Spulberarea miturilor genetice cu privire la homosexualitate (I)

de Ramona Bunescu

Scuza principală prin care mişcarea homosexuală închide gura celor care i se opun este aceea că homosexualitatea are o cauză genetică. Există cu adevărat o „genă homosexuală”? Să vedem ce ne spune ştiinţa.

La data de 14 aprilie 2003 Consorţiul Internaţional al Genomului Uman a anunţat încheierea cu succes a Proiectului Genomului Uman. Majoritatea celor mai mari reviste de ştiinţă au făcut cunoscut acest progres al geneticii. O parte din acest Proiect al Genomului Uman care nu s-a materializat niciodată este descoperirea aşa-zisei „gene a homosexualităţii”.

Homosexualitatea este moştenită sau învăţată?

Sigmund Freud a fost primul care a sugerat că relaţia copilului cu părinţii  determină apoi orientarea comportamentului său sexual. Această idee a „formării în familie” a unor comportamente anormale a sugerat ideea existenţei unei „cauze naturale” a acestora şi a moştenirii lor, altfel spus ideea apariţiei lor pe bază genetică. Oare anumite comportamente cum ar fi alcoolismul, homosexualitatea, schizofrenia pot fi explicate invocând linia genetică? Aceste comportamente pot fi influenţate de „mediul familial” sau de „moştenirea pe cale naturală” aşa-zis genetică? Răspunsul la aceste întrebări poate fi descoperit printre cromozomii analizaţi în Proiectul Genomului Uman.

Cromozonii umani X şi Y

Cei doi cromozomi care determină sexul au fost studiaţi îndeaproape de către laboratoare din întreaga lume. S-a descoperit că cromozomul X conţine 153 de milioane de perechi de bază şi adăposteşte un total de 1168 de gene. Centrul Naţional SUA pentru Informaţia Biotehnologiei afirmă că cromozomul Y, care este mult mai mic, conţine „doar” 50 de milioane de perechi de bază şi se estimează că ar adăposti în jur de 251 gene.

Instituţiile educaţionale cum ar fi Universitatea Baylor, Institutul Max Plank, Institutul Sanger, Universitatea Washington din St. Louis şi multe altele au petrecut nenumărate ore şi au cheltuit milioane de dolari pentru a analiza aceşti cromozomi unici. Pe măsură ce datele se adunau, aceste institute au permis oamenilor de ştiinţă să alcătuiască hărţi ale genelor folosind extrase din descoperirile obţinute în urma desfăşurării Proiectului Genomului Uman.

Şi totuşi, nici harta cromozomului X, nici cea a cromozomului Y nu conţine aşa-zisele „gene homosexuale”.

Genetica Comportamentală şi Drepturile Civile

Lupta pentru acceptarea homosexualităţii este adesea comparată cu „mişcarea pentru drepturile civile” a minorităţilor rasiale. În SUA această problemă a drepturilor civile (cetăţenia totală şi egală a minorităţilor rasiale) a fost lăsată, probabil neîntâmplător, nerezolvată. Folosind drept scuză acest camuflaj al libertăţilor civile, activiştii homosexuali au reuşit să distragă atenţia de la Comportament şi să o focalizeze pe Drepturi.

Homosexualii afirmă: „Exact aşa cum o persoană nu se poate abţine să aparţină rasei negre sau asiatice sau să aparţină sexului feminin, tot în acelaşi fel eu nu pot schimba faptul că sunt homosexual. Noi toţi ne-am născut aşa şi de aceea ar trebui să fim trataţi în mod egal.” Totuşi, acest argument nu se aliniază cu revendicările adevăratelor mişcări pentru drepturi civile pentru că homosexualii deja se bucură de acelaşi drepturi civile ca toţi ceilalţi oameni. Legea protejează drepturile civile ale tuturor oamenilor indiferent dacă sunt de rasă neagră, asiatică, de sex masculin, feminin, homosexuali sau heterosexuali.

Culoarea pielii, împreună cu alte trăsături genetice, pot fi recunoscute prin identificarea tiparelor moştenite şi prin aplicarea elementarelor legi mendeliene. Homosexualii nu diferă de restul populaţiei prin trăsături sau gene, ci tocmai prin acţiunile lor. Diferenţierea se produce numai atunci când ei îşi modifică comportamentul, şi în acest fel devin un grup care este recunoscut ca fiind diferit. Totuşi, chiar admiţând că, prin absurd, „gena homo” ar exista, aceasta nu impune adoptarea unui anumit fel de comportament.

Conform afirmaţiilor cercetătorului Neil Risch şi a colegilor săi „Există discuţii cu privire la faptul că orientarea masculină homosexuală nu este o trăsătură mendeliană (genetică). Chiar a priori acestei idei ar trebui să ne aşteptăm ca rolul unei gene majore care influenţează orientarea homosexuală masculină să fie limitată. Aceasta, din cauza puternicelor presiuni selective care ar apărea împotriva unei astfel de gene. Ar fi neobişnuit ca o genă importantă, care ar avea o astfel de caracteristică comună, să poată continua să existe de sine stătătoare, fără ajutorul unui mecanism extraordinar care să echilibreze necesitatea existenţei ei.” (1993, 262:2064)

Neurobiologul Evan S. Balaban de la Institutul de Neuroştiinţă din San Diego confirmă că „În ultimul timp, prin cercetările realizate cu privire la cauzele biologice ale unor caracteristici umane complexe, nu s-a ajuns la concluzii solide. De curând, cercetătorii împreună cu presa au susţinut vehement „descoperirea” unor gene care influenţează apariţia alcoolismului, a bolilor mentale şi, de asemenea, a homosexualităţii. Niciuna dintre aceste afirmaţii nu a fost confirmată.” (Horgan 1995)

Cercetătorul Charles Mann s-a alăturat colegului său, afirmând: „În mod repetat, oamenii de ştiinţă au vrut să demonstreze faptul că anumite gene sau anumite regiuni cromozomiale pot fi asociate cu trăsăturile umane de comportament. Toţi şi-au retras cercetările atunci când acestea nu au putut fi verificate prin confirmări solide.” (1994, 264:1687)

Statistici şi dovezi

Mai exact, ce procent al populaţiei reprezintă homosexualii? Raportul faimosului Institut Kinsey este adesea citat ca dovadă că 10% din populaţie ar fi homosexuală. În cartea lui Eric Marcus Is it a choice? Answers to 300 of the Most Frequently Asked Questions About Gays and Lesbians („Este o alegere? Răspunsurile la 300 dintre cele mai frecvente întrebări despre homosexuali şi lesbiene”) autorul a folosit Studiul Kinsey pentru a demonstra că un om din zece este homosexual (1993).

Raportul Kinsey

Cu aproape 50 de ani în urmă a fost realizat raportul Kinsey, folosind istoria sexuală a mii de americani. Din moment ce acest raport a fost alcătuit dintr-o mostră diversă el nu este reprezentativ pentru populaţia majoritară, Kinsey nu a oferit niciodată cifre ridicate (Kinsey, et al., 1953). Raportul Kinsey afirma în mod clar: „Doar 4% din bărbaţii evaluaţi au fost exclusiv homosexuali pe parcursul întregii vieţi… Doar 2-3% dintre femeile evaluate au fost lesbiene pe parcursul întregii vieţi” (Reinisch şi Beasley, 1990, pag.140). Din moment ce nimeni nu a mers să întrebe din uşă în uşă, estimările sunt slabe la capitolul acurateţe.

Un fapt interesant este că aceste statistici au apărut prima oară în broşura Amicus curiae („Prietenul curţii”) la 26 martie 2006, în cazul Lawrence împotriva statului Texas (cunoscut în mod obişnuit drept cazul sodomiei din Texas). La pagina 16 a acestei broşuri legale, notiţele din rândul 42 ne arată că 31 homosexuali şi grupuri pro-homosexuale au recunoscut aceste date.

NHSLS

Cel mai renumit Studiul al practicilor sexuale în SUA este (NHSLS) Monitorizarea Vieţii Sociale şi a Sănătăţii Naţionale.

NHSLS a descoperit că 2,8% din populaţia masculină şi 1,4% din populaţia feminină îşi atribuie statutul de gay, lesbiene, sau bisexuali. (Laumann, et al., 1994)
Studiul arată deasemenea că doar 0,9% din bărbaţi şi 0,4% din femei au afirmat că au avut parteneri de acelaşi sex după vârsta de 18 ani – această cifră ar reprezenta un total de doar 1,4 milioane de americani ca fiind homosexuali (iar ultimele rapoarte arată că există cel puţin 292 milioane de oameni care trăiesc în America). Aceste rezultate demonstrează cu exactitate că, în mod semnificativ, mai puţin de 1% din populaţia americană pretinde că are o orientare homosexuală.

Concluziile NHSLS sunt similare cu cele ale unui studiu realizat de către Monitorizarea Sănătăţii Adolescente din Minnesota (1986) asupra elevilor din şcolile publice. Acest studiu a arătat că doar 0,6% dintre băieţi şi 0,2% dintre fete au afirmat că ar fi „aproape sau 100% homosexuali”.

Recensământul din anul 2000
Recensământul 2000 a folosit date adunate cu grijă despre toată populaţia SUA. Statisticile Biroului de Recensământ 2000 au arătat:
– Populaţia totală a SUA este de 285.230.516.
– Numărul total de locuinţe din SUA este de 106.741.426.
– Numărul total de locuinţe utilizate de către persoane nemăritate de acelaşi sex este de 601.209. Deci dintr-un număr de 106,741,426 de gospodării, homosexualii reprezintă 0,42%. Ceea ce este mai puţin de 1%!

Richard Friedman şi Jennifer Downey

În 1994, Richard Friedman şi Jennifer Downey au publicat o recenzie cu privire la homosexualitate în Jurnalul de medicină New England. Aceştia au notat: „Raportul Kinsey ne-a arătat că 8% dintre bărbaţi şi 4% dintre femei au fost exclusiv homosexuali în timpul vieţii adulte pe o perioadă de cel puţin trei ani. 4% dintre bărbaţi şi  2% dintre femei au fost exclusiv homosexuali după adolescenţă.” (1994, 331:923)

DSM

DSM este Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale, cartea oficială de referinţă folosită de către Asociaţia Americană de Psihiatrie pentru a diagnostica afecţiunile mentale în SUA şi în majoritatea celorlalte ţări ale globului. Înainte de anul 1973 homosexualitatea apărea în DSM şi era considerată o boală tratabilă. În anul 1973 a fost înlăturat conceptul de afecţiune sexuală pe motivul că nu îndeplinea cerinţele de „pericol şi neputinţă socială”, care defineau în mod normal o boală. În prezent nu mai găsim niciun fel de menţionare a homosexualităţii  în cadrul DSM-IV (în afară de o secţiune unde este descrisă dereglarea identităţii sexuale). Această scurtă menţionare indică faptul că indivizii care suferă de această condiţionare nu sunt apţi pentru terapie. (Asociaţia de psihiatrie americană, 2000).

Doctorii care tratează pacienţii suferinzi de homosexualitate, pentru a-i ajuta să îşi revină, sunt adesea raportaţi la comisiile etice pentru a-i obliga să se oprească. Medicul Robert Spitzer se plângea: „Mai mulţi autori au afirmat că doctorii din clinici care încearcă să îşi ajute pacienţii pentru a-şi schimba orientarea sexuală homosexuală, de fapt încalcă codurile etice oferind un «tratament» care nu dă rezultate, uneori chiar dăunător şi, în plus, îi face pe oameni să creadă că homosexualitatea este o boală care are nevoie de vindecare.” (2003, 32:403)

Studii care vor să demonstreze existenţa unei gene homosexuale

Studiul lui Simon Le Vay

Primul studiu „semnificativ” publicat care a îndreptat atenţia către o posibilă cauză a homosexualităţii a fost făcut de Simon LeVay, din cadrul Institutului Salk de Studii Biologice din San Diego, California.

Pornind de la descoperirea, în 1991, a unor diferenţe subtile între creierele bărbaţilor homosexuali şi cele ale bărbaţilor heterosexuali, Le Vay a studiat o regiune a creierului ce poartă denumirea de INAH (nucleul interstiţial al hipotalamusului anterior). Presupunerea lui LeVay a fost că nevoile homosexuale se bazează pe cauze biologice – bineînţeles aceasta atâta timp cât mărimea grupelor de nuclee este acceptată ca fiind determinată genetic.

LeVay a afirmat că grupele de neuroni INAH ale homosexualilor erau asemănătoare cu cele ale femeilor. Ambele grupe erau semnificativ mai mici decât cele ale bărbaţilor heterosexuali. Nucleele INAH-3 aveau mărimea mai mult decât dublă la bărbaţii heterosexuali decât la cei homosexuali. (1991, 253:1034). Această diferenţă a fost considerată o dovadă puternică a unei cauze biologice în cazul homosexualităţii.

Probleme ale studiului lui Le Vay

Una dintre cele mai mari probleme este că acesta nu a fost reluat de nimeni care să îl confirme. Cercetătorul William Byne afirmă despre acest lucru: „nu a fost repetat şi se ştie că studiile neuroanatomice umane de acest gen nu înregistrează de obicei acţiuni de reluare a cercetării pentru a confirma rezultatul. Într-adevăr, procedeele similare cu cele pe care LeVay le-a utilizat pentru a identifica nucleele i-au condus pe alţi cercetători la rezultate derutante.” (1994, 270[5]:53)

O altă problemă ar fi aceea că dintre cei 19 subiecţi homosexuali cercetaţi toţi au murit de sindromul imunodeficienţei dobândite (SIDA). S-a descoperit că SIDA provoacă scăderea nivelului de testosteron deci este de aşteptat ca aceia care au suferit de această boală să prezinte nuclee INAH mici.

Dincolo de acestea, într-un mediu ştiinţific unde controalele şi standardele sunt o necesitate, LeVay nu deţinea istoria medicală completă şi exactă a indivizilor incluşi în studiul său. De aceea el a trebuit să îşi asume orientarea heterosexuală a victimelor care nu suferiseră de SIDA. Există posibilitatea ca unele dintre acestea să nu fi avut acest comportament sexual. De asemenea, el nu avea nicio dovadă cu privire la orientarea sexuală a femeilor a căror creiere le-a examinat.

Le Vay a observat doar nişte mici diferenţe – dacă acceptăm metoda pe care el a folosit-o pentru a măsura dimensiunea grupelor de neuroni (există cercetători care nu acceptă această metodă). Atunci când fiecare individ a fost luat separat, nu au rezultat diferenţe semnificative; doar atunci când indivizii implicaţi în studiu au fost despărţiţi în grupe de homosexuali versus heterosexuali au rezultat diferenţe.

Mulţi au afirmat că ceea ce LeVay a descoperit în creierele celor pe care i-a studiat era doar rezultatul unui a priori comportament şi nu cauza acestuia.

Mark Breedlove, un cercetător din cadrul Universităţii California, la Institutul Berkeley, a demonstrat că activitatea sexuală influenţează creierul. Breedlove afirmă în studiile sale: „Aceste descoperiri ne oferă dovada a ceea ce cunoaştem în mod teoretic – că experienţele sexuale pot modifica structura creierului în acelaşi fel în care o pot afecta şi genele… este foarte posibil ca aceste diferenţe în orientarea sexuală să fie mai degrabă cauza decât ca acestea să fie cauzate de diferenţele din structura creierului” (Byrd, et. al.). Luând în considerare acest tip de cercetare este clar că stilul de viaţă homosexual şi/sau SIDA ar putea altera dimensiunea nucleelor pe care LeVay le-a studiat.

Cercetătorii Hubbard şi Wald au afirmat despre această lipsă de diferenţă: „Deşi, în medie, dimensiunea nucleului hipotalamic, pe care LeVay l-a considerat semnificativ, era într-adevăr mai mic la homosexualii studiaţi, totuşi datele publicate ale studiului arată că rata dimensiunilor mostrelor individuale era asemănătoare cu cea a heterosexualilor. Adică zona era mai mare la unii dintre homosexuali decât la mulţi dintre heterosexuali şi mai mică la anumiţi heterosexuali decât la mulţi dintre homosexuali. Aceasta arată că, deşi grupele au arătat anumite diferenţe este important de subliniat că nu se puteau afirma multe lucruri despre orientarea sexuală a unui individ doar prin studierea hipotalamusului.” (1997, pg.95-96).

Un alt factor important pe care LeVay nu l-a luat în seamă este acela că oamenii de ştiinţă recunosc plasticitatea structurii creierului. Aceasta nu este „permanent fixă” aşa cum se considera mai demult. Creierul era considerat ca fiind rigid, dar la ora actuală ştim că acesta este flexibil şi este capabil să se autoidentifice. Cercetările au descoperit că creierul este capabil să îşi remodeleze conexiunile şi să se mărească în conformitate cu anumite zone specifice care sunt folosite mai des. Bazându-ne pe plasticitatea creierului ar trebui să ne punem întrebarea dacă nu cumva stilul de viaţă homosexual ar fi responsabil de diferenţele pe care le-a descoperit LeVay.

Neurobiologul Sheperd a afirmat cu privire la plasticitatea creierului: „Incapacitatea de a genera noi neuroni ar putea sugera că sistemul nervos adult este static. Aceasta este totuşi departe de adevăr. Deşi nu pot fi creaţi noi neuroni, fiecare neuron are abilitatea de a forma noi interacţiuni şi noi conexiuni sinaptice.”(1994)

Un fapt semnificativ este că, de la afirmaţiile lui Sheperd, cercetările ulterioare au arătat abilitatea de apariţie a neuronilor în cadrul anumitor zone din creier. Aceste „rearanjări” corticale care se petrec nu sunt atât de simple precum ai scoate o lampă dintr-o priză şi ai introduce-o în alta. Schimbările observate de cercetători arată faptul că dacă creierul ar fi reprezentat de un sistem electric casnic, dacă mulţimea firelor din perete ar fi scoasă, iar firele ar fi conectate diferit în alte camere, ar apărea noi prize dintre care unele ar avea voltaje diferite. Având în vedere colosala conexiune care există la nivelul creierului, orice „modificare a firelor” va avea un efect asupra mai multor zone cum ar fi INAH-3. Deşi oamenii de ştiină recunosc informaţiile de mai sus, totuşi cercetările lui LeVay sunt în continuare menţionate ca un aşa-zis suport pentru a sprijini „gena homosexuală”.

LeVay, fiind el însuşi homosexual, afirmă: „Oamenii care cred că homosexualii şi lesbienele dobândesc prin naştere această condiţie sunt mult mai înclinaţi în a sprijini drepturile gay-lor.” LeVay admite: „Este important să subliniez ce nu am descoperit. Nu am dovedit că homosexualitatea are cauze genetice. Nu am descoperit un motiv genetic al orientării homosexuale. Nu am arătat că bărbaţii homosexuali se nasc în acest fel, aceasta fiind cea mai obişnuită greşeală pe care o fac cei care îmi interpretează munca. Nu am localizat o «zonă» homosexuală în creier.” (Byrd, et.al., 2001)

Citiţi aici continuarea articolului

Bibliografie:

1. “This is the Way God Made Me” A Scientific Examination of Homosexuality and the “Gay Gene” Brad Harrub, Ph.D. and Bert Thompson, Ph.D. and Dave Miller, Ph.D.
2. American Psychiatric Association (2000), Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, (Washington D.C.: American Psychiatric Association), fourth edition, text revision.
3. Bailey, Michael J., and Richard C. Pillard (1991), “A Genetic Study of Male Sexual Orientation,” Archives of General Psychiatry, 48:1089-1096, December.
4. Bailey, Michael J. and D.S. Benishay (1993), “Familial Aggregation of Female Sexual Orientation,” American Journal of Psychiatry, 150[2]:272-277.
5. Baron M. (1993), “Genetics and Human Sexual Orientation [Editorial],” Biological Psychiatry, 33:759-761.
6. Billings, P. and J. Beckwith (1993), Technology Review, July, p. 60.
7. Bower, B. (1992), “Gene Influence Tied to Sexual Orientation,” Science News, 141[1]:6, January 4.
8. Byne, William (1994), “The Biological Evidence Challenged,” Scientific American, 270[5]:50-55, May.
9. Byne, William and Bruce Parsons (1993), “Human Sexual Orientation,” Archives of General Psychiatry, 50:228-239, March.
10. Byrd, A. Dean, Shirley E. Cox, and Jeffrey W. Robinson (2001), “Homosexuality: The Innate-Immutability Argument Finds No Basis in Science,” The Salt Lake Tribune,
URL: http://www.sltrib.com/2001/may/05272001/commenta/100523.htm.
11. Crewdson, John (1995), “Dean Hamer’s Argument for the Existence of ‘Gay Genes,’ ” Chicago Tribune, News Section, p. 11, June 25.
12. Fausto-Sterling, Anne and Evan Balaban (1993), “Genetics and Male Sexual Orientation,” [technical-comment letter to the editor], Science, 261:1257, September 3.
13. Friedman, Richard C. and Jennifer I. Downey (1994), “Homosexuality,” The New England Journal of Medicine, 331[14]:923-930, October 6.
14. Gelman, David, with Donna Foote, Todd Barrett, and Mary Talbot (1992), “Born or Bred?,” Newsweek, pp. 46-53, February 24.
15. Goetze, Rob (2004), “Homosexuality and the Possibility of Change: An Ongoing Research Project,” [On-line],
16. Hamer, Dean H., Stella Hu, Victoria L. Magnuson, Nan Hu, and Angela M.L. Pattatucci (1993), “A Linkage Between DNA Markers on the X Chromosome and Male Sexual Orientation,” Science, 261:321-327, July 16.
17. Horgan, John (1995), “Gay Genes, Revisited,” Scientific American, 273[5]:26, November.
18. Howe, Richard (1994), “Homosexuality in America: Exposing the Myths,” American Family Association, [On-line], URL: http://www.scribd.com/doc/12829966/Homosexuality-in-America-Exposing-the-Myths.
19. Hubbard, Ruth and Elijah Wald (1997), Exploding the Gene Myth (Boston: Beacon Press).
20. “Human Genome Report Press Release” (2003), International Consortium Completes Human Genome Project, [On-line],
URL: http://www.ornl.gov/TechResources/Human_Genome/project/50yr.html.
21. Kallmann, F.J. (1952), “Comparative Twin Study on the Genetic Aspects of Male Homosexuality,” Journal of Nervous and Mental Diseases, 115:283-298.
22. King, M. and E. McDonald (1992), “Homosexuals Who are Twins: A Study of 46 Probands,” The British Journal of Psychiatry, 160: 407-409.
23. Kinsey, A.C. W.B. Pomeroy, C.E. Martin (1948), Sexual Behavior in the Human Male (Philadelphia, PA: W.B. Saunders).
24. Kinsey, A.C. W.B. Pomeroy, C.E. Martin, P. H. Gebhard (1953), Sexual Behavior in the Human Female (Philadelphia, PA: W.B. Saunders).
25. Laumann, Edward O., John H. Gagnon, Robert T. Michael, and Stuart Michaels (1994), The Social Organization of Sexuality: Sexual Practices in the United States (Chicago, IL: University of Chicago Press).
26. LeVay, Simon (1991), “A Difference in Hypothalamic Structure Between Heterosexual and Homosexual Men,” Science, 253:1034-1037, August 30.
Mann, Charles (1994), “Behavioral Genetics in Transition,” Science, 264:1686-1689, June 17.
27. Marcus, Eric (1993), Is It a Choice? (San Francisco, CA: Harper).
NCBI (2004), “Human Genome Resources,” [On-line],
URL: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/genome/guide/human/.
28. Nicolosi, Joseph, A. Dean Byrd, and Richard Potts (2000), “Retrospective Self-reports of Changes in Homosexual Orientation: A Consumer Survey of Conversion Therapy Clients,” Psychological Reports, 86:1071-1088, June.
29. Rainer, J.D., A. Mesnikoff, LC. Kolb, and A. Carr (1960), “Homosexuality and Heterosexuality in Identical Twins,” Psychosomatic Medicine, 22:251-259.
30. Reinisch, June M. and Ruth Beasley (1990) The Kinsey Institute New Report on Sex (New York: St. Martin’s Press).
31. Rice, George, Carol Anderson, Neil Risch, and George Ebers (1999), “Male Homosexuality: Absence of Linkage to Microsatellite Markers at Xq28,” Science, 284:665-667, April 23.
32. Risch, Neil, Elizabeth Squires-Wheeler, and Bronya J.B. Keats (1993), “Male Sexual Orientation and Genetic Evidence,” Science, 262:2063-2064, December 24.
Shepherd, Gordon M. (1994) Neurobiology (Oxford: Oxford University Press), third edition.
33. Spitzer, Robert L. (2003), “Can Some Gay Men and Lesbians Change Their Sexual Orientation?,” Archives of Sexual Behavior, 32[5]:403-417, October 5.
VandeHei, Jim (2004), “Dean Says Faith Swayed Decision on Gay Unions,” The Washington Post, p. A-1, January 8.
34. Wickelgren, Ingrid (1999), “Discovery of ‘Gay Gene’ Questioned,” Science, 284:571, April 23.
 
 

Citiţi şi:

Operaţiunea Franklin – cercul politicienilor pedofili

Spălarea creierului la copii în şcoli publice, în ce priveşte homosexualitatea 

yogaesoteric
martie 2010

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More