Nodul Nord în Balanţă

de Rodica Purniche
 

Punctul vulnerabil pentru nativii cu Nodul Nord în Balanţă o constituie convingerea că ceilalţi trebuie să le satisfacă permanent dorinţele, ca ei să se simtă în siguranţă când, dimpotrivă, au nevoie să se apropie de oameni cărora ei să le dăruiască.

Cel mai mult doresc să-şi manifeste propria personalitate, să fie în centrul atenţiei şi să se descopere pe ei înşişi. Pentru a realiza toate acestea, ei trebuie să-şi comute atenţia de la propria persoană la natura oamenilor care au fost atraşi către ei.
Aceşti nativi sunt excelenţi consilieri, diplomaţi şi artizani ai păcii. Excelează, de asemenea, în domenii care au legătură cu arta şi pot fi extraordinari prezentatori sau purtători de cuvânt. Extrem de dotaţi, pot avea succes material şi renume în orice profesie care implică rolul de susţinător.

De asemenea, au ca însuşiri înnăscute independenţa şi capacitatea de a conduce. Dacă îşi folosesc încrederea în ei înşişi, ca instrument al păcii şi dreptăţii, atunci vor avea foarte multe rezultate bune. Dar, dacă ei aleg profesii care să le menajeze propria lor libertate, vor fi întotdeauna nemulţumiţi şi departe de idealul propus.

Au capacitatea de a întreprinde acţiuni constructive în condiţii de disciplină personală strictă şi de privaţiuni. Nativii cu Nodul Nord în Balanţă se simt foarte bine atunci când se confruntă cu problema supravieţuirii proprii în circumstanţe ostile. Strădania intensă de a atinge un obiectiv prin sacrificiu, mobilizându-şi resursele, trecând prin teste şi ieşind victorios, le confirmă valoarea personală.

Una dintre lecţiile nativilor cu Nodul Nord în Balanţă este frumuseţea diferenţelor specifice unei persoane. Ceea ce sunt ei şi ceea ce au de oferit într-o relaţie poate fi foarte diferit de ceea ce este celălalt şi de ceea ce are el de oferit. Astfel, ei trebuie să dea atenţie diferenţelor individuale şi să aprecieze ce aduce fiecare în relaţie.

Definiţia pe care o dau ei puterii include, de regulă, curaj, efort intens, disponibilitatea pentru sacrificiu şi suportarea privaţiunilor, focalizare totală asupra scopului, disciplină, iniţiativă fermă (mentalitatea eroului), modul de a acţiona „în forţă“ şi voinţa de a-şi asuma riscuri personale. Există însă şi alte puteri pe care aceşti nativi nu le au şi pe care asociaţii le pot aduce în viaţa lor, precum capacitatea de a aprecia procesul de atingere a scopului, aptitudini pentru comunicare, empatie, capacitatea de a fi agreabil, capacităţi analitice şi înzestrarea pentru lucrul cu detaliile, diplomaţie, sensibilitate faţă de trebuinţele altora, gustul aventurii, aptitudini manageriale, creativitate şi inventivitate, puterea compasiunii. Ca să se bucure de avantajele asocierii, trebuie să aprecieze faptul că ceilalţi sunt diferiţi de ei.

Ei acum sunt aici pentru a-i ajuta pe ceilalţi să devină mai puternici. Actul de a dărui le conferă o imensă încredere şi o imensă pace.

Viaţa le rezervă şansa extinderii propriului suflet, dacă ei îl vor iubi sincer pe celălalt, măcar atât cât se iubesc pe ei înşişi. Nativii cu Nodul Nord în Balanţă trebuie să perceapă armonia socială internă, care îi va ajuta să-şi îndrepte atenţia către ceilalţi şi să înceteze a se mai pune pe ei înşişi pe primul loc.

Important pentru nativii cu Nodul Nord în Balanţă este să fie, pur şi simplu, ei înşişi. Orientându-se către susţinerea celuilalt, ei se vor detaşa de defectele proprii şi, cu vremea, vor reuşi să şi le corecteze.

Nativilor cu Nodul Nord în Balanţă le este sete să fie permanent aprobaţi şi incluşi în sfera celuilalt, trăind o reală relaxare şi fericire ori de câte ori ceilalţi îi hrănesc cu iubire. Contează aici metodele pe care le utilizează pentru a capta atenţia oamenilor: fie se simt atraşi în competiţie, fie au realizări în exces, fie deţin iniţiative pentru care nu se consultă cu nimeni. Ei sunt „pe recepţie“ doar faţă de propria lor nevoie şi niciodată faţă de celălalt, ceea ce face ca nativii cu Nodul Nord în Balanţă să se comporte ca într-o competiţie în situaţii în care cooperarea ar fi mult mai în avantajul lor. Capacitatea de a construi relaţii este, de fapt, talentul incredibil al acestor nativi, dar ei nu sunt conştienţi de el. Ceea ce vor este corect, dar metodele nu sunt adecvate. În momentul în care nativii cu Nodul Nord în Balanţă înţeleg mecanismele unei relaţii, ei devin experţi în acest domeniu, deoarece au diplomaţie şi o sensibilitate aparte.

În această viaţă, nativii cu Nodul Nord în Balanţă trebuie să înveţe răbdarea. Viaţa lor se va desfăşura în modul cel mai fericit dacă îi includ şi pe ceilalţi în planul lor.

La un anumit nivel, aceşti nativi ştiu că această viaţă stă sub semnul asocierii şi, de aceea, ei caută, într-un mod activ, un asociat. În realizarea obiectivelor personale, succesul este asigurat dacă se asociază cu cineva. A pune pe primul loc atenţia şi consideraţia acordate celuilalt reprezintă chestiuni esenţiale pentru nativii cu Nodul Nord în Balanţă care doresc să aibă relaţii reuşite.

Aceşti nativi au capacitatea de a „transplanta“ curajul în ceilalţi, dându-le încrederea necesară să facă lucruri pe care singuri nu le-ar fi făcut niciodată. Ei obţin mari succese în calitate de consultanţi de afaceri, psihologi, profesori, antrenori sau orice alt rol de acest gen.

Nativii cu Nodul Nord în Balanţă trebuie să înveţe să fie sensibili şi deschişi faţă de punctele de vedere ale celorlalţi, învăţând totodată să-şi împărtăşească sentimentele şi temerile. Ei nu-şi acceptă vulnerabilităţile şi consideră că nimeni nu trebuie să le cunoască slăbiciunile. O altă chestiune pe care o au de învăţat este cum să ajungă la un grad mai mare de intimitate, intimitatea decurgând direct din sensibilitatea faţă de celălalt şi din curajul de a-şi dezvălui propria vulnerabilitate. Într-o relaţie de mare intimitate vor evolua foarte repede. Atunci când permit altora să le cunoască temerile, curajul lor înnăscut îi inspiră pe toţi ceilalţi să facă legături mai profunde.

Nativii cu Nodul Nord în Balanţă nu au simţul muncii în echipă, ei vor să-şi organizeze singuri munca şi nu au răbdare cu cei cărora le trebuie două sau trei zile pentru a face un lucru pe care ei îl fac într-o zi – şi încă foarte bine! Dar, o altă lecţie, este să-şi realizeze obiectivele muncind în echipă, întrucât nativii cu Nodul Nord în Balanţă deţin capacitatea incredibilă de a da putere celorlalţi şi de a vedea, în cazul fiecăruia dintre membrii echipei, cui anume i se cuvine mai multă încredere.

Aşa cum în viaţa lor intimă, pe primul loc se află relaţia personală, tot astfel, în viaţa socială, necesitatea principală a echipei tot pe locul întâi trebuie pusă. Ei trebuie să ia în considerare întotdeauna, în primul rând, ceea ce este mai bine pentru echipă. Aceasta va face ca fiecare să renunţe la individualism, amplificând sentimentele pozitive de interdependenţă.

Prin asociere, aceşti nativi îşi găsesc echilibrul în raporturile cu ceilalţi şi pot avea acces la anumite părţi ale personalităţii lor care, altfel, ar fi rămas inaccesibile. Alături de un asociat, viaţa nu mai este o trudă, ci un schimb pozitiv de energie, care face din descoperirea şi realizarea de sine un demers mai uşor şi mai vesel pentru amândoi.

Nativii cu Nodul Nord în Balanţă sunt făcătorii de pace naturali ai Zodiacului. Ei au talentul de a vedea clar ambele laturi ale unei situaţii sau ale unui conflict şi de a comunica în mod eficace persoanei B care este poziţia persoanei A şi viceversa. Armonia este stabilită prin înţelegerea obiectivă a poziţiei celuilalt. Această capacitate îi face apţi pentru a fi consilieri ai familiei sau ai celor care vor să se căsătorească – sau pentru orice alt rol care solicită armonizarea a două puncte de vedere diferite şi care include diplomaţia. Ca beneficiu secundar, atunci când nativii cu Nodul Nord în Balanţă îi ajută pe alţii să fie obiectivi, ei îşi perfecţionează propria capacitate de a respecta identitatea celorlalţi.

Aceşti nativi au talentul de a face o relaţie să reuşească prin apropiere, înţelegere, muncă în echipă şi satisfacţie. Atunci când îşi amintesc să-şi aplice talentul, ei aproape creează o situaţie de tip „câştig eu/câştigă şi el“. Cheia constă în a găsi împreună o rezolvare – important este că această viaţă, pentru nativii cu Nodul Nord în Balanţă, nu stă sub semnul ideii „fă lucrurile singur“. Ei au capacitatea de a înfrunta direct situaţiile. Trebuie doar să-şi amplifice disponibilitatea de a înţelege grijile celorlalţi şi de a colabora cu ei, pentru a transforma orice situaţie problematică într-o situaţie reciproc avantajoasă.

Fragment din lucrarea „Nodurile lunare”


Citiţi şi:

Caracteristicile zodiei BALANŢĂ

Menirile spirituale ale celor 12 semne zodiacale

yogaesoteric
martie 2010

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More