Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
«Paşii» căii fără de cale a recunoaşterii naturii noastre reale divine, a Conştiinţei Supreme Dumnezeieşti din noi înşine

(din perspectiva lui SAHASRARA)
 

de Iulia Bontaș

„Cel care caută să nu înceteze să caute până când va găsi şi atunci când va găsi se va cutremura,
iar dacă se va cutremura se va minuna şi va fi rege peste tot.”
(Evanghelia după Toma)


A) Sufletul – copilul lui DUMNEZEU (dar şi al Spiritului divin din noi înşine)
 
Întregul drum al devenirii este o călătorie inversă de reîntoarcere (şi totodată de recunoaştere din ce în ce mai profundă) în Dumnezeire. Ne începem drumul pornind de la personalitatea noastră individuală, efemeră, şi treptat, maturizându-ne, regăsim mai întâi în mod doar aparent paradoxal, copilul divin din noi – sufletul – care la capătul acestei prime etape a drumului nu mai este doar o manifestare fantomatică ce îşi face cunoscută doar din când în când prezenţa, ci devine o suveranitate conştientă. Sufletul este o fiinţă vie, el creşte, este miracolul unei copilării eterne într-o împărăţie din ce în ce mai vastă.

Primele manifestări ale sufletului sunt bucuria şi iubirea. O bucurie care poate fi uimitor de intensă şi de puternică, dar fără exaltare – liniştită şi adâncă ca şi marea – şi uneori fără obiect. Bucuria sufletească, reflexie a stării de rezonanţă cu Bucuria macrocosmică, nu are nevoie de nimic pentru a exista, ea este pur şi simplu, întocmai ca şi iubirea necondiţionată trăită în manifestarea ei cea mai pură, aşa cum însuşi DUMNEZEU ne-o exemplifică fără încetare. Nimic nu poate să întunece flacăra sa atunci când ea există cu adevărat. Există şi alte semne care revelează sufletul: el priveşte întreaga lume ca şi cum ar fi jocul său, nimic nu-l atinge, el vede, el este liniştit, vast şi adânc precum marea. El este întotdeauna dincolo şi totuşi mereu prezent în inima oricărui lucru, căci el este o oglindire a lui DUMNEZEU în noi.

Pentru fiinţa care „vede” prin întermediul lui SAHASRARA, iată cum ne apare sufletul: atunci când privim pe cineva care este conştient de sufletul său şi trăieşte în sufletul său avem impresia că ne scufundăm în mod tainic şi profund în fiinţa sa. Ochii săi ne invită parcă în mod tainic în profunzimile desăvârşite ale sufletului şi ceea ce regăsim acolo ne crează în mod miraculos un sentiment profund de plenitudine. Dar este nevoie de o totală transparenţă pentru a înţelege cu adevărat măreţia sa liberă de orice instrumente care ar putea fi vreodată folosite pentru revelarea sa. Doar astfel ni se poate revela Centrul esenţial al fiinţei noastre, locul unde totul comunică cu tot şi cunoşterea apare firesc prin revelaţie, unde iubirea nu mai este doar un mijloc, ci se regăseşte ca esenţă a Dumnezeirii. Flacăra sa odată aprinsă şi recunoscută va arde mereu în inima noastră într-o neîncetată chemare a acestui foc divin, ca o nevoie neobosită de DUMNEZEU ce va arde toate impurităţile, atrăgând până la urmă în aspiraţia sa sfâşietoare renaşterea noastră spirituală.

SAHASRARA ne va permite atunci când porţile sufletului vor fi larg deschise să trăim experienţa directă a faptului că am existat dintotdeauna şi vom continua să existăm pentru totodeauna. Pătrundem astfel într-o dimensiune divină în care întreaga noastră perspectivă se lărgeşte la dimensiunile Macrocosmosului, pentru care această viaţă nu mai este decât o verigă dintr-un şir, privită acum cu ochii înţelepciunii divine şi ai compasiunii infinite ce ne inundă fiinţa şi întreaga perspectivă devine aceea a Spiritului Divin din noi. Toate enigmele (aparentele neînţelegeri anterioare) ne sunt acum dezlegate într-un suflu tainic de lumină dumnezeiască. Vechile veşminte uzate (corpuri subtile limitate sunt „aruncate” şi altele noi sunt recreate – „aceasta este singura moarte a ceea ce se naşte şi singura naştere a ceea ce moare”.

B) Spiritul divin – fiu al lui DUMNEZEU 

Atunci când am deschis porţile sufletului ni se dezvăluie un prim stadiu al conştiinţei cosmice. Conştiinţa nu îşi mai acceptă atunci limitările anterioare, forma sa individuală. Simţindu-se acum una cu DUMNEZEU, ea aspiră să fie la fel de vastă şi universală ca şi El, pentru a-şi regăsi astfel totalitatea sa înnăscută. Eu (ca Spirit divin Nemuritor ATMAN) şi Tatăl suntem una – acesta este adevărul pe care ea îl trăieşte acum, căci fiinţa devenită liberă din punct de vedere spiritual se regăseşte pe sine mai întâi de toate ca fiu al lui DUMNEZEU.

ATMAN devine acum centrul nostru cosmic, revelat prin intermediul lui SAHASRARA (Inima noastră spirituală), aşa cum sufletul este centrul nostru individual. Sufletul devenit matur îşi regăseşte originea. Începem acum să resimţim din ce în ce mai plenar că ceilalţi  fac parte din noi înşine, viaţa noastră şi a lor este o unică viaţă universală ce constituie realitatea noastră superioară, integrată prin perspectiva lui SAHASRRA. Apare acum un nou mod de cunoaştere, prin identificare perfectă – cunoaştem un lucru sau o fiinţă deoarece suntem acel lucru sau fiinţă. Conştiinţa se poate deplasa fugerător în orice punct al realităţii sale universale, în orice fiinţă sau eveniment, cunoscându-l instantaneu, în mod intim deoarece nimic nu mai este pentru ea acum în afară sau separat. Încetul cu încetul mentalul nostru trece de la un mod de cunoaştere liniar, secvenţial şi extrem de limitat, la un altul mult lărgit, global, integrator ce ne permite să descoperim oricând atemporalul chiar în sânul temporalului, infinitul în finit, realizând astfel plenar totalitatea chiar şi în cel mai nesemnificativ fragment. Abia atunci putem spune cu adevărat că suntem permanent îmbrăţişaţi de DUMNEZEU şi totoadată şi noi înşine Îl îmbrăţişăm pe El. Treptat conştiinţa noastră devine un imens ocean de lumină şi ajungem să cunoaştem cu adevărat iubirea universală, bucuria universală, frumuseţea universală, armonia universală, totul fiind acum perceput într-o unică şi indisolubilă unitate. Viziunea noastră devenită supramentală ne permite să asimilăm practic simultan toate unghiurile şi toate punctele de vedere pentru a extrage Adevărul ultim, fără însă a impune niciodată propriul punct de vedere. Ea nu opune niciodată un adevăr altui adevăr, ci urmăreşte doar o completare mereu înnoitoare în lumina Adevărului ultim, recurgând la un mod de gândire am putea spune sferic. Ajungem să trăim astfel viziunea Iubirii Supreme ce integrează permanent în simultaneitate în ea centrul fiecărui lucru şi al fiecărei fiinţe. Regăsim astfel permanent Totul Suprem Macrocosmic (Tot-ul lui DUMNEZEU) oglindit în fiecare parte şi totodată fiecare parte integrată permanent în tot. Fiinţele şi obiectele ne apar acum ca fiind manifestarea Spiritului lui DUMNEZEU sau altfel spus Spiritul însuşi.
Am putea defini acum conştiinţa supramentală „această bucurie uriaşă, această beatitudine mereu reînoită şi fără de fisură”.

C) Conştiinţa unităţii divine

Pentru fiinţa care a atins conştiinţa supramentală, Absolutul este regăsit pretutindeni şi orice lucru sau fenomen finit este ocazia dilatării în infinit. Viaţa sa este acum o uimire beatifică mereu reînnoită, provenită din descoperirea acestei infinităţi eterne a Absolutului prezent pretutindeni, în tot şi în toate.
Aceasta este, de altfel, adevărata plenitudine a vieţii divine regăsite şi trăite pretutindeni oriunde ne-am afla, căci pentru noi acum lumea a devenit însăşi Împărăţia Tatălui Ceresc. Liniştea divină care este în afara a tot şi devenirea care curge pretutindeni există acum în simultaneitate fără a se nega reciproc, căci dacă Liniştea divină nu ar conţine şi contrariul ei nu ar fi o realitate infinită. Pentru fiinţa umană care integrează totul prin perspectiva lui SAHASRARA Împărăţia lui DUMNEZEU este simultan în această lume şi totodată dincolo de ea. Secretul suprem constă în reunirea acestor două aspecte într-unul singur, a infinitului în finit, a atemporalului în temporal, a transcendentului în imanent. Dobândim astfel Pacea profundă în acţiune şi bucuria profundă a tuturor atitudinilor. Tocmai de aceea nimic nu trebuie să fie respins sau negat, cu atât mai puţin Puterea divină conferită de SHAKTI în absenţa căreia nu poate să existe cu adevărat viaţă şi transformare.

Susul şi josul sunt unitare în esenţă, „ceea ce este sus este precum cea ce este jos şi ceea ce este jos este precu ceea ce este sus”, ne învaţă un străvechi aforism hermetic, căci legea este întotdeauna aceeaşi, însă este necesară puterea care se află cel mai sus pentru a elibera puterea care este cel mai jos. La nivelul conştiinţei supramentale, aşa cum spunea Aurobindo: „Este o mişcare extraordinar de rapidă ce se manifestă ca un fel de viaţă eternă, care nu are nici început şi nici sfârşit. Vibraţia sa este atât de rapidă încât pare să conţină în ea imobilitatea absolută. Acea imobilitate interioară care are puterea de a controla toate energiile. Aceasta este, de fapt, însăşi cheia contolului deplin chiar şi asupra oricărui tip de agresiune: a rămâne total liniştiţi fără nici chiar cea mai mică vibraţie de răspuns în microcosmosul fiinţei noastre indiferent ce s-ar putea manifesta. Şi chiar mai mult decât atât, aceasta nu înseamnă neapărat non-acţiune, ci mai curând deplina inacţiune  în acţiune sau altfel spus a acţiona fiind permanent conştienţi că nu noi facem acea acţiune, ci că totul se face prin noi. Spontaneitatea uimitoare care apare atunci este regăsită şi trăită pretutindeni: în viaţă, la nivelul conştiinţei, al puterii de acţiune, etc. Fiecare clipă a vieţii este atunci trăită spontan, fără a mai exista acea continuă proiecţie către viitor, frământări sau probleme, căci atunci, în liniştea deplină a conştiinţei, orice cunoaştere dorită apare spontan, totul fiind permanent pe deplin integrat în ordinea şi armonia divină.
Totul se centrează atunci în mod spontan în Inima noastră, şi chiar întregul univers pare a se circumscrie în jurul acestui adevărat nucleu spiritual care este însuşi centrul nostru esenţă. Ne recunoaştem astfel aproape spontan propriul nostru „chip” divin, chip creat după chipul şi asemănarea lui DUMNEZEU, pentru că în ultimă instanţă el nu este altceva decât DUMNEZEU. Materia şi Conştiinţa se vor regăsi atunci unificate, fiinţa trăind pe deplin, continuu, conştiinţa unităţii divine.”

Citiți și:
Sahasrara - aspecte psihologice
Capitolul 256, vol. IV. Sfera exterioară de viaţă a sufletului şi a spiritului


yogaesoteric
30 iunie 2011



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga