe calea spirituală, pe care toate aspiraţiile noastre sublime sunt împlinite. Mai ales atunci, femeia devine capabilă să materializeze, prin intermediul naturii ei manifestatoare, aspiraţiile divine ale bărbatului. La rândul său, bărbatul se ajută de puterea creatoare colosală a femeii şi, în felul acesta, el este catapultat în lumina divină. Atunci când, în sfârşit, ating starea androginală glorioasă, ei merg împreună şi au forţe egale. În caz contrar, dacă femeia nu ascensionează, atunci ea îl distruge pe bărbat. La rândul său, dacă bărbatul nu trezeşte în el pe deplin Împărăţia Tatălui Ceresc, atunci o pierde.   
19. Trezirea plenară a stării de SHAKTI de către un număr cât mai mare de femei va face, în felul acesta, să apară pe această planetă femeia superioară a viitorului.   
20. Pentru a-şi trezi starea de SHAKTI, femeia trebuie să fie, printre altele, însetată de libertate; ea trebuie să-şi exploreze cu curaj misterele şi, fiind foarte atentă la ceea ce descoperă, nu trebuie să se risipească.
21. „Din Beatitudine, bucurie şi plăcere divină izvorăşte întreaga Creaţie a lui Dumnezeu, ce este manifestată prin intermediul lui MAHASHAKTI.
Prin intermediul Beatitudinii, bucuriei şi plăcerii divine, ce sunt fructele extaziante ale lui MAHASHAKTI, ea (Creaţia lui Dumnezeu) este în permanenţă susţinută.
Către Beatitudine, bucurie şi plăcere divină ea (Creaţia lui Dumnezeu) se îndreaptă.
În totala şi nesfârşita Beatitudine, bucurie şi plăcere divină ea (Creaţia lui Dumnezeu) se reîntoarce.
Fiinţele umane care sunt capabile să intuiască această taină esenţială vor aprecia la adevărata sa valoare importanţa iubirii.“
(PARI-RAKSITAVIYA TANTRA, sutra 38, XI)

Un citat semnificativ din cartea lui Gitta Mallasz, Dialoguri inspiratoare cu îngerii, ce anticipează importanţa Eternului Feminin în viitorul apropiat

„Anunţaţi tuturor legile noi ale lui DUMNEZEU!
Ceea ce înainte era imposibil – acum este posibil.
Ceea ce înainte era preţuit – acum se prăbuşeşte şi devine pulbere.
Ceea ce înainte era considerat esenţial – acum este socotit neînsemnat.
Ceea ce înainte exista – acum dispare în nefiinţă.
Dar materia cea virgină, pură, fără pată, ETERNUL FEMININ, rămâne.
Pe creştetul său se află coroana cea tainică de stele,
Sub picioarele sale se află Luna.
Pe rochia sa se află razele Soarelui.
Prin intermediul ETERNULUI FEMININ se manifestă nebănuit surâsul Creaţiei.
El este miracolul care planează deasupra apelor.
Virginitatea candorii şi a purităţii mereu reînnoite este prezentă în Materie şi în Lumina materiei.
Ea este MATERIA-LUMINĂ care străluceşte întocmai ca un Soare orbitor,
Ea locuieşte acum în fiecare dintre voi.
Fiul Luminii cel de-al şaptelea,
S-a născut din EA (Marea Mamă),
El, al cărui Nume este Sete,
El, al cărui Nume este Iubirea eternă.
Noul Nume al ETERNULUI FEMININ este Co-creaţie.
Ea este Pomul care dă întotdeauna fructe acolo sus şi aici jos.
Ea este Pomul care poartă în el
Mărul Luminii în locul mărului otrăvit.
Anunţaţi tuturor: Eliberarea este aproape!“


O scrisoare universal valabilă adresată ţie, pe care este foarte bine să o citeşti

(din când în când) cu multă atenţie
„Iubito,
Te-am urmărit plin de aceeaşi imensă iubire când te-ai trezit în această dimineaţă şi speram că vei vorbi cu mine. Speram că îţi vei îndrepta gândurile către mine ca să îmi ceri părerea, ca să-mi implori inspiraţia sau măcar să-mi mulţumeşti pentru tot binele care ţi-a fost oferit de mine ieri. Dar mi-am dat seama cât de mult te preocupă să alegi cu ce anume te vei îmbrăca. Când te pregăteai în grabă, ştiam că ţi-ar rămâne câteva minute să-mi mulţumeşti, plină de recunoştinţă, pentru tot ceea ce ţi-am dăruit, dar am constatat că erai foarte ocupată cu nişte fleacuri. Odată chiar a trebuit să aştepţi un timp şi atunci ai rămas 15 minute fără să faci nimic. După aceea, am văzut cum ai sărit brusc în sus. Am crezut că atunci tu vrei să vorbeşti cu mine, dar tu, în loc să faci aceasta, te-ai repezit la telefon şi ţi-ai sunat o prietenă ca să discuţi noutăţile. Te-am privit apoi cu multă răbdare şi te-am îmbrăţişat cu aceeaşi iubire toată ziua. Tu însă erai, ca de obicei, mult prea ocupată ca să mai ai un pic de timp şi pentru mine.
Am observat că, înainte de prânz, te-ai uitat la un moment dat în jur. Poate că deşi ai intenţionat, te-ai simţit jenată ca să îmi vorbeşti atunci şi de aceea nu ţi-ai aplecat capul. Când ai privit cu trei sau patru mese mai încolo, ai văzut cum câţiva din prietenii tăi mi s-au adresat scurt, făcându-şi cruce înainte de a începe să mănânce. Tu însă nu ai făcut-o. Eu însă am continuat să te iubesc în acelaşi mod şi să te îmbrăţişez într-un fel nebănuit de tine. Dar mai este încă timp, pentru că Eu am toată eternitatea la dispoziţie şi sper că, totuşi, vei începe la un moment dat să vorbeşti cu mine atunci când vei vrea şi tu.
Te-ai dus apoi acasă. Aici, părea că ai multe treburi de făcut. După ce le-ai rezolvat pe unele dintre ele, ai deschis, ca de obicei, televizorul. Nu ştiu dacă îţi plac sau nu foarte mult emisiunile de la televizor, însă am observat că indiferent de ceea ce se difuzează, tu adeseori te aşezi şi apoi priveşti în neştire toate emisiunile. Am aşteptat din nou, cu o divină răbdare, cât timp ai cinat, în timp ce te uitai la televizor, dar nici acum nu mi-ai vorbit deloc.
La culcare păreai prea obosită pentru a mai spune o rugăciune către mine. Le-ai urat, ca de obicei, noapte bună celor din familie şi apoi te-ai prăbuşit în pat şi ai adormit în câteva clipe. Acest aspect este totuşi lesne de înţeles, deoarece tu nici măcar nu realizezi că eu sunt întotdeauna acolo, lângă tine, şi te aştept să vorbim, să mă iubeşti sau să mă rogi plină de iubire ceea ce este bun pentru tine. Sunt însă cu mult mai răbdător decât ai putea tu crede, şi prin aceasta vreau să te învăţ cum să fii şi tu cât mai răbdătoare cu alţii.
Te iubesc cu aceeaşi dragoste divină ce este fără limite şi în fiecare zi aştept răbdător din partea ta chiar şi cel mai mic semn, o mică rugăciune sau chiar şi un pic de recunoştinţă care ar trebui să apară spontan în inima ta. Tu ar trebui să ştii că eu nu vorbesc niciodată de unul singur.
Desigur, tu o să te trezeşti astăzi din nou, iar eu te voi aştepta din nou cu toată dragostea mea, ce se revarsă mereu asupra ta. Sper că într-o bună zi să ai de gând să îmi acorzi şi mie un pic de timp.
Să ştii că şi astăzi, tot cu ajutorul meu, o să ai o nouă zi frumoasă!
Iubitul tău cel atotputernic, omniprezent, atotştiutor şi veşnic, DUMNEZEU“

De ce crezi că această scrisoare îţi este adresată  tocmai ţie, ca femeie?

Pentru că prin natura sa, plină de o tainică intimitate cu DUMNEZEU TATĂL, femeia este foarte sensibilă şi intuitivă, dar cu toate acestea, datorită superficialităţii de care dă dovadă cel mai adesea − cu excepţia cazului în care ea şi-a trezit suficient de mult starea de SHAKTI ‒ ea se gândeşte, din nefericire, cel mai rar tocmai la DUMNEZEU.
Dacă lectura atentă a acestei scrisori a trezit deja în fiinţa ta un fior tainic, ce te-a făcut să intuieşti îmbrăţişarea caldă şi plină de iubire a lui DUMNEZEU, aceasta înseamnă că El face un pas către tine şi, în mod firesc, ar trebui ca şi tu SĂ FACI, LA RÂNDUL TĂU, DE FIECARE DATĂ, ÎNCĂ UN PAS CĂTRE EL. Nu uita că, atunci când tu faci un pas către DUMNEZEU, EL FACE ZECE PAŞI CĂTRE TINE şi îţi răspunde, de fiecare dată, printr-o misterioasă revărsare de graţie paradisiacă ce îţi inundă fiinţa din creştet până în tălpi, atunci când tu îi mulţumeşti cu recunoştinţă pentru tot ceea ce El îţi oferă, clipă de clipă, zi de zi şi noapte de noapte.
Manifestarea spontană şi sinceră a unei stări de recunoştinţă faţă de DUMNEZEU este întotdeauna însoţită de un răspuns profund emoţionant, înălţător, copleşitor, sublim şi pur care ne vine, fulgerător, chiar de la DUMNEZEU TATĂL şi ne convinge, într-un mod inefabil, că El există, în veşnicie. În felul acesta, fiecare femeie poate trăi, de mai multe ori pe zi (de fiecare dată când îşi exprimă recunoştinţa faţă de DUMNEZEU), această stare şi devine, în mod gradat, capabilă să aprofundeze o indescriptibilă intimitate şi comuniune cu El. Atunci când însă, în unele rare cazuri, acest răspuns nu apare (sau nu mai apare), aceasta arată că deocamdată, DUMNEZEU şi-a „întors faţa de la noi“ datorită greşelilor noastre sau, altfel spus, datorită păcatelor săvârşite cu voie sau fără voie şi, mai ales în astfel de cazuri, noi trebuie să-L implorăm urgent cu iubire, umilinţă şi credinţă, să ne ierte greşelile, pentru a restabili această tainică stare de intimitate cu EL.
Este fundamental pentru fiecare femeie să îşi dea seama că are infinit mai multă nevoie de DUMNEZEU şi de iubirea Sa, pentru a-L descoperi, ACUM şi AICI, în MOMENTUL PREZENT, îmbrăţişându-L cât mai des prin recunoştinţa pe care i-o arată.
Pune, aşadar, această scrisoare la vedere, pentru a-ţi aminti zilnic că este foarte bine să-ţi manifeşti recunoştinţa faţă de DUMNEZEU TATĂL şi, eventual, copiaz-o, pentru a o dărui şi altor femei, capabile să o înţeleagă, care au nevoie să descopere această importantă taină.

Citiţi şi:
MISTERELE ETERNULUI FEMININ
Elogiul eternului feminin şi al misterului feminităţii care există în fiecare femeie

yogaesoteric
8 martie 2009

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More