Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Astrologie >Astrologie erotică >
Tipologiile erotice masculine
de Rodica Purniche

Masculinitatea în ansamblul său, în totalitatea ei, este dată de trei aspecte fundamentale ale unui bărbat, ea fiind, aşa cum am menţionat în discuţia asupra feminităţii, fie un tot unitar, fie o expresie cu predominanţe sau manifestată disonant, în sensul că una sau alta dintre componente tinde să fie excesivă sau deficitară.

Astfel, în cazul unui bărbat vorbim despre aspectul solar, care indică mai degrabă comportamentul de tip social al nativului, felul în care el îşi asumă condiţia de bărbat în calitate de soţ şi de fiinţă umană profesional integrată.

În aceste condiţii, pentru o nativitate masculină, Soarele indică tipul de relaţii „exterioare” pe care nativul le poate avea cu femeia pe care o iubeşte, cu familia, cu societatea. Într-un sens strict individual, Soarele indică, de fapt, tipul de „casnic” pe care nativul tinde să-l manifeste sau să-l exprime de-a lungul întregii sale vieţi.

Un al doilea nivel reprezentativ pentru un bărbat este aspectul său marţian, care indică mai degrabă comportamentul său de tip „privat”, strict particular, tipul erotic specific atât în relaţie directă cu el însuşi cât şi în relaţie directă cu femeile.

Locul lui Marte în Semn şi Casa reprezintă nevoile şi reacţiile lui afective şi sexuale.

În fine, un al treilea nivel reprezentativ pentru un bărbat este aspectul saturnian, care indică deopotrivă comportamentul social şi cel spiritual (atitudinea interioară – conştient manifestată sau nu – faţă de nivelul spiritual). Este musai să avem în vedere acest aspect, deoarece bărbaţii, prin definiţie mai emisivi decât femeile şi cu o forţă structural-conducătoare considerabilă în raport cu ele, sunt responsabili de destinul istoric, naţional al unui popor.

Cine vrea să îngenuncheze sau să distrugă o societate, distruge înainte de toate arhetipul masculin divin. Acest arhetip constituie germenele de dumnezeire care a fost dat fiinţei umane, pentru a duce, dintr-o etapă istorică în alta, modelul celest. Distrugerea monarhiei înseamnă, simbolic vorbind, distrugerea centrului divin al societăţii omeneşti şi „legalizarea” anarhiei.

 A pune o grupare într-o funcţie supremă de conducere, a înlătura monarhul şi, odată cu el, eminenţa sa cenuşie care este marele preot, înseamnă, în realitate, o detronare directă a lui Dumnezeu din centrul vieţii noastre. Din acel moment, modelul terestru s-a rupt de modelul celest şi conducerea politică a popoarelor şi-a început etapa de satanizare.

Revenind la subiectul nostru, concluzionăm aşadar că locul lui Saturn în Semn şi Casa într-o nativitate masculină indică tipul de spiritualitate caracteristic pentru bărbatul respectiv, care îi influenţează mai mult sau mai puţin direcţia evolutivă (ea poate fi mistică sau atee, ascetică sau în mod conştient social-spirituală, împăcată sau nu cu sensul vieţii, integrând sau nu în evoluţia lui sau refuzând total dimensiunea erotică şi importanţa sexualităţii).

Spunem aşadar că cele trei planete sunt indicatori preţioşi pentru masculinitatea noastră interioară atunci când punem în discuţie o nativitate masculină. Avem de studiat – dacă ne preocupă aşa ceva – poziţia în Semn şi Casă pentru Soare, Marte şi Saturn precum şi relaţiile dintre ele. Relaţiile fiecăreia cu celelalte planete pot constitui, de asemenea, informaţii suplimentare pentru tipul de masculinitate pe care el îl reprezintă, iar dacă una dintre cele trei planete este neaspectată, atunci analiza temei merită o atenţie deosebită.

Soarele neaspectat indică de cele mai multe ori o paternitate necontrolată sau dificil de conştientizat, o dependență deloc sănătoasă faţă de funcţia socială pe care nativul e posibil să o aibă (mai ales în cazul unei funcţii de conducere), obsesia lui de a parveni cu orice preţ, dificultăţi sociale de diverse feluri dar şi posibile probleme de sănătate.

Marte neaspectat tinde să indice un erotism adeseori dificil de exprimat într-o manieră armonioasă sau greu de controlat, posibile rigidităţi afective sau, dimpotrivă, o afecţiune manifestată impulsiv, grosolan, precum şi - dacă poziţia în tema este susţinută de Semn, de Casă sau de ambele - o sexualitate în exces sau în deficit - deci problematică în ambele cazuri.

Saturn neaspectat tinde să atragă atenţia asupra posibilelor probleme sociale generate de lipsa de responsabilitate sau de dificultatea nativului de a accepta legile şi autorităţile de orice fel din viaţa noastră (tatăl, profesorul, şeful, forţele de ordine, forţele militare, forţele politice, autoritatea religioasă, Maestrul spiritual, Divinitatea); toate aceste chestiuni, traduse într-un conflict interior – conştientizat sau nu – dintre mentalităţile timpului şi aspiraţiile unui bărbat, pot genera adeseori şi confuzii grave faţă de acceptarea, înţelegerea şi practicarea sexualităţii în aspectul său normal.

În situaţia în care el are un nivel de conştiinţa ridicat, este nevoie de consultarea mai multor factori existenţi în tema natală, pentru a înţelege dacă el este o reală forţă spirituală benefică sau dacă nu cumva el este înclinat către corupţie şi dornic de a-şi impune puterea prin poziţia (autoritatea) socială sau cunoaşterea spirituală dobândită.

La acest mic subpunct, practica astrologică a evidenţiat că, în general, cuadratura Soare-Saturn indică un bărbat cu dificultăţi mari de integrare socio-profesională datorită unui orgoliu (spiritual) considerabil şi, în mod particular, secreţii sexuale diminuate (puţin lichid de lubrifiere sau predispoziţia către sterilitate), în vreme ce cuadratura Marte-Saturn indică o posibilă karmă sexuală ce poate merge de la dizarmonia corpului fizic până la dificultăţi de natură genitală (erecţie problematică, apetit erotic fluctuant, manifestări erotice disonante, ce pot merge de la ascetismul cel mai sever până la sexualitatea cea mai deşănţată, afecţiuni dermato-venerice greu diagnosticabile sau chiar greu tratabile).

Un alt criteriu de analiză a tipologiei erotice este relaţia dintre cele trei, de care ne-am ocupat mai sus numai din perspectiva aspectului bine definit de cuadratură. Când folosim noţiunea de „relaţie” avem în vedere însă nu aspectul matematic direct, care respectă orbul admis, ci relaţia generală a planetelor aflate în Semnele zodiacale.

Din practică astrologică directă reiese faptul că planetele „masculine” - dacă este să numim convenţional aşa, numai aici, în acest capitol, cele trei planete - aflate în relaţie de semisextil (adică în Semne zodiacale alăturate), cuadratură, inconjunctie (adică în Semne zodiacale aflate la 150 de grade) şi opoziţie denotă o masculinitate conflictuală, aflată într-o permanentă căutare şi dornică de o împlinire reală, concretă.

De exemplu, Soarele în Semnul zodiacal Vărsător şi Marte în Semnul zodiacal Capricorn (aspectul de semisextil) sau Rac (aspectul de inconjunctie), indiferent de relaţia fiecăreia cu Saturn, indică o masculinitate conflictuală, impulsivă, care poate merge disonant când pe o modalitate de expresie, când pe alta. Dacă şi Saturn este în aspect conflictual cu una dintre aceste planete, atunci expresia masculinităţii poate lăsa de dorit în multe privinţe.

„Calitatea” planetelor masculine este şi ea importantă. De exemplu, indiferent de aspectul dintre ele, dacă Soarele este puternic în temă (să zicem că într-unul dintre Semnele lui favorabile precum domiciliul sau exaltarea) iar Marte într-unul dintre Semnele detrimentului său, atunci nativul va manifesta în mod excesiv calitatea sa „socială” şi va neglija aproape în totalitate aspectul său de amant.

Poziţia lui Saturn poate amplifica sau diminua acest lucru. Dimpotrivă, Marte puternic şi Soare afectat sau slăbit indică o masculinitate prea puţin „adaptată” la cerinţele sociale ale vieţii, dar cu o expresie erotică demnă de luat în seamă, mai ales dacă Saturn aspectează în mod armonios spaţiul marţian.

Bărbaţii care au în Semnul zodiacal Scorpion una dintre planetele transpersonale, Neptun, Uranus, Pluto, par a avea calităţi afective, erotice şi spirituale reale, lor revenindu-le tocmai de aceea obligaţia de a se cunoaşte foarte bine şi de a conştientiza ceea ce sunt, pentru a-şi împlini plenar propria masculinitate pe toate planurile. În cazul lor, orice dizarmonie sexuală tinde să afecteze, adeseori chiar mai mult decât la oricine altcineva, viaţa în general şi sănătatea în special.

Casele astrologice în care se află la momentul naşterii planetele masculine indică, la modul general, domenii de viaţă în care nativul respectiv îşi va manifestă mai mult sau mai puţin conştient calităţile sale paterne, afective şi erotice, spirituale. Din practica astrologică directă reiese că sunt de luat în consideraţie nativităţile masculine în care Soarele şi/sau Marte ocupă Casele unghiulare (mai ales Casele a X-a şi a VII-a) iar Saturn una dintre Casele de finalitate (a IV-a, a VIII-a, a XII-a) şi, în anumite cazuri, Casa a V-a.

Aspectele astrologice importante realizate de planetele transpersonale cu planetele masculine mai ales în Casele a IV-a, a V-a, a VII-a şi a VIII-a trebuie interpretate cu atenţie şi înţelepciune, mai ales dacă aceste planete masculine sunt şi guvernatori sau co-guvernatori ai Casei a VIII-a, pentru că acolo e posibil să avem o natură erotică specială, care trebuie ajutată să se înţeleagă şi să se accepte aşa cum se cuvine, propria sa sexualitate putând fi, de la un anumit moment dat al vieţii încolo, o reală sursă de sănătate şi împlinire. În viaţa tuturor sexualitatea are un rol imens dar, în cazul unor astfel de naturi, ea poate fi realmente decisivă.

Citiţi şi:
Tipologiile erotice feminine
Compatibilitatea erotică pentru femei

yogaesoteric
24 iunie 2009




Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga