Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Cuplul continent sexual, şcoală a vieţii împlinite prin iubire transfiguratoare (II)
de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Citiţi aici prima parte a articolului

Un exerciţiu YOGA care asigură detaşarea faţă de evenimentele cotidiene negative

Pentru a deveni din ce în ce mai conştienţi şi obiectivi în ceea ce priveşte schemele noastre comportamentale, recomandăm un exerciţiu YOGA simplu, care poate fi practicat seara, chiar înainte de a adormi:
    1) Mai întâi, cu ochii închişi, într-o stare de semireverie, lăsăm să se deruleze pe ecranul minţii filmul tuturor evenimentelor zilei care tocmai a trecut. Cu această ocazie ne vom aminti cât mai clar toate momentele importante şi, odată cu acestea, dificultăţile sau problemele relaţiei noastre, pe care le-am întâmpinat, cu fiinţa iubită de noi.
    2) Ne imaginăm apoi, cât mai clar posibil, ca fiind proiectat(ă) deasupra cuplului şi îl contemplăm lucid(ă) şi cât mai detaşat(ă), de undeva de sus.
    * Conştientizăm astfel că ne detaşăm complet de scena respectivă.
    * Căutăm prin evocare şi reamintire să simţim EMPATIC şi să înţelegem cât mai bine tot ceea ce a resimţit celălalt în timpul conflictului; urmărim totodată să remarcăm dacă el sau ea nu a reacţionat cumva emoţional la o anumită situaţie, care îl (o) raporta la o stare traumatizantă şi dureroasă ce provine din trecutul sau prezentul său.
    * Ne vom întreba apoi cu toată detaşarea şi obiectivitatea dacă el (ea) a avut într-adevăr motiv real pentru a reacţiona astfel şi, dacă prin tot ceea ce ştim noi OBIECTIV despre el (ea), despre caracterul, sensibilitatea şi viziunea sa specifică asupra realităţii şi a lumii (viziune evident diferită de a noastră) el (ea) a reacţionat într-adevăr aşa cum ne-am fi aşteptat.
    3) În continuare, imediat după aceasta, ne vom privi lucid şi detaşat pe noi înşine şi vom realiza cu obiectivitate în ce context a apărut acest eveniment. În urma acestei analize vom trage concluziile. Cum ne simţim acum în final: slăbiţi, agresaţi, indiferenţi, într-o stare de inferioritate sau de superioritate. În ce fel de emoţii ne-am lăsat antrenaţi atunci? Emoţiile negative au fost cele care ne-au dominat şi manevrat atunci sau, dimpotrivă, în acea situaţie evocată, noi am fost cei care am ajuns să le stăpânim şi să le canalizăm (sublimăm)?

Acest exerciţiu simplu ne permite să devenim gradat conştienţi de propriile noastre slăbiciuni sau defecte şi ne ajută totodată să ne stăpânim şi să devenim din ce în ce mai lucizi, de fiecare dată când emoţiile rele vor mai avea tendinţa să ne stăpânească. Prin exersarea consecventă a acestui exerciţiu, vom constata că atunci când apar noi situaţii similare vom putea să le depăşim, controlându-ne cu luciditate şi înţelepciune, fără a fi deloc afectaţi.

Această analiză eficientă este bine să fie făcută DE AMÂNDOI de fiecare dată când o problemă gravă apare în cadrul cuplului. Acest procedeu realizat corect ne va permite depăşirea rapidă şi completă a tensiunii respective şi totodată va deschide către fiinţa iubită puntea comunicării amoroase adevărate.

Conflicte petrecute în existenţele anterioare

Unele cupluri se alcătuiesc din nou în această viaţă (reîncarnare) pentru a compensa într-un anumit mod o anumită KARMA comună acumulată tot împreună în vieţile anterioare. Ele tocmai de aceea nu reuşesc deloc să se separe (ATÂTA TIMP CÂT NU VOR UZA FERM DE LIBERUL LOR ARBITRU) şi în asemenea cazuri mai mereu unul dintre cei doi îl va face pe celălalt să sufere, iar acesta va accepta şi se va complace în această situaţie fără să se răzvrătească. Este foarte important în asemenea situaţii ca problemele grave de cuplu să fie pe deplin rezolvate chiar în această viaţă, deoarece în caz contrar exact aceeaşi problemă va putea să apară din nou într-o viitoare încarnare.

În cazul cuplurilor de yoghini perfect continenţi care îşi sublimează în mod armonios energia rezultantă, arderea acestui gen de KARMĂ prin iubire transfiguratoare, este extraordinar de rapidă. Tocmai de aceea, în această direcţie este necesar să aplicăm perceptele acestei extraordinare şcoli a vieţii care este cuplul armonios. Ieşind în întâmpinarea celuilalt, cu nesfârşită dragoste, acceptându-l şi transfigurându-l intens şi constant întocmai aşa cum el este (NU FANTASMAGORIC!) şi ajutându-l plini de dăruire să se focalizeze către SINELE DIVIN (ATMAN) din el, să se elibereze din închisorile sale interioare, ne eliberăm simultan pe noi înşine de propriile noastre acumulări KARMA-ice negative. Dacă în anumite situaţii, în cadrul cuplului, unul dintre cei doi iubiţi nu urmează acelaşi drum spiritual şi datorită unor tendinţe demoniace ori satanice inconştiente îşi împiedică cu desăvârşire iubitul (iubita) să-şi urmeze mai departe evoluţia sa spirituală accelerată, cel obstrucţionat se va confrunta cu următoarea dilemă: trebuie oare să-şi părăsească iubitul (iubita) care nici măcar nu acceptă să realizeze gradat continenţa sexuală pentru a forma un alt cuplu infinit mai armonios continent sexual, dătător de fericire şi mai dinamic? Sau trebuie să se mulţumească doar să realizeze din când în când această extatică comuniune spirituală cu persoane exterioare, menţinând în acelaşi timp cuplul, în ciuda sacrificiilor pe care trebuie să le facă?

Adesea, un cuplu armonios se formează la o vârstă foarte tânără iar unul dintre cei doi este ostil sau nu urmăreşte deloc să realizeze aceeaşi evoluţie spirituală accelerată împreună cu celălalt. În asemenea situaţii unul dintre iubiţi nu-şi pune asemenea întrebări fundamentale despre viaţă, Dumnezeu, rostul său pe acest pământ, iubire, eliberare spirituală, ca şi celălalt. Într-un asemenea caz, fiinţa în cauză trebuie să analizeze lucid şi profund această situaţie şi trebuie URGENT să opteze ferm pentru a evita completa sa stagnare spirituală, urmându-şi mai departe drumul spiritual ales chiar cu preţul unei separări dureroase, dar bogate în învăţăminte - dacă ea este realizată în sensul respectului faţă de sine însuşi şi al iubirii faţă de Dumnezeu. Dacă ne simţim suficient de puternici lăuntric şi SUNTEM PE DEPLIN CONŞTIENŢI CĂ CEEA CE NU NE DISTRUGE NE FACE MAI PUTERNICI, putem opta să rămânem, în ciuda dificultăţilor, alături de fiinţa iubită urmărind constant să-i deschidem noi şi noi orizonturi spirituale şi perspective sublime datorită forţei noastre spirituale colosale şi vom urmări să-i accelerăm indirect evoluţia spirituală prin simpla noastră prezenţă radioasă şi benefic copleşitoare. Preţul plătit pentru aceasta poate părea greu, dar mai ales în situaţia în care suntem extraordinar de puternici mental şi spiritual, fiind înzestraţi cu o deosebită luciditate şi discernământ, NUMAI ATUNCI (altfel nu avem şanse să reuşim) această alegere se poate dovedi O PROBĂ TRECUTĂ CU BINE care va fi profund îmbogăţitoare în experienţe interioare.

În special pentru cei care cred apatici în modul fatalist, prostesc, că aceasta este KARMA lor de suferinţă şi mizerie pe care trebuie să o suporte, decizia fermă a rupturii le este mult mai dificilă şi le indică false sau serioase probleme de conştiinţă. Fiecare trebuie, mai ales atunci, să îşi urmeze „glasul inimii” care, sub forma propriei intuiţii sau altfel spus vocii interioare, îl va călăuzi. KARMA poate uneori să însemne chiar luarea unei decizii de încetare a unei legături amoroase care reţine sau încetineşte fiinţa umană din înaintarea rapidă pe calea spirituală urmată. Tot KARMA proprie  poate să însemne alteori a-l ajuta cu o sinceritate deplină pe celălalt să devină cât mai repede conştient că iubirea transfiguratoare şi continenţa sexuală dezvăluie gradat în cuplu că există o viaţă spirituală. Într-o asemenea situaţie noi putem să fim pentru celălalt chiar şi sprijinul său de nădejde în această direcţie. Singura persoană care poate realiza această enigmă este aceea care, fiind suficient de puternică şi înţeleaptă, se confruntă cu problema şi o depăşeşte cu cea mai mare uşurinţă.

Dacă ea îşi urmează glasul intuiţiei şi alege, fiind plină de dăruire faţă de Divin şi fiind sinceră cu ea însăşi, atunci fie că ea va găsi destul de repede (GRAŢIE  MENTALIZĂRII CREATOARE) pe altcineva cu care va putea forma un cuplu complementar mult mai armonios şi mai fericit dacă amândoi realizează continenţa sexuală, fie, datorită continenţei sexuale perfect realizate în cuplu, iubitul (iubita) se va armoniza treptat şi se va integra ca o parte POLAR NECESARĂ (în cadrul cuplului), pentru a putea primi de la fiinţa iubită cel mai frumos şi cel mai valoros cadou din lume: orientarea spirituală prin iubire transfiguratoare şi continenţă sexuală. Acest minunat dar îi va dezvălui tainele iubirii infinite prin care imposibilul devine cu uşurinţă posibil.

Cuplul yoghinilor perfect continenţi este un miniatural microcosmos fuzionat şi armonios polarizat, care reprezintă în mic Totul sau MACROCOSMOSUL. Relaţia noastră profund fericită şi armonioasă într-un cuplu perfect continent amoros, devine reflexul şi modelul relaţiilor amoroase pe care le stabilesc între ele toate fiinţele umane ce alcătuiesc UMANITATEA. Cristalizându-ne şi modelându-ne propriul nostru cuplu perfect continent, deschis, armonios şi fericit, participăm din plin şi eficient la structurarea unei lumi noi, ale cărei valori sunt iubirea, transfigurarea, fericirea, divinizarea, bucuria, pacea şi respectul faţă de celălalt. Noi contribuim astfel activ în cuplu la intrarea rapidă a întregii omeniri în cei „o mie de ani de pace” despre care se vorbeşte în Apocalipsă sau, altfel spus, impulsionăm cu putere trecerea într-o nouă epocă elevată şi profund spirituală, în care oamenii ÎI VOR IUBI CU ADEVĂRAT PE CEI APROPIAŢI LOR ÎNTOCMAI CA PE EI ÎNŞIŞI (noua SATYA YUGA despre care se vorbeşte adeseori în tradiţia orientală).

Fiinţa umană masculină (+) şi feminină (-), energia subtilă solară (+) şi energia lunară (-), YANG-ul (+) şi YIN-ul (-)

Dacă copilul şi, mai târziu adultul, se agaţă excesiv de mult de identitatea sa feminină sau masculină, el riscă totodată să se separe, cu toate consecinţele pe care aceasta le implică, de o importantă parte POLAR OPUSĂ, COMPLEMENTARĂ a fiinţei sale. De teama de a nu fi cumva diferit, de frica de a nu mai putea să aparţină unui anumit grup, presupunând că el îşi va pierde identitatea şi că va fi după aceea respins de către persoanele de acelaşi sex, el riscă să îşi refuleze permanent o mare parte din el însuşi. Se ştie în prezent, atât de către yoghini, cât şi de către majoritatea oamenilor de ştiinţă, că fiinţa noastră psihică este bisexuată. Conform tradiţiei secrete a înţelepciunii orientale, fiecare persoană are simultan în ea (în universul său lăuntric sau în MICROCOSMOS) atât energie lunară (THA(-)), cât şi energie solară (HA(+)); atât YIN (-), cât şi YANG (+); atât o parte feminină, cât şi una masculină. Dacă una dintre aceste două părţi ale aceluiaşi întreg devine prea puternică în comparaţie cu cealaltă, rezultă un dezechilibru energetic care, printre altele, va angrena gradat diverse maladii psihosomatice şi o stare generală proastă. Medicina şi psihologia occidentală au neglijat multă vreme ideea că fiinţa umană este în realitate bisexuată. Medicina clasică („ortodoxă”) nu ia în considerare cel mai adesea decât corpul fizic (care nu este decât materie şi reprezintă totodată un mijloc de reproducere a fiinţei fizice) şi uită aspectul vital, energetic şi mental care este impalpabil, imaterial şi mai ales SPIRITUL care nu are sex şi care este însăşi esenţa ultimă a fiinţei noastre. Nu este mai puţin adevărat faptul că societatea noastră predominant materialistă revine treptat la cunoştinţele tradiţionale pierdute sau uitate în timpul secolului XIX.

La ora actuală s-a redescoperit şi s-a confirmat cu ajutorul ştiinţei moderne teoria bisexualităţii primordiale.
Au apărut numeroase lucrări ce tratează problemele integrării preponderente a feminităţii sau masculinităţii, există de asemenea scrieri despre noţiunea de maternitate etc. Secolul XX a descoperit cu uimire paternitatea, delicateţea şi afectivitatea masculină, androginia, căsătoria din dragoste, convieţuirea armonioasă într-o relaţie de cuplu „neoficializat” şi libertatea sexuală.

Bărbatul îşi descoperă propriul YIN(-) şi, o dată cu acesta, delicateţea, nevoia de iubire (mai puţin de sex dacă nu este perfect continent) şi, mai mult, de tandreţe - aspiraţia de a fi din nou ca un copil inocent.

Femeia descoperă la rândul ei, o dată cu energia sau aspectul YANG(+), tendinţele către acţiune, creativitate, expresie, expansiune, iniţiativă, setea de învăţare şi cunoaştere, dorinţa de aventură, înclinaţia de a trăi plenar şi liber şi în exteriorul căminului şi de asemenea nevoia ei de putere, ca şi violenţa altădată negată, împreună cu independenţa.

Unele femei au ajuns chiar să-şi trezească şi să-şi dezvolte un YANG(+) excesiv de puternic, refulându-şi în acelaşi timp şi înăbuşindu-şi YIN-ul(-) şi feminitatea. Altele au ajuns să confunde virilitatea cu libertatea. Dacă eşti femeie, este foarte important să-ţi trezeşti şi să-ţi eliberezi în mod armonios aspectul YANG(+). Această energie activă şi complementară în fiinţa noastră permite luarea unor decizii ferme, accederea la o reuşită socială, însă nu trebuie pentru aceasta (ca femeie) să-ţi înfrânezi sau să-ţi reprimi energia complementară feminină. Aspectul YIN(-) corespunde intuiţiei, dar şi creativităţii, corespunde de asemenea oricărui aspect, stare sau fenomen care survine din profunzimile psihicului nostru, din gestaţia subconştientului nostru, din meditaţiile şi reveriile pe care le realizăm. Femeia ignorantă care se rupe aproape total de aspectul său YIN(-), este la fel de dezechilibrată ca şi bărbatul rupt aproape total de aspectul său YANG(+) şi care se închide (se închistează) prosteşte într-o pasivitate şi o stare de indecizie şi oscilaţie aproape patologică.

Bărbaţii care vor să-şi asume plenar şi armonios personalitatea lor complementară YIN(-) şi femeile care doresc să-şi trăiască în profunzime aspectul lor complementar YANG(+), trebuie să-şi urmărească atent şi lucid echilibrul şi polarizarea acestor două energii fundamentale, complementare ale fiinţei lor şi fiecare dintre cei doi va întâlni astfel o fiinţă umană potrivită şi de sex opus cu care va putea realiza o viaţă de cuplu creatoare, armonioasă, plină de dragoste şi infinit mai fericită, dacă vor transmuta integral potenţialul sexual în energie, prin continenţă amoroasă.

Pentru aceasta, printre altele, nu trebuie decât să ne eliberăm complet de temeri, pentru a nu mai provoca în celălalt reacţii de suspiciune sau de închistare. Pentru aceasta este de ajuns să avem o încredere deplină în noi înşine, să iubim foarte mult şi să avem de asemenea încredere în celălalt, pentru care simţim dragoste.

Atunci când întâlnim o anumită fiinţă umană minunată de care ne îndrăgostim profund şi cu care aspirăm să fim fericiţi, este mult mai important, cel mai adesea, să căutăm să comunicăm cu ea psihic şi mental, empatic adresându-ne mai mult eului său divin profund (ATMAN) decât doar persoanei sexuate. Procedând astfel nu vom mai „regla conturile” cu tatăl nostru şi cu toţi bărbaţii care ne-au părăsit, decepţionat, violat, înşelat sau cu mama noastră şi nu vom mai nutri inconştient ideea de a ne răzbuna asupra tuturor femeilor care ne-au uitat, sufocat, înşelat şi decepţionat. Din contră, atunci când iubim intens, trebuie să gândim mai mereu astfel: „Te iubesc, te transfigurez, te respect şi, datorită calităţilor tale, te accept aşa cum eşti, bineînţeles dacă ne potrivim, având reale afinităţi, pentru un drum spiritual comun şi un scop similar în viaţă. Te ascult cu dragoste şi sunt fericit pentru că şi tu mă asculţi atunci când îţi vorbesc despre mine, despre fiinţa mea veritabilă pe care caut mereu să o cunosc din ce în ce mai bine. La rândul tău, tu mă faci fericit atunci când, pe deplin sinceră, îmi vorbeşti despre tine. Astfel, fericiţi, învăţăm împreună să ne iubim din ce în ce mai profund, empatic şi aspirăm să fim fiecare un TOT ANDROGINAL în viaţa de zi cu zi, nutrind unul pentru celălalt un respect reciproc”.

„Reunind cât mai armonios în mine Soarele şi Luna, YANG-ul (+) şi YIN-ul (-) , HA(+) şi THA(-), sunt pregătit(ă) să-mi întâmpin acum şi aici jumătatea mea, împreună cu care voi realiza ANDROGINUL DIVIN”.

Exerciţiu YOGA ce permite integrarea armonioasă  a aspectului YIN(-) pentru un bărbat,  şi a aspectului YANG(+) în cazul unei femei:  eliberarea aspectului YIN(-) respectiv YANG(+),  urmată de amplificarea şi integrarea în fiinţă a aspectului polar opus, complementar care ne lipseşte


Ne aşezăm cât mai confortabil pe un scaun şi, după ce ne relaxăm profund, vom începe să ne gândim atent şi intens la calităţile noastre, pe care le considerăm „feminine”, dacă suntem BĂRBAT şi, dacă suntem FEMEIE, ne vom focaliza intens asupra calităţilor pe care le considerăm „masculine”.

Dacă suntem bărbat, vom reflecta cel mai mult şi mai intens, DAR PE RÂND, asupra calităţilor feminine pe care încă nu ni le-am dezvoltat, cum ar fi: intuiţia, feminitatea, exprimarea tandreţii, creativitatea, blândeţea, tactul, sensibilitatea, receptivitatea etc.

În cazul unei femei, ne vom gândi cât mai profund, DAR PE RÂND, la calităţile masculine, cum ar fi: acţiunea, iniţiativa, intelectul, virilitatea, analiza, raţionalitatea, curajul, forţa, emisivitatea etc.

În cazul în care suntem bărbat vom gândi apoi intens:
    - accept total trezirea, integrarea şi amplificarea în conştiinţa mea a energiilor mele feminine pentru a deveni un ANDROGIN PERFECT;
    - accept total exprimarea armonioasă a creativităţii, blândeţii, sensibilităţii, tandreţii, accept total vocea intuiţiei;
    - accept complet şi sunt deschis faţă de toate acestea ca făcând parte integrantă din mine, ca reprezentând aspectul meu YIN (-), fără de care sunt lipsit de o parte complementară, POLAR OPUSĂ, a fiinţei şi a conştiinţei mele; îmi pot exprima acum plenar liber şi divin feminitatea;
    - sunt însă pe deplin conştient că, în egală măsură, îmi păstrez puternică şi nealterată energia YANG (+), Soarele interior, pentru a echilibra perfect în mine cele două aspecte complementare ce alcătuiesc fiinţa mea veritabilă, nici masculină, nici feminină, ci o fiinţă pură, transcendentă, ce reuneşte complet şi armonios calităţile esenţiale ale acestor două forţe, pentru a face să apară ANDROGINUL DIVIN.

În cazul în care suntem femeie, vom gândi apoi intens:   
     - accept total integrarea în conştiinţă a calităţilor mele masculine;
    - accept total trezirea, integrarea şi amplificarea în conştiinţa mea a calităţilor mele masculine, îmi exprim liber şi armonios forţa şi capacitata de acţiune, intelectul, gândirea superioară, curajul, tenacitatea;
    - accept complet şi sunt deschisă faţă de toate acestea ca făcând parte integrantă din mine, ca reprezentând aspectul meu YANG(+), energia mea masculină, fără de care sunt lipsită de o parte complementară, POLAR OPUSĂ a fiinţei şi a conştiinţei mele. Îmi pot exprima acum plenar, liber şi divin, masculinitatea;
    - sunt însă pe deplin conştientă că, în egală măsură, îmi păstrez puternică şi nealterată energia YIN(-), Luna interioară, pentru a-mi echilibra astfel perfect în mine cele două aspecte complementare ce alcătuiesc fiinţa mea veritabilă, nici feminină, nici masculină, ci o fiinţă pură, transcendentă, ce reuneşte complet şi armonios în sine calităţile fundamentale ale acestor două forţe, pentru a face să apară ANDROGINUL DIVIN.

Cuplul perfect continent sexual în armonie deplină

Copleşind fiinţa de sex opus pe care o iubim cu energia polar opusă şi complementară, ce emană din fiinţa noastră, cealaltă la rândul ei, în egală măsură, poate să ne copleşească cu energia care ne lipseşte. În cazul unui cuplu amoros perfect continent, care îşi sublimează energiile rezultate, predomină armonia plenară şi fiecare dintre cei doi iubiţi trezeşte într-un mod sublim potenţialităţile latente complementare ale celuilalt, făcând ca, în cazul lor, fericirea să fie uriaşă. Femeia îndrăgostită îi oferă atunci bărbatului energia sa YIN în exces, ea îl iniţiază astfel gradat în ascultarea intuiţiei, în dezvoltarea calităţilor afective, a creativităţii, a receptivităţii selective faţă de tot ceea ce este pur şi minunat în natură. La rândul său, bărbatul îndrăgostit va oferi iubitei lui energia sa YANG în exces; gradat, ea va simţi atunci cum i se trezesc, împreună cu el, calităţile YANG ce înfloresc în deplină armonie; ea va deveni gradat mai dinamică, va dobândi gradat o putere din ce în ce mai mare de acţiune şi de realizare a tuturor aspiraţiilor şi visurilor sale minunate. Bărbatul şi femeia care sunt continenţi sexuali sunt infinit mai fericiţi când fuzionează amoros şi, atingând suprema armonie de cuplu, recreează fiecare în el ANDROGINUL PRIMORDIAL, Complementaritatea Polară, Uniunea dătătoare de putere şi armonie a celor două aspecte polare fundamentale care manifestă totul în Univers.

Concluzie

Depăşindu-ne pentru totdeauna programările rele sau perverse ce ne închistează şi condiţionările elaborate în timpul copilăriei, refuzând ferm să mai aderăm la orice idee aberantă, preconcepută, pe care copilul din interiorul nostru nu a avut ATUNCI, CÂNDVA puterea de a o respinge sau combate, ne transformăm radical modul de a fi, de a iubi, de a face dragoste şi de a trăi. Această viaţă paradisiacă, sublimă, pe care adeseori am visat-o, pe care de atâtea ori am idealizat-o în fel şi chip până acum, poate deveni, pentru fiecare dintre noi, o minunată realitate! Pentru aceasta, este de ajuns să stăpânim perfect continenţa sexuală în cuplu şi să ne dezvoltăm răbdarea, voinţa, încrederea nelimitată în posibilităţile noastre. Optând pentru un mod transfigurator, divin şi cosmic de a trăi iubirea nesfârşită, graţie continenţei sexuale perfecte, şi convingându-ne prin experienţă directă că aceasta corespunde aspiraţiilor noastre cele mai profunde, ne vom integra infinit mai armonios în corpul nostru fizic şi vom fuziona atunci pe toate planurile cu iubitul (iubita) ideal(ă).

Acceptând interior sublimarea, transformarea şi stăpânirea emoţiilor şi trăirilor noastre, acceptând să facem liberi tot ceea ce nu lezează armonia legilor divine, pentru a deveni mai iubitori, mai toleranţi şi mai răbdători, contribuim imens, chiar fără să ne dăm seama, la elaborarea unei noi lumi divine.

Citiţi şi:

Orgasmul prelungit vă face mai frumoşi, mai fericiţi, mai sănătoşi  
Aspiraţi să sesizaţi cât mai des, profund şi empatic, esenţa spirituală ultimă a fiinţei iubite!  

yogaesoteric
4 ianuarie 2010



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga