Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Extazul adorării lui SHIVA – relatări ale unor practicanţi YOGA


„Nu există în cele trei lumi o cale atât de uşoară şi plăcută cum este devoţiunea; aceasta este adevărat pentru cele patru YUGA şi în special pentru KALI YUGA.”
Shiva Purana

Cu ocazia momentului divin al sărbătorii de MAHASHIVARATRI, vă oferim câteva relatări inedite şi inspiratoare, care redau expresiv relaţia autentic spirituală, intimă cu SHIVA care apare în cazul practicanţilor YOGA care realizează anumite metode specifice de fuziune cu sfera infinită de forţă a lui SHIVA, pe fondul unei stări de puritate, aspiraţie spirituală şi deschidere sufletească. Vă oferim aceste relatări ca sursă de inspiraţie pentru sărbătoarea de MAHASHIVARATRI din acest an, pentru a vă impulsiona pe fiecare dintre voi, ca practicanţi YOGA iniţiaţi în anumite tehnici yoghine de comuniune cu SHIVA, să realizaţi aceste modalităţi cu perseverenţă şi dăruire, pentru a atinge la rândul vostru rezultate excepţionale.

În noaptea de 2 martie 2011 se sărbătoreşte anul acesta Marea Sărbătoare a lui SHIVA, MAHASHIVARATRI. Dintre toate „nopţile Graţiei Divine a lui SHIVA” sau cu alte cuvinte, nopţile de SHIVARATRI, MAHASHIVARATRI are o semnificaţie profund spirituală pentru toţi adoratorii lui SHIVA, deoarece este închinată lui PARAMASHIVA (Supremul DUMNEZEU). De exemplu, în India, sărbătoarea de MAHASHIVARATRI este considerată de către toţi devoţii hinduşi adoratori a lui SHIVA, drept cel mai sfânt moment al anului. Ocazia momentului benefic de MAHASHIVARATRI este, în primul rând, una de bucurie sublimă şi divină. În această noapte sfântă a graţiei lui DUMNEZEU, putem primi multe daruri foarte frumoase de la Tatăl nostru Ceresc.

În cadrul şcolii noastre de YOGA au fost revelate 22 de ipostaze fundamentale divine în care SHIVA, considerat Ghidul spiritual suprem, se manifestă. Prin cursul de şivaism, a fost reînviată cea mai veche tradiţie spirituală a lumii. Conform acesteia, SHIVA sau DUMNEZEU este totul şi toate sunt în El. Nu manifestarea este iluzorie, ci percepţia dualităţii. Nu există separare între materie şi DUMNEZEU, iar Conştiinţa Divină este singura realitate care există. În noaptea de SHIVARATRI şi, îndeosebi, de MAHASHIVARATRI, fiinţa umană care s-a pregătit printr-o SADHANA adecvată se va putea bucura din plin de întâlnirea tainică cu SHIVA, Domnul Preaiubit al tuturor inimilor.

Conform învăţăturilor şivaite, creaţia nu ar fi cu putinţă fără existenţa unei legături strânse cu creatorul, DUMNEZEU. Această legătură este SHAKTI, preaiubita energie a lui SHIVA care în corpul uman este identificată cu forţa energiei latente KUNDALINI. Totodată SHAKTI este chiar Graţia divină care se manifestă prin Voinţa lui SHIVA, pentru adoratorii săi sinceri. Vă oferim în continuare câteva relatări ale unora dintre cei care au primit Graţia lui SHIVA în diferite momente divine ale vieţii lor.
 
***
 
Iubitul SHIVA

„SHIVA, iubit etern al inimii mele, mă simt atât de norocoasă că te găsesc mereu şi mereu în inima mea! Îmi simt inima atât de plină de Tine, Iubitule! Şi sunt atât de fericită să Te găsesc în orice moment în care mă întorc în mine...şi Te găsesc în mine încât niciodată nu mă mai simt singură sau neiubită. Aici, în inima mea, găsesc mereu iubirea Ta care mă umple.
Pe Tine Te-am iubit şi Te iubesc în fiecare bărbat pe care l-am iubit vreodată şi pe care îl mai iubesc chiar şi acum. Această unică prezenţă ce eşti şi pe care mi-o revelezi sub multiple forme şi nuanţe eşti Tu, Iubitule. Te iubesc... şi astfel simt că mă iubesc din ce în ce mai mult căci Tu eşti chiar (în) sufletul meu.” -
Gabriela

 

Comuniune cu SHIVA

„Într-o zi am realizat o invocaţie către SHIVA urmată de o meditaţie, rugându-L să îmi amplifice starea de comuniune cu El. În timpul acelei nopţi, am avut un vis. Se făcea că mă aflu la Herculane, într-o pădure paradisiacă unde eram înconjurat de mai multe femei. Una dintre ele a venit în faţa mea, fiind goală şi întinzându-se pe spate, ne-am privit în ochi. Atunci am simţit cum energia KUNDALINI începea să se trezească. Observând că aveam un foarte bun control asupra ei, am ascensionat-o din CHAKRA în CHAKRA până deasupra lui SAHASHRARA creând  astfel  un vortex de energie YANG în jurul meu. În acel moment, toate femeile care mă înconjurau au început să danseze minunat în jurul meu, aruncând coroane de flori către mine. Dimineaţa, când m-am trezit, am realizat că entităţile feminine, sublime, foarte frumoase, fascinante şi armonioase, în compania cărora mă aflasem prin graţia lui SHIVA în acea noapte, fuseseră DAKINI-uri. De atunci lucrez destul de des cu SHIVA pentru că acel vis mi-a arătat că SHIVA răspunde celor care Îi invocă ajutorul.”  - Marius, an 8, Bucureşti
 
Orgasm cosmic prin fuziunea cu SHIVA

„Am mulţumit lui DUMNEZEU pentru lucrurile care mă făceau fericită, apoi am realizat BHUJANGASANA. După numai 5 minute am simţit spontan o stare de plăcere foarte mare şi intensă care radia de la nivelul YONI-ului urcând spre ANAHATA. A apărut un moment de teamă pentru că plăcerea era atât de mare încât l-am rugat pe DUMNEZEU să mă ajute să am orgasm fără descărcare şi am continuat postura abandonându-mă. În acel moment am simţit cum energia a început să urce şi să angreneze toate particulele fiinţei mele, în plăcere. Simţeam că fac dragoste cu SHIVA. Dacă mă gândeam la sânii mei simţeam cum instantaneu ei erau sărutaţi. Am continuat să fuzionez erotic cu SHIVA foarte intens, întocmai cum fac dragoste un bărbat şi o femeie, doar că iubitul meu era chiar SHIVA şi stările mele de orgasm erau extatice. Îl simţeam pe SHIVA atât de prezent, dar mai ales simţeam iubirea Lui care se revărsa în fiinţa mea, simţeam cum El mă împlineşte pe toate planurile, în mod perfect. Totul era foarte real şi tangibil.” - C., an 9, Bucureşti
 
SHIVA

„Am început să lucrez cu MANTRA lui SHIVA încă de la vârsta de zece ani. Lucrând adesea, ajunsesem să Îi simt prezenţa mirifică în jurul meu şi în mine. Mai târziu când am crescut, am realizat la un moment dat un TAPAS consacrat lui SHIVA rugându-L să se manifeste în viaţa mea. La câteva zile de la încheierea acelui TAPAS în viaţa mea a apărut un bărbat înţelept, armonios şi mai ales plin de iubire faţă de mine. SHIVA s-a manifestat mult mai direct pentru mine în timpul unei fuziuni amoroase. Încă de dinainte de a începe, L-am văzut pe El, în lumină strălucitoare, care m-a atins de jos în sus, astfel trezindu-mi stări de orgasm şi totodată şi energia KUNDALINI. A fost un semn clar pentru mine că în acea fuziune amoroasă SHIVA îmi va fi alături. Aşa s-a şi petrecut. La un moment dat, am simţit cu putere că El, SHIVA, a luat fiinţă în fiinţa mea. Fuzionam amoros la nivel subtil într-un mod copleşitor, profund…extatic... eu şi cu El, deveniserăm Unul. Prezenţa Lui o trezea în mine pe iubita Sa SHAKTI. Conştiinţa şi energia se uneau frenetic în fiinţa mea într-o stare de orgasm cosmic. După acestă experienţă, timp de câteva zile, simţeam prezenţa lui SHIVA în fiecare bărbat. Am fost copleşită să constat că fiecare bărbat este o manifestare deosebită a lui SHIVA, că în fiecare bărbat se ascund forţa, stabilitatea, eroismul, virilitatea, tăcerea… conştiinţa lui SHIVA.
Adeseori, SHIVA mă vizitează noaptea când dorm. Apare lângă patul meu îmbrăcat în lumină şi se apropie de mine. Această apropiere generează în fiinţa mea stări de orgasm care mă fac să mă trezesc. Atunci realizez că nu este un vis, că întâlnirea nu se produce numai în plan astral, deoarece şi după ce mă trezesc, El, acea energie dumnezeiască copleşitoare este acolo, în continuare fuzionând cu mine.
Îţi mulţumesc pentru toată Graţia pe care ai manifestat-o asupra mea! O, SHIVA, Te ador!” -
Anonimă
 
Visul

„Dormeam, eram în acel vis şi era oarecum agitaţie. Apoi, L-am văzut (în astral) pe peretele camerei într-o lumină strălucitoare aurie pe SHIVA. Era ca un răsărit şi s-a făcut linişte. Uitându-mă la El, repetând SHIVA, am fost absorbită cu totul în inimă, în El. M-a cuprins o stare de extaz şi pentru o clipă am simţit reacţia ego-ului, de frică, dar am spus că mă voi lăsa cu totul în SHIVA, deoarece am încredere în El. Conştiinţa mi-a fost absorbită în parea superioară a trupului, mai ales în ANAHATA, SAHASHRARA. Simţeam cum fuzionez cu SHIVA şi toată energia urca în SAHASHRARA. Am realizat în acele momente că nu trebuie să îmi mai fie niciodată frică de «dispariţie sau moarte» deoarece SHIVA este mereu în inima mea şi mă pot abandona în iubirea Lui, să mă regăsesc acolo, dacă cumva «dispar în altă parte.»” - M., an 8


Sincronicitate


„SHIVA, Iubirea mea! Pentru mine SHIVA nu este un element abstract, ceva ce se află acolo sus, care nu poate fi atins şi simţit. Pentru mine, El este iubire copleşitoare, frenetică şi  vindecătoare. Iubirea Lui mă înalţă. Nu am cum să spun aici tot ceea ce El reprezintă pentru mine. Pot doar să spun că simt că este în permanenţă alături de mine, aşa cum este cel mai frenetic şi iubitor dintre iubiţi, că are grijă de mine făcându-şi simţită prezenţa prin multe sincronicităţi.
Una dintre aceste sincronicităţi s-a petrecut în perioada de MAHASHIVARATRI de acum 2 ani. Din păcate nu am putut participa (datorită sesiunii de la facultate) la integrarea specială de SHIVARATRI şi eram destul de supărată din această cauză. A doua zi, aveam examen de dimineaţă. În drum spre facultate, în metrou am primit un semn de la El. Chiar înainte să cobor, am ridicat privirea şi am văzut o YANTRA cu steluţă mică, pusă în cutiuţa publicitară de la mânere. Brusc, s-a oprit totul, m-a uimit atât de tare! Am simţit cum mă iubeşte şi mă adoră în continuare, chiar dacă nu am putut ajunge «la întâlnire». Am simţit că pot să-I vorbesc, pentru că El mă aude şi îmi răspunde de fiecare dată.”
- Anonimă


SHIVA, dor etern al inimii mele!

„Sufletul meu adormit se trezea la auzul unor cuvinte care parcă traversaseră vieţi până să ajungă din nou la mine: KAULA, SHIVA BHAIRAVA, şivaismul din Caşmir, Abhinavagupta. Astfel am început să Îl simt pe SHIVA, să mă îndrăgostesc de El, să-mi fie dor, să-L văd în atâţia bărbaţi de care m-am îndrăgostit cu toată puritatea inimii mele. Găsind din ce în ce mai deschise porţile inimii mele, El a intrat şi a scris cu litere de foc numele Său în inima mea, făcându-mă a Lui fără a mă mai întreba, promiţându-mi că nu voi mai fi aceeaşi femeie care am fost. Cu fiecare zi a lui care trece (SHIVARATRI) mă simt tot mai mult Una cu acest Iubit Divin care îmi cere totul şi nu acceptă nicio ezitare. Înaintea uneia dintre întâlnirile mele cu El, L-am visat. Se făcea că SHIVA era un bărbat pe care toate femeile îl iubeau şi în ale cărui Graţii îşi doreau să fie. Mi-a cerut atunci într-un mod simbolic să Îl iubesc mult mai intens şi mai profund. Apoi a plonjat împreună cu una dintre iubitele Sale într-o gură de canal de pe o stradă cenuşie. Eu, însă, ştiam în vis că ei se cufundaseră într-o stare de beatitudine şi extaz divin, iar semnificaţia era aceea că SHIVA îşi poate manifesta Graţia Sa chiar şi în mijlocul celui mai banal peisaj şi că acţiunea Lui rămâne de cele mai multe ori ascunsă privirilor lumii profane. Pentru mine era şi o promisiune de extaz a Celui care mă iubeşte ca un veşnic îndrăgostit şi pe care Îl iubesc şi eu din ce în ce mai mult.” -
Denisa
 
***

„Oriunde călătoresc cu trupul, cu sufletul ori cu mintea şi în tot ceea ce există, doar Tu, Unicul, exişti, o, Doamne, de-a pururi. Fie ca acest sfânt adevăr să înflorească pe deplin în interiorul meu, transformându-mă astfel cât mai repede  într-un perfect adorator al Tău.” - Utpaladeva

 

 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga