Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Astrologie >Nodurile lunare >
Nodul Nord în Peşti

de Rodica Purniche

Punctul vulnerabil al nativilor cu Nodul Nord în Peşti este nevoia imperioasă de ordine care poate genera căutări nesfârşite ale perfecţiunii. Singurul loc însă în care pot crea o ordine „perfectă“ este interiorul lor.

Aceşti nativi au nevoie de un spaţiu al lor. Ei muncesc singuri cu mare eficienţă şi le plac proiectele care presupun concretizarea unei viziuni şi o muncă individuală (cercetarea, documentaristica, tehnoredactarea computerizată etc.). Pot fi artişti, meşteri artizani, interpreţi sau muzicieni fantastici. Dar, indiferent ce ocupaţie au, trebuie să-şi acorde intervale mari de timp pentru solitudine şi reflecţie.

Nativii cu Nodul Nord în Peşti dovedesc, de asemenea, abilităţi înnăscute pentru a remarca detalii relevante şi a analiza semnificaţia informaţiei.

Aceşti nativi au, de asemenea, tendinţa de a-şi impune o normă exagerată, silindu-se să facă multe lucruri într-un interval scurt de timp. Dimpotrivă, ei trebuie să-şi propună, în mod conştient, să facă mai puţin: să planifice mai puţin, să elaboreze mai puţin şi să-şi permită mai multă spontaneitate. În acest fel ei pot să-şi păstreze mai bine în minte viziunea de ansamblu, ceea ce va aduce o utilizare mai eficientă a timpului de care dispun.

Nativii cu Nodul Nord în Peşti au tendinţa de a judeca în mod excesiv. Ei sunt mai severi faţă de ei înşişi decât oricine altcineva şi acest fapt de a analiza permanent ce este bine şi ce este rău produce tensiuni şi sentimente de vinovăţie. Ei se simt răspunzători pentru tot ce nu este bine în mediul în care trăiesc, inclusiv pentru tot ce se petrece cu oamenii de care sunt apropiaţi. Această atitudine poate duce la o paralizare a schimbărilor constructive din viaţa lor, datorită temerii de a nu cauza altora probleme.

Ei se identifică atât de profund cu munca sau cu serviciul pe care îl efectuează, încât devin incapabili de a se mai separa de ea, devenind nişte „maniaci ai muncii“. Serviciul constituie un element central în viaţa lor, care afectează toate celelalte aspecte.

Aceşti nativi au probleme cu angajaţii şi cu colaboratorii. Le este greu să abandoneze dorinţa de a controla acţiunile celorlalţi, întrucât nu sunt convinşi că ceilalţi îşi pot îndeplini sarcinile. Ceea ce au de învăţat este să lase oamenilor libertatea de a avea stiluri diferite.

Nativii cu Nodul Nord în Peşti se simt în largul lor când au de-a face cu lucruri predictibile, dar au o tendinţă înnăscută de a refuza orice fel de schimbare. Chiar şi în cazul unei promovări, dacă este neaşteptată, e posibil ca ei să opună rezistenţă. Ei trebuie să abandoneze tendinţa lor de a se agăţa de ceea ce este cunoscut şi să întâmpine cu bucurie sau chiar să dorească schimbarea, deoarece, întotdeauna, ceva obişnuit se poate transforma oricând în altceva, mai bun.

În pofida capacităţii lor incredibile de a se concentra, ei sunt, într-un fel, sub presiunea timpului, fiindcă, de obicei, urmăresc să facă prea multe lucruri în prea puţine ore. De aceea este posibil să aibă anumite probleme cu încadrarea în timp – deşi, în general, sunt punctuali, fiindcă aceasta este una dintre regulile sociale. Cu toate acestea, ei au frecvent senzaţia că sunt prea puţine ore într-o zi.

Rezolvarea acestei dileme constă în a încetini ritmul, în aşa fel încât să realizeze sincronizarea cu fluxul natural al vieţii, căruia îi sunt specifice un ritm, o frecvenţă şi o viteză: cel care este în armonie cu ele se bucură de o mare naturaleţe în tot ceea ce întreprinde.

Datorită unei neîncetate activităţi a minţii (care urmăreşte să analizeze tot şi să „repare“ lucrul sau persoana pe care le consideră imperfecte), ei sunt, adesea, într-o stare perpetuă de stres şi tensiune. Nativii cu Nodul Nord în Peşti trebuie, în primul rând, să se relaxeze şi să-şi găsească pacea interioară.

Aceşti nativi au nevoie de timp petrecut în singurătate pentru a-şi elimina grijile prin introspecţie şi pentru a „prelucra“ anxietatea care „pulsează“ în interiorul lor. Acest proces intim de purificare interioară este posibil pentru ei numai în singurătate, şi el va avea ca rezultat atenuarea oricărei tendinţe de implicare egotică, autoobservarea obiectivă, detaşarea de planul material. Nevoia lor de singurătate şi meditaţie trebuie înţeleasă şi respectată şi de ei înşişi şi de cei apropiaţi.

Profesia poate fi o sursă majoră de stres pentru ei, deoarece le stimulează tendinţa de a pune lucrurile la punct. La serviciu, este foarte avantajos pentru ei dacă au un spaţiu numai al lor: un birou personal sau un colţ care să emane sentimentul de spaţiu privat. Dacă lucrează împreună cu un grup de oameni, este bine să-şi mute biroul departe de ceilalţi şi să-l aşeze într-o poziţie care să le permită să stea cu faţa la perete. Ei se simt mult mai bine şi sunt mult mai productivi dacă au un „spaţiu personal“ care să nu fie perturbat de energiile nici unei alte persoane. Pe de altă parte, aceasta îi ajută să rămână calmi şi să privească situaţiile dintr-o perspectivă mai largă.

Singura activitate în care nativii cu Nodul Nord în Peşti se pot angrena pentru o viaţă întreagă este aceea de a învăţa şi de a se transforma. Adesea, necesitatea de a-i înţelege şi de a-i accepta pe oamenii din jur în viaţa lor le va indica direcţii incitante pentru studiu şi cercetare. Altfel, ei excelează în orice profesie care presupune inspiraţia, spiritualitatea, compasiunea, actele de caritate. Sunt dotaţi cu o imaginaţie sclipitoare care îi ajută să exprime concret o viziune şi pot insufla altora entuziasm reamintindu-le idealurile către care a pornit fiecare.

Ei au puterea de a crea o atmosferă cu ecouri în toţi ceilalţi. De exemplu, când sunt fericiţi şi senini, ei induc această stare în întregul grup uman în care se află, iar concentrarea lor asupra succesului va face ca ei să creeze succesul şi, în final, să-l realizeze. Practic, nativii cu Nodul Nord în Peşti pot corecta comportamentul celorlalţi prin simpla „umplere “ a atmosferei cu energii şi gânduri pozitive, dătătoare de încredere.

Aşadar, menirea lor este să-i menţină pe toţi ceilalţi concentraţi asupra viziunii pozitive generale. În acest fel se manifestă cu strălucire geniul şi capacităţile lor naturale de a conduce.

Aşteptările pe care le au de la ei înşişi şi de la ceilalţi reprezintă în această viaţă cea mai mare sursă de dezamăgire pentru nativii cu Nodul Nord în Peşti. Nativii cu Nodul Nord în Peşti se tem de critică mai mult decât oricare alt grup nodal. Ei nu suportă ca cineva (şi în special ei înşişi!) să creadă că nu sunt perfecţi. E posibil ca ei să-şi centreze întreaga viaţă în jurul strădaniei de a evita critica.

Nativii cu Nodul Nord în Peşti trebuie să înveţe acceptarea şi compasiunea. Sarcina lor este să-şi suspende judecata critică: dacă vor înceta să-i mai critice pe ceilalţi, vor fi mai puţin aspri cu ei înşişi. Din punct de vedere spiritual, gândurile pe care le au faţă de ceilalţi sunt, de fapt, gândurile de care se tem, conştient sau nu, că le-ar avea ceilalţi faţă de ei.

Într-o anumită măsură, ceea ce creează simţul datoriei la nativii cu Nodul Nord în Peşti este un sentiment de insuficienţă. Ei compensează dăruind şi tot dăruind, fără să simtă vreodată că este „destul”. Singura modalitate prin care pot şti cu adevărat când să ajute pe cineva sau nu este aceea de a fi atenţi la ce simt ei la momentul deciziei de a ajuta. Lecţia pe care trebuie s-o înveţe în viaţa aceasta se referă la modul în care se raportează la ei înşişi. Barometrul este propria lor stare interioară – sentimentul de pace şi mulţumire.

La nivel profund, nativii cu Nodul Nord în Peşti ştiu că trebuie să se aventureze în necunoscut – acesta este destinul lor.

Primul pas pentru a trăi într-un mod mai conştient presupune ca ei să-şi acorde timp, în fiecare zi, pentru a rămâne singuri şi a reflecta. Este vorba, aşadar, despre un timp numai al lor – fără îndatoriri, fără comisioane, fără muncă, fără roluri, fără obligaţii şi sacrificii. Este un timp rezervat pentru a se branşa la o viziune mai largă asupra întregii lor vieţi. Aceasta le va permite nativilor noştri să aibă timp pentru relaţii sau pentru viaţa de familie.

De exemplu: trăiesc ei momente elevate, împreună cu cei dragi? Dacă ar avea vârsta de 95 de ani, ce experienţe le-ar crea regretul că nu le-au trăit alături de copiii lor? Ce fel de activităţi vor ei să aibă împreună cu fiinţa iubită? Există locuri în care doresc în mod special să ajungă? Sau fiinţe care i-ar putea ghida din punct de vedere spiritual? Sau cursuri care, odată urmate, le-ar deschide noi perspective? Reevaluând aceste probleme periodic, vor da vieţii lor o nouă dimensiune.

Ei trebuie să abandoneze tendinţa mentală analitică şi activitatea lor febrilă, acordând-şi libertatea de a-şi urma visele care, odată „urnite“, vor începe să se manifeste într-un mod magic.

Detaşarea este, pentru aceşti nativi, un aspect major legat de eliberarea lor din rolul impus. Dacă pot să se detaşeze de starea lor emoţională, să se ridice deasupra ei şi s-o observe, atunci se pot transforma. Dacă se pot privi fără judecăţi critice şi dacă vor realiza ce rău le face pornirea de a-i mulţumi mereu pe alţii, atunci vor începe să se transforme. Ei îşi pot folosi capacitatea de a sesiza detaliile nu pentru a examina lumea exterioară, ci pentru a-şi urmări reacţia interioară, deopotrivă cea fizică şi cea emoţională.

Sănătatea se va îmbunătăţi, iar atenţia li se va muta de la a fi „corespunzători“ în relaţiile cu ceilalţi, la modul de a se armoniza cu ei înşişi. Abia din acest moment va începe cu adevărat evoluţia lor spirituală.

Fragment din lucrarea Nodurile lunare


Citiţi şi:
Caracteristicile zodiei PEŞTI
Nodurile lunare. Axa cea tainică de evoluţie a dragonului

yogaesoteric
7 mai 2010



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga