Câteva aspecte legate de influenţa procesului de rezonanţă asupra vieţii noastre (1)


de Mugurel Atudorei

Rezonanţa şi ştiinţa

Termenul de rezonanţă este mai des întâlnit în domeniul fizicii, dar în ultimele decade acest concept a fost în mod gradat extrapolat în tot mai multe domenii ale cunoaşterii datorită faptului că, întreaga realitate poate fi descrisă în termeni de ritm, periodicitate, frecvenţă şi mai ales energie. Toate fenomenele au la bază sau, altfel spus, sunt reductibile la realităţi energetice. Astfel, lumea este structurată de cele cinci forţe fizice fundamentale (gravitaţia, electromagnetismul, interacţiunea nucleară slabă, interacţiunea nucleară tare şi forţa de coeziune), care dezvoltă anumite câmpuri energetice.  Aşa cum arată teoria relativităţii a lui Einstein, materia, spaţiul şi timpul formează un continuum ce este descris în termeni energetici, ce implică un caracter rezonant şi, tocmai de aceea putem afirma că de fapt toate formele de existenţă reprezintă forme particulare de rezonanţă. Însăşi materia este o formă de energie condensată (este celebră în acest sens ecuaţia lui Einstein ce arată că E=mc²), ce rezonează într-un domeniu specific. Aceste câmpuri energetice fundamentale  se constituie ca veritabile sisteme rezonante formatoare (morfogenetice, conform terminologiei savantului Rupert Sheldrake) şi ele induc anumite caracteristici fizice şi chiar biologice tuturor sistemelor existente subordonate (vezi de ex. efectul energiilor de formă, cum ar fi cazul efectului de piramidă). Aceste influenţe se induc precis pe baza anumitor frecvenţe de rezonanţă ce se transmit de la un sistem rezonant emiţător la un sistem rezonant receptor atunci când acestea se află  acordate pe aceeaşi lungime de undă.
 

Înţelegerea principiului rezonanţei: cheia cunoaşterii conştiente

Noi înşine, ca fiinţe umane, suntem asemenea sisteme de rezonanţă şi experimentăm lumea prin intermediul percepţiei celor cinci simţuri, care se realizează pe baza fenomenelor de rezonanţă. Putem percepe un anumit stimul exterior doar atunci când simţurile noastre sunt pe aceeaşi lungime de undă cu acel stimul, în gama spectrului cromatic, sonor, tactil etc. Odată percepute prin simţuri, aceste informaţii sunt analizate la nivelul creierului prin anumite frecvenţe cerebrale specifice. De asemenea, s-a reuşit punerea clară în evidenţă, din punct de vedere ştiinţific, a faptului că atât gândurile pe care le emitem, cât şi cele care „ne vin” sunt în realitate energii vibraţionale rezonante, aflate pe diferite lungimi de undă. Mintea noastră operează  prin fenomene de rezonanţă şi ea poate fi descrisă şi analizată prin anumite stări de rezonanţă particulare, înscrise în domenii măsurabile, în funcţie de activitatea desfăşurată. Putem spune – pe baza faptului că existăm ca sisteme rezonante –  că suntem analogic vorbind ca nişte sui-generis aparate de radio care preluăm în mod continuu energie şi informaţii de la „posturile” emiţătoare din Universul apropiat, dar şi din cel îndepărtat. Un fapt mai puţin cunoscut este acela că există o frecvenţă de rezonanţă principală a fiinţei noastre, care depinde exact de modul nostru de a gândi. Există multiple experienţe care arată că modul nostru de a gândi ne influenţează starea de sănătate şi chiar produce efecte obiective şi în afara noastră, în cazul fiecăruia dintre noi (citiţi şi: Descoperirea extraordinară a lui Masaru Emoto: apa ne înregistrează gândurile).

Explicaţia faptului că mintea poate acţiona asupra oricărei forme materiale este aceea că în timp ce substratul materiei este energia, substratul energiei însăşi este compatibil cu conştiinţa şi procesele mentale, aşa cum arată ultimele descoperiri ale mecanicii cuantice.

Aşadar, fie că ştim sau nu ştim, fie că vrem sau nu vrem, prin orientarea propriilor gândurilor noi producem fenomene de rezonanţă în viaţa noastră şi astfel ajungem să ne modelăm viaţa, sănătatea, şi chiar să atragem anumite evenimente, în funcţie de gândurile pe care le manifestăm preponderent. De altfel au devenit din ce în ce mai cunoscute concluziile care indică faptul, de exemplu, că devenim ceea ce mâncăm, devenim ceea ce gândim în mod preponderent, devenim ceea ce iubim… Toate acestea se explică prin această dezvoltare gradată a unui mod predominant de a acţiona sau, altfel spus, de a rezona, ceea ce atrage efecte precise, corespondente cu modul particular în care rezonăm  prin tot ceea ce facem. Ceea ce stă la baza acestor procese este fenomenul de acord pe care îl realizăm prin orientarea gândurilor noastre. Atunci când gândim într-un anumit mod ne plasăm pe o frecvenţă specifică de vibraţie mentală şi, – păstrând analogia cu aparatele de radio – suntem acordaţi pe un anumit „post”. Pe baza acestui fenomen de acord se produce un transfer de energie şi informaţie de la sistemul („postul”) universal emiţător, în propria noastră fiinţă, văzută ca un sistem receptor. Pentru că transferul rezonant conţine şi informaţie, putem spune că rezonanţa constituie totodată şi un fundamental instrument de cunoaştere a oricărei realităţi asupra căreia ne acordăm mental pe frecvenţa ei specifică de existenţă.

Este aşadar esenţial să înţelegem că aceste procese se produc în funcţie de orientarea minţii şi a atenţiei noastre; gândurile reprezintă cauze formatoare ce acţionează prin rezonanţă, modelând procese energetice care, la rândul lor se răsfrâng asupra materiei. Este fundamental să conştientizăm că putem alege stările noastre de rezonanţă (de existenţă) şi ca urmare, devine astfel evident de ce este necesar să cultivăm cu perseverenţă obişnuinţele pozitive, benefice. Realizăm în acest fel că fericirea şi nefericirea sunt de fapt stări ale minţii, sunt atitudini interioare şi că ele nu depind neapărat de condiţiile lumii exterioare, ci constituie exact cauza generatoare a ei, aşa cum afirmă foarte plastic şi aforismul: „Înţeleptul e fericit şi-n infern, pe când ignorantul suferă şi-n paradis.”
 

Experimente practice care evidenţiază acţiunea tainică a principiului rezonanţei

O aplicaţie a ştiinţei experimentale ce evidenţiază din ce în ce mai mult procesele de rezonanţă angrenate conştient sunt dispozitivele tip Brain Machine. Astfel, prin intermediul unui reper vizual sau auditiv se obiectivează starea mentală a subiectului ce experimentează, ajutându-l să-şi acordeze frecvenţa cerebrală pe o stare particulară ce îl poate în acest mod ajuta substanţial, de exemplu în procesele de vindecare.
 
Prin orientarea constantă a atenţiei şi a gândurilor noastre într-o anumită direcţie, se realizează procese de rezonanţă care conduc la o amplificare (trezire) a respectivei energii specifice din fiinţa noastră, care se acumulează în diferitele structuri vibratorii interioare. Este fundamental să înţelegem că deşi oamenii sunt identici din punct de vedere potenţial (ca părţi ce oglindesc în mod holografic Totalitatea), ceea ce totuşi îi diferenţiază în toate calităţile şi manifestările lor este reprezentat de gradul de trezire a multiplelor rezonanţe lăuntrice.
 
Prin conştientizarea şi aplicarea fenomenelor de rezonanţă putem alege să accedem la o stare de armonie şi împlinire ca fiinţe umane, realizând într-un mod conştient acordarea fiinţei noastre cu câmpurile fundamentale formatoare ale Universului. Acesta este de fapt, în esenţă, secretul tuturor ştiinţelor spirituale, care au existat în istoria adesea prea puţin cunoscută a omenirii, ştiinţe ce realizau acest acord rezonant între om şi Univers într-o diversitate de forme.
 
Un alt aspect foarte important: când fenomenele de rezonanţă se produc la mai multe sisteme simultan, atunci ele intră în rezonanţă şi între ele, unele cu altele, şi ca urmare, atunci când se atinge o aşa-numită „masă (frecvenţă) critică”, fenomenele de rezonanţă care până atunci aveau o dezvoltare liniară, se extind brusc, într-un mod exponenţial, cuprinzând rapid toate sistemele rezonante. În acest sens este semnificativ să menţionăm experimentul care a rămas cunoscut ca: „Experimentul celor 100 de maimuţe”. El s-a realizat pe o insulă şi a constat în procesul de inducere prin învăţare a unui anumit comportament membrilor unei populaţii de maimuţe complet sălbatice. Acest proces se desfăşura într-un mod liniar şi destul de lent, maimuţele fiind învăţate una câte una. S-a constatat însă la un moment dat că atunci când s-a atins un anumit număr-prag, ce a fost generic denumit „100”, s-a produs brusc un salt cantitativ ce a făcut ca ulterior toate maimuţele de pe acea insulă, inclusiv cele care nu fuseseră deloc învăţate acel comportament, să îl asimileze totuşi cu cea mai mare uşurinţă, în mod spontan.
 

Analog, la scara întregii omeniri, dacă o masă suficient de mare de oameni îşi vor ridica destul de mult frecvenţa de rezonanţă psiho-mentală cu sferele benefice de forţă din Univers, atunci aceasta va genera în mod cert un efect de salt rezonant foarte rapid al nivelului de conştiinţă, ce va cuprinde chiar şi întreaga planetă. Pentru a ilustra puterea uriaşă ce poate rezulta dintr-o asemenea punere în rezonanţă a mai multor conştiinţe umane antrenate special în acest sens, este semnificativ să menţionăm şi un alt experiment, ce a avut loc la New York, în care un grup de 15 practicanţi ai unei discipline spirituale tradiţionale au realizat la unison, timp de 30 de zile, câte o oră pe zi, o anumită formă de meditaţie, cu scopul de a crea o ambianţă cât mai benefică la nivelul întregului New York. Autorităţile oraşului au fost sesizate să monitorizeze rata faptelor antisociale pe parcursul celor 30 zile cât a durat respectivul experiment. Rezultatele constatate au fost impresionante: de-a lungul celor 30 de zile numărul de accidente, furturi, agresiuni etc. a scăzut semnificativ, iar după ce perioada experimentală s-a încheiat, acest număr a revenit la vechile valori, de dinaintea experimentului.
 

Ce e de făcut?

Această modalitate de a rezona mental benefic, conştient angrenată la unison, este o cale extrem de rapidă şi directă prin care fiecare dintre noi are în mod real posibilitatea să acţioneze pentru binele unui grup chiar foarte mare de oameni şi bineînţeles, în mod implicit pentru binele său personal. La această cale avem cu toţii acces dacă ne organizam în grupuri cât mai mari şi mentalizăm la unison unele idei pozitive şi armonizatoare, ce vor genera, prin rezonanţa câmpului mental astfel creat, un efect transformator de o mare forţă, eficienţă şi rapiditate, benefic şi transformator pentru întreaga societate. 

Citiți aici a doua parte a acestui articol

Citiţi şi:

Un studiu recent al psihologilor de la universitatea din Chicago confirmă într-un mod indirect legea rezonanţei oculte

Yoga şi rezonanţa

 

yogaesoteric
17 ianuarie 2011

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More