Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Nativii Săgetător în 2011

de astrolog Rodica Purniche


Spiritualitate: Se pare că aceşti nativi au cel mai uşor an spiritual, dar, totodată, cel mai important probabil din viaţa lor, deoarece lecţia lor este foarte simplă: ceea ce au ei de învăţat este să se roage şi să-L implice pe Dumnezeu în tot ceea ce ei vor să facă sau să realizeze. Doar atât. Prin această raportare permanentă la Tatăl Ceresc, este posibil ca ei să devină cei dintâi care vor înţelege urgia timpurilor pe care le trăim şi situaţia tragică a omenirii actuale – şi anume, aceea că ne-am uitat cu toţii Creatorul. A ne ruga, a-L ruga pe Dumnezeu să participe şi să asiste la viaţa noastră este un act de înaltă spiritualitate şi totodată de spiritualizare a fiinţei, care poate genera transformări miraculoase sau care poate atrage manifestarea permanentă a Graţiei Sale Divine pentru a ne salva ca indivizi, ca umanitate, ca civilizaţie planetară. Totul este ca nativii Săgetător să înţeleagă toţi acest fapt şi să acţioneze constant şi zilnic ca ei să dea startul acestui proces colectiv.

Iubire: Aventurile la domiciliu sau fericirea în iubire pot fi o reală Graţie Divină cu care Dumnezeu pare să-i copleşească în mod deosebit pe aceşti nativi în 2011. Mai mult decât atât, indiferent unde se vor afla, în ţară sau în străinătate, dragostea se ţine de Săgetători ca scaiul. Dacă ei vor avea înţelepciunea să investească în iubire – şi, de fapt, în propria lor fericire – este posibil ca mulţi să constate că şi-au văzut visul cu ochii, iar alţii chiar să aibă revelaţii spirituale care să certifice, încă o dată, că Dumnezeu este Iubire şi numai Iubire.

Sănătate: Aceia care au făcut din bunăstarea materială un scop sau care au adunat toată viaţa numai bunuri materiale sunt predispuşi la bolile generate de ataşamente şi ignoranţă, precum diabetul, hepatita, tumorile benigne, bolile cardiace grave. Nativi Săgetător de acest gen sunt însă puţini în 2011, dar suficienţi cât să realizeze că sănătatea este un foarte mare dar făcut de Dumnezeu oamenilor. Pentru marea majoritate a Săgetătorilor, însă, entuziasmul şi împlinirea afectivă vor face ca sănătatea să devină şi ea un miracol, ştiut fiind că mulţumirea interioară şi fericirea dobândită prin iubire ne apropie de condiţia divină. Încă o dată îi putem considera pe aceşti nativi favoriţii anului, sănătoşi-tun şi debordând de vitalitate, generoşi ca întotdeauna şi optimişti la modul contagios. Faceţi în aşa fel încât să aveţi un Săgetător pe-aproape în 2011, fără însă a aştepta prea multe de la el. Doar bucuraţi-vă că el exisă acolo, şi atât.

Bani: Se pare că, dintre toate zodiile, aceşti nativi vor traversa cel mai greu moment al vieţii lor, şocurile financiare fiind invers proporţionale cu fericirea în iubire. Poate că Dumnezeu le rezervă o lecţie spirituală majoră în privinţa banilor, care poate fi considerată totodată şi un test spiritual fundamental. Confruntaţi cu dificultăţile materiale ale vieţii aşa cum nu au fost niciodată până acum, mulţi vor simţi că sunt la limită, în vreme ce aceia care au o credinţă puternică şi un moral sănătos îşi vor aminti de pilda biblică a lui Iov şi-L vor implora pe Dumnezeu să-i ajute să depăşească şi acest an atât de greu. În astfel de momente este bine să ne amintim că Dumnezeu ia cu o mână, dar, atunci cînd vine timpul să dea, El dă cu două.

Nativii Scorpion                                                            Nativii Capricorn

yogaesoteric
7 ianuarie 2011



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga