Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Iubirea ca perpetuum mobile – Secretele cuplului longeviv


de profesori yoga Adina şi Mihai Stoian

Descoperirea Sinelui este o aventură fascinantă, o călătorie plină de peripeţii pe care o poţi face singur sau nu... În cuplu însă transformările spirituale sunt mult mai rapide, mai eficiente. Şi cum toţi căutăm să ne împlinim prin iubire, e mult mai firesc să păşim spre piscurile desăvârşirii alături de fiinţa iubită.

Iubirea este darul divin pentru care trebuie să fim profund recunoscători. Este cheia care ne deschide poarta către Absolut, catalizatorul magic al oricărei deveniri binefăcătoare. Oricine a practicat meditaţia, de exemplu, pentru o perioadă mai lungă de timp ştie cât de greu este să trăieşti stări spirituale cu minte agitată, plină de gânduri şi stres. Dar când ne îndrăgostim, această poartă către Absolut se deschide cu o uşurinţă extraordinară. Pentru că iubirea este o foarte abilă modalitate de a păcăli egoul. Fericirea celuilalt trece spontan înaintea propriei fericiri. Dorinţele celuilalt, înaintea propriilor dorinţe. Iubirea ne face deschişi şi generoşi, iar căutarea empatică a sufletului celuilalt ne va aduce mai aproape de propriul nostru suflet.

Acceptă diferenţa
 
Datorită proceselor complexe de rezonanţă şi polarizării, orice trăire, orice stare, orice energie benefică are un ecou foarte amplu în cuplu. Dacă ai făcut o meditaţie cu cel pe care îl iubeşti – sau alte exerciţii spirituale – ştii că unde-s doi puterea creşte. Şi nu aritmetic, după banalul 1+1=2, ci uneori exponenţial. Împreună, două suflete se expansionează prin iubire şi se îndreaptă spre trezirea conştiinţei de Sine uneori mai uşor şi mai repede decât fiecare separat.
Evoluţia în cuplu aduce şi un alt mare avantaj – obiectivarea prin reflectarea în celălalt. Iubitul sau iubita sunt ca o oglindă. Îţi place ce vezi acolo? Înseamnă că şi tu eşti bine. Nu-ţi mai place? Atunci s-ar putea ca tu însuţi să nu te afli pe drumul cel bun. Într-un cuplu spiritual, dacă ştii cum să priveşti, relaţia îţi va arăta întotdeauna încotro te îndrepţi, iar şansele să deviezi sunt mai mici. Bineînţeles, celălalt n-o să-ţi zică neapărat: „Ştii, meditaţia ta de dimineaţă a fost un pic «patinată»... nu prea erai focalizat”. Dar viaţa de zi cu zi, cele mai mărunte gesturi sau acţiuni, modul în care iubirea înfloreşte sau dimpotrivă pare că s-a ofilit, oferă indicii despre evoluţia spirituală. Dacă fiinţa iubita te fascinează, o consideri minunată, simţi că te poţi deschide către ea cu toată inima, e semn că şi tu însuţi eşti fascinant, minunat şi demn de toată încrederea. Celălalt doar te reflectă.

Când ne îndrăgostim, vedem în oglindă încarnarea propriilor noastre aspiraţii. Prin transfigurare trăim senzaţia euforică a ieşirii din propria „închisoare” lăuntrică. Ne simţim renăscuţi. Totul este perfect, este unic. Ne bucurăm că celălalt a apărut. Îl încărcăm cu toate năzuinţele, cu toate dorinţele noastre. Chiar şi cu cele neconştientizate. Celălalt este un „suport” al tuturor proiecţiilor noastre. Dar dacă rămâne alături de noi mai mult timp, începem încet, încet să ne revenim, fără să ne dăm seama, la punctul de vedere iniţial. Revenim la propriile noastre limitări. Viziunea expansionată şi generoasă se estompează în preocuparea pentru noi înşine, ceea ce de multe ori intră în conflict cu interesele celuilalt. Şi astfel impasul e gata!

Din păcate, de foarte multe ori, avem tendinţa să privim tensiunile sau diferenţele care apar ca pe ceva aproape ireparabil. Din start, în momentul în care se iscă o neînţelegere, o ceartă, o disensiune tindem spre poziţii finale, definitive. „Nu. Nu plec până nu-mi spui de ce-ai făcut cutare lucru, până nu-mi explici. Dacă nu-mi mai dreptate, gata, am terminat-o cu tine!”

Dezamăgirea că, iată, nu e cum ne imaginam, copleşeşte dorinţa de a face lucrurile să meargă. Această reacţie arată că viziunea asupra relaţiei nu e constructivă, nu e evolutivă. Dar nimeni care practică yoga şi simte brusc o durere de genunchi nu-şi zice: „Ei, nu, aşa ceva nu se poate! Ori reuşeşti asana, ori nu mai vorbesc cu tine! E inadmisibil să-mi faci una ca asta!” În mod normal o să privim totul cu optimism. O să spunem: „Lăsă, mă doare genunchiul acum, dar trag mai uşor şi o să se rezolve. O să folosesc cremă şi o să treacă. Sau încerc şi diseară, când sunt şi mai flexibil...”

Avem o altă strategie când e vorba de ceea ce considerăm că face parte din noi înşine. Suntem toleranţi şi acceptăm dialogul, cooperăm, înţelegem, uneori devenim prea indulgenţi. Nu dăm verdicte definitive, căutăm soluţii. Avem tot timpul în vedere, chiar şi subconştient că vom continua împreună până la capăt. Când suntem îndrăgostiţi, celălalt este una cu noi şi totul e minunat. Dar când apare prima dizarmonie la care luăm o poziţie radicală (ori faci ca mine, ori am terminat!) este un indiciu sigur că iubirea arzătoare de la început s-a mai domolit şi am ieşit din starea de unison. A renunţa rapid de teama greutăţilor arată neîncrederea în potenţialul transformator al fiinţei prin iubire, arată, de fapt, că asumarea în acel cuplu nu era „cu totul”. Astfel relaţia nu-şi împlineşte menirea de a ne conduce până la capăt.

Fă loc spontaneităţii
 
Relaţia de cuplu evoluează asemeni unui copil al celor doi. Creşte şi are o dezvoltare a ei, de multe ori imprevizibilă. De aceea fiecare relaţie este unică. Copilul nu e doar al lui sau doar al ei. Este şi al lui, şi al ei în egală măsură şi în egală... responsabilitate. Relaţie e undeva la mijloc, are nevoi şi aspiraţii proprii care înseamnă o mediere înţeleaptă, prin prisma iubirii, a nevoilor şi aspiraţiilor celor doi.

Exact aşa cum părinţii îl educă pe copil, dar nu pot totuşi să-i impună drumul în viaţă, relaţia de cuplu creşte după o raţiune proprie. Va scoate la lumină tot ceea ce este necesar pentru ca sufletele celor doi să înflorească. Poate că mama vrea un pianist, iar tata vrea să facă din el un pilot de formula unu. Copilul îşi va urma însă drumul său. Va deveni, să zicem, un bun inginer mecanic care cântă la orgă în timpul liber. Pretenţia ca relaţia să se dezvolte doar într-un fel anume şi nu altminteri este contraproductivă, o ucide: „E ca mine sau eu plec”. Dar, vorba înţelepţilor, „nu contează cine are dreptate, contează cine iubeşte”.

Din nefericire, multe cupluri nu rezistă primei crize, primei conştientizări serioase. Ce rost are să vorbim despre carierea sa dacă la prima gripă sau la primul puseu febril copilul moare?! Dacă ne preocupă ca viaţa spirituală să integreze relaţia de cuplu, avem o atitudine mult mai responsabilă. Şi devenim conştienţi că trebuie să înţelegem mesajul acestei iubiri, să mergem până la capăt şi s-o lăsăm să-şi îndeplinească menirea de a ne transforma.

Hrăneşte relaţia cu aspiraţia spirituală
 
Axiomă: o adevărată relaţie de cuplu ne transformă. Dacă nu ne transformă, înseamnă că a pierit în faşă. Din nefericire, unii oameni nu-şi dau seama de asta şi, într-adevăr, „trăiesc cu mortul în casă”.

Toţi am avut ocazia să vedem relaţii de cuplu... funerare. Şi asta pentru că mulţi dintre oameni se poartă exact ca nişte părinţi care se joacă iresponsabil cu odrasla lor, până când aceasta sucombă pentru că ei au uitat să-i dea să mănânce! Dumnezeu ne dăruieşte iubirea, dar de noi depinde longevitatea ei. Noi trebuie să avem grijă de ea, să-i acordăm acea porţie de atenţie zilnică, acea doză de transfigurare, s-o hrănim din noi înşine şi în felul acesta iubirea va creşte, va înflori, va rezista intemperiilor.

Am întâlnit persoane care povesteau acelaşi lucru despre cinci, şase relaţii la rând. Dacă se uitau în urmă, vedeau doar un lung şir de cruci. Şi toate relaţiile – deces prematur! Asta se petrece când nu privim cuplul ca pe un dar divin de care trebuie să avem grijă, cu sacrificiile necesare, ci ca pe un bun cumpărat de pe raft. Când avem atitudine de consumator. Rupem ambalajul – acesta e întotdeauna atrăgător, ne uităm neatent la conţinut şi, înainte să parcurgem măcar „manualul de utilizare”, ne grăbim să desfacem ambalajul de la următorul pachet.

Relaţia de cuplu înseamnă mult mai mult. Înseamnă şi responsabilitate atunci când iubiţii au o intensă aspiraţie şi un ţel spiritual bine conturat. Astfel ei sunt pregătiţi pentru transformare. Chiar dacă apar crize, trec împreună peste ele, folosindu-se printre altele de ceea ce realizează fiecare în parte în procesul devenirii lui interioare.

În plus, orice relaţie poartă amprenta nivelului predominant la care se află conştiinţa noastră. Întotdeauna îi tratăm sau chiar îi privim pe ceilalţi potrivit nivelului respectiv. Ca pe nişte obiecte care să ne asigure supravieţuirea, în cazul primului centru energetic, MULADHARA CHAKRA, ca pe nişte obiecte ale plăcerii noastre, când ne situăm cu precădere pe SWADISTHANA CHAKRA sau ca pe nişte obiecte de exploatat, asupra cărora să ne impunem autoritatea – în cazul celui ce-al treilea centru energetic, MANIPURA CHAKRA. Abia ANAHATA CHAKRA ne deschide perspectiva adevăratei iubiri, întemeiate pe dăruire şi altruism. Abia atunci descoperim că celălalt este şi el... om. Cu propriile lui nevoi şi aspiraţii. De aceea nu putem spune că iubim cu adevărat atâta vreme cât conştiinţa noastră nu e focalizată în cea mai mare parte a timpului măcar la nivelul centrului energetic al afectivităţii.

Alege continenţa amoroasă

Energia sexuală, creatoare este fundamentul vieţii. Cu toţii suntem aici datorită ei. Am apărut pe lume prin această putere. Într-un cuplu, mai mult decât oriunde, se manifestă activ şi produce dinamismul relaţiei.

În viziunea tantrică tocmai controlul energiei erotice în timp ce facem dragoste, practicarea continenţei sexuale ne ajută să înţelegem mai bine polarizarea în cuplu şi să ne bucurăm din plin de toate avantajele pe care le aduce. O asemenea alegere, de a alchimiza sexualitatea, în loc să renunţăm la ea, de a o sacraliza, în loc să o condamnăm, poate face din relaţia noastră un minunat perpetuum mobile: iubirea şi continenţa sexuală asigură transformarea, expansiunea spirituală, iar asta generează şi mai multă iubire şi tot aşa. Te îndrăgosteşti încontinuu de celălalt pentru că, prin această transformare, este mereu altul, unic, mai special, mai deosebit... Astfel scăpăm de pericolul stagnării, al blazării în cuplu şi ne asigurăm evoluţia într-o spirală ascendentă ameţitoare, o spirală beatifică.

Mai corect decât „mai multă iubire” este „menţinerea în starea de iubire”, pentru că în cuplu nu e vorba de un aspect cantitativ, ci calitativ. Energia iubirii este infinită, noi suntem sau nu în rezonanţă cu această energie. Astfel „mai multă iubire” obţinem automat păstrându-ne destul timp în rezonanţă cu starea de iubire! La început, îndrăgostiţi, ne menţinem cu uşurinţă. Dar cu timpul şi odată cu fel de fel de încercări riscăm să alunecăm în afara ei.

Căutarea empatică a sufletului celuilalt ne aduce mai aproape de propriul nostru suflet

Cum să rămânem totuşi la unison cu energia iubirii? Dacă ai mers vreodată cu bicicleta, ştii că te poţi păstra în echilibru doar atunci când eşti dinamic. Cum te opreşti, cum cazi! Când continui însă drumul, chiar dacă suprafaţa roţilor e foarte îngustă, este uşor să rămâi în şa.
Îţi aduci aminte? Pentru a învăţa să mergi pe bicicletă faci intuitiv mişcări stânga-dreapta ca să te echilibrezi; în starea de iubire te menţii la fel. Facem reajustări ale atitudinii în cuplu, facem mici transformări de fiecare dată când trebuie. Atunci când iubim şi practicăm transmutarea şi sublimarea energiei amoroase prin continenţă, chiar această energie menţine vii procesele de transformare la toate nivelurile, iar noi ne reîndrăgostim permanent.

Îndrăgostirea ne-a dat-o Dumnezeu. Reîndrăgostirea şi menţinerea în iubire sunt treaba noastră. Dacă reuşim, relaţia de cuplu devine un motor al evoluţiei spirituale. Tocmai de aceea trebuie să oferim iubirii, relaţiei de cuplu locul potrivit în viaţa noastră, locul de unde îşi pune în mişcare toţi caii-putere şi ne propulsează cu energie, cu entuziasm, cu rapiditate la nivelul de evoluţie pe care îl dorim. Şi aici nu trebuie să ne facem vreodată griji că depăşim viteza legală, ci să ne bucurăm că atingem viteza luminii.

Toate acestea pot fi realizate printr-o practică spirituală comună, prin SADHANA cuplului, a „copilului” celor doi iubiţi. Vom reveni într-un alt articol cu detalii despre acest ingredient esenţial într-o relaţie adevărată.

Articol preluat din revista YOGA MAGAZIN, nr. 61

 


Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga