Statele Unite ale Americii îşi cer scuze pentru infectarea intenţionată cu sifilis a populaţiei din Guatemala

Guvernul Statelor Unite ale Americii îşi cere scuze populaţiei din Guatemala pentru experimentele realizate acum 60 de ani în timpul cărora au fost infectaţi cu sifilis şi gonoree, intenţionat, oameni din Guatemala.

În timpul experimentelor, cercetătorii medicali ai guvernului SUA au infectat inclusiv pacienţi internaţi în spitale pentru boli psihice, iar mulţi dintre ei au fost încurajaţi să contagieze şi alte persoane, ca parte a studiului.

Secretarul de Stat, Hillary Clinton, şi secretarul de Stat pe probleme de sănătate, Kathleen Sebelius, şi-au cerut public scuze pentru acţiunile realizate de Serviciul de Stat pentru Sănătate Publică al Statelor Unite ale Americii: „Scuzele SUA sunt adresate atât populaţiei din Guatemala, cât şi spaniolilor care locuiesc în SUA”.

Prima acţiune publică în acest sens a fost o teleconferinţă la care au participat Francis Collins, din partea Institutelor Naţionale de Sănătate, şi secretarul-adjunct de Stat al SUA pentru America Latină, Arturo Valenzuela.

Experimentele din Guatemala, care se pare că au fost încheiate în 1948, „nu au oferit nicio informaţie utilă, iar înregistrările au fost ascunse”.

Citiţi şi:

Drogurile lumii moderne: cumpărăturile, serviciul, computerele, dulciurile, tutunul, cafeaua…

Experimentul secolului

 

yogaesoteric
04 octombrie 2010

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More