Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Marea trecere din murire în nemurire (II)

de Mugurel Atudorei
 
Citiţi aici prima parte a acestui articol

2. Întunecarea şi ieșirea din corp
 
Se ajunge la o stare de întunecare, ca o beznă, resimţită ca o întâlnire a cerului cu pământul, o stare în care de fapt se retrag toate dualităţile minţii. Urmează apoi ieşirea conştiinţei din corp prin una din cele şapte porţi subtile (de la nivelul inimii, gurii, creştetului etc.), aceste porţi fiind în corespondenţă cu sferele planetare. Contează foarte mult momentul astral în care se iese, aceasta generând o anumită rezonanţă pentru ceea ce va urma, aşa cum a fost şi cu conjunctura astrală din momentul naşterii. În funcţie de nivelul de conştiinţă, poate apare teama sau, dimpotrivă, o stare foarte spirituală, pentru că aici dispărând toate fluctuaţiile mentale, luăm contact cu substratul profund al conştiinţei.

„Bardo Thodol” precizează, la fel ca multe alte lucrări tradiţionale şi, de asemenea, similar nenumăratelor observaţii consemnate de persoane care au avut experienţa decorporalizării prin moarte clinică faptul că după ieşirea din corpul material, subiectul îşi vede propriul trup fizic (care acum este inert şi insensibil) din afara lui, îi vede pe cei rămaşi şi chiar urmăreşte să comunice cu ei, dar nimeni nu pare să îl vadă sau să-l audă. Astfel, pentru cei ataşaţi de această lume desprinderea nu e deloc uşoară, ei nu pot şi nu vor să accepte că „au murit” şi abia după un timp, când constată că nu mai au umbră, că nu mai lasă urme pe sol, că nu mai au contact cu corpurile materiale, abia atunci au şocul conştientizării, care poate chiar să-i ducă pentru un timp într-o stare ca de leşin. Pentru cei ce sunt mai puri, cu o conştiinţă mai elevată, acceptarea morţii se face mult mai rapid, ei au cultivat oricum o atitudine mai detaşată, mai desprinsă de contingent, pentru ei moartea este chiar un fel de eliberare dintr-o carcasă strâmtă şi întunecată. Iar pentru cei care au o conştiinţă foarte elevată, trecerea se face conştient, fără durere, aşa cum ai intra dintr-o cameră în alta. Chiar dacă pentru aceştia din urmă corpul lor se confruntă cu anumite suferinţe pe care de fapt, cel mai adesea, ei înşişi şi le-au asumat într-un mod liber, ei nu se identifică deloc cu acele suferinţe, conştiinţa lor fiind fixată într-o stare de fericire divină fără fluctuaţii. Trecerea este pentru ei intrarea în Marele Extaz (MAHASAMADHI). Astfel, pentru cel care şi-a revelat deja natura profundă a conştiinţei datorită transcenderii încă din timpul vieţii a tendinţelor inferioare ale personalităţii egotice şi a iluziilor acesteia, tradiţia orientală afirmă foarte plastic că „Cel ce moare înainte să moară nu mai moare după ce moare.”
După ieşirea din corp survine ieşirea (resorbţia) completă a conştiinţei din dimensiunea fizică, percepută ca trecerea printr-un tunel. Poate apare o senzaţie specifică vizuală, auditivă sau kinestezică.
 
3. Lumina spirituală, retrospectiva vieţii şi conştientizarea etică şi morală

Apoi, pentru o anumită perioadă de timp, în funcţie de nivelul fiecăruia, de capacitatea sa de a recunoaşte şi fixa această stare, se manifestă ceea ce se mai numeşte Lumina Clară a Conştiinţei (lumina Sinelui), o stare firească şi esenţială de a exista pur şi simplu. Pentru cei care însă pe parcursul vieţii lor nu au cunoscut şi nu au cultivat această stare, acum această veritabilă ocazie de iluminare, de recunoaştere a naturii noastre proprii sau, altfel spus, a luminii divine din noi înşine, trece practic aproape fără a fi sesizată. Această Lumină mai este percepută şi ca o prezenţă divină copleşitoare prin Iubirea, Puritatea şi Înţelepciunea sa.
Atunci când moartea se produce într-un mod violent aceste etape sunt identice, doar că ele se produc mult mai rapid.

O experienţă fundamentală care apare în această etapă este aceea de a retrăi  într-un mod foarte rapid şi panoramic absolut  toate experienţele şi detaliile lor trăite în timpul vieţii (tradiţional se menţionează că ne reamintim „chiar şi pe unde doar am scuipat pe jos”). Experimentăm toate emoţiile pe care le-am avut noi înşine, dar şi cele pe care prin comportamentul nostru le-am generat altora. Trăim toate consecinţele şi înţelegem foarte exact cum s-au simţit ceilalţi în raport cu noi, toată bucuria sau suferinţa de care suntem răspunzători. Suntem evaluați-judecați de Conştiinţa Divină şi totodată de propria noastră conștiință-martor într-un mod complet detaşat, mai mult ca o reflectare sau conştientizare a ceea ce am făcut cu viaţa noastră. Această conştientizare ia forma unei întrebări fundamentale, pe care Conştiinţa Divină ne-o adresează : „Ce ai făcut cu viaţa ta?”. Aceasta este întrebarea la care cu toţii va trebui să răspundem după ce vom pleca din această lume. „Ce ai făcut cu darul preţios al vieţii care ţi-a fost oferit, cum ţi-ai folosit timpul vieţii de pe pământ?” Este momentul marilor concluzii şi revelaţii, aici conştientizăm ceea ce era şi rămâne esenţial. Aici însă nu e vorba de o analiză discursivă, în care eventual să ne explicăm sau să mai nuanţăm. Este doar o reflectare în oglinda unei Conştiinţe care ne asistă pe deplin lucidă şi obiectivă. Pentru cei care s-au confruntat doar cu o experienţă NDE, aceasta este etapa în care s-au mai putut totuşi întoarce.

4. Desprinderea definitivă de trupul şi lumea fizică
 
Pentru cei la care desprinderea de trup este definitivă se produce apoi ruperea-destramărea completă a ceea ce în ezoterism se numeşte „coarda de argint”, legătura subtilă dintre corpul fizic şi cel astral.
În cazul celor care s-au atașat-identificat foarte mult de corpul fizic şi care nu şi-au trezit aproape deloc (printr-o practică spirituală, prin trezirea unor stări superioare de conştiinţă) conştiinţa corpului astral şi care au cultivat doar plăcerile şi ataşamentele fizice faţă de corp şi posesiunile materiale, pentru aceştia, neavând deloc experienţa unor vibraţii mai înalte, survine după moarte lipsa conştientizării faptului că au murit şi chiar intrarea într-un fel de somn greu, letargic şi inconştient, un vis ca de plumb, reluând mereu şi mereu acţiunile pe care le făceau în timpul vieţii şi nerealizând că de fapt au murit. Aceşti oameni sunt cei care în cazul în care se confruntă cu moartea clinică de exemplu, nu-şi amintesc absolut nimic, niciun fel de experienţă.  De altfel, putem să ne autoevaluăm singuri cam ce nivel de conştiinţă avem după gradul nostru de luciditate din starea de vis. Dacă suntem lucizi în timp ce dormim şi visăm, înseamnă că după moarte vom putea avea o mare libertate a conştiinţei şi vom putea chiar să ne alegem stările şi acţiunile. Dacă însă, aşa cum e cazul la cei mai mulţi, somnul este complet inconştient, atunci după moarte nu vom putea să ne mai folosim prea mult liberul arbitru şi să facem eventual anumite alegeri, să angrenăm anumite atitudini. Dacă datorită modului cum am trăit şi am gândit în timpul vieţii ajungem de exemplu să fim trişti şi chinuiţi, ei bine, nu prea mai putem face ceva pentru a schimba aceasta şi vom rămâne fixaţi în acea stare atât timp cât consecinţele faptelor noastre o vor necesita. Dacă gradul nostru de libertate interioară este însă mai mare, atunci vom putea să alegem ceea ce este bun, ceea ce ne generează stări de fericire şi înălţare sufletească.

A trezi conştiinţa spirituală a corpului astral înseamnă a trezi încă din timpul vieţii stări de iubire şi fericire foarte elevate, emoţii estetice rafinate, înţelegeri superioare, idealuri nobile. Există, de fapt, şi o conştiinţă superioară corpului astral şi anume conştiinţa corpului cauzal, care se manifestă prin ideile pure, stările profunde de interiorizare şi conştientizare, prin deschiderea fiinţei noastre spre manifestarea voinţei atotputernice a lui DUMNEZEU (ce ar putea fi exprimată sintetic de atitudinea „Doamne, Facă-se Voia Ta!” în orice situaţie existenţială), sau prin intuirea şi revelarea naturii proprii a conştiinţei noastre ca fiind pură conştiinţă, pură existenţă şi pură beatitudine. Conştiinţa corpului cauzal se mai manifestă de asemenea în timpul somnului profund fără vise.

5. Fixarea în planul astral

Tradiţia tibetană vorbeşte despre parcurgerea după moarte a unor etape ce se derulează pe parcursul a 49 de zile numite „Bardo”. În tradiţia creştină ele sunt cunoscute ca fiind aşa-numitele „40 de vămi”. Şi în tradiţia egipteană e foarte importantă această perioadă, ea fiind asociată aici cu confruntarea cu o serie de obstacole ce stau în calea sufletului ce vrea să acceadă la paradisul originar al lumii zeilor. Această perioadă reprezintă în toate tradiţiile o perioadă de teste şi încercări ce are scopul de a pune în evidenţă, de a obiectiva, nivelul real de evoluţie spirituală al celui care a plecat din această lume. Tradiţia tibetană vorbeşte de cei cinci DHYANI-BUDDHA-şi care apar succesiv conştiinţei celui decedat, fiecare reprezentând un anumit aspect divin, o anumită faţetă a înţelepciunii divine. Conştiinţa celui plecat este progresiv pusă acum faţă în faţă cu manifestările vibraţionale ale Realităţii Divine, pornind de la cele mai elevate şi coborând gradat până la cele cu care acea conştiinţă este compatibilă. 

Dacă cel ce a părăsit această lume este capabil să recunoască fără teamă aceste aspecte, mai ales dacă într-o formă sau alta el le-a cunoscut în timpul vieţii sale pământeşti, atunci conştiinţa respectivă se stabileşte la un nivel de vibraţie elevat, într-un veritabil Paradis celest (astral). Dacă însă acele aspecte nu sunt recunoscute şi ele chiar apar ca fiind înspăimântătoare prin strălucirea lor extraordinară, atunci se derulează apariţia altor aspecte divine, din ce în ce mai puţin elevate, acestea manifestând chiar ulterior o formă teribilă. Toate aceste manifestări nu sunt de fapt altceva decât experimentări ale energiilor şi principiilor universale, care sunt aceleaşi atât în interiorul conştiinţei noastre, cât şi în afara sa. Forma în care ele se manifestă este subiectivă, în funcţie de reprezentările care au fost conceptualizate în timpul vieţii. De exemplu, într-un fel e pentru un creştin, altfel pentru un budist, altfel pentru un indian vânător de bizoni, etc. Fiecare va percepe principiile universale divine conform mentalităţii sale. Nu este nicio contradicţie între ele, pentru că, aşa cum am spus, substratul este acelaşi, doar nuanţele, coloratura diferă.

Manifestările luminoase ale conştiinţei, asociate cu reprezentările aspectelor aşa-zis „blânde” ale Divinităţii, apar conştiinţei celui plecat timp de şapte zile. Aceste experienţe sunt apoi guvernate de alte manifestări divine, care de această dată au însă un caracter mai „teribil”, purificator şi care continuă până în ziua a paisprezecea. În Bardo Thodol se repetă însă mereu că toate acestea sunt iluzii, sunt manifestările propriei noastre conştiinţe şi că nu trebuie să ne speriem de ele „mai mult decât de un leu împăiat”. Din ziua a cincisprezecea se consideră că începe SIDPA BARDO, adică a devenirii, în care datorită faptului că nu s-a produs încă recunoaşterea-identificarea cu niciun aspect al conştiinţei divine (blând sau teribil), se va căuta în continuare fixarea într-un nivel al realităţii subtile, dar care devine tot mai iluzoriu, mai exterior conştiinţei pure. 

În SIDPA BARDO identificarea cu iluzia, cu o anumită „poartă a matricii” devenirii (revenirii) se face fiind mânaţi de „vântul KARMA-ei” şi de tendinţele minţii (de dorinţa nestăvilită, plină de aviditate, de a renaşte şi de a-ţi împlini dorinţele fizice). Identificarea cu iluzia se face inevitabil, „aşa cum fluturele este atras de lampă”.
Trebuie însă să precizăm că această împărţire pe zile a etapelor de transformare prin care trece conştiinţa desprinsă de lumea pământească sunt destul de relative faţă de duratele lumii fizice, deoarece ele depind într-un mod esenţial de nivelul de conştiinţă al respectivului, de capacitatea acelei conştiinţe de a se fixa sau nu în stările superioare. Dacă acest contact cu dimensiunile elevate este superficial, atunci aşa-numita perioadă luminoasă trece foarte rapid, nefiind deci vorba propriu-zis de zile solare de 24 ore, ci pur şi simplu de anumite etape şi jaloane.

Primele 49 de zile şi, în special, primele 21 de zile de la părăsirea planului fizic sunt în mod special foarte importante pentru că în această perioadă legătura cu cei vii e încă foarte strânsă. De aceea, mai ales în această primă perioadă, iată că tradiţia tibetană afirmă – contrar a ceea ce mulţi oameni sunt obişnuiţi – că cei trecuţi „dincolo” nu trebuiesc bociţi, pentru că lacrimile şi plânsetele sunt resimţite foarte  intens, „ca tunete şi fulgere”. Corpul mental al decedatului este acum mult mai receptiv ca stare de claritate, sensibilitate şi mobilitate decât era atunci când trăia. Tocmai de aceea în această perioadă ei de fapt pot fi ajutaţi foarte eficient. Analogic vorbind, diferenţa de eficienţă între ajutorul ce poate fi acordat în cele două lumi e comparabilă cu eficienţa de a muta prin împingere un trunchi imens de copac atunci când acesta se găseşte mai întâi pe pământ (în lumea fizică) şi mai apoi pe apă (în astral), când acel butuc pluteşte şi trebuie doar direcţionat. Ei pot fi ajutaţi de exemplu prin rugăciuni, gânduri de încredere şi iubire şi de asemenea prin ofrande (consacrări) de lumină şi de alimente. Învăţătura tibetană afirmă că de fapt acum conştiinţa celui plecat este mai receptivă decât înainte pentru că ea nu mai este limitată de nimic fizic. Survine de altfel şi o stare de libertate uimitoare şi surpriza este foarte mare mai ales pentru cei care au avut o moarte grea şi plină de suferinţe ale corpului fizic. Acum se constată existenţa unor facultăţi-disponibilităţi net superioare celor fizice, cum ar fi libertatea de mişcare-deplasare în spaţiu, intuiţie-capacitate de a citi gândurile celor rămaşi în lumea fizică, simţuri mult mai vaste şi mai rafinate. Acestea sunt caracteristici ale corpului astral.

În tradiţia ezoterică, corpul astral este cunoscut ca fiind vehiculul experienţelor senzoriale, emoţionale şi mentale. Mai ales în planul astral, acest corp se vindecă instantaneu printr-un simplu act de voinţă.  Planul astral este cel pe care de fapt îl experimentăm şi în timpul vieţii, atunci când conştiinţa noastră se află în starea de vis (în somn). Cu toţii avem o imperioasă nevoie să ne alimentăm din astral cu energii care ne „hrănesc” sufletul şi mintea şi, în realitate, aceasta este una dintre explicaţiile principale pentru care avem nevoie să dormim. Iar această conectare astrală se realizează la energiile din zona astrală cu care rezonăm preponderent. Noi suntem de fapt permanent conectaţi la planul astral şi dezvoltăm încă de pe acum o legătură de vibraţie, ne pregătim încă de pe acum „locul” în care vom merge în „lumea cealaltă”. De fapt, planurile astralului sunt în mod impropriu considerate „locuri”, ele sunt mai degrabă „stări”, niveluri de energie vibratorie. Lumea astrală e mult mai „maleabilă” faţă de stările şi gândurile conştiinţei. Aici putem mult mai uşor să înţelegem puterea magică a cuvântului sau puterea gândului. Aceste aspecte sunt absolut reale şi fundamentale şi în lumea fizică, dar sunt în general mult mai mascate de aparenta fixitate a materiei.

În planul astral puterea gândului (şi a stărilor) se manifestă incomparabil mai evident decât în planul fizic. O rugăciune către DUMNEZEU, de exemplu, are reverberaţii uluitor de puternice şi ea ne poate ridica în stări extraordinar de intense şi de elevate. De aceea este foarte important să cultivăm aspiraţia către Bine, Iubire şi Lumină cât mai mult, încă din timpul vieţii, pentru că aceste obişnuinţe vor da roade nebănuit de puternice în lumea de dincolo. Aceasta este valabil, proporţional, şi în sens invers, negativ, cu tendinţele degradante ale minţii. Totul este o problemă de rezonanţă: culegi ceea ce ai semănat. Să fim însă avizaţi că în Bardo este foarte greu să îţi reaminteşti ceva care nu îţi este deja uzual sau să te focalizezi mental dacă nu ai fost obişnuit să faci aceasta încă din timpul vieţii. De altfel, tocmai de aceea, în „Cartea tibetană a morţilor” se adresează mereu îndemnul „Fii atent!”.

Citiţi aici continuarea acestui articol.


yogaesoteric
15 iulie 2011

 

 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga