Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Darurile nebănuite ale simplităţii
de Rebeca Păun
Motto: „Evită sofisticarea şi şiretenia; ele nu te ajută cu nimic să te apropii de DUMNEZEU. Pentru aceasta nu-ţi sunt necesare decât iubirea, simplitatea, sinceritatea şi credinţa puternică, de nezdruncinat, în El. La urma urmelor, nu este oare DUMNEZEU mai presus de orice altceva? Şi cu toate acestea, nu este DUMNEZEU totodată de o profundă şi mereu uluitoare simplitate?” – profesor yoga Gregorian Bivolaru
 
„Paradisul este simplitatea pură, cea frumoasă, bună, sublimă şi adevărată.” – profesor yoga Gregorian Bivolaru

„Adevărul despre DUMNEZEU şi despre noi înşine este necesar să fie căutat cu multă stăruinţă şi fermitate. În această direcţie, este necesar să fim pe cât de sinceri pe atât de hotărâţi. Iar atunci când căutarea noastră arzătoare este însoţită de o mare credinţă şi de simplitate, aproape că nu mai avem parte de îndoieli şi de obstacole care să ne ţină pe loc. Dimpotrivă, atunci vom fi plini de mulţumire şi de bucurie.” – profesor yoga Gregorian Bivolaru

În viaţa modernă, există aparent nenumărate opţiuni şi moduri de a trăi. La fiecare colţ, viaţa pare însă să ne aducă tot felul de complicaţii. Devine din ce în ce mai greu să rămânem înafara tiparului specific „secolului vitezei”, de a face mai multe lucruri deodată şi de a încerca să rezolvăm o mulţime de probleme, într-un timp cât mai scurt. Cu toate acestea, de fapt, fiecare dintre noi tânjeşte, conştient sau nu, după un stil de viaţă simplu.

Dacă vom face efortul de a aduce mai multă simplitate în viaţa noastră, vom avea numai de câştigat. Iată câteva modalităţi pentru a face aceasta:

Să facem linişte în minte
Simplitatea nu implică neapărat să trăim o viaţă spartană. Simplitatea adevărată începe în minte. Dacă noi avem tot felul de anxietăţi şi de probleme, nu vom putea avea pace în minte. Simplitatea înseamnă să ne curăţăm mintea, să o păstrăm liniştită şi să nu permitem ca ea să fie bombardată tot timpul de gânduri inutile şi interminabile; cu alte cuvinte, să ieşim din hăţişul tensionant al minţii, pentru a putea savura în pacea şi liniştea sufletului, darul minunat care este viaţa. În acest sens, ne poate ajuta foarte mult atitudinea conştientă de a trăi mereu numai în clipa prezentă.
„Acela care nu-şi poate controla deloc fluctuaţiile mentalului, este sau va fi fără îndoială (mai devreme sau mai târziu) nefericit.” – aforism yoghin  

„Mintea nu este decât un val. Cel mai adesea ea îl ascunde pe Dumnezeu în om.” – aforism yoghin


Să trăim în prezent
Toate neliniştile şi complicaţiile din viaţa noastră apar aproape întotdeauna datorită faptului că suntem, fie îngrijoraţi în privinţa trecutului sau a viitorului, fie pentru că ne facem mereu planuri. Putem deveni atât de preocupaţi în legătură cu ceea ce s-a petrecut ieri sau s-ar putea petrece mâine sau anul viitor, încât uităm să ne bucurăm de momentul prezent. A ne focaliza asupra momentului prezent înseamnă a cuprinde, a primi şi a îmbrăţişa viaţa, aşa cum este şi trebuie ea să fie. Înseamnă a înţelege şi a avea credinţa că DUMNEZEU nu ne dă clipa prezentă pentru ca noi să ne grăbim să trecem la următoarea, pentru a face cât mai repede, fiind mereu în „viteză”, lucrurile pe care noi le considerăm atât de urgente. Întotdeauna vor exista lucruri de rezolvat în viaţă, căci aceasta este natura lucrurilor: unele trec şi altele le urmează mereu, fără încetare. De aceea, dacă dorim să fim cu adevărat fericiţi şi să ne trăim într-adevăr viaţa, nu să fim trăiţi de ea, trebuie să reînvăţăm să trăim din plin ceea ce viaţa ne dăruieşte AICI ŞI ACUM. Aşa cum făceam când eram copii: să redescoperim şi să exprimăm în faţa vieţii puritatea şi simplitatea din sufletul nostru.
„Simplitatea înseamnă să trăim în prezent şi să simţim prezentul trăind în noi.” – Bruce Davis

„În lumea în care trăim, în care aproape totul se modifică fără încetare, a ne aminti mai mereu trăirile sau evenimentele neplăcute ori dezagreabile impune limite penibile în universul nostru lăuntric şi, încetul cu încetul, ne înlănţuie. Amintirea esenţei noastre divine veritabile, a Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN), ne expansionează şi ne elevează ca prin minune conştiinţa, datorită proceselor divine de rezonanţă ocultă pe care le declanşează în universul nostru lăuntric. O astfel de amintire pură, sublimă şi înălţătoare ne umple de o bucurie fără obiect şi ne eliberează de mulţimea grijilor şi a fricilor care ne sufocă. În felul acesta, noi ne putem da seama cu uşurinţă că, în realitate, suntem şi devenim ceea ce ne amintim.” – profesor yoga Gregorian Bivolaru

„A uita să devenim tangenţi cu infinitul (pentru a experimenta, în felul acesta, o indescriptibilă stare de dilatare euforică în nemărginire), a uita iubirea generează, pentru fiecare din noi, suferinţă. În schimb, a uita o viaţă cotidiană ce este aproape fără încetare plină de griji, de stresuri şi de nevoi materiale chinuitoare ne face să fim fericiţi.” – profesor yoga Gregorian Bivolaru

Să ne facem mai puţine planuri şi să avem mai puţine gânduri

Atunci când ne complicăm viaţa prin planificările noastre fără sfârşit, aducem practic problemele zilei de mâine în ziua de azi, trăind astfel mereu în viitor şi pierzând definitiv savoarea irecuperabilă a prezentului. În plus, merită să ne amintim întotdeauna că grijile şi fricile pe care ni le facem cu privire la viitor, de cele mai multe ori se dovedesc a fi nefondate.
„Simplitatea înseamnă să faci călătoria acestei vieţi doar cu bagajul strict necesar.” – Charles Dudley Warner
Să evităm să-i judecăm pe ceilalţi
Face parte din natura noastră să-i criticăm şi să-i judecăm pe ceilalţi oameni. Este foarte uşor să-i criticăm pe ceilalţi şi să căutăm  mereu să  le dăm sugestii pentru a se îndrepta. Dar ne ajută oare cu ceva să scoatem în evidenţă greşelile altora?

Ar trebui să ne dăm seama că noi nu suntem responsabili de gândurile şi de comportamentul semenilor noştri. Dacă noi considerăm că este datoria noastră să-i transformăm pe ceilalţi, în viaţa noastră nu va exista simplitate şi pace. Decât să încercăm să-i transformăm pe ceilalţi, mai bine să ne focalizăm să ne transformăm în primul rând pe noi înşine, deoarece, cu siguranţă, fiecare dintre noi avem câte ceva de transformat în propria noastră fiinţă.
„Simplitatea este gloria exprimării.” – Walt Whitman

„Nu este măreţie acolo unde nu este simplitate.” – Lev Tolstoi

Să ne focalizăm întreaga atenţie asupra a ceea ce facem

Simplitatea înseamnă să ne focalizăm asupra fiecărui lucru la timpul lui. Să practicăm simplitatea în viaţa noastră înseamnă să fim capabili să ne focalizăm întreaga atenţie asupra unui singur lucru o dată. Dacă realizăm o acţiune fără a ne lăsa distraşi, focalizându-ne toată atenţia asupra ei, atunci o vom putea încheia mai repede şi mai bine. Atunci când procedăm astfel, descoperim că, de fapt, putem face mult mai multe lucruri cu simplitate şi detaşare, în linişte şi seninătate decât atunci când ne agităm să facem mai multe lucruri deodată. Astfel vom putea savura fiecare clipă prezentă, descoperind uimiţi şi plini de încântare, neîncetat, miracolul vieţii.
„Viaţa este în permanenţă un Mister copleşitor; descoperind aceasta, pătrunde-l şi lasă-te, totodată, îmbătat de savoarea lui.” – profesor yoga Gregorian Bivolaru

„Cu cât devenim mai simpli, cu atât mai repede vom ajunge la destinaţia finală. O viaţă dusă în simplitate este o viaţă în care are loc un progres constant. Numai în simplitate putem face cele mai rapide progrese, progrese care sunt durabile.” – Sri Chinmoy

Simplitatea este frumuseţe

În simplitate, frumuseţea este întotdeauna prezentă. Natura este de o simplitate care ne dezvăluie o frumuseţe ce ne atinge întotdeauna sufletul. Esenţa Naturii este frumuseţea sa netulburată. A fost vreodată omul capabil să îmbunătăţească frumuseţea şi simplitatea naturii?
„Adevărata frumuseţe izvorăşte din sublim şi simplitate.” – Voltaire

„Orice paradis nu poate fi decât o mare simplitate.” – Octavian Paler
 
Simplitatea este mulţumire şi fericire
Fii fericit cu ceea ce ai. Când eşti plin de simplitate, eşti mereu mulţumit. Este natura dorinţei să ne facă mereu să ne dorim mai mult, cu cât avem mai mult. De exemplu, atunci când ne cumpărăm o maşină nouă, adeseori după aceea nu ne mai simţim satisfăcuţi de ea şi vrem să ne luăm alta mai bună. Însă fericirea adevărată apare atunci când suntem mulţumiţi cu ceea ce avem, fiind liberi de dorinţe. Dacă vom înţelege că, cu cât vom avea mai multe lucruri, cu atât ne vom dori mai multe şi că aceste dorinţe nu vor avea, deci, niciodată sfârşit, vom realiza că, urmărind mereu să ne împlinim dorinţele (vorbim aici mai ales despre cele materiale), viaţa noastră va fi mai mereu mai mult o luptă decât împlinire. Tocmai de aceea, renunţarea la dorinţe ne va aduce întotdeauna mulţumirea, ceea ce îşi doreşte sufletul nostru de fapt.
„Nu vom obţine niciodată liniştea sufletească profundă şi împlinirea lăuntrică nepieritoare mărindu-ne cantitatea de bunuri materiale pe care o posedăm, ci detaşându-ne complet de ele.” – aforism yoghin


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga