Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Învăţaţi limbajul savuros al intimităţii!
de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Întrucât fiecare fiinţă umană este înzestrată cu mai multe învelişuri energetice, rezultă că intimitatea reprezintă, de fapt, deschiderea treptată a acestor porţi tainice, până când ne trezim, în final, în prezenţa misterelor ultime, care există în esenţa spirituală supremă a fiinţei iubite.

Trebuie să fim conştienţi că nu putem ajunge la această delicioasă intimitate fără o stare de comunicare, care trebuie să se realizeze în mod gradat, pe nivelurile cele mai profunde ale fiinţei, fiecare dintre ele fiind, într-un  anumit fel, capabile să ne emoţioneze fiinţa şi totodată să ne polarizeze datorită complementarităţilor.

Cu cât vom participa mai intens şi mai profund la o asemenea comunicare, ce ne revelează totodată tainele microcosmosului fiinţei noastre, cu atât vom deveni mai conştienţi că nu suntem niciodată singuri şi că, dimpotrivă, fiecare dintre noi suntem legaţi cu toţi şi cu tot, prin nenumărate fire enigmatice, care structurează ceea ce tantricii numesc „urzeala“ cea enigmatică a manifestării. Descoperirea acestei tainice realităţi obiective ne va face, astfel, să descoperim misterele ultime ale sistemului TANTRA YOGA. În felul acesta, vom putea să înţelegem de ce TANTRA este supranumită ştiinţa urzelii secrete a Universului.

Comunicarea empatică, ce conduce la o delicioasă stare de intimitate, reprezintă o artă în sine. Ea are un stil şi un limbaj propriu. Spre deosebire de conversaţiile profesionale, care sunt axate pe fapte şi pe cifre sau de limbajul plăcerii, care evidenţiază, de cele mai multe ori, o anumită intenţie de a ne excita, comunicarea cu totul aparte care conduce la apariţia unei stări delicioase de intimitate se bazează, cel mai adesea, pe emoţii şi are un limbaj personal.

Acest gen de comunicare se articulează în jurul EU-lui narativ: EU am nevoie, EU simt foarte intens, EU mă bucur, ÎMI este foarte bine, EU te doresc, EU simt că am să leşin de plăcere, EU te iubesc, toate acestea convergând întotdeauna către declanşarea, prin acest gen de comunicare, a anumitor sentimente şi emoţii în fiinţa umană care le ascultă şi le receptează într-un anume fel. Comunicările din care se naşte cea mai extraordinară şi mai delicioasă intimitate între două fiinţe care se iubesc au la bază, printre altele, acele cuvinte clare şi puternice care oglindesc rezonanţele tainice ale inimii şi ale fiinţei.

Atunci când, spre exemplu, ne exprimăm sentimentele (şi nu ideile sau opiniile personale), noi creăm, aproape fulgerător, o stare delicioasă de intimitate, căci ne dezvăluim în felul acesta adevărata personalitate. Personalitatea fiecărei fiinţe umane este unică. Nu este posibil să existe vreodată două personalităţi la fel.
Dacă doriţi, de exemplu, să fiţi inspiraţi şi să găsiţi apoi cuvintele cele mai potrivite pentru a vă exprima sentimentele, realizaţi o introspecţie în inima voastră şi puneţi-vă următoarele întrebări: „Ce simt eu în acest moment? Ce trebuie să spun acum?“ Imediat după aceea, daţi dovadă de curaj şi asumaţi-vă riscul să formulaţi, într-un mod cât mai direct şi cât mai simplu, exact ceea ce simţiţi.

În prealabil, este esenţial să ştiţi că aproape tot ceea ce simţiţi merită să fie exprimat într-un mod cât mai sincer şi spontan. Aceasta este valabil chiar şi pentru o stare de ruşine pe care o simţiţi, pentru o stare de excitaţie, pentru o emoţie intensă şi plăcută, pentru o speranţă secretă, pentru un sentiment de neputinţă, pentru o inhibiţie. Dacă veţi exprima într-un mod spontan, clar şi direct exact ceea ce simţiţi, veţi deschide, astfel, o fereastră către camera sufletului vostru şi veţi invita fiinţa iubită să se bucure şi ea de lumina acestuia.

Dacă nu veţi îndrăzni să vorbiţi în felul acesta, din inimă, vă veţi condamna singuri la nişte relaţii superficiale şi veţi discuta doar despre ceea ce aţi făcut la serviciu şi despre cumpărăturile pe care urmează să le realizaţi. Procedând mai mereu în acest mod nu veţi reuşi să stabiliţi decât foarte greu o legătură cu adevărat intimă. Stabilirea unei legături intime va fi foarte uşoară pentru voi, dacă vă veţi asuma în prealabil riscul de a vă deschide, într-un mod spontan şi foarte sincer, inima. Mai ales pentru fiinţele umane cărora le este frică să stabilească relaţii deschise, intime, sincere, limbajul intimităţii este – în viziunea lor – unul al riscului. În viziunea acestor fiinţe umane, expunerea – care, analogic vorbind, este asemănătoare cu un striptease – propriei conştiinţe, a personalităţii şi a emoţiilor personale, atât a celor mai nobile, cât şi a acelora abisale, care sunt bizare şi mai puţin nobile, reprezintă pentru ele un demers riscant.

Dacă doriţi cu adevărat să comunicaţi în această sferă intimă şi să aveţi, astfel, parte de o delicioasă intimitate emoţională şi chiar spirituală, începeţi prin a vă dezvălui sentimentele şi emoţiile, fiind conştienţi că nu veţi putea stabili, în mod obişnuit, acest contact fără un anumit efort din partea voastră. La modul general vorbind, pentru a reuşi aceasta este nevoie de efort, de o anumită graţie, de o puternică charismă şi de asumarea sinceră, deschisă şi curajoasă a unor riscuri, dar, dincolo de aceasta, fiţi siguri că este foarte bine să urmăriţi să aveţi succes în această direcţie.

În cazul yoghinilor care practică foarte bine continenţa amoroasă, atât bărbaţii cât şi femeile, ei reuşesc să-şi trezească şi să-şi dinamizeze corpul emoţional astfel că, după un anumit număr de fuziuni amoroase cu transfigurare şi continenţă, corpul lor emoţional subtil devine cu mult mai mare decât la fiinţele umane obişnuite şi, tocmai de aceea, ei sunt capabili să îşi trezească o stare charismatică, un fel de câmp magnetic binefăcător, care le permite să comunice într-un mod paranormal, telepatic, empatic, cu o uşurinţă extraordinară atunci când stabilesc relaţii cu ceilalţi oameni, astfel că, în cazul lor, nu mai este nevoie ca ei să comunice doar prin intermediul cuvintelor.

Trezirea acestei capacităţi paranormale poate fi constatată cu uşurinţă mai ales la femeile care deja au început să îşi trezească starea de SHAKTI. Trezirea acestei capacităţi paranormale, atât la femei, cât şi la bărbaţi, este posibilă numai atunci când atât femeia, cât şi bărbatul realizează fuziuni amoroase cu transfigurare şi continenţă. Trezirea acestei capacităţi paranormale, de care am vorbit anterior, este un alt dar fermecător, ce apare la cuplurile amoroase care fac dragoste cu transfigurare şi continenţă.

Fragment din lucrarea SECRETE AMOROASE ESENŢIALE PENTRU CUPLURILE YOGHINE CARE ASPIRĂ SĂ FIE FERICITE (capitolul 45)

Citiţi şi:
În cadrul relaţiilor amoroase, urmăriţi să vă cunoaşteţi cu frenezie şi adoraţie unul pe celălalt
Fiţi cât mai receptivi la energia extazului amoros!

yogaesoteric
22 iunie 2009



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga