Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Configuraţii astrologice planetare importante în 2011

de astrolog Rodica Purniche

Careul în T cardinal

Careul în T cardinal este o configuraţie planetară alcătuită din trei planete, două fiind în opoziţie, iar a treia în cuadratură cu fiecare dintre ele; această a treia planetă se numeşte „planeta-focar” şi primeşte energiile celorlalte două, devenind una dintre cele mai puternice ale temei. Deoarece planeta-focar se află în modul vibratoriu cardinal, careul în T poartă acelaşi nume. Această configuraţie face ca nativul să experimenteze evenimente conflictuale care îl vor ajuta să-şi depăşească slăbiciunile şi greşelile, fiind semnul celor născuţi să reuşească, să ducă la îndeplinire ceea ce doresc sau ceea ce sunt, cumva, obligaţi să facă.
În 2011 se manifestă pe Cer două astfel de careuri în T cardinale, unul mai „blând‟, care conţine pe Venus şi pe Junon, şi unul mai „sever‟, care strânge toate planetele considerate de astrologi a fi „karmice‟, deoarece anunţă acele momente din existenţa actuală, în care urmează să culegem roadele seminţelor rele semănate în anumite vieţi anterioare.

Careul în T cardinal Junon-Venus-Jupiter/Uranus se manifestă în intervalul 27.01-9.02.2011. El începe să se formeze în după-amiaza zilei de 29.12.2010, când Junon, deja în opoziţie cu conjuncţia Jupiter/Uranus, intră în cuadratură cu Pluto. Pluto, la rândul său, în dimineaţa zilei de 8.01.2011 intră în cuadratură cu conjuncţia Jupiter/Uranus. În data de 26.01 Venus intră şi ea în cuadratură cu aceeaşi conjuncţie iar, în ziua de 27.01, cu Junon. La începutul lunii februarie 2011 acest careu atinge un maxim de intensitate, când Venus se află în cuadratură perfectă şi cu Junon, şi cu conjuncţia Jupiter/Uranus, desfăcând apoi careul ca să intre în faza de maxim a conjuncţiei sale cu Pluto, la data de 10.02.2011.
Pe întreaga durată a acestui careu în T cardinal, sunt tendinţe la conflicte relaţionale de toate felurile şi pe toate nivelurile sociale, oamenii căutând, de fapt, modele de inetracţiune cât mai eficiente, cât mai corecte. Cele mai afectate pot fi relaţiile de dragoste, care pot suporta consecinţele stării de haos ce caracterizează societatea contemporană. Cuplurile care vor să se despartă ar fi bine să aştepte ştergerea aspectului, altfel, ulterior vor regreta că au luat decizii de separare definită în acest interval. De asemenea, procesele de divorţ care se vor derula pe acest fundal, pot întâmpina greutăţi dacă cei doi au copii, întrucât aceştia sunt foarte sensibili la bulversările emoţionale şi pot face ca unul dintre părinţi să-l şantajeze pe celălalt prin intermediul copiiilor.

Careul în T cardinal Saturn-Pluto-Marte se formează din data de 9.04, când Marte începe să iasă din conjuncţia sa cu conjuncţia Uranus/Lilith. El intră mai întâi în cuadratură cu Pluto şi, la foarte scurt timp, în opoziţie cu Saturn, careul fiind extrem de intens energetic în zilele următoare şi slăbind din intensitate din data de 15.04 încolo. Din data de 22.04 Marte desface cuadratura cu Pluto şi, în acest fel, şi careul în T în care a antrenat Semnele zodiacale Balanţă, Capricorn, Berbec.
Acesta este un careu foarte puternic, datorită atât lui Saturn, în exaltare în Semnul zodiacal Balanţă, cât şi lui Marte, în domiciliul său diurn în Semnul zodiacal Berbec. În tot acest interval – 9-22.04 – conflictele dintre generaţii pot atinge un prag de violenţă inimaginabil, chirurgii riscă să facă erori extrem de grave, iar accidentele rutiere să depăşească orice statistică. Momentul de maxim al Lunii Pline din data de 17/18.04 pare să amplifice aceste aspecte, motiv pentru care ar fi bine ca oamenii să amâne pentru altădată urgenţele care îi pot aduce în situaţii atât de grele.

Cumpătarea, înţelepciunea, răbdarea, înfrânarea, iubirea profundă şi adevărată, rugăciunea şi meditaţia pot fi remedii foarte, foarte necesare în astfel de zile, pentru că ele pot transforma o posibilă lună martie „cenuşie” într-o perioadă de regenerare lăuntrică şi într-un foarte bun prilej de noi starturi în viaţă, cu entuziasm şi credinţă fermă în bunul Dumnezeu.
În acele părţi de pe glob unde sunt conflicte armate, pierderile umane pot fi foarte mari, dar, totodată, pot exista acţiuni benefice şi salvatoare ale unor oameni care sunt, cu adevărat, eroi spirituali. Pentru cercurile politice foarte înalte sunt posibile trădări şi crime fără precedent.

Careul în T cardinal Marte-Uranus-Pluto, activ în intervalul 30.07-21.08 este la fel de intens, însă el pare mai puternic ca influenţă în viaţa noastră privată. Încă o dată sunt de evitat sacrifciile gratuite sau prosteşti, intervenţiile chirurgicale, acitivităţile auto solicitante, investiţiile financiare mari, excesele de personalitate şi chiar conceperea copiilor sau căsătoriile.
Încă o dată autocontrolul şi răbdarea, iertarea şi toate modalităţile spirituale care generează armonie, ordine, iubire infinită, atenţie şi grijă, precum şi adorarea lui Dumnezeu ne pot trece peste astfel de stări rele aşa cum un pod ne ajută să trecem de pe versantul arid şi rece al unui munte, pe versantul său însorit, cu o natură generoasă, revigorantă.

Crucile cosmice cardinale

Crucea cosmică este o configuraţie planetară care antrenează toate cele patru Elemente, facilitând acţiunea lor la unison. Cea cardinală, de exemplu, dinamizează concomitent Semnele zodiacale Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn.
Departe de a fi semnul unor nenorociri implacabile, această configuraţie planetară este una dintre cele mai necesare pe calea evoluţiei spirituale. Deşi nu este deloc plăcută, energia pe care o generează ne ajută să depăşim ceea ce ne limitează, ceea ce ne ţine încă în ignoranţă. E adevărat însă că aceste depăşiri nu se mai petrec în condiţii armonioase – dacă evenimentele cu care ne confruntăm pe durata unei astfel de configuraţii sunt total neplăcute, asta înseamnă ca saltul pe care suntem cumva “obligaţi” să-l realizăm trebuia făcut mai demult, numai că noi am desconsiderat atunci oportunităţile create şi am irosit aspecte astrale armonioase.
Folosită de la mediu spre inferior, energia acestei configuraţii se manifestă în viaţa noastră sub forma lipsei de perseverenţă, a schimbărilor fortuite, a inhibiţiilor şi crizelor de tot felul (mai ales de resurse, fie ele exterioare precum banii, fie interioare precum lipsa de energie vitală). Comportamentul nostru, în absenţa unui auto-control conştient, poate fi marcat de încrâncenare, de înverşunare, de pripeală şi lipsă de chibzuinţă, de mânie sau de un spirit de competitivitate adeseori demoniac. În tot acest interval, acţiunile noastre poartă amprenta unui exces de voinţă personală care ne determină să ne folosim în mod greşit liberul arbitru şi, totodată, să nu ţinem cont de liberul arbitru al celorlalţi. Ne putem certa din nimic şi ne putem distruge din nimic relaţii de calitate sau de durată.

Fiind o energie foarte apropiată ca mod de existenţă de energia Focului, configuraţia predispune la purificări de tot felul, ceea ce face ca, pe durata manifestării ei, mulţi oameni să se confrunte cu probleme de sănătate mai puţin aşteptate, aparent “fără motiv”, de natură inflamatorie sau care să necesite intervenţii chirurgicale urgente. Injecţiile, inciziile, febrele puternice, rănile de tot felul – de la cele superficiale la cele cu infecţie puternică – amigdalitele, apendicitele de tot felul, deblocările dureroase ce pot duce la eliminarea diferiţilor calculi (mai ales biliari), fracturi, luxaţii, entorse pot fi “stopări” nedorite ale acţinilor făcute în mod dizarmonios sau consecinţe ale comportamentului nostru “fierbinte” (lipsit de discernământ şi înţelepciune).

Folosită de la mediu spre superior, energia Crucii cosmice cardinale conferă capacitate organizatorică, spirit de decizie şi de orientare, curajul şi forţa de a duce la bun sfârşit ceea ce am început, disponibilităţi excelente de conducere, responsabilitate şi bun-simţ, integrare corectă în timp a tuturor acţiunilor, punctualitate, înţelegerea corectă a faptelor şi a oamenilor, corectitudine şi fermitate, voinţă fermă, capacitate de abandon în faţa Voinţei Divine, inteligenţă, putere de focalizare de lungă durată, autocontrol, continenţă sexuală perfectă, promptitudine.
Pentru nativii cu nivel spiritual ridicat, perioada poate fi caracterizată de purificări ale ego-ului, de capacităţi sporite de exorcizare şi de (auto)vindecare, rezistenţă în posturile negre de lungă durată (de 21 sau chiar de 49 de zile), de rezolvare înţeleaptă a tuturor deciziilor.

În anul 2011 vom beneficia de energiile complexe a patru cruci cosmice cardinale, care se realizează cu participarea lui Uranus şi Pluto, după cum urmează:
         Crucea cosmică cardinală Uranus-Soare-Saturn-Pluto este complet formată la amiaza zilei de 24.06, şi durează până în data de 5.07, Soarele desfăcând această configuraşie imediat după miezul nopţii.
         Crucea cosmică cardinală Uranus-Venus-Saturn-Pluto se formează în după-amiaza zilei de 6.07, când Venus intră în cuadraturi şi opoziţii cu celelalte trei planete, spre a le „părăsi” pe data de 14.07, imediat după prânz.
         Crucea cosmică cardinală Uranus-Marte-Saturn-Pluto se formează în data de 11.08, şi doar pentru un interval de câteva ore, 6h42-16h51 (+3h00GMT), când Saturn iese din cuadratuta cu Pluto.
         Crucea cosmică cardinală Uranus-Marte-Junon-Pluto se formează în data de 29.07, când Marte intră în cuadratură cu Uranus şi „închide” crucea cardinală, şi ţine până în data de 21.08, când tot el părăseşte cel dintâi configuraţia aceasta planetară.

Toate aceste momente de intensitate energetică au drept scop susţinerea noastră în vederea conştientizărilor şi a transformărilor pe care urmează să le facem, susţinerea noastră în anevoiosul proces de trecere de la vechi la nou, de la o societate destructurată, complet lipsită de simţul real al valorilor şi de Dumnezeu, la o societate curată, onestă, profund spirituală, bazată pe Armonie, Adevăr Divin, Ordine înţeleaptă, curaj infailibil în lupta cu Răul, cultură divin inspirată, sănătate trupească şi morală, Iubire necondiţionată, Abnegaţie, adorarea permanentă a lui Dumnezeu.

 
yogaesoteric
6 ianuarie 2011


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga