Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Tantra >Secrete amoroase >
Scurtă introducere în arta mângâierilor (II)


după lucrarea Tratat de mângâieri, de Gérard Leleu

Citiţi aici prima parte a acestui articol

 

Mângâierile pot oferi plăceri infinite, fiind minunate expresii ale artei de a iubi. În partea a doua a acestui articol vom continua să explorăm importanța și efectele benefice uimitoare ale atingerilor și mângâierilor asupra diferitelor niveluri ale ființei noastre.

Efecte la nivelul muşchilor

Contactul tactil activează și circulaţia sanguină de la nivelul mușchilor, având aceleaşi efecte ca la nivelul pielii. În mod special, contactul tactil destinde contracturile muşchilor striaţi scheletici (muşchii coapselor, ai spatelui, ai gâtului etc). Mult prea repede, aceste lombalgii, dorsalgii sau cervicalgii sunt considerate drept reumatism sau artroză. Contactul tactil destinde şi spasmele muşchilor netezi ai viscerelor (stomac, vezică biliară, colon, uter, trompe etc.). Aceste contracturi şi aceste spasme constituie substratul maladiilor psihosomatice (numite şi funcţionale), care nu sunt altceva decât proiectarea tulburărilor noastre psihice asupra corpului. Prin tulburări psihice înţelegem anxietate, angoasă, teamă, frică, agresivitate reţinută, tristeţe nemanifestată, plăcere reprimată, toate emoţiile noastre care nu şi-au găsit exprimarea. Tot acest „ne-spus” care se naşte din relaţiile în care suferim deoarece nu reușim să ne exprimăm sau să protestăm, în care conflictele rămân în stare larvară (de exemplu: între copii şi părinţi, între membrii unui cuplu, între angajaţi şi angajatori etc.) Pe termen lung, maladiile funcţionale pot deveni organice, structura şi nu doar funcţia organelor va fi afectată (de exemplu: spasmul de stomac se va transforma în ulcer, spasmul de intestin în colită etc.).

Potrivit principiilor reflexoterapiei, contactul tactil acţionează asupra muşchilor printr-o acţiune reflexă. Arcul reflex urmează această schemă: stimularea pielii – excitarea unui receptor senzitiv cutanat – influx nervos centripet – centri nervoşi (măduvă sau creier) – influx nervos centrifug – fibre musculare. Această acţiune reflexă este însoţită de eliminarea acidului lactic, factor de contractură, prin ameliorarea circulaţiei locale și generează efectul miorelaxant al endorfinelor secretate cu prilejul acestei experienţe plăcute.

Efecte la nivelul circulaţiei

Contactul tactil ameliorează circulaţia arterială şi determină diminuarea excesului de tensiune arterială legată de nervozitate şi de stres. Contactul tactil îmbunătățește circulaţia venoasă de întoarcere, mai ales atunci când masajele şi mângâierile urcă dinspre extremităţile membrelor spre inimă și îmbunătățește funcţionarea inimii: îi încetineşte ritmul, previne extrasistolele şi spasmele coronariene legate de stres şi anxietate. Contactul tactil ameliorează circulaţia în toate ţesuturile, la fel ca în cazul pielii şi a muşchilor.

Efecte la nivelul respiraţiei

Puţini oameni ştiu să respire corect şi profund. Cel mai adesea, respiraţia noastră rămâne superficială, ca şi cum ar fi limitată, blocată. De fapt, muşchii noştri respiratorii sunt în contractură cronică: inspiraţia, care cere o contracţie amplă a muşchilor inspiratori este limitată, căci aceşti muşchi sunt rigizi; expiraţia, care cere o relaxare perfectă a aceloraşi muşchi nu poate fi completă, căci rigiditatea musculară i se opune.

Stresul, prin faptul că ne face să ne apărăm şi să ne reprimăm emoţiile prin crearea unei stări de tensiune, ne reduce mişcările respiratorii – ne ţinem răsuflarea. Deoarece au fost contractaţi în mod repetat, muşchii noştri respiratorii ne rigidizează, iar toracele se blochează. Ne-ar plăcea să „răsuflăm”, dar nu mai ştim cum. Când se petrece aceasta noi nu ne mai oxigenăm bine şi nu eliminăm aşa cum ar trebui bioxidul de carbon. Ne asfixiem încetul cu încetul. Destinzând nervii, contactul tactil relaxează muşchii şi permite o mai bună respiraţie. Amplitudinea inspiraţiei, ca şi aceea a expiraţiei creşte, oxigenul intră din abundenţă, bioxidul de carbon este bine eliminat. Nu ezitaţi să-i asociaţi acestui fenomen un altul: în timp ce sunteţi mângâiaţi sau vi se face un masaj, respiraţi profund, calm, preponderent abdominal.

Nu spunem, prin urmare, vorbe în vânt dacă afirmăm că mângâierile sunt benefice în cazul celor care suferă de boli respiratorii. Starea unor pacienţi bolnavi de astm s-a ameliorat atunci când tandreţea era liber exprimată în cuplu. În patologia acestei boli se ascunde extrem de multă angoasă. Iar atunci când survine criza de astm, este foarte important să asociem tratamentului, în special la copii, cuvinte liniştitoare.

Eliminarea stărilor de oboseală

După o şedinţă de mângâieri sau masaje care a durat un anumit timp şi a fost realizată cu seriozitate, ne simţim odihniţi ca după o noapte de somn bun. Contactul tactil acţionează, prin urmare, împotriva oboselii. Fără îndoială, acest fapt are legătură cu reechilibrarea energetică. Mângâierea, ca şi masajul, aduce un aport de energie exterioară şi eliberează energiile blocate. Dintr-o dată, circulaţia şi respiraţia forţelor vitale se ameliorează. Căci, prin atingere, se acţionează eficient asupra punctelor energetice (meridiane etc).

Amplificarea şi rafinarea stărilor de plăcere

Mângâierile (ca şi masajele) creează o stare de plăcere, de bine, chiar euforică. Ori plăcerea nu este o simplă impresie subiectivă, este un fenomen biologic şi psihologic fundamental.

Plăcerea este o realitate biologică. Ea îşi are proprii centri în creier şi moleculele specifice și putem chiar vorbi despre funcţia hedonică aşa cum vorbim despre funcţia circulatorie sau despre funcţia respiratorie. Centrii plăcerii sunt situaţi în paleocortex (sistemul limbic fiind totodată şi centrul emoţiilor) şi creierul mijlociu (hipotalamusul). Aceşti centri secretă neurotransmiţători, ca dopamina şi serotonina (substanţe care rămân în creier) şi neurohormoni (ca endorfinele şi encefalinele), care trec în sânge.

Orice activitate agreabilă, orice gen de plăcere este însoţită de eliberarea unor neurotransmiţători şi neurohormoni şi, mai ales, a unor endorfine. Astfel, aceste substanţe formează substratul chimic al unor stări atât de diferite, precum: plăcerea gurmandului, beţia sportivului, beatitudinea amanţilor, euforia muzicianului, extazul misticului. O cremă de ciocolată, o plimbare în parc, câteva stări de orgasm, un adagio, dar şi o stare contemplativă sunt însoţite de creşterea nivelului de endorfine.

Plăcerea este un fenomen psihologic capital tocmai datorită neurotransmiţătorilor şi neurohormonilor ale căror efecte sunt remarcabile. Aceste substanţe au acțiuni analgezice, calmante și psihostimulatoare.

Datorită tuturor acestor capacităţi, plăcerea joacă un rol aproape metafizic în viaţa oamenilor. Ea ne ajută să supraviețuim mai ușor într-un mediu ostil, care comportă ameninţări sau generează stres, neplăceri şi suferinţe, sau atunci când suntem nevoiţi să căutăm mijloacele de a alina aceste condiţii exterioare nu tocmai prielnice. Unor astfel de situații dificile putem să facem față în special atunci când dispunem de mijloace pentru a ne induce stări de plăcere, fie că mâncăm, dansăm, cântăm, ne rugăm etc. Plăcerea alină angoasa existenţială, calmează anxietatea creată de unele împrejurări, anesteziază durerea şi recompensează eforturile. Plăcerea nu este o parte „secundară” a vieţii, ci chiar forţa sa motrice. Speranţa satisfacţiei ne ajută să trăim, obţinerea plăcerii ne motivează să ne dăm jos din pat dimineața. Fără plăcere, viaţa nu ar fi decât un nesfârşit calvar.

Efecte asupra psihicului

Contactul tactil are un efect sedativ: oamenii nervoși devin calmi, cei stresați devin liniștiți. El poate chiar să favorizeze somnul, fiind un bun hipnogen. Contactul tactil este anxiolitic (reduce anxietatea) şi este un excelent tranchilizant; este timoanaleptic: stimulează buna dispoziţie, redă bucuria de a trăi şi augmentează energia psihică. Este un antidepresiv perfect natural.

Dar cum se explică aceste efecte minunate? Biologia îşi are rolul ei: efectele benefice ale mângâierilor se combină cu cele ale endorfinelor. Psihologia are şi ea un cuvânt de spus: dezmierdarea înseamnă singurătate alungată. Mai mult chiar decât în cazul actului sexual, căci uneori, în timpul unei fuziuni amoroase, atunci când aceasta nu este decât o căutare egoistă a plăcerii, ne putem simţi singuri. Mângâierea este mai generoasă, mai capabilă de dăruire (cu excepţia cazului în care nu este decât o tactică de a „cuceri cetatea”). Iată de ce „mângâierea de dragul mângâierii”, oferită fără intenţia de a  ajunge în final la contactul sexual, are o atât de mare valoare. Mai mult decât atât, dezmierdarea inițiază un adevărat dialog. Fiind o modalitate nonverbală de comunicare, ea este un limbaj în sine: mâna care mângâie îşi rosteşte senzualitatea, ascultă reacţiile pielii pe care o atinge și ale întregii fiinţe de care se apropie. Îi resimte abandonul, emoţia, plăcerea, mărturisirile. Pielea care primeşte respectivele mângâieri percepe ceea ce mâna îi spune şi îi răspunde. Este un adevărat dialog, căci dacă cuvântul poate înşela, iar plăcerea sexuală ne poate orbi, în schimb pielea n-are cum să mintă. Cel care primeşte, dar şi cel care oferă plăcere percep cu maximă acuitate gradul de tandreţe şi de senzualitate al celuilalt. Şi, oricât de priceput ar fi cel care mângâie, dacă el nu simte și nu încarcă fiecare atingere pe care o realizează, indiferenţa îi va fi mai devreme sau mai târziu descoperită, iar gestul îşi va pierde din semnificație. Iată de ce putem spune că felul în care mângâiem ne trădează adevărata fiinţă.


yogaesoteric
21 martie 2011

 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga