Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Lege marţială în România?
de Mihai Vasilescu

Ministerul Apărării Naţionale promovează un proiect de lege care aduce o serie de prevederi aberante, specifice unei veritabile legi marţiale. Este vorba despre proiectul de lege L84/2009 cu privire la regimul armelor, dispozitivelor militare şi muniţiilor deţinute şi folosite de militarii români şi ai forţelor armate străine de pe teritoriul României.

La articolul 16 se prevede faptul că personalul MAPN poate folosi armamentul din dotare şi să tragă în persoana care, “după săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, încearcă să fugă sau ripostează cu obiecte”.
Articolul 20 spune: “Se va evita, pe cât posibil uzul de armă împotriva minorilor, femeilor şi bătrânilor”. Articolul 21 afirmă că militarii “pot să deschidă focul împotriva copiilor sau femeilor vizibil gravide, care înfăptuiesc un atac armat izolat sau în grup, care pune în pericol integritatea corporală a unei persoane”.

De precizat este că aceste drepturi aberante sunt acordate nu doar militarilor români, ci şi celor străini staţionaţi în România.

Citiţi şi:
Noul Cod Penal legalizează incestul, prostituţia şi cuplurile homosexuale
În timp ce românii protestează pe străzi împotriva paşapoartelor biometrice, politicienii au aprobat introducerea cărţilor electronice de identitate 


yogaesoteric
22 aprilie 2009



Articole publicate recent

> 23 Februarie«Nu acceptăm cash!» – În Suedia nu poți bea nici apă, cu banii în buzunar. Doar 1% din tranzacțiile din 2016 s-au făcut cu bani lichizi

> 23 FebruarieOPERAȚIUNI CRIMINALE SUB STEAG FALS SUNT RECUNOSCUTE ULTERIOR DE CĂTRE GUVERNE

> 22 FebruarieMasoneria o spune acum pe faţă: vrem să fie multă homosexualitate, dar și dizolvarea ţărilor Europene

> 21 FebruarieSub pretextul că apără Siguranța națională, SRI a concurat fosta Securitate la spionarea ilegală a populației!

> 21 FebruarieUn fost agent al Serviciului Secret ameninţă că va dezvălui detalii legate de Bill Clinton şi de «Lolita Express» a lui Epstein

> 20 FebruarieIranul susține că are dovezi despre faptul că SUA sprijină direct Statul Islamic

> 20 FebruarieFacebook nu este deloc ceva de încredere, acuză un fost manager al gigantului american

> 18 FebruarieSfârşitul jocului 2 (III)

> 18 Februarie«Țeapa» gripei aviare

> 17 FebruarieMarionetele Cabalei satanice se dau de ceasul morții să îl răstoarne pe Trump de la putere...

> 16 FebruarieNoi adevăruri senzaționale ies la iveală pe arena internațională a luptei înflăcărate dintre forțele binelui și cele ale răului. Partea a II-a

> 15 FebruarieO singură organizație controlează din culise aproape tot ceea ce ființele umane de pe această planetă văd, aud și citesc în mass-media...

> 14 FebruarieNoi adevăruri senzaționale ies la iveală pe arena internațională a luptei înflăcărate dintre forțele binelui și cele ale răului

> 14 FebruarieVicleanul Soros și mitul democrației europene: revelații șocante

> 14 FebruarieAcțiunile Președintelui Trump de epurare a Statului ocult ce acționează din umbră continuă într-un mod discret, dar totodată magistral...

> 13 FebruarieMesajele naţionaliste vin prea târziu. Capitalul occidental «a colonizat» Europa de Est

> 10 FebruarieNoi dezvăluiri referitoare la Statul Paralel: Trump este amenințat cu insolență, în direct, de un analist al CNN, fost ofițer FBI

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga