Meditaţie de sincronizare planetară

 
de Maria Nicola
 

La iniţiativa unui grup de yoghini din America de Sud, se va realiza o meditaţie pentru RIDICAREA NIVELULUI DE COERENŢĂ (UNITATE) SPIRITUALĂ A PLANETEI, pe data de 7 iunie 2010, între orele 03.30 şi 05.00 ORA ROMÂNIEI. Această meditaţie va fi susţinută în mod subtil-telepatic de către Grieg.
 
Meditaţia continuă demersurile anterioare ale Congresului European şi Internaţional de Yoga, care au avut loc în anii precedenţi în România, precum şi meditaţia realizată cu ocazia Zilei Internaţionale Yoga în octombrie 2009.
 
Deoarece în această perioadă atât de dificilă şi frământată pentru întreaga noastră planetă nu există încă o stare de unitate şi fraternitate între diferitele şcoli şi grupuri spirituale autentice de pe întreg globul, acţiunile acestora, oricât de bine intenţionate ar fi, nu au aceeaşi forţă şi acelaşi impact pe care l-ar avea dacă s-ar acţiona într-o stare de unison şi coerenţă. Lipsa unităţii spirituale se reflectă de la nivelul mental, trecând prin cel emoţional, apoi fiziologic ajungând la cel fizic, acolo unde planeta noastră suferă. Dacă vrem să trăim fericiţi aici, se impune necesitatea de a asigura o coerenţă minimă în proiecţiile şi mentalizările care se materializează pe această planetă care este în realitate o imensă fiinţă vie, pe drept supranumită MAMA noastră TERRA.
 
„În spiritualitatea maya se afirmă că la fiecare 5125 ani, Soarele Central al Galaxiei trimite o rază sincronizatoare către toate sistemele incluse în galaxie, pe toate nivelurile, pentru a reconfigura coerenţa ce tinde mereu să slăbească, pe măsura creşterii entropiei (împrăştierii noastre)… Întotdeauna, în toate mitologiile, faptele necesare pentru marile transformări au fost săvârşite de un tandem om-zeu, adică de o sincronicitate între ceea ce este sus şi ceea ce este jos.  Dumnezeu întotdeauna aşteaptă iniţiativa noastră şi respectă liberul arbitru al celor de jos… E timpul să începem, fructificând o anumită conjunctură favorabilă care se va petrece în ziua şi la orele anunţate!”, a declarat pentru yogaesoteric Andrei Petrescu, instructor de yoga în Guatemala, cel care a promovat această iniţiativă printre mai mult de 500.000 de persoane.
 
„Muzica pe care o propunem pentru această meditaţie nu aparţine niciunui curent spiritual. Asemenea tipuri de meditaţie nu sunt orientate spre a limita sub nicio formă diversele credinţe şi obiceiuri ale diferitelor grupuri şi mişcări spirituale, ci spre a crea o bază subtilă de susţinere pentru fiecare dintre aceste grupuri. În mijlocul acestei diversităţi spirituale este necesar să ne susţinem reciproc în efortul spiritual sincer de a ne apropia de Dumnezeu şi de a contribui la transformarea şi salvarea lumii în care trăim. Astfel vom reuşi sa devenim nu identici, ci coerenţi,” a anunţat Andrei Petrescu în materialul de prezentare al acestei iniţiative. 
 
LINK-UL PENTRU MUZICĂ:

http://dl.transfer.ro/transfer_ro-07jun-7683efda04.zip

/mp3/planeta/Aumentando_la_Coherencia.mp3

http://hotfile.com/dl/46180014/a8379c4/Aumentando_la_Coherencia.mp3.html  

yogaesoteric
6 iunie 2010

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More