Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
O elevă de 14 ani din Marea Britanie a murit după ce a fost vaccinată împotriva cancerului de col uterin
 
de Mihai Vasilescu

O elevă de 14 ani din Marea Britanie a murit după ce a fost vaccinată împotriva cancerului de col uterin, în cadrul campaniei naţionale de imunizare, anunţă Times Online. În plus, şi alte colege ale fetiţei au acuzat greaţă şi ameţeli.

Natalie Morton, elevă la o şcoală din Coventry, a murit luni 28 septembrie la Spitalul Universitar din oraş, la câteva ore după ce i s-a făcut vaccinul împotriva cancerului de col uterin cu Cervarix. Campania de vaccinare a fost imediat oprită de către autorităţi, ca măsură de precauţie. Oficialii din sănătate au decis demararea unei investigaţii urgente şi susţin că decesul nu poate fi asociat automat cu vaccinul, înaintea unor analize amănunţite, pentru a fi stabilite cauzele morţii tinerei. Cu toate acestea, Julie Roberts, directoarea şcolii unde învăţa fetiţa, le-a trimis o scrisoare părinţilor acesteia, în care scrie că aceasta a suferit „o reacţie extrem de rară la vaccin”.

Compania GlaxoSmithKline a emis un comunicat de presă imediat după anunţarea decesului elevei britanice. Aceasta este declaraţia completă:

„Compania GlaxoSmithKline a fost anunţată de către Departamentul Britanic de Sănătate, luni, 28 septembrie, despre decesul unei fete de 14 ani care a fost vaccinată cu Cervarix, în cadrul programului naţional de imunizare anti-HPV.
În acest moment, GSK colaborează cu departamentul de sănătate britanic şi cu agenţia de monitorizare a medicamentelor pentru a cerceta de urgenţă situaţia şi pentru a înţelege care a fost cauza acestui deces. Preventiv, lotul de vaccinuri din care face parte  cel cu care a fost vaccinată fetiţa a trecut în carantină până când situaţia va fi clarificată.
În marea Britanie, 1,4 milioane de doze de Cervarix au fost folosite în cadrul programului naţional de imunizare. Până în prezent, marea majoritate a efectelor adverse raportate în asociere cu vaccinul Cervarix au fost legate de semne şi simptome ale efectelor secundare cuprinse în prospectul vaccinului sau s-au datorat injecţiei şi nu vaccinului propriu-zis.”


Efectele secundare ale acestor vaccinuri, menţionate în documente oficiale (FDA – Food and Drug Administration, o agenţie a SUA în domeniul medical şi EMEA – Agenţia Medicală Europeană) sunt extrem de grave: greaţă, ameţeli, leşin, dificultate în respiraţie, urticarie şi erupţii pe piele, dureri de cap, vărsături, dureri articulare, dureri musculare, oboseală sau senzaţie de slăbiciune neobişnuită, leşin, senzaţie generală de rău, febră, convulsii, diverse crize. Au fost raportate de asemenea ca reacţii adverse  avorturi spontane, o boală neurologică rară (sindromul Guillain-Barré, caracterizat prin paralizie generală), autoimun (afecţiune care implică o reacţie imună îndreptată împotriva propriilor ţesuturi), tromboză (formarea unui cheag sangvin într-o arteră sau într-o venă), pancreatită, embolie pulmonară (obstruarea vaselor pulmonare cu sânge coagulat) sau chiar moartea. Aceste vaccinuri pot provoca sterilitate.

Deşi în România, în urma unui amplu scandal, peste 70% dintre părinţi au refuzat vaccinarea fetiţelor lor cu acest vaccin periculos, mass-media a reluat campania de promovare a vaccinului. Campania de vaccinare în şcoli va fi reluată şi ea în această toamnă.  

Citiţi şi:
Campania criminală de vaccinare cu Gardasil şi Cervarix vizează depopularea prin sterilizare
Un nou vaccin periculos este pe cale de a deveni obligatoriu

yogaesoteric
30 septembrie 2009


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga