Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Cuplul continent sexual, şcoală a vieţii împlinite prin iubire transfiguratoare (I)

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Pentru a desăvârşi armonia într-un cuplu care realizează continenţa amoroasă, este foarte important să reflectăm adânc şi cât mai detaşat asupra trecutului nostru amoros, conştientizând apoi, prin comparaţie cu prezentul minunat, avantajele uriaşe pe care le remarcăm. Prin această analiză lucidă, vom ajunge să ne eliberăm gradat de toate lanţurile familiale aberante şi închistatoare, care ne-au limitat sub forma prejudecăţilor prosteşti în trecutul nostru amoros, şi vom putea să devenim din ce în ce mai conştienţi de comportamentele noastre amoroase, reuşind să stăpânim astfel mecanismele interioare de protecţie psihomentală şi de idealizare, pentru a instaura cât mai repede, împreună cu fiinţa iubită, o comuniune veritabilă, resimţită empatic pe toate planurile. Aceasta ne va ajuta totodată să înţelegem, împreună cu iubitul sau iubita, diferenţele predominante (specificităţile masculine şi feminine caracteristice fiecăruia). Deschiderea permanentă şi deplină faţă de Toleranţă, Transfigurarea fiinţei iubite, Comuniunea cu energiile subtile benefice din Macrocosmos, Revelarea Dimensiunii Sacre a Iubirii, Dragostea sublimă şi Necondiţionată, iată primele roade ale acestei opere profund spirituale, care face să se instaleze o stare de fericire copleşitoare.

Marea majoritate dintre noi suntem prizonieri în noi înşine şi tocmai de aceea ne apare ca fiind stranie şi plină de mistere lumea celuilalt. În mod obişnuit, fiecare fiinţă umană are, datorită specificităţilor sale vibratile (care fac să apară rezonanţe diferite), o viziune total subiectivă şi individuală asupra realităţii. Tocmai de aceea yoghinii afirmă că frumuseţea, ca şi urâţenia, se află în ochii privitorului. Adeseori noi trăim înconjuraţi şi „întemniţaţi” mai mereu de un zid alcătuit din ansamblul experienţelor trecutului nostru, educaţia primită, „programarea” inoculată prin influenţa ambianţei familiei, cât şi de „pecetea” sufletului neamului şi a istoriei ţării în care trăim, culoarea pielii, clasa socială căreia îi aparţinem şi, mai ales, din apartenenţa noastră la un sex sau celălalt. Astfel, de fiecare dată când privim o anumită fiinţă umană sau un eveniment, toate aceste condiţionări (cel mai adesea nebănuite) sunt simultan prezente şi ne împiedică, datorită acestor „filtre”, să vedem clar şi obiectiv realitatea acestui eveniment sau a acelei fiinţe. Datorită acestui proces fulgerător, noi rămânem mai mereu „prizonieri” în iluzie! Prin urmare, atâta timp cât încă nu am atins starea de înţelepciune eliberatoare, noi trăim fiecare închişi în propria „carapace” mai subţire sau mai groasă. Zidul iluziei în care ne aflăm „întemniţaţi” ne marchează cel mai adesea realitatea obiectivă. Tocmai de aceea, pentru a putea cu adevărat să intrăm într-un contact empatic profund cu ceilalţi, trebuie să urmărim ferm să disipăm în întregime această iluzie închistatoare.

