Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Astrologie >Astrologia vedică >
Puţină mitologie (I)

de Rodica Purniche
 
Citiţi partea a doua a articolului
 
 
Astrologia Vedică este astrologia tradiţională indiană aşa cum este descrisă ea în celebrele texte sacre indiene, cele patru Vede. Pentru a o înţelege este important să prezentăm mai întâi cadrul cultural tradiţional al Indiei Antice. În primul articol din această serie vă oferim câteva elemente de mitologie hindusă.
 
Astrologia hindusă este cuprinsă, în esenţa şi în semnificaţiile ei de bază, în Vede, cărţile sacre cele mai vechi ale omenirii. Originea ei, şi a spiritualităţii însăşi în care astrologia este cuprinsă, se află în aceste scrieri care, deşi redactate cam prin secolul X în.Ch., au fost multe alte secole – dacă nu cumva chiar milenii – transmise pe cale orală, ca expresie a culturii dravidiene. Spiritualitatea hindusă – redusă adeseori pe nedrept la religia hindusă – este una dintre cele mai vechi de pe planeta noastră, şi ea s-a născut cu mult înainte ca primele civilizaţii cunoscute să apară în Orient şi ca primele scrieri – aparţinând egiptenilor şi mesopotamienilor – să le menţioneze în cele dintâi mărturii istorice.
 
Dravidienii au fost cunoscuţi drept o populaţie sociabilă şi mult mai puţin agresivă decât altele. Ei par a fi dispărut brusc pe la 1700 în.Ch., aproape în totalitate, ca urmare a invaziei ariene din nord. Ei au lăsat în urmă o cultură impresionantă, expresie a unui mod superior de viaţă, care respecta şi menţinea pe Pământ o anumită ordine sacră, divină, care era Sus, în Ceruri.
Perioada vedică este perioada Zeilor, şi ea acoperă, istoric vorbind, intervalul dintre 1700 şi 650 în.Ch. Texte sacre menţionează mai multe grupe de zei, după cum urmează:
 
I. BRAHMA – Creatorul, marele zeu din Rig Veda, cu valenţe protectoare, cunoscut şi sub alte nume, precum NARAYANA-PRAJAPATI sau PURUSHA, omul cosmic (reprezentat în anumite imagini astrologice simbolice sub forma unui trup uman integrat într-un cerc, corpul său fizic si organele sale corespunzând Semnelor zodiacale, cu care are relaţii bazate pe analogie şi corespondenţe energetice). Fiul său, DAKSHA, unul dintre cei 10 mari înţelepţi ai acestei perioade, a fost născut din relaţia lui BRAHMA cu perfecta, talentata şi frumoasa SARASWATI.
 
II. Triada marilor zei vedici:
1.INDRA – regele zeilor şi zeul tunetului, INDONIS sau PURANDANA
2.AGNI  – zeul Focului, păzitorul cuvântului şi dătătorul de viaţă eternă
3.SURYA – zeul Soarelui şi simbolul Sinelui, al spiritualităţii
 
III. Zeii consideraţi secundari dar de o importanţă deosebită pentru mersul lucrurilor în Univers şi pe Pământ, care populează întreaga mitologie vedică şi pe care îi menţionăm, deoarece ei apar şi în simbolismul astrologic, aşa cum au fost ei păstraţi ca semnificaţie în scrierile vedice:
 
ARJUNA – zeul zorilor şi conducătorul carului solar, fiul lui VINATA şi al marelui înţelept KASHYAPA
KUBERA – zeul bogăţiei şi comorilor
MANU – Noe al hinduşilor, alături de el apărând şi 14 legislatori
RUDRA – zeul furtunii şi zeul-luptăror, al cărui glas poate fi auzit ca un vuiet
SANJNA – zeiţa conştiinţei şi soţia Soarelui, care a dat naştere la trei copii: MANU, YAMA (zeul minţii şi totodată mesagerul morţii) şi YAMI (zeiţa râului Yamuna)
SOMA – zeul Lunii, cunoscut şi ca nectarul divin al zeilor care conferă nemurirea
VARUNA – cel mai vechi dintre zeii vedici, personificând Cerul şi Pământul dar devenit ulterior zeul Apelor; iniţial, păzea demonii apelor şi ai întunericului.
VAYU – zeul vântului, cunoscut sub multe alte nume, cel ce poartă aroma şi savoarea oriunde în Univers, şi ştiut drept zeul care nu are niciodată astâmpăr sau care nu se odihneşte niciodată.
VRITR (I) – Cel rău, şarpele distrugător cauzator de foame, prezent la Facerea Lumii.
 
Această perioadă fixează în cultură şi civilizaţie ritualurile de adorare a zeilor şi atitudinea spirituală bazată pe non-violenţă, reconciliere, eliberare. Scopul fundamental al vieţii începe încet-încet să se cristalizeze către nevoia fiinţei umane de a-şi cunoaşte originea reală, de a trăi în armonie cu Cosmosul şi de a păstra şi respecta Legile Divine ale Creaţiei. Între Cer şi Pământ, între oameni şi zei, există ceva care poate să „vorbească” – şi acelea sunt stelele, purtătoare de noroc sau de nenoroc, nu pentru că ele ar fi bune sau rele, ci pentru că ele „transmit”, ele arată Voinţa zeilor, cursul Timpului, Vremile ce sunt dintotdeauna (înainte de noi, odată cu noi, după  trecerea noastră prin acest plan al Manifestării), fapta pe care am făcut-o şi răsplata pe care această faptă o atrage sau o merită.
 
Credinţa bazată pe ciclicitatea vieţii şi a morţii, pe relaţia dintre cauză şi efect, pe analogii şi corespondenţe, pe certitudinea că spiritualitatea oferă omului posibilitatea de a deveni una cu zeii a generat, succesiv, hinduismul, budismul şi jainismul care, treptat, au înlocuit religia vedică. Totuşi, pentru cel capabil să vadă dincolo de cuvinte şi să citească printre rânduri, perioada zeilor doar a făcut accesibile învăţăturile sacre, oferindu-i omului „suportul” concret pentru a trăi în intimitate cu ele: practica spirituală şi artele divinatorii. Demn de reţinut din această perioadă că sacrificiile animale şi umane au fost înlocuite cu ofrande elevate aduse zeilor – cereale, fructe, uleiuri esenţiale, flori. Cu alte cuvinte, oamenii au intuit şi apoi au conştientizat că adevărata adorare a Divinului, făcută la momente cosmice importante, este una bazată pe armonie, puritate şi iubire, pentru că toate acestea înseamnă a ocroti şi a respecta viaţa şi zeii care se manifestă în lumea vizibilă în toate formele, ca expresie a unui Unic Principiu Divin, transcendent.

Siddhanta Karapatri
spune: „Natura şi Fiinţa Cosmică, asemeni mamei şi tatălui, dau naştere tuturor formelor de viaţă”. Cultul zeiţei-mamă, reprezentată de către Natura cu cele 8 milioane de YONI-uri (organele sexuale feminine) şi cultul lui SHIVA, zeul falic (LINGAM-ul macrocosmic, organul sexual masculin) fixează în plan terestru şi simbolic Creaţia Universală, emanaţia permanentă a Manifestării, ca urmare a polarizării eterne dintre feminin (Luna) şi masculin (Soarele), ca urmare a iubirii fără sfârşit dintre dorinţa (Venus) şi acţiunea (Marte) vegheate de conştiinţă/minte (Mercur), în interiorul unei Legi Divine (Jupiter) pentru a transcende toate limitările (Saturn), pentru a ieşi definitiv din suferinţă (RAHU), spre eliberarea finală (KETHU).
 
Referitor la cosmogoniile hinduse, trebuie să menţionăm că, fiind o civilizaţie atât de veche, este firesc ca ea să păstreze enorm de multe variante ale Facerii Lumii. Nu este deci, de mirare, că timpurile vedice menţionează nu mai puţin de 3000 de zei, pe care marele înţelept Yajanavalka i-a redus la 33.
 
1. Cei 8 zei ai sferelor de influenţă, VASUS – ei se află în Lume şi Lumea se află în ei:
- PRITHIVI – Pământul
- AGNI – Focul (şi totodată hrana)
- ANTARIKSHA – Spaţiul
- VAYU – Vântul
- DYAUS – Cerul
- SURYA – Soarele, intelectul
- NAKSHATRAS – Constelaţiile
- SOMA – Luna, germenele imortalităţii
 
2. Cele 11 PRINCIPII, sau zeii spaţiului şi ai vieţii:
- „cei mânioşi” sau RUDRAS-ii, în număr de 10, corespunzând celor 10 tipuri de energie vitală, fiii lui KASHYAPA (zeul clarvederii, al profeţiei) şi ai lui SURABBI (Pământul plin de savoare); ei îl însoţesc mereu pe RUDRA-SHIVA.
 
3. Cele 12 PRINCIPII SUVERANE sau ADHITYA:
- ele sunt cele 12 luni ale anului şi guvernează deopotrivă trecerea timpului şi viaţa.
 
4. Stăpânul Cerului sau Tunetul – zeul INDRA, sau fiinţa care „manifestă” inima (Iubirea).
 
5. Fiul, PRAJAPATI, care este şi Stăpânul Suprem, PARAMESHTHIN, Cel Imuabil, Cel Etern (sau SVAYAMBHU).

(va urma)
 
 
yogaesoteric
20 ianuarie 2011


 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga