Comisia juridică a Camerei deputaţilor a votat împotriva paşapoartele biometrice

de George Preda
 
Marţi, 31 martie 2009, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat aviz negativ Legii paşapoartelor biometrice.
 
În şedinţa din 31 martie, Comisia juridică a discutat legea paşapoartelor biometrice (PLx 200/2009). Deoarece acest subiect nu a fost prevăzut pe ordinea de zi a şedinţei, nu au putut fi prezente organizaţiile nonguvernamentale care solicitaseră să asiste la lucrările comisiei juridice pe subiectul paşapoartelor biometrice. Chiar dacă societatea civilă a fost astfel împiedicată să-şi spună cuvântul, comisia a dat un aviz negativ pe lege cu o majoritate de 11 voturi la 5.

Este foarte semnificativ faptul că, deşi a trecut o săptamână de la acest aviz al comisiei, atât autorităţile, cât şi mass-media, precum şi organizatorii dezbaterii din 2 aprilie de la Comisia pentru drepturile omului a Camerei Deputaţilor, au trecut sub tăcere această înfrângere.

Iată în continuare textul deciziei Comisiei juridice:

PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
COMISIA JURIDICĂ, DE DISCIPLINĂ ŞI IMUNITĂŢI
Bucureşti, 31 martie 2009
PL-x 200/2009

AVIZ
asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat cu modificările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată, spre dezbatere şi avizare, în procedură de urgenţă, cu proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, trimis cu adresa nr. PL x 200 din 18 martie 2009 şi înregistrat cu nr. 31/361 din 19.03.2009.

Conform dispoziţiilor art.75 alin.(1) din Constituţia României, republicată şi ale art. 92 alin. (9) pct.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul a adoptat proiectul de lege, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 16 martie 2009, în condiţiile art. 115 alin. (5) din Constituţia României, republicată.
Potrivit prevederilor art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia a dezbătut proiectul de lege în şedinţa din 31 martie 2009.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, în scopul punerii în aplicare a dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 2252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 385 din 29 decembrie 2004, din perspectiva respectării de către ţara noastră a principiului efectului direct, necondiţionat şi complet al regulamentelor comunitare, instituit prin tratatele constitutive ale Uniunii Europene (corespunzător art. 189 din Tratatul C.E) şi, respectiv, art. 3 din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005.
Membrii comisiei au examinat proiectul de lege supus avizării, expunerea de motive şi avizul favorabil cu observaţii şi propuneri, al Consiliului Legislativ nr.1509/26.11.2008.

În urma dezbaterilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a hotărât, cu majoritate de voturi (5 voturi pentru, 11 voturi împotrivă şi o abţinere), avizarea negativă a acestei iniţiative legislative.

În raport de obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

PREŞEDINTE,
Daniel BUDA

SECRETAR,
Gabriel ANDRONACHE

Consilier,
Paul Şerban

Sursa:
Avizul Comisiei juridice, de disciplina si imunitati pentru PL-x nr. 200/2009, proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate 

Citiţi şi:

Arhimandritul Justin Pârvu face un apel la referendum: să decidă poporul dacă vrem sau nu acte cu cipuri şi informaţii biometrice

În timp ce românii protestează pe străzi împotriva paşapoartelor biometrice, politicienii au aprobat introducerea cărţilor electronice de identitate

yogaesoteric
7 aprilie 2009

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More