Astfel, datorită îmbunătăţirii constante a stării noastre de rezonanţă empatică cu ceilalţi, vom putea ajunge să intrăm fulgerător în „carapacea” celuilalt, pentru a-i percepe astfel, graţie acestei inefabile „consonanţe”, propria sa lume interioară predominantă, percepţia sa subiectivă asupra realităţii, condiţionarea sa astrală datorată zodiei în care s-a născut şi ascendentului pe care îl are. Datorită acestei inefabile EMPATII care, în fazele de măiestrie poate să fie extraordinar de profundă şi complexă, vom putea mult mai bine să comunicăm cu ceilalţi, reuşind totdeauna să găsim cuvintele potrivite pentru a-i influenţa în sens benefic fără a-i răni. Abia atunci vom putea simţi cu adevărat cum şi cât de mult suntem iubiţi şi ne vom putea îndrepta plini de dragoste către ceilalţi, fuzionând plenar empatic cu ei, atunci când acceptăm să ne deschidem amoros propria noastră lume lăuntrică faţă de universul fascinant al unei anumite fiinţe umane pentru care simţim dragoste. Pentru a reuşi să ne deschidem cât mai bine faţă de iubire, fiecare dintre noi trebuie să se elibereze cât mai repede şi pe deplin de toate aceste lanţuri închistatoare, realizând că numai astfel ne putem în sfârşit cunoaşte şi îmbogăţi cu adevărat, prin fuziunea amoroasă cu o fiinţă umană. Tocmai de aceea este atât de important să învăţăm să-i privim, mai ales pe cei pe care îi iubim, fără idei preconcepute, fără clişee şi, mai ales, fără să le cerem (prin impunere despotică) să corespundă imaginii FANTASMAGORICE pe care ne-am format-o noi despre ei. Iar aceasta ne poate învăţa cel mai bine relaţia de cuplu iubit-iubită!

Capcana idealizării fantasmagorice

Trăind mai mult timp în doi (în cuplu), ne lovim destul de repede de diferenţele dintre punctele noastre de vedere. La începutul oricărei relaţii de dragoste, fiecare îl idealizează şi îl transfigurează cât poate de mult pe celălalt, structurând cel mai adesea, prin proiecţie psihomentală fantasmagorică, un fel de „sosie” iluzorie a celuilalt, care nu corespunde deloc cu originalul obiectiv. În loc să se stabilească un schimb empatic plenar, o comunicare profundă reciproc angrenată în toate straturile fiinţei, sentimentul amoros (al unuia dintre cei doi sau chiar al amândurora) se bazează, în mod obişnuit, pe aşa numita „dragoste la prima vedere”, pe violenţa pasiunii care ne subjugă şi ne orbeşte. Fără să cunoaştem aproape deloc intuitiv şi empatic fiinţa din faţa noastră, noi proiectăm cel mai adesea fantasmagoric asupra ei toate aspiraţiile amoroase şi dorinţele noastre. Ea devine astfel, datorită acestei transfigurări preponderent fantasmagorice, cea mai frumoasă, cea mai feminină, cea mai continentă, cea mai virilă, cea mai inteligentă, cea mai tandră, într-un cuvânt, cea mai extraordinară fiinţă! În realitate însă, obiectiv vorbind, de cele mai multe ori noi nu vedem aproape deloc fiinţa iubită aşa cum în mod obiectiv ea este, ci doar imaginea fantasmagoric reflectată a fiinţei umane pe care „ideal” vorbind ne-ar place s-o întâlnim şi de care dorim să fim iubiţi. Acest tip curent de dragoste, predominant pasională, ne va arunca atunci într-o iluzie care, în mod inevitabil, ne va conduce mai devreme sau mai târziu la dezamăgire.

Un asemenea început fantasmagoric pentru un drum lung de străbătut împreună, care este viaţa în doi, nu a fost şi nu este niciodată de bun augur! Dimpotrivă, un asemenea început este un cerc penibil şi periculos, în care egoul se poate chiar amplifica foarte mult, mai ales în situaţiile în care ştii că eşti iubit de cineva cu totul excepţional (nu întâmplător, referitor la acest tip inferior de iubire, mulţi oameni de spirit au afirmat că el este o formă de „egoism în doi”). Chiar noi înşine ne umflăm în pene şi devenim atunci, în proprii noştri ochi, un personaj cu totul ieşit din comun, mai ales pentru că am putut să trezim intensa iubire a acelei fiinţe de excepţie! În această situaţie, iluzia este totală, pentru că noi nu avem decât egoul propriu drept bază de transfigurare, iar trezirea la realitate riscă să fie dureroasă. Aspectul divin pe care am putea să-l intuim sau să-l revelăm atunci în noi prin celălalt dispare şi este înlocuit cu nişte aspecte egotice.

În societatea noastră actuală, starea de iubire este prezentată adeseori în mass-media ca fiind sinonimă doar cu fericirea. Cel mai adesea, se uită că iubirea se consolidează prin comuniunea amoros-polară perfectă realizată în sferele vitală, mentală, spirituală şi sufletească, iar în cazul yoghinilor avansaţi, prin respectul şi transfigurarea constantă proiectată asupra celuilalt şi, de asemenea, prin acceptarea companiei sale, pe fundalul unei stări de iubire nesfârşită datorată continenţei sexuale perfecte (realizată în cuplu) şi a sublimării armonioase a energiilor uriaşe rezultante.
 
Cuplul perfect continent, care s-a angrenat să practice YOGA, descoperă, graţie iubirii infinite, ce minunată şcoală a vieţii este dragostea şi astfel el descoperă mult mai repede şi plenar valorile sublime, autentice care îl vor deschide, permiţându-i să acceadă la IUBIREA DIVINĂ NECONDIŢIONATĂ, pe care, în stare potenţială, o avem cu toţii în noi, fiind prezentă într-o stare mai mult sau mai puţin latentă, în funcţie de nivelul nostru individual de evoluţie spirituală.
 
O dată ce starea noastră de iluzie este pe deplin spulberată, rămâne numai să acceptăm să vedem cât mai lucid şi obiectiv realitatea şi să „înfruntăm” cu discernământ propria noastră imagine în oglindă, pe care acum ne-o reflectă fiinţa iubită. Înainte de a ne grăbi să-i reproşăm fiinţei iubite că, de fapt, ea nu este aşa cum în mod fantasmagoric am crezut noi, trebuie mai întâi să ne dezvoltăm suficient de mult toleranţa, dragostea, puterea de transfigurare obiectivă şi respectul profund pentru ea. Tot ceea ce adeseori ne exasperează la iubita sau iubitul nostru nu este decât reflexia unuia dintre propriile noastre defecte. Trăind mai mult timp zi de zi împreună, celălalt ne va indica, adeseori inconştient, dar totuşi foarte precis pentru noi, întocmai ca o oglindă, toate temerile noastre anterioare sau actuale. Datorită acestui aspect, ne vom da până la urmă seama că tocmai de ceea ce ne este cel mai frică nu vom scăpa.

Schemele amoroase ale părinţilor care ne condiţionează

În cazul unui cuplu de yoghini care sunt amândoi continenţi sexuali, o dată ce a fost refuzată acea idealizare fantasmagorică şi superficială (care predomină în general), mai rămâne încă un aspect de realizat înainte de a putea fundamenta o adevărată relaţie de cuplu profundă, fericită şi durabilă. Cu toţii, înainte de a practica YOGA, am avut o anumită copilărie care, mai mult sau mai puţin, prin intermediul ambianţei familiale s-a imprimat, adeseori foarte profund, în fiinţa noastră. În faţa bebeluşului – şi mai apoi a copilului – care fiecare dintre noi am fost atunci, trăia cuplul arhetipal al părinţilor noştri. Vreme îndelungată, pentru noi acest cuplu a fost singura noastră referinţă, singura noastră normă. Tocmai de aceea el va rămâne pentru noi cuplul primordial sau, altfel spus, va fi cuplul lui Adam şi Eva, reprezentând cuplul nostru parental, care este prezent în subconştientul fiinţei noastre.

Viaţa părinţilor noştri ne-a marcat atunci insidios şi ne-a influenţat în bine sau în rău foarte puternic; ori, atâta timp cât noi nu ne vom da seama, lucid şi detaşat, de impactul lor negativ asupra vieţii noastre amoroase, trecute şi prezente, nu ne vom putea desprinde de acele condiţionări nefaste pentru a fi cu adevărat liberi să iubim intens, plenar şi armonios, aşa cum în realitate ne-am dori, pentru a fi fericiţi.

Copilul receptiv care eram fiecare cândva, şi-a cristalizat singur, fără ca măcar să ştie, concluziile sale de bază referitoare la dragoste, privindu-şi curios părinţii, trăind cu ei împreună multe situaţii semnificative legate de viaţa lor de cuplu sau auzindu-i cum vorbesc despre dragoste.

Chiar şi un copil singur, părăsit, fără unul dintre părinţi sau fără amândoi, îşi cristalizează în cele din urmă propria sa filosofie care va înlocui sau va reprezenta pentru el mai mult sau mai puţin trunchiat povestea de dragoste a părinţilor săi. În urma acestor acumulări de informaţii şi stocări de evenimente exterioare, semnificative din acest punct de vedere, el va decide în forul său interior că, de exemplu, bărbaţii părăsesc femeile sau că femeile îşi abandonează copilul, că soţul trebuie să-şi domine totdeauna soţia sau că soţia trebuie în mod insidios să-şi domine soţul.

Existenţa şi experienţa sa de atunci va fi astfel deja puternic influenţată de exemplul propriului său cuplu parental. El va ajunge, de exemplu, să resimtă o mare şi constantă teamă faţă de căsătorie sau va fi înclinat să nutrească o stranie frică de abandon (mai ales dacă el însuşi a fost în copilărie abandonat de către unul dintre părinţi sau de către ambii). În toate aceste situaţii traumatizante, el va fi condiţionat de tot ceea ce a văzut, simţit sau intuit în cuplul părinţilor săi şi mai mult decât atât, el va fi profund modelat, chiar şi de tot ceea ce şi-a imaginat sau a interpretat singur (în bine sau în rău), în calitate de martor bebeluş al vieţii tatălui şi mamei sale. Cunoscând toate aceste aspecte (nebănuite de ceilalţi oameni), tocmai de aceea este urgent necesar să ne reîntoarcem atenţi, lucizi şi detaşaţi la starea şi timpul copilaşului care am fost fiecare atunci când îşi privea curios şi inocent părinţii şi să ne reamintim, pentru a conştientiza, programările ce s-au cristalizat gradat în noi, în cursul interferenţelor cu cuplul parental arhetipal. Printr-o asemenea conştientizare obiectivă, putem realiza că toate temerile şi reticenţele noastre, toate închistările şi suspiciunile, imensa noastră nevoie de iubire, aspiraţia de a dărui necontenit dragoste, dorinţa de a fi mai mereu încurajat, recunoscut, fericit, împăcat, toate acestea şi multe altele vin adeseori nebănuite de la copilul care am fost fiecare. Lui i-a fost atunci teamă, a devenit neîncrezător, n-a vrut să fie respins sau abandonat, ori şi-a văzut tatăl abandonat de soţia sa sau mama abandonată de soţul ei. De asemenea, este foarte important să regăsim şi să delimităm cum se reflectă chiar şi acum în noi atitudinea de atunci a părinţilor noştri unul faţă de celălalt. Dacă noi înşine ne arătăm nedrepţi, cruzi, violenţi, ironici, geloşi, dispreţuitori, ţâfnoşi, egoişti, autoritari, este foarte probabil că unul dintre părinţii noştri acţiona adeseori astfel în relaţia sa de cuplu.

Toate acestea decurg, de asemenea, şi din faptul că, cel mai adesea, ne lipseşte complet ori nu angrenăm imaginaţia creatoare în viaţa amoroasă de cuplu. În asemenea situaţii, mereu perpetuate, noi alegem inconştient repetarea obsesivă a schemei parentale (programate când eram copil), fără s-o analizăm absolut deloc şi mai ales, fără să ne punem deloc întrebarea: „Oare eu cu adevărat doresc să trăiesc acelaşi tip de relaţie amoroasă, nefericită şi închistată ce exista pe când eram copil între părinţii mei?”

Această imaginaţie puternică, benefică, stăpânită, creatoare, înseamnă de fapt să crezi mereu, ferm şi plenar, în tine însuţi şi în puterea subtilă, benefică pe care o captezi din MACROCOSMOS prin REZONANŢĂ şi cu ajutorul căreia poţi gradat să-ţi controlezi destinul, alegându-ţi astfel singur modul de viaţă cel mai armonios şi dătător de fericire. Imaginaţia pozitivă creatoare înseamnă să ai totdeauna o cât mai mare încredere în tine şi în aspectele sublime latente, care trebuie să fie trezite şi dinamizate la maximum şi să oglindeşti în propriul tău univers lăuntric, infinit îmbogăţit prin iubirea cu continenţă, realitatea obiectivă a manifestării lui Dumnezeu.

Puterea imaginaţiei creatoare

Ce este pentru fiecare dintre noi imaginaţia creatoare? Ea reprezintă, deşi nebănuită, principalul nostru aspect subtil „motor”, iar mentalul coordonat de inteligenţă este instrumentul de comandă al acestei forţe uriaşe. Imaginaţia creatoare este de fapt capacitatea noastră de a vizualiza la comandă, cât mai clar, ore în şir, imagini, idei şi aspecte care ne pun în rezonanţă cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS şi de a anticipa evenimentele, prin proiecţie mentală fermă şi benefică. Imaginaţia creatoare ne transformă gradat în fiinţe umane benefic gânditoare, deschise, gata mereu să iubească şi să evolueze. Ea ne trezeşte şi ne amplifică măiestria amoroasă şi ne diversifică puterea de a crea, oferindu-ne posibilitatea de a evada fulgerător din realitatea individuală, prin intermediul vizualizării mentale dirijate. Energia subtilă a imaginaţiei creatoare ne dinamizează capacitatea de a concepe uimitoare teorii ştiinţifice sau de a revela simbolismul ascuns inerent realităţii şi ideile forţă ale lui DUMNEZEU.

Graţie imaginaţiei creatoare perfect controlate noi elaborăm descoperiri geniale şi concepem proiecte îndrăzneţe, pe care apoi, cu anticipaţie, le putem vizualiza CLAR. Fără imaginaţia creatoare, care facilitează REZONANŢA cu o mulţime de energii subtile, benefice, creatoare din MACROCOSMOS, oamenii ar trăi ghidaţi numai de dorinţele şi impulsurile primare. Întotdeauna noi începem prin a ne imagina, în mod creator şi benefic, o anumită transformare; apoi, dinamizaţi lăuntric de energiile subtile din MACROCOSOMOS, cu care intrăm în REZONANŢĂ, urmărim să o realizăm cu ajutorul capacităţii noastre de gândire şi a inteligenţei, după care, la un moment dat, în cazul succesului, constatăm că totul se transformă aşa cum noi ne-am imaginat anterior. Imaginaţia creatoare benefică devine o putere realizatoare uriaşă, mai ales în cazul celor perfect continenţi sexual şi ne permite să creăm cu cea mai mare uşurinţă imagini profund dinamice şi idei geniale noi. Fără imaginaţia creatoare, care este amplificată extraordinar de mult în cazul continenţei sexuale perfecte realizată în cuplu, ne-am fixa definitiv în prejudecăţi, inerţie, obişnuinţe nocive, intoleranţă, gelozie, răutate, rasism şi ne-am complace în anumite atitudini rigide, dogmatice şi sectare, care perpetuează neselectiv şi fără înţelepciune tradiţiile trecutului, refuzând evoluţia şi adaptarea armonioasă.

Imaginaţia creatoare benefică, dublată de angrenarea continenţei sexuale perfecte în cuplu şi însoţită de sublimarea armonioasă a energiilor rezultante, ne vor ajuta să transcendem gradat toate programările nefaste instalate în fiinţa noastră în perioada copilăriei. Prin intermediul imaginaţiei creatoare benefice, dublată de angrenarea unei perfecte continenţe sexuale în cuplu, vom descoperi cu mult îmbogăţită adevărata stare de fericire oceanică şi vom sesiza cum creşte în noi dorinţa de a oferi, celor care merită, o iubire infinită, intuind totodată modul cel mai adecvat de a realiza aceasta. Graţie acestui salt ce este posibil să fie făcut cu uşurinţă prin continenţa sexuală perfectă realizată în cuplu, ne vom elibera de toate temerile de a iubi sau de a ne lăsa iubiţi. Vom putea astfel crede din nou, cu toată tăria, în întâlnirile amoroase predestinate şi în cazurile de reuşită amoroasă şi fericire perfectă. Vom tinde atunci spontani şi plini de dragoste, către libertatea divină şi vom întrona independenţa plină de inteligenţă şi bun simţ în gândire şi vom sfărâma pentru totdeauna PREJUDECĂŢILE. Vom putea atunci să repunem sub semnul întrebării, datorită conştiinţei noastre pure şi mult lărgite (expansionate graţie energiei sexuale sublimate armonios), tot ceea ce am acceptat orbeşte sau am preluat neselectiv, ori am învăţat mai înainte. Această energie mentală uriaşă, pe care ne-o pune cu uşurinţă la dispoziţie continenţa sexuală în cuplu, ne ajută să reflectăm rapid şi profund asupra a tot ceea ce consideram adeseori, cu o vană mândrie, că am învăţat şi, totodată, ne ajută să ne focalizăm atent şi lucid asupra a tot ceea ce ni s-a impus să credem în decursul timpului.

Graţie forţei mentale gigantice ce apare prin sublimarea în sferele superioare ale fiinţei a energiei amoroase, noi putem acum să alegem şi să stabilim noi concepţii pline de înţelepciune şi credinţe (REZONANŢE) mult mai largi şi mai cuprinzătoare despre fericirea şi reuşita amoroasă în cazul cuplului ce stăpâneşte perfect continenţa sexuală.

Să urmărim acum să luăm în considerare cuplul nostru arhetipal (parental) şi să-l analizăm lucid şi detaşat, conştientizând tot ceea ce a rămas în noi de atunci, având doar grijă să nu-l idealizăm, dar nici să-l respingem plini de oroare (fiindcă aceasta va genera în cazul unei asemenea stări o nouă TRAUMĂ). Prin urmare, nu trebuie decât să-l privim pur şi simplu detaşaţi şi obiectivi, urmărind totodată să descoperim ce anume din acest cuplu ne-a influenţat şi încă ne influenţează în comportamentul nostru amoros-intim.

Trebuie deci să ne dăm seama ce anume ne-a speriat şi, mai ales, ce anume am integrat noi total din el, parte care a rămas definitiv în noi ca o „normă”. De asemenea, noi trebuie să conştientizăm că avem întotdeauna în interiorul nostru acel copil care reacţionează prompt şi foarte impulsiv atunci când se simte lezat suficient de mult în convingeri şi prejudecăţi. Acest copil straniu din noi este adeseori acela care, în mod iraţional, vrea să fugă atunci când se cristalizează relaţia noastră de iubire. Tot el este acela care, făţiş sau nu, sabotează o relaţie amoroasă, ori se agaţă cu o ciudată disperare de fiinţa umană care constant îl respinge şi tot el este acela care, paradoxal, ne face să nu o vedem pe acea fiinţă umană plină de dragoste şi minunată, care ne-ar putea oferi fericirea. Nouă înşine ne revine acum misiunea de a găsi şi elimina definitiv adevăratele motive ale eşecurilor noastre amoroase, pentru a ne elibera de iluzii şi pentru a trăi, în sfârşit, plenar conştient, relaţia fericită de cuplu în cadrul fuziunii amoroase în care continenţa sexuală este perfect realizată. Relaţia amoroasă în care continenţa sexuală este perfect realizată ne ajută să pătrundem uşor şi profund în miezul problemei. Concomitent, ea ne permite să rezolvăm în scurt timp, chiar în această viaţă, tot ceea ce era sau este deranjant şi perturbator în relaţiile noastre cu fiinţele umane de sex opus.

Într-o relaţie dizarmonioasă de cuplu, defectul nostru major, care întreţine şi alimentează problemele acelei legături, se exacerbează gradat. Într-o asemenea relaţie, vrând-nevrând, te descoperi cel mai mult, iar celălalt, care este armonios şi lucid, te vede cum reacţionezi în stări emoţionale negative intense. El ajunge astfel să-ţi cunoască toate slăbiciunile şi devine progresiv conştient de forţele sublime sau de suferinţele tale ascunse; de asemenea, el poate să vibreze la unison cu visurile tale neîmplinite. Este foarte uşor SĂ PARI fericit, destins, fără probleme, cu nişte prieteni buni la o petrecere, ori cu colegii de muncă, sau cu nişte cunoştinţe într-un week-end. În cazul cuplului unor yoghini continenţi, relaţia amoroasă devine din ce în ce mai profundă şi plenară, astfel încât unele fiinţe umane ajung gradat să-şi cunoască mai bine iubita (iubitul) decât pe ei înşişi. Dacă ţie singur îţi este oarecum mai dificil să reflectezi asupra ta însăţi, celălalt, graţie ENERGIILOR SALE COMPLEMENTARE polar opuse, este mai mereu acut prezent pentru a trezi în tine emoţii, stări, sensibilităţi şi trăiri complexe pe care tu le resimţi EMPATIC şi TELEPATIC datorită continenţei sexuale perfect realizate. În cadrul unei relaţii amoroase, cel care are mai mereu tendinţa de a domina, de a poseda, o persoană căreia îi este greu să se afirme ori căreia îi este permanent teamă să-şi asume responsabilităţi, îşi va manifesta continuu aceste predominanţe, amplificate prin rezonanţă nefastă, în cadrul cuplului. În cazul relaţiilor dizarmonioase, cuplul va funcţiona preponderent după o schemă precisă, cum ar fi aceea a bărbatului-tată dominator şi a femeii-copil, timidă şi influenţabilă. În alte cazuri vor interacţiona femeia protectoare şi foarte geloasă cu bărbatul inconstant sau infidel ori femeia-mamă şi bărbatul-etern adolescent etc.

Atâta timp cât cei doi iubiţi nu-şi vor analiza detaşat şi în profunzime schemele comportamentale amoroase ei nu-şi vor putea conştientiza lucid şi creator defectul sau defectele majore şi vor continua astfel să trăiască scufundaţi în iluzia că sunt un cuplu perfect, fără probleme. Ei riscă mai ales atunci să se confrunte fulgerător, într-o zi, cu o ruptură aparent bizară sau, în alte cazuri, au tendinţa să atribuie iubitei sau iubitului întreaga responsabilitate pentru un eventual eşec amoros şi conjugal.

O relaţie profundă de dragoste se trăieşte totdeauna în doi şi tocmai de aceea responsabilitatea fericirii şi a armoniei depline revine amândurora!
Ce-mi spune cuplul în care mă aflu eu despre mine însumi? Dacă mai mereu avem tendinţa de a ne impune despotic punctul de vedere, dacă îl împiedicăm pe celălalt să se exprime, dacă îi refuzăm fiinţei iubite dreptul elementar de a vedea lumea dintr-un alt punct de vedere decât acela al nostru, efortul principal în relaţia noastră de cuplu va trebui să fie urgent orientat în direcţia respectului plin de afecţiune faţă de celălalt. Vom căuta cât mai des să EMPATIZĂM cu el, urmărind să-l înţelegem, pentru a învăţa cât mai mult din ceea ce se produce benefic în noi; pentru aceasta este necesar să-l lăsăm să fie el însuşi, mai ales în dragoste şi să se exprime plenar şi liber. Acţionând astfel îl vom lăsa pe celălalt să-şi aleagă singur modul de viaţă, fără a-i impune o direcţie particulară, dar cu toate acestea îl vom putea transforma gradat în sens benefic, prin puterea exemplului personal. Aceasta implică, fără îndoială, ca forţa noastră interioară să fie ceva mai mare în respectiva direcţie, fiindcă este bine cunoscut faptul că, dacă vrei să-i transformi şi să-i revoluţionezi pe ceilalţi, trebuie ca mai întâi să te transformi şi să te revoluţionezi pe tine însuţi. Dacă, dimpotrivă, suntem o persoană nehotărâtă, fragilă, lipsită de iniţiativă, care preferă în mod constant ca ceilalţi să hotărască asupra opţiunilor şi a responsabilităţilor sale, va trebui să luptăm cu tenacitate cu noi înşine şi să reuşim să ne transformăm radical din acest punct de vedere, amplificând în noi suficient de mult spiritul de iniţiativă, înainte de a ne angrena într-o relaţie amoroasă de tip copil-părinte (în care copilul suntem noi) cu fiinţa iubită cu care ne vom uni viaţa. În cazul în care, fără să ne transformăm radical, ne lăsăm totuşi angrenaţi într-o asemenea relaţie (copil-părinte), mai devreme sau mai târziu vom ajunge să ne plângem că suntem dominaţi, însă vom putea conştientiza, dacă vom reuşi să ne privim cu detaşare şi sinceritate, că de fapt, în mod inconştient, noi înşine îi dăm celuilalt tot concursul şi toate motivele pentru ca el permanent să ne domine. Ca yoghini într-un cuplu continent, este bine să ştim că cea mai bună relaţie amoroasă este aceea în care bărbatul este privit ca fiind SHIVA, iar femeia este privită ca fiind SHAKTI. Într-o asemenea relaţie (de tip SHIVA-SHAKTI) noi suntem alături de el (ea) pentru a învăţa să ne afirmăm cu tot ceea ce este mai bun, minunat şi divin în noi, iar el (ea) este alături de noi pentru a învăţa să ne respecte pentru aspectele sublime pe care le transfigurează (şi care în mod obiectiv există în noi) şi, atunci când este cazul, să ne sfătuiască plin de afecţiune, impunând prin autoritatea sa, fără să ne domine despotic.

Există desigur multe alte scheme comportamentale cu care se confruntă, adeseori inconştient, majoritatea cuplurilor. Pentru a conştientiza lucid şi detaşat schema comportamentală dominantă a relaţiei noastre amoroase, fiecare dintre cei doi trebuie să analizeze profund modul în care funcţionează cuplul său. Unul dintre cele mai bune mijloace de a privi din exterior, în mod detaşat, relaţia de cuplu şi mai ales conflictele care apar şi adeseori riscă, în decursul timpului, să antreneze dizarmonii în sfera încrederii şi comunicării depline între cei doi iubiţi, este să conştientizăm lucizi evenimentele cotidiene negative, detaşându-ne astfel de emoţiile rele resimţite, analizând profund şi obiectiv motivele acestor conflicte.

Citiţi continuarea articolului aici

Citiţi şi:
Cuplul spiritual
Iubirea şi magia simplităţii

yogaesoteric
07 decembrie 2009





Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga