Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Aspecte oculte esenţiale referitoare la judecata critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare (partea a treia)

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Citiţi aici prima parte şi partea a doua a acestui articol.

Pe mulţi dintre noi astfel de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare ne însoţesc încă din copilărie şi, datorită inconştienţei în care ne complacem, acest flux aproape neîntrerupt de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare ajung să facă „parte integrantă” din noi înşine. Astfel de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare deformează fără încetare modul în care realitatea exterioară se oglindeşte în noi şi ne fac să descoperim tot ceea ce pare a fi urât, dizarmonios şi respingător, atât în afara noastră, cât şi în noi înşine. Acest mod de a exista apare destul de devreme în existenţa noastră şi apoi absoarbe judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare ale fiinţelor umane din anturajul nostru. Toate acestea ne subjugă într-un mod insidios, încetul cu încetul, prin intermediul aşteptărilor mai mult sau mai puţin aberante ale mediului în care creştem şi existăm.

La ora actuală, majoritatea fiinţelor sunt contaminate de „plaga” judecăţilor critice

Atunci când ne referim la aceste voci critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare, vizăm, de fapt, judecăţile de acest gen care ne critică, ne judecă sau ne determină să îi judecăm într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor pe ceilalţi. Atunci când privim cu multă atenţie şi luciditate atât în jurul nostru, cât şi în noi înşine, suntem uimiţi de puterea şi de universalitatea acestor judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. „Plaga” judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare este prezentă la ora actuală la nivelul întregii planete, cu toate că Iisus ne-a pus cândva în gardă asupra a tot ceea ce se petrece atunci când emitem astfel de judecăţi.

La ora actuală, foarte multe fiinţe umane se află sub influenţa acestei tendinţe de a emite adeseori judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare, mai ales faţă de ceilalţi. Apoi, pe măsură ce ele se obişnuiesc, se ajunge cu uşurinţă ca ele să emită astfel de judecăţi chiar şi faţă de ele însele. Nu trebuie să pierdem nicio clipă din vedere că întotdeauna astfel de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare declanşează în universul nostru lăuntric procese de rezonanţă oculte, nefaste, care ne afectează, apoi, existenţa într-un mod insidios. Fenomenele subtile ce se declanşează de îndată ce emitem astfel de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare sunt la început invizibile, dar à la longue [pe termen lung] ele sunt evidente. În loc să reflectăm aşa cum trebuie realitatea înconjurătoare şi chiar propria noastră realitate lăuntrică, prin intermediul oglinzii pline de înţelepciune a inimii, ne deformăm în felul acesta şi ajungem să fim fiinţe umane preponderent intelectuale, cerebrale, mentale, care judecă totul într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor, provocându-le atât celorlalţi felurite neajunsuri, cât şi nouă înşine.
 
Privind astfel de manifestări în lumina tradiţiei milenare a înţelepciunii, ne putem da seama că prin intermediul judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare declanşăm într-un mod inconştient în universul nostru lăuntric procese de rezonanţă ocultă cu tărâmurile infernale ce ne influenţează, apoi, în mod constant şi insidios. Toate fiinţele umane ce obişnuiesc să emită judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare nu scapă de această influenţă subtilă nefastă care à la longue se repercutează în universul lor lăuntric şi le modifică modul în care se percep şi se descoperă pe ele însele. Atunci când ne privim pe noi înşine prin intermediul unor astfel de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare, chiar şi ceea ce este bun, frumos, creator şi armonios în noi înşine, devine, în felul acesta, urât, respingător, hidos, dizarmonios, penibil, lipsit de sens etc., etc.

Fiinţele umane creatoare şi originale devin ţinta criticilor

Dacă privim cu atenţie şi luciditate modul în care persistă astfel de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare pe această planetă, descoperim că ele diferă într-o oarecare măsură, în strânsă măsură cu sistemul de valori al fiecărei culturi. De îndată ce o fiinţă umană reuşeşte să fie într-un mod creator originală sau îşi trezeşte anumite disponibilităţi lăuntrice paranormale benefice, ce o fac să fie într-o oarecare măsură superioară celorlalte fiinţe umane, judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare încep să se manifeste şi se focalizează adeseori la unison, printr-o bizară solidaritate tacită, asupra unei astfel de fiinţe umane. De îndată ce o fiinţă umană ajunge să fie chiar excepţională în bine sau reuşeşte să facă ceva deosebit şi binefăcător ce atrage asupra ei atenţia multor fiinţe umane, la scurt timp după aceea, judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare încep să curgă şi adeseori se focalizează cu îndârjire asupra acelei fiinţe umane. Toate acestea se petrec mai ales atunci când unele fiinţe umane fac lucruri sau acţiuni bune, frumoase, armonioase, divin inspirate, creatoare. De îndată ce anumite fiinţe umane se fac remarcate prin acţiuni benefice sau aspiră să fie într-un mod creator şi benefic originale, astfel de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare încep să se manifeste aproape la unison.

Există chiar o mare similitudine în ceea ce priveşte efectele judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Astfel de judecăţi au capacitatea de a-i handicapa pe unii oameni, de a-i face nefericiţi şi ineficienţi, mai ales atunci când ei nu-şi pot da seama de efectele nocive pe care le declanşează în universul lor lăuntric. În felul acesta ele devin nişte victime inconştiente ale unor astfel de judecăţi. Atunci când acest gen de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare se trezeşte în noi, este aproape imposibil ca această tendinţă să fie vreodată satisfăcută. Nu este de mirare că, cel mai adesea, fiinţa umană în cauză devine o „veşnică nemulţumită”.

Acest gen de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare, pe măsură ce devin o obişnuinţă, se manifestă ca ceva predominant şi, adeseori, chiar se amplifică. O astfel de tendinţă se manifestă întocmai ca un părinte care ne critică într-un mod acuzator, superficial şi răuvoitor fără încetare. Nimic din ceea ce facem nu-i convine. Această obişnuinţă de a emite judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare se manifestă apoi într-un mod constant şi ea poate fi redusă la tăcere numai atunci când este transcensă. Atunci când nu suntem capabili să oglindim nici realitatea înconjurătoare, nici propria noastră realitate într-un mod superior, ce exclude atât judecata în general cât şi judecăţile de acest gen, această tendinţă creşte şi apoi se manifestă întocmai ca un dragon căruia îi cresc o mulţime de capete. După aceea, cu cât ne forţăm să structurăm ceva bun în noi menţinând, însă, acest gen de judecată (critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare), cu atât ea devine – în mod paradoxal – mai puternică.

Treziţi-vă înţelepciunea inimii!

Atunci când, datorită ignoranţei şi naivităţii noastre încercăm să-i facem pe plac acestei judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare, constatăm că ea manifestă tendinţa de a creşte din ce în ce mai mult. Tot ceea ce ne rămâne de făcut într-o astfel de situaţie implică să transcendem complet acest mod de a reacţiona şi să ajungem să oglindim într-un alt mod, net superior şi plin de înţelepciune, realitatea, fără a mai gândi. Admiterea gradată a acestei posibilităţi ce există în stare latentă în universul nostru lăuntric, presupune o cunoaştere lucidă şi obiectivă a stării de fapt şi face cu putinţă ca universul nostru lăuntric să devină o SUI GENERIS oglindă ce se centrează în inimă. Aceasta face să se trezească ceea ce marii înţelepţi numesc înţelepciunea inimii.

De-abia atunci se poate spune că transcendem tendinţa de a judeca într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor şi  ajungem să reflectăm într-un mod net superior atât realitatea înconjurătoare, cât şi pe noi înşine. Acest salt, despre  care se poate spune că este extraordinar, generează apoi o transformare profundă şi durabilă în fiinţa noastră, ajutându-ne să devenim fiinţe umane regenerate lăuntric ce trăiesc şi oglindesc realitatea fără a mai judeca (aşa cum o făceau până atunci). Totodată, trezirea lăuntrică a acestui mod net superior de a oglindi realitatea fiind în permanenţă centraţi în zona inimii (la nivelul centrului subtil de forţă ANAHATA CHAKRA) face să crească şi să înflorească în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre înţelepciunea inimii. După cum ştim cu toţii, trezirea în universul nostru lăuntric a înţelepciunii inimii contribuie în mare măsură la revelarea Adevărului Ultim, Divin, despre care ne-a vorbit Iisus Christos atunci când a spus: „CUNOAŞTEŢI ADEVĂRUL (ULTIM DIVIN) ŞI ATUNCI ADEVĂRUL (ULTIM DIVIN) VĂ VA ELIBERA.”

Vocile interioare critice nu reprezintă „vocea inimii”

Este de la sine înţeles că pentru a face acest salt şi pentru a ne începe ucenicia ce ne permite să existăm (în modul yoghin de a trăi) fără a mai judeca, trebuie să recurgem la un antrenament spiritual adecvat. Este, de asemenea, important să ne dăm seama că adeseori acest mod de a judeca critic, acuzator, superficial şi răuvoitor poate să se confunde pentru unii dintre noi, cu ceea ce este definit ca fiind „glasul interior”. Tocmai de aceea, este necesar să ne dăm seama că această pseudo-voce ce emite (mai mereu, în cazul unora dintre noi) judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare nu este în realitate „vocea tainică a înţelepciunii inimii” despre care vorbesc marii înţelepţi, sfinţii şi chiar yoghinii avansaţi.

Acceptarea ca fiind „firească” a acestei tendinţe de a judeca într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor face până la urmă să apară în universul nostru o aşa-zisă sub-personalitate care (în multe cazuri) este cu putinţă să paralizeze dezvoltarea noastră lăuntrică, iar în anumite cazuri, este chiar posibil să ne încetinească considerabil evoluţia spirituală. Destul de des, o astfel de sub-personalitate ne blochează capacitatea de a ne structura o existenţă armonioasă şi creatoare.

Judecăţile critice în lumina tradiţiilor spirituale

Aspirând la atingerea unei stări de pace profundă în propriul nostru univers lăuntric, majoritatea religiilor şi a tradiţiilor spirituale autentice au făcut din absenţa judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare o regulă aproape absolută. Unele dintre ele propun în mod practic unele modalităţi simple care ne ajută să ne dezobişnuim de această tendinţă omenească penibilă, care atunci când este privită dintr-un anumit punct de vedere ne apare ca fiind excesiv de omenească.

În creştinism ni se spune (după cum deja ştim) că este cel mai bine să-L lăsăm pe DUMNEZEU TATĂL să fie şi să rămână singurul judecător, atât al faptelor şi al acţiunilor altor fiinţe umane, cât şi al propriilor noastre acţiuni sau fapte pe care adeseori avem tendinţa să le judecăm într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor. Aşa cum am menţionat deja anterior, Iisus spunea: „NU JUDECAŢI (n.n. ÎNTR-UN MOD CRITIC, ACUZATOR, SUPERFICIAL ŞI RĂUVOITOR) ŞI ATUNCI VOI ÎNŞIVĂ NU VEŢI FI JUDECAŢI (n. n. ÎNTR-UN MOD CRITIC, ACUZATOR, SUPERFICIAL ŞI RĂUVOITOR).” (Luca VI; 37).

Revelaţiile lui Iisus vs. tradiţia iudaică

În conformitate cu învăţătura plină de înţelepciune a lui Iisus Christos, aproape întotdeauna fiinţa umană este inaptă să simtă şi să ştie cât mai bine cu putinţă (întocmai aşa cum numai DUMNEZEU TATĂL poate să o facă) tot ceea ce se petrece, atât în fiinţa, cât şi în inima celuilalt, deoarece este de la sine înţeles că „numai DUMNEZEU singur este capabil să sondeze cu o deplină înţelepciune rărunchii şi inimile oamenilor.” Revelaţia evanghelică a lui Iisus este plină de înţelepciune şi chiar profund emancipatoare în comparaţie cu aşa-zisa lege iudaică, severă, riguroasă şi trufaşă. Această revelaţie plină de înţelepciune a lui Iisus anunţă totodată o anumită revoluţie spirituală. Acesta este şi rămâne un aspect foarte important, pe care din nefericire puţine fiinţe umane îl întrevăd la ora actuală (toate acestea sunt  în mod evident valabile chiar şi în cadrul şcolii noastre spirituale de YOGA).

Un alt aspect al acestei rezerve întemeiate faţă de judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare este manifestat în binecunoscuta parabolă a femeii adultere. În acea situaţie, după cum ştim, Iisus a spus: „ACELA CARE NU A PĂCĂTUIT NICIODATĂ SĂ ARUNCE PRIMUL PIATRA.” Cu alte cuvinte, s-ar putea spune că adeseori noi suntem tentaţi să reproşăm celorlalţi chiar cu multă vehemenţă ceea ce noi înşine am făcut, facem sau am dori să facem… Cu toate acestea, în mod paradoxal, de îndată ce biserica a luat puterea, clerul şi-a atribuit (fără drept) puterea de a judeca (într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor), de a condamna şi de a blama. Această pervertire evidentă a mesajului lui Iisus Christos a cunoscut scurte perioade de răgaz. În Evul Mediu şi în perioada Renaşterii această tendinţă s-a exacerbat şi a ajuns la apogeu mai ales în secolul al XIX-lea, în care morala, în mod preponderent burgheză şi excesiv evlavioasă, avea drept model, mai ales la catolici, preotul în sutană neagră ce era supranumit un  director al conştiinţei.

Taoimsul recomandă o perspectivă transfiguratoare

În cadrul tradiţiei taoiste, se indică adeseori să fie respectată complexitatea profundă şi indescriptibilă a fiinţelor umane, a lucrurilor şi a situaţiilor. În viziunea marilor înţelepţi taoişti judecata critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare este, cel mai adesea, oarbă. Ea neagă totodată misterul şi complexitatea fiinţelor umane. Tradiţia taoistă este cea mai apropiată de o apreciere înţeleaptă, atât a fiinţelor, cât şi a lucrurilor. Ea are drept ideal o cercetare în general înţeleaptă şi obiectivă a acestora.

Atunci când judecăm într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor, aproape totul ne determină să fim orbiţi de părerile noastre sau de unele opinii pe care le hrănim. Toate acestea ne împiedică cel mai adesea (fără să ne dăm seama) să apreciem într-un mod înţelept şi profund ca fiind în realitate ceea ce sunt atât fiinţele umane, cât şi lucrurile sau situaţiile. Judecata critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare este cel mai adesea contrariul stării de deschidere lăuntrică şi receptivitate superioară, atât faţă de oameni, cât şi faţă de situaţii. La un moment dat, înţeleptul LAO TSEU (care totodată este fondatorul Taoismului)  a spus: „NU EXISTĂ FORMĂ MAI CRUDĂ DE TIRANIE CUM ESTE ACEEA CARE SE PERPETUEAZĂ SUB PAVĂZA LEGII ŞI ÎN NUMELE UNEI AŞA-ZISE DREPTĂŢI.”

Clemenţa şi răbdarea, în tradiţia islamică

În cadrul tradiţiei islamice, este în mod unanim cultivată răbdarea şi indulgenţa faţă de celălalt. În Coran, profetul Mahomed spunea: „ALLAH (DUMNEZEU) ESTE INDULGENT (MILOSTIV) ŞI TOCMAI DE ACEEA EL IUBEŞTE  INDULGENŢA (MILOSTIVIREA) ÎN TOATE SITUAŢIILE.” Mai multe versete din Coran insistă asupra necesităţii de a nu–l judeca într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor pe celălalt şi pledează pentru trezirea virtuţilor corespunzătoare, cum ar fi: indulgenţa, clemenţa, compasiunea şi iertarea. Finalitatea suspendării judecăţii critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare este dublă. Pe de o parte, se acţionează astfel încât fiinţa umană plină de credinţă în Allah (DUMNEZEU) să-şi trezească în propriul univers lăuntric anumite calităţi divine. În cazul de faţă este vorba de o clemenţă perfectă. Pe de altă parte, absenţa judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare ce se combină cu această indulgenţă are drept ţel eliberarea conştiinţei fiinţei umane de tensiunile sale interne.

A ne antrena zi de zi pentru a fi cât mai răbdători şi indulgenţi  faţă de ceilalţi ne calmează în felul acesta conştiinţa care, atunci când hrăneşte aproape fără de încetare resentimente, intră într-o stare chinuitoare de crispare care face să fie risipită într-un mod nefast energia lăuntrică de care dispunem. Sfatul cu privire la suspendarea judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare este totodată o cheie importantă a păcii profunde a sufletului, fiind şi rămânând una dintre condiţiile unei excelente sănătăţi psihice.

Budismul recomandă o viziune justă şi profundă

În cadrul tradiţiei budiste, fiinţa umană este sfătuită să manifeste o viziune justă, profundă şi complexă asupra realului. Mulţi dintre noi avem o imagine simplistă asupra budismului, imagine care nu corespunde realităţii, pe care ne-am format-o pe baza unor elemente pe care le cunoaştem despre meditaţia zen. În budism se vorbeşte despre anularea  judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare şi este totodată sugerată inducerea şi menţinerea unei stări de detaşare. Unul dintre principiile fundamentale ale gândirii lui BUDDHA este conceptul de PRAJNA, care s-ar putea traduce în limba română prin cuvintele „A VEDEA ÎNTR-UN MOD CÂT MAI CLAR”. 

Cu alte cuvinte, pentru a ne elibera de suferinţă trebuie să ne obişnuim să privim atât lumea înconjurătoare, cât şi întreaga realitate, exact aşa cum este. Aceasta implică să fim cât mai lucizi şi să ne eliberăm neîntârziat de cele trei otrăvuri care sunt: starea de încremenire sau „cramponare”, starea de indiferenţă ignorantă şi starea de agresivitate. Toate acestea sunt totodată nişte forme de judecată a priori critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare, care ne poluează atât viziunea asupra celuilalt, cât şi viziunea asupra realităţii. La scurt timp după aceea, atunci când devenim capabili să manifestăm o viziune justă, clară şi profundă asupra realului, ne dezobişnuim în felul acesta să mai discriminăm şi să judecăm critic, acuzator, superficial şi răuvoitor tot ceea ce este.

Oferim în cele ce urmează o modalitate simplă ce ne permite să eliminăm prompt feluritele judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare.

Întrebaţi-vă spre a vă cunoaşte
şi în felul acesta vă veţi descoperi

ÎNTREBĂRI CREATOARE PE CARE ESTE ÎNŢELEPT SĂ NI LE PUNEM FIE ATUNCI CÂND APARE ÎN NOI O JUDECATĂ CRITICĂ, ACUZATOARE, SUPERFICIALĂ ŞI RĂUVOITOARE CE NE TULBURĂ, FIE ATUNCI CÂND SUNTEM TENTAŢI SĂ EMITEM O JUDECATĂ CRITICĂ, ACUZATOARE, SUPERFICIALĂ ŞI RĂUVOITOARE

1. Este aceasta întru totul adevărat?
2. Pot să am o certitudine absolută că ceea ce gândesc este adevărat?
3. Ce reacţie suscită în mine această judecată critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare?
4. Cum mă simţeam înainte de a începe să hrănesc această judecată critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare?
5. Este într-adevăr binefăcător pentru mine procesul de REZONANŢĂ OCULTĂ pe care îl generează în universul meu lăuntric această judecată critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare?
6. Contribuie această judecată critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare la transformarea mea lăuntrică în bine?
7. Dacă urmăresc aici şi acum să-mi imaginez în mod ferm şi cu putere că DUMNEZEU este mereu prezent în esenţa fiinţei mele şi că, totodată, sunt fără încetare îmbrăţişat/îmbrăţişată de DUMNEZEU, cum îmi apare în cele din urmă această judecată critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare atunci când este contemplată (cel puţin 3 minute) din PUNCTUL LUI DUMNEZEU DE VEDERE?

Aceste întrebări ce sunt actualmente faimoase au fost, patru dintre ele, formulate de către BYRON KATIE (care a atins apoi cu ajutorul lor o stare profundă de iluminare) şi actualmente ele au fost îmbogăţite şi completate de noi cu alte trei întrebări creatoare.

După cum ne putem da seama cu uşurinţă fiecare, orice judecată critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare, implică  apoi o inevitabilă responsabilitate.

****
Glosar
Responsabilitate = termenul responsabilitate provine de la cuvântul latinesc RESPONDERE,  care în traducere românească înseamnă A TE PUNE CHEZAŞ PENTRU CINEVA. Aceasta implică obligaţia de a răspunde într-un anume fel, fie pentru propriile noastre acţiuni pe care le făptuim, fie pentru acelea ale altora, pentru care în prealabil ne punem chezaş. Responsabilitatea implică atât permanenţa conştiinţei de sine în timp, cât şi libertatea pe care atunci când ne-o asumăm şi acţionăm într-un anume mod, imediat după aceea devenim responsabili pentru acţiunea pe care am făptuit-o. În această direcţie, se poate distinge fie o responsabilitate morală (imputabilitate ce nu priveşte decât propria conştiinţă şi pe DUMNEZEU), iar dincolo de aceasta există chiar o responsabilitate juridică, ce se referă la întreaga societate. Responsabilitatea juridică cuprinde atât responsabilitatea penală, cât şi responsabilitatea civilă.

Recunoaşterea legii fundamentale a cauzalităţii face să se nască în mod necesar în fiinţa umană o atitudine mai responsabilă. Fiind conştient că întotdeauna, fără excepţie gândurile, judecăţile, vorbele şi acţiunile generează în mod ineluctabil efecte, cel înţelept veghează asupra lor, astfel încât să nu facă să apară situaţii rele ori nefaste fie pentru el, fie pentru ceilalţi, fie pentru întreaga lume. A fi pe deplin responsabil implică, printre altele, să dăm dovadă de curaj şi să trăim astfel încât să ne asumăm consecinţele propriilor acţiuni şi eventuale erori pe care le săvârşim. Este de la sine înţeles că responsabilitatea constă în a ne recunoaşte, de fiecare dată când este cazul, ca fiind autorul acţiunilor noastre, ce a acţionat în mod liber, asumându-ne după aceea toate consecinţele ce sunt previzibile.

Dat fiind faptul că este înzestrată cu conştiinţă, fiinţa umană este singura care trebuie să răspundă, atât pentru alegerile ei (bune sau rele), cât şi pentru judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare  pe care le emite. Este important să reţinem că nimic nu poate să fie luat în considerare ca fiind anterior manifestării libertăţii de care dispunem înainte de a acţiona. Responsabilitatea face să apară o SUI GENERIS solidaritate a fiinţei umane cu acele acţiuni proprii ale căror consecinţe şi le asumă. Responsabilitatea este ineluctabilă în cazul tuturor acţiunilor (bune sau rele) a căror înfăptuire fiinţa umană o decide, după ce în prealabil a aderat să realizeze acea acţiune (bună sau rea) într-un mod liber.

Responsabilitatea nu presupune numai o răspundere de sine individuală, căci ea implică totodată şi o modalitate activă de raportare a sa la acţiunea respectivă, prin asumarea unor răspunderi şi chiar a unor riscuri. Responsabilitatea se deosebeşte într-un anume fel de răspundere. Responsabilitatea se referă, chiar şi atunci când (deocamdată) nu ne dăm seama, la o auto-angajare liber consimţită. Relaţia dintre responsabilitate şi culpabilitate are chiar şi implicaţii morale, criteriul de apreciere al comportamentului uman fiind într-un astfel de caz cel interior şi nu unul exterior. El este fundamentat pe judecăţi de valoare imanente. Atunci când afirmăm că suntem responsabili pentru o anumită acţiune, aceasta înseamnă că ne recunoaştem ca fiind autorul ei şi acceptăm totodată consecinţele ce decurg prin săvârşirea acelei acţiuni.

Cele trei condiţii de bază ale responsabilităţii sunt:
a) existenţa unei legi morale sau divine,
b) faptul că suntem în deplinătatea capacităţilor noastre mentale,
c) libertatea deplină de a acţiona.

Responsabilitatea este situaţia unei fiinţe umane care va răspunde într-un anume mod pentru o anumită faptă sau acţiune pe care a făptuit-o. Suntem pe deplini responsabili întotdeauna numai pentru acţiunile sau faptele pe care le-am intenţionat şi apoi le-am realizat noi înşine.

În cazul judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare nu trebuie să uităm niciodată că de îndată ce emitem o astfel de judecată (critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare) devenim în mod instantaneu responsabili pentru judecata pe care am emis-o. La modul obişnuit vorbind se poate spune că nu vom putea să scăpăm niciodată de responsabilitatea unei anumite judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Atât timpul, cât şi energia pe care implicit am investit-o atunci când am emis o judecată critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare, ne fac în felul acesta să devenim responsabili şi atrag la momentul potrivit către noi consecinţele acelei judecăţi.

Atunci când este privită dintr-un anumit punct de vedere, responsabilitatea ne apare ca fiind un principiu fundamental, potrivit căruia omul va trebui (până la urmă) să dea socoteală înaintea lui DUMNEZEU pentru toate gândurile, pentru toate judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare, pentru toate cuvintele, precum şi pentru toate faptele sale. Toate fiinţele umane sunt direct răspunzătoare în faţa lui DUMNEZEU pentru judecăţile lor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Este de la sine înţeles că astfel de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare pe care le emitem generează apoi o anumită KARMA, căreia după aceea vom fi obligaţi să-i suportăm consecinţele (la momentul potrivit). 

Fiinţa umană nu mai poate beneficia de darurile care i s-ar fi cuvenit şi de harul lui DUMNEZEU, atâta vreme cât ea continuă să păcătuiască sau, altfel spus, atât timp cât ea continuă să greşească. Iisus a arătat în termeni foarte clari răspunderea care le revine fiinţelor umane ce au beneficiat de cunoaşterea Voii lui DUMNEZEU. Fiecare fiinţă umană va da socoteală înaintea lui DUMNEZEU atât pentru faptele sale, cât şi pentru atitudinea adoptată ori pentru judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare ce au fost manifestate fie faţă de alţii, fie faţă de sine însuşi. Aceasta este cu putinţă deoarece, aşa cum revelează apostolul Pavel: „NOI SUNTEM MĂDULARE UNII PENTRU ALŢII” (Efesieni IV; 25). 

Chiar şi atunci când (deocamdată) nu-şi dă seama de aceasta, fiecare fiinţă umană este totodată răspunzătoare, într-o anumită măsură, pentru greşelile sau păcatele fiinţelor umane din jurul ei. Aceasta se petrece dacă ea nu îl avertizează pe cel rău şi nu-i cere sau nu-l impulsionează să-şi transforme în bine viaţa. Iisus a evidenţiat această  responsabilitate colectivă, atunci când le-a prezis că vor avea aceeaşi soartă, locuitorilor Horazinului şi Betsaidei (vezi Evanghelia lui Marcu XI;21 şi Evanghelia lui Luca XII;13).

Fiinţele umane care cred cu tărie în DUMNEZEU şi, după ce au atins o stare de puritate, nu mai păcătuiesc, scapă în felul acesta de orice judecată divină atunci când părăsesc definitiv această lume prin aşa-zisa moarte. Totodată, ei primesc de la DUMNEZEU atât forţa divină necesară pentru a nu luneca în ispită, cât şi puterea pentru a lupta cu succes împotriva eventualelor tentaţii sau păcate ce ar putea să apară  la un moment dat în viaţa lor. S-ar putea spune că, în felul acesta, graţia dumnezeiască şi iertarea vin în ajutorul vinovăţiei omeneşti, atunci când este cazul, făcând să apară un alibi, cu privire la povara răspunderii noastre, înaintea lui DUMNEZEU.

La modul obişnuit vorbind, nicio fiinţă umană nu poate scăpa de responsabilităţile pe care le implică judecăţile sale critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare.


Aforisme şi cugetări despre judecată (continuare)

34. Cu cât ne obişnuim din ce în ce mai mult să judecăm într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor, atât pe ceilalţi, cât şi pe noi înşine, cu atât mai puţin iubim.

35. Nimic nu marchează atât de mult judecata inteligentă şi solidă a unei fiinţe umane precum posibilitatea de a alege inconvenientul cel mai mic ce se află printre o mulţime de alte inconveniente.

36. În general, chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta, propriile noastre judecăţi ne judecă cel mai adesea pe noi înşine, chiar mult mai bine decât reuşesc să judece ceea ce intenţionăm să judecăm.

37. Uneori, a judeca este pentru unele fiinţe umane, o plăcere. Dincolo de aceasta, a înţelege într-un mod profund, complex şi intuitiv este întotdeauna o plăcere mult mai mare.

38. Cel mai adesea, pe fiinţele umane pe care le iubim cu adevărat, nu le judecăm într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor.

39. Ceea ce ne tulbură cel mai adesea nu sunt situaţiile ce apar sau evenimentele la care asistăm, ci  judecăţile  pe care le emitem despre acestea. Puţine fiinţe umane îşi dau seama că, în realitate, fiecare judecată pe care o emitem declanşează imediat după aceea în universul nostru lăuntric un proces specific de rezonanţă ocultă.

40. Judecata critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare este întotdeauna uşoară şi se află la îndemâna oricui. Orice reuşită genială, grandioasă şi extraordinară este însă laborioasă şi dificilă.

41. Dacă m-aţi întreba ce gândesc despre cei care mai mereu judecă într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor, v-aş răspunde într-un mod şăgalnic că este ca şi cum aţi întreba luna de pe cer ce gândeşte despre câinii care noaptea latră sau urlă privind-o.

42. În faţa tuturor judecăţilor critice acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare este cel mai bine să vă deschideţi imediat umbrela detaşării şi să lăsaţi „să se scurgă” pe lângă voi, fără să vă afecteze, toată otrava şi murdăria acelora care se manifestă în felul acesta. Acţionând prompt în felul acesta, nu veţi permite ca aceste mizerii să genereze în universul vostru lăuntric procese nefaste de rezonanţă ocultă. Dacă veţi proceda de fiecare dată în felul acesta, veţi face să se întoarcă la expeditor aceste daruri otrăvite, iar sărmana fiinţă umană care a manifestat toate aceste mizerii va fi obligată să suporte şocul în retur pe care îl merită. Mai devreme sau mai târziu, astfel de fiinţe umane îşi vor da seama că atunci când rău faci, rău primeşti.

43. În multe situaţii, judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare sunt un SUI GENERIS impozit pe care invidia îl revarsă asupra meritului.

44. Fiinţele umane mediocre şi larvare se grăbesc să condamne şi  să judece într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor tot ceea ce este bun şi autentic, care atunci când vine către ele s-ar putea să le transforme (dacă ar fi receptat şi asimilat aşa cum se cuvine).

45. Toate fiinţele umane care merită să fie apreciate din plin şi admirate pentru tot ceea ce oferă bun cu ajutorul lui DUMNEZEU din preaplinul naturii lor, suportă cel mai adesea chiar foarte bine să fie judecate într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor, manifestând o detaşare olimpiană.

46. Cel înţelept nu afirmă niciodată nimic ce nu poate să dovedească prin intermediul unor probe edificatoare.

47. O săgeată ce este lansată cu forţă şi abilitate poate să ne străpungă trupul. O judecată critică acuzatoare, superficială şi răuvoitoare care ne vizează ne face să declanşăm în propria noastră fiinţă un proces de rezonanţă ocultă cu veninul pe care îl manifestă, atunci când acceptăm să ne deschidem faţă de otrava pe care o manifestă. O astfel de judecată face totodată să ne fie străpuns sufletul şi, în felul acesta, suntem afectaţi de otrava pe care o manifestă. Ştiind aceasta, trebuie să dăm dovadă de detaşare în faţa tuturor judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare care sunt îndreptate asupra noastră.

48. Merită să luăm aminte că atunci când privim cu atenţie în trecut, descoperim cu bucurie că o mulţime de statui sau monumente au fost realizate mai ales în memoria acelora care, la vremea lor, au fost adeseori judecaţi într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor şi nu în amintirea celor proşti, răutăcioşi şi îndârjiţi care şi-au risipit timpul şi energia criticându-i.

49. Fiinţele umane în care s-a trezit starea demoniacă şi care anterior se aflau pe o cale spirituală autentică pot fi recunoscute cu uşurinţă prin faptul că în permanenţă au fost şi continuă să fie nemulţumite de tot binele care li s-a oferit sau care li se oferă. Astfel de fiinţe umane nu apreciază niciodată niciuna dintre revelaţiile spirituale de care ceilalţi se bucură. Ele sunt lipsite de recunoştinţă şi manifestă mai mereu judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare, atât  faţă de ghidul spiritual, cât şi faţă de tot ceea ce DUMNEZEU le-a oferit sau le oferă. Astfel de sărmane fiinţe umane care se complac în larvaritate şi în manifestări anarhice, bat pasul pe loc şi încep să regreseze, an de an, fără a-şi da seama că orbirea spirituală are tendinţa să le acapareze. În timp ce colegii lor se transformă în mod gradat, iar unii dintre ei chiar realizează salturi spirituale pe măsura eforturilor lor, aceşti împătimiţi ai unor astfel de judecăţi otrăvitoare se afundă din ce în ce mai  mult în abisul ce se cască în universul lor lăuntric pe măsură ce privesc în el şi, în felul acesta, ajung să se deschidă către abisurile tărâmurilor infernale, cu care se obişnuiesc să rezoneze din ce în ce mai mult.

50. Analizând cu multă atenţie, luciditate şi detaşare fiinţele umane care în mod preponderent manifestă judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare, vom constata că, adeseori, ele încearcă în felul acesta să se „înalţe” pe ele, în timp ce îi coboară şi îi defăimează cu înverşunare tocmai pe aceia care ar trebui să merite din partea lor admiraţie, respect şi consideraţie.

51. În cazul fiinţelor umane care obişnuiesc să judece  într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor, este evident că lor le este mult mai uşor să „demoleze” decât să construiască şi li se pare că este mai firesc să nege şi să găsească „pete în soare”, decât să aprecieze şi să imite ceea ce este bun şi creator la ceilalţi.

52. Privind cu atenţie şi luciditate în jurul nostru, descoperim că nici măcar DUMNEZEU TATĂL nu a putut scăpa şi nu scapă de judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare ale nerozilor. Să nu uităm că, chiar şi acum, mai există unele sărmane fiinţe umane care cred cu o îndârjire cretină că DUMNEZEU nu există.

53. Pe această planetă de repetenţi pe care trăim, s-ar putea spune că nu putem scăpa de mulţimea judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare decât atunci când – eventual – nu spunem niciodată nimic, nu facem niciodată nimic sau atunci când suntem un nimeni. Dar, chiar şi atunci, nu vom putea fi în totalitate siguri că am scăpat pentru totdeauna de astfel de judecăţi otrăvite.

54. Atunci când simţim cu adevărat susţinerea ce ne vine de la DUMNEZEU în timp ce facem zi de zi fapte bune, putem să fim fericiţi atunci când unele fiinţe umane nesăbuite manifestă faţă de noi judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare, căci totodată aceasta este dovada că realizăm ceva binefăcător, important şi meritoriu, care îl deranjează atât pe Satana, cât şi spiritele satanice ce sunt pornite să acuze şi să critice aproape fără încetare şi cu o mare îndârjire fiinţele umane care fac bine.


Citiţi şi:
 
yogaesoteric
22 aprilie 2010
 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga