Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Omenirea în faţa unui nou război mondial?

de Alexandra Popa 

Un nou război între Iran, susţinut de o parte a ţărilor arabe şi Israel, care ar putea izbucni chiar în această toamnă, pare a fi inevitabil. Acesta opinie, susţinută de o mare parte a analiştilor militari ai planetei este întărită de declaraţiile mai multor politicieni israelieni, americani, ruşi şi englezi.

Analiştii militari consideră că declanşarea acestui conflict militar va genera un megarăzboi, de o amploare fără precedent, în care armamentul nuclear va fi din nou utilizat, iar analiştii religioşi îl văd ca un război al religiilor, o confruntare a forţelor creştine şi iudaice împotriva musulmanilor.

Această confruntare militară va implica toate marile puteri ale lumii. Rusia va renunţa la comportamentul duplicitar de până acum şi va susţine încă de la început SUA, Marea Britanie şi Israelul. China, Japonia, India, Coreea vor trebui să îşi decidă poziţia faţă de cele două tabere.
Conform informaţiilor furnizate de agenţia rusă Ria Novosti, Rusia şi Israelul au semnat pe 5 septembrie, la Moscova, un acord de colaborare militară pentru următorii 15 ani. Fără să dea prea multe detalii, ministrul rus al apărării a afirmat că Rusia urmăreşte să asimileze experienţa militară israeliană pentru modernizarea forţelor sale armate. Israelul urmează să furnizeze Rusiei încă 36 de drone (avioane militare fără pilot) pe lângă cel 12 pe care Rusia deja le-a achiziţionat, informează New Europe.

În ceea ce priveşte relaţiile ruso-americane, agenţia Ria Novosti declară că prim-ministrul Vladimir Putin a afirmat recent că este convins de sinceritatea iniţiativelor conducerii SUA pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două ţări şi a calificat relaţia dintre el şi Barack Obama ca fiind „minunată”. El s-a declarat plăcut surprins de punctele de vedere comune pe care Rusia şi SUA le au asupra actualelor probleme mondiale.
Rusia întreţine bune relaţii şi cu Marea Britanie. Corporaţia British Petroleum intenţionează să vândă companiei ruseşti TNK-BP un pachet mare de active ale zăcămintelor de petrol din Marea Nordului, informează ITAR-TASS.

Institutul pentru Dezvoltare Contemporană (INSOR) din Moscova, apropiat Kremlinului,  a realizat un raport privind dezvoltarea relaţiilor Rusia-NATO, intitulat „Perspective de dezvoltare a relaţiei Rusia-NATO”. Acest raport include, printre variantele propuse şi perspectiva aderării propriu-zise a Rusiei la NATO. Sunt propuse trei variante de extindere a relaţiilor: integrarea completă a Rusiei în NATO, aderarea pe baza unui tratat strategic de securitate bilateral şi crearea unui organism internaţional de cooperare care presupune unirea forţelor organizaţiilor internaţionale – UE, OSCE, Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, posibil ONU. Acest raport este în studiul preşedintelui Dmitri Medvedev.

Vladimir Evseiev, analist militar al Institutului pentru Economie Mondială şi Relaţii Internaţionale din cadrul Academiei de Stiinţe a Rusiei, crede că apropierea dintre Rusia şi NATO nu se va produce în viitorul apropiat din cauza unor dezacorduri ce încă persistă între cele două părţi. Alte voci cred că Rusia a întreprins deja reformele necesare pregătirii pentru aderarea la NATO. „În câţiva ani armele NATO şi cele israeliene vor reprezenta 30 la sută din dotarea armatei ruse”, explică preşedintele Academiei de studii geopolitice de la Moscova, Leonid Ivasov, arătând că armata rusă deja a trecut la sistemul de organizare în brigăzi, achiziţiile de echipament militar şi exerciţiile comune cu armatele NATO.
 
Într-un interviu acordat BBC, Tony Blair declară că este inacceptabil ca Iranul să deţină arme nucleare. După părerea sa, singura alternativă pe care comunitatea internaţională o are în cazul în care regimul de la Teheran nu stopează construirea de armament nuclear este atacul asupra Iranului.

Conducerea Iranului ia foarte în serios această potenţială confruntare armată. Surse ale serviciilor secrete Mossad au declarat pentru Debkafile că preşedintele Mahmoud Ahmadinejad urmăreşte o mobilizare amplă a comunităţii musulmane atât din Orientul apropiat cât şi din cel îndepărtat. Au fost trimişi emisari iranieni, de la începutul lunii septembrie, în majoritatea capitalelor ţărilor musulmane.
 

 
 

yogaesoteric
21 septembrie 2010

 


Articole publicate recent

> 25 FebruarieMistificarea din spatele vaccinării (II)

> 25 FebruarieAparatul de propagandă american recurge la un standard dublu în tratarea problemelor internaţionale

> 24 FebruarieFost ofițer CIA, declarații uluitoare: «Președintele Bush era desprins de realitate. Sigur nu au existat arme de distrugere în masă în Irak.»

> 24 FebruarieÎncă un scandal uriaș despre o rețea de pedofilie monstruoasă în Canada

> 23 FebruarieUn membru al Congresului SUA a vizitat în secret Siria şi acum cere Americii să nu mai susţină teroriştii

> 22 FebruarieBig Brother ia proporţii foarte mari în Australia

> 21 FebruarieUn student s-a lăsat furat pentru a-l spiona pe hoţ. A transformat tot într-un documentar care ne arată ce uşor suntem spionaţi prin anumite programe

> 20 FebruarieCoperta «The Economist» 2017 – Analiză

> 20 FebruarieNu ne aflăm într-un război rece ci deja ne aflăm în Războiul Popoarelor împotriva ocultei satanice a aşa-zişilor «Iluminaţi»

> 18 FebruarieCând spui «homeless-cerșetori», spui America. Cea mai mare sărăcie din SUA din toate timpurile la nivelul oamenilor de rând

> 18 FebruarieMistificarea din spatele vaccinării. Cazul Toni Tecuceanu – oamenii manipulați de către autorități și mass-media să se vaccineze preventiv! (I)

> 17 FebruarieReprezentarea hidoasă, şocantă şi deformată a femeii în aşa-zisa artă modernă a lui Picasso

> 17 FebruarieObama a îngropat pur şi simplu SUA în datorii – În mandatul său el a creat o datorie de 9.335 miliarde de dolari, adică 30.000 de dolari/ american

> 17 Februarie10 ani de integrare stranie și sărăcie în UE: Iluzia românilor că străinii ne vor binele s-a spulberat

> 14 FebruarieDecizie majoră a Curţii de Justiţie a UE care ar fi cazul să ne pună pe gânduri

> 14 FebruariePreședintele Putin predă lecția capitalistă la nivel global Clanului Rothschild

> 14 Februarie2017 va fi un an «al revoltei împotriva forţelor globalist-liberale»

> 13 FebruarieOrganizația Națiunilor Unite și Noua Ordine Mondială

> 13 FebruarieVictor Orban: «Islamul și Creștinismul nu sunt compatibile»

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga