Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Yoga >Meditaţia yoghină >
Prezentarea meditațiilor din cadrul TABEREI SPIRITUALE YOGHINE DE VACANŢĂ® - Costineşti 2011 (21 august-04 septembrie)

 

Translaţie extatică în tărâmul tainic al Shambala-ei

Conform textelor spirituale străvechi, Shambala este centrul sau polul spiritual tainic al planetei noastre. Ea este un tărâm subtil care poate fi asemănat cu un soare spiritual, în jurul căruia gravitează întreaga înţelepciune planetară. Shambala inspiră divin umanitatea şi este ocrotitoarea tuturor învăţăturilor şi căilor spirituale autentice. Shambala este precum o stea călăuzitoare, precum o oază de înţelepciune şi spiritualitate cosmică, ai cărei reprezentanţi au îndrumat omenirea de-a lungul secolelor spre un grad din ce în ce mai înalt de înţelegere, spre o spiritualitate mai elevată şi o apropiere mai mare de Dumnezeu, spre o stare de iubire, solidaritate şi fraternitate între oameni.

Tărâmul cel misterios al Shambala-ei ascunde nenumărate taine care ne incită curiozitatea şi ne înflăcărează aspiraţia şi imaginaţia. Shambala, ne spune tradiţia, are forma unei flori de lotus cu opt petale, adică este împărţită în opt regiuni principale, iar în centru se află capitala, Kalapa, unde îşi are reşedinţa Regele Lumii. Fiecare dintre cele opt regiuni principale este împărţită în 12 domenii, având fiecare un guvernator. Practic, în Shambala există 96 de provincii distincte plus capitala, Kalapa, un oraş vast şi înfloritor, în care se află impresionantul palat al Regelui Shambala-ei. Lumina din Turnul Shambala-ei străluceşte precum un diamant cu mii de feţe scânteietoare. Acolo este Regele Shambala-ei – neobosit, mereu vigilent, veghind omenirea.

Shambala este un tărâm tainic, vast, de o frumuseţe paradiziacă, în care există peisaje mirifice şi temple splendide. Acest tărâm este totodată scena unor activităţi armonioase şi pline de înţelepciune care au ca scop susţinerea şi ghidarea spirituală a fiinţelor umane încarnate pe Pământ. Textele vechi care descriu Shambala relatează că această lume a atins un nivel tehnologic foarte avansat, iar locuitorii ei folosesc, de exemplu, vehicule de zbor foarte performante. Înţelepţii din Shambala au în grijă vaste arhive, care păstrează istoria umanităţii şi o mare cantitate de informaţii despre spiritualitatea planetară.

În fiecare epocă istorică, o anumită zonă a planetei noastre devine un focar spiritual planetar, prin proiecţia Shambala-ei pe Pământ în acea zonă. Aceasta înseamnă nu numai că legătura zonei respective cu Shambala este foarte puternică, ci şi că Shambala acţionează direct prin acel focar, pentru a impulsiona evoluţia spirituală planetară, prin intermediul fiinţelor umane care au privilegiul de a face parte din grupările spirituale care se găsesc în respectiva zonă. Din aceste motive, proiecţia Shambala ei pe Pământ poate fi considerată chiar ca o manifestare directă şi ca o extindere a Shambala ei  în planul fizic. Dar, chiar mai mult decât atât, în zonele de proiecţie a Shambala ei  pe Pământ există anumite pasaje speciale, secrete, de trecere între aceste două lumi. Accesul se face prin „porţi“ tainice, cum ar fi de exemplu o fântână, sau, prelungind simbolistica, un izvor al cunoaşterii. Drumul care conduce către „tărâmul pur“ se contopeşte cu acela al descoperirii esenţei profunde a fiinţei. Translaţia în Shambala este similară cu pătrunderea în lumea divină a Sinelui – împărăţia sacră interioară.

Există profeţii celebre (precum cele ale lui Sundar Singh sau ale lui Serafim de Sarov) care afirmă că România va deveni în viitor focarul spiritual principal al planetei noastre, şi diferite surse iniţiatice atestă faptul că, deja din această perioadă, zona tainică de proiecţie a Shambala ei în planul fizic este România. În perioada anterioară a istoriei planetare, locul privilegiat, zona de maximă înflorire a spiritualităţii planetare s-a aflat în Tibet, tot în Tibet s-a aflat şi proiecţia Shambala ei. Toate tradiţiile culturale şi spirituale ale planetei vorbesc la modul elogios despre Shambala. E drept că sub nume diferite: Tula, Insula albă, Tărâmul fericirii, Lumea înţelepţilor, Ţara apelor albe, Hiperboreea, Shangri La. Dar toate afirmă cam acelaşi lucru: că există o lume tainică a înţelepţilor care ghidează şi susţine umanitatea. Din această lume spirituală s-au inspirat marii deschizători de drumuri spirituale şi marii înţelepţi.

În lumina legii rezonanţei oculte®, pentru a intra cu uşurinţă în starea de comuniune cu lumea Shambala ei şi chiar a translata în Shambala, pentru a atrage graţia fiinţelor înţelepte ce trăiesc în această lume subtilă şi mai ales a Regelui Shambala ei, o modalitate eficientă o reprezintă orice acţiune, stare, atitudine spirituală inspirată de modelul acestor fiinţe nobile. Astfel, puritatea, iubirea, generozitatea, abnegaţia, spiritul de sacrificiu, dăruirea, aspiraţia plină de dragoste către Dumnezeu Tatăl, pacea profundă, studiul textelor spirituale şi, în special, acţiunile dezinteresate prin care urmărim să îi ajutăm pe ceilalţi oameni din punct de vedere material, sufletesc, intelectual sau spiritual, sunt tot atâtea modalităţi de a ne amplifica starea de rezonanţă ocultă® cu Shambala şi de a atrage graţia fiinţelor din Shambala. În urma translaţiei conştiente în tărâmul spiritual al Shambala-ei în fiinţă se trezeşte simţul sacrului. A trăi plin de sacralitate viaţa, manifestând compasiune faţă de suferinţele celorlaltor făpturi ce sunt înlănţuite de roata egoismului şi a luptei pentru supravieţuire, este o dezvăluire a absolutului divin ce ni se revelează prin translaţia conştientă în Shambala.


Starea de comuniune spirituală profundă cu Regele Lumii din Shambala

 Tărâmul cel misterios al Shambala ei ascunde nenumărate taine care ne incită curiozitatea şi ne înflăcărează aspiraţia şi imaginaţia. Cu certitudine însă, pentru toţi căutătorii spirituali, cea mai mare taină a ei, cel mai mare mister, este însuşi Regele Shambalei, această extraordinară fiinţă înţeleaptă, puternică şi generoasă care, veghind asupra planetei noastre, conducând-o cu înţelepciune şi dragoste, ţine practic viitorul omenirii în mâinile sale. Întrupare a tuturor virtuţilor umane, morale şi spirituale, Regele Shambala ei este bun, drept, viteaz, înţelept. Este el oare, prin aceasta, atât de departe de noi încât ne este inaccesibil? Categoric, nu. Dacă ne apropiem de realitatea prezenţei sale atotcuprinzătoare cu dragoste, puritate, umilinţă şi reverenţă, Regele Shambala ei ne va răspunde cu certitudine, căci El este pentru toate fiinţele umane în egală măsură un Rege şi un Ghid spiritual plin de compasiune. Putem să ne raportăm la el ca la un părinte, ca la un Rege (Suveran), ca la un Ghid spiritual sau chiar ca la o manifestare divină. Esenţială este atitudinea: credinţa, aspiraţia, puritatea, dăruirea pot să deschidă cu uşurinţă porţi de care chiar unii mari învăţaţi nu reuşesc să treacă, fiind orbiţi de o cunoaştere intelectuală sterilă.

Într-un sens foarte strict, guvernatorul absolut al Shambala ei sau Regele Lumii, este de asemenea şi guvernatorul absolut al planetei Pământ. Prin urmare, Regele Shambala ei este Regele planetei noastre şi, de asemenea, Regele fiecăruia dintre noi.

Actualul Rege al Shambala ei are, în plus faţă de funcţia sa fundamentală, un rol istoric cu totul special, deoarece în perioada domniei sale se va face trecerea de la Kali Yuga la Satya Yuga (epoca de maximă înflorire spirituală). Regele Shambala ei este cel care susţine acest proces gradat de transformare, este cel care inspiră curentele spirituale autentice şi, datorită rolului special pe care poporul român îl va avea în viitorul apropiat relativ la trecerea umanităţii în Satya Yuga, cu siguranţă că el este unul dintre protectorii şi inspiratorii divini ai poporului român.

 O imagine tradiţională tibetană de factură profetică redă lupta finală dintre forţele binelui şi ale răului: călare, în fruntea armatei sale, Regele Shambala ei spulberă forţele negative care au luat în stăpânire planeta noastră. Această bătălie decisivă între bine şi rău se va desfăşura, se spune, preponderent în planurile subtile, exact în  perioada pe care o trăim noi acum – sfârşitul lui Kali Yuga.

Saint-Yves d’Alveydre, în cartea sa postumă „Misiunea Indiei“ îl numeşte pe Regele Shambala ei „Suveran Pontif”, Brahatmah, traducând această denumire prin: „Cel care susţine sufletele spre a fi în comuniune cu Spiritul lui Dumnezeu Tatăl“. Iată un fragment din cartea lui Saint-Yves care îl descrie pe Regele Shambala ei:
Cu excepţia celor mai mari iniţiaţi, nimeni nu a văzut vreodată chipul Suveranului Pontif. Totuşi, cu ocazia anumitor ceremonii excepţionale, de exemplu la cea de la Jaganath, el a apărut în faţa tuturor celor prezenţi, înveşmântat într-un costum splendid, călare pe un elefant alb. Întreaga sa făptură, de la cap şi până la picioare, radia o lumină strălucitoare orbitoare, care îl înconjura cu scânteieri mirifice. Trăsăturile chipului său nu puteau fi percepute distinct, din cauza numeroaselor diamante care îi împodobeau tiara, reflectând lumina soarelui precum nişte focuri. Costumul ceremonial al lui Brahatmah este împodobit cu simbolurile fundamentale ale ştiinţei sacre care se află la baza organizării ierarhice a Shambala ei. Astfel, diferitele sale veşminte sunt însemnate cu grupe de litere magice (mantre). Pe pieptul său strălucesc pietre preţioase simbolice, consacrate arhetipurilor celor douăsprezece semne zodiacale.
Suveranul pontif poate realiza oricând, la voinţă, miracolul de a aprinde spontan flacăra sacră de pe altar, precum Aaron în vechime. Tiara sa alcătuită din şapte coroane suprapuse şi împodobită cu hieroglife sacre simbolizează cele şapte planuri ale manifestării, cele şapte niveluri pe care coboară sau ascensionează sufletele traversând Splendorile divine
“.

Apariţii similare ale Regelui Shambala ei sunt relatate şi de Ferdinand Ossendowsky în cartea sa „Animale, oameni şi zei“: „În timpul sărbătorilor solemne ce aveau drept cadru vechea formă de budism în Siam (Thailanda) şi India, Regele Lumii a apărut de cinci ori. El se afla într-un car magnific, tras de elefanţi albi, împodobiţi cu aur, cu pietre preţioase şi cu stofe deosebit de fine; purta o mantie albă şi pe cap avea o mitră (tiară) roşie de care atârnau şiraguri de diamante care-i ascundeau chipul. Binecuvânta poporul cu un măr de aur pe care se afla un miel. Orbii îşi recăpătau vederea, surzii auzeau, infirmii începeau să meargă, iar morţii se ridicau din mormânt. A mai fost văzut la sfârşitul secolului al XVIII-lea la Erdeni Dzu, apoi a vizitat vechile mănăstiri din Sakkia (în Tibetul de Vest) şi Narabanchi Kure (în Mongolia).

Regele Lumii este în permanent contact cu minţile tuturor celor care conduc destinele omenirii: regi, ţari, hani, războinici, mari preoţi, învăţaţi, oameni de seamă. El le cunoaşte astfel gândurile şi intenţiile. Când acestea sunt pe placul lui Dumnezeu, Regele Lumii le impulsionează cu ajutorul lui invizibil; atunci când lucrurile nu stau aşa, el le face să eşueze.


Starea de succes benefic deplin

Pentru a avea succes în tot ceea ce întreprindem benefic este necesar, înainte de toate, să înţelegem ce înseamnă starea de succes benefic deplin. Adeseori oamenii spun că un om de afaceri care a câştigat mulţi bani are succes sau că un sportiv care câştigă o competiţie importantă are şi el succes. Dar oare succesul se măsoară doar prin rezultatele exterioare sau cele care survin circumstanţial? Iată în continuare câteva repere simple cu ajutorul cărora putem înţelege în ce constă starea de succes benefic deplin.

Starea de succes benefic deplin este în primul rând o stare lăuntrică. Ea este rezultatul uni acord deplin care survine între intenţiile noastre benefice, clar exprimate şi rezultatele corespunzătoare, care survin în urma punerii lor eficiente în practică. Odată ce am înţeles aceasta, nu vom mai fi tentaţi să căutăm suucesul doar în afara noastră. Atunci noi vom descoperi faptul că starea de succes benefic deplin poate fi trăită aproape continuu, în interiorul fiinţei noastre.
Starea de succes benefic deplin reprezintă încununarea unei serii de stări şi atitudini pozitive şi constructive pe care noi le manifestăm, într-un deplin acord cu intenţiile benefice iniţiale. Odată ce am înţeles aceasta, existenţa stărilor noastre bune nu va mai fi condiţionată de evenimentele exterioare.

Starea de succes benefic deplin ne revelează percepţia lăuntrică inefabilă a existenţei armonioase şi echilibrate. În aceste condiţii, noi vom realiza că însăşi starea noastră de echilbru şi armonie interioară este un veritabil succes interior. Odată ce am înţeles aceasta, nu vom mai fi obsedaţi doar de „a face“ sau de „a avea“ ceva sau altceva.
Starea de succes benefic deplin ne oferă prilejul de a ne deschide, plini de iubire, faţă de ceilalţi. Aflaţi în această stare minunată, vom fi mai mereu capabili să ne manifestăm cu iubire, bunăvoinţă şi înţelegere faţă de toţi cei care au nevoie de aceasta, căci atunci noi dăruim din prea-plinul stării noastre benefice. Odată ce am înţeles aceasta, vom renunţa să mai evaluăm oamenii prin prisma feluritelor aspecte particulare sau tranzitorii, care îi caracterizează în anumite momente, cum ar fi bunurile pe care le au, averea, statutul social, funcţia etc.

Starea de succes benefic deplin ne trezeşte disponibilitatea de a fi cooperanţi şi plini de bunăvoinţă, cu scopul de a putea găsi soluţia optimă, potrivită pentru fiecare. În această stare benefică vom putea înţelege că reuşita adevărată apare doar prin unire, solidaritate, întrajutorare şi fraternitate spirituală. Odată ce am înţeles aceasta, vom înceta să ne mai lăsăm antrenaţi de vârtejul ameţitor al falsei nevoi de competiţie şi de întrecere în raport cu ceilalţi.

Starea de succes benefic deplin ne trezeşte capacitatea de a dărui, plini de iubire, compasiune şi altruism, şi de a oferi în mod dezinteresat sprijin celor care au, la un anumit moment dat, o reală nevoie de ajutor. Odată ce am înţeles aceasta, vom putea depăşi cu uşurinţă obstacolele interioare generate de frica de a pierde, de temerea de lipsuri şi privaţiuni, ori de aviditatea de a câştiga cu orice preţ ceva de pe urma oricărei situaţii defavorabile care se iveşte în existenţa vreunei alte persoane.
Starea de succes benefic deplin este o binecuvântare şi ea ne face să fim fericiţi. Ea este încununarea unei continue atitudini stenice şi pozitive, şi a raportării noastre constante la ghidarea tainică a lui Dumnezeu. Odată ce am înţels aceasta, vom putea elimina definitiv din fiinţa noastră starea de crispare limitatoare, în care succesul ne apare în mod fals ca fiind o ţintă care pare să fie greu de atins.

Starea de succes benefic deplin ne conferă împlinire, bucurie, calm, relaxare şi seninătate. Odată ce am înţeles aceasta, vom fi capabili să eliminăm definitiv din minte îndoiala, care întreţine în mod maladiv ideea dăunătoare cum că succesul ar fi perisabil şi trecător. Dimpotrivă, atunci când ajungem să trăim din plin starea de succes benefic deplin, în întreaga noastră fiinţă se instalează o stare amplă de stabilitate a prezenţei Binelui Divin. Astfel, succes benefic deplin ne conferă o inefabilă stare de mulţumire şi realizare interioară.


Starea de aspiraţie frenetică şi dăruire necondiţionată faţă de Dumnezeu

„Dacă te dăruieşti Lui în totalitate, vei descoperi astfel că Dumnezeu este cu tine tot timpul. Nu trebuie să te străduieşti prea mult pentru aceasta. Trebuie doar să-ţi dai seama că niciodată tu nu exişti decât prin El, şi că în realitate Dumnezeu este pentru tine totul. Fii întotdeauna neclintit în susţinerea şi trăirea deplină şi profundă a acestui adevăr.“ – Gregorian Bivolaru

Aspiraţia reprezintă ansamblul tendinţelor şi al energiilor subtile ce sunt în mod specific mobilizatoare, care dacă sunt suficient de puternice şi constante, ne însufleţesc şi ne dau un imbold lăuntric într-un sens superior, înălţându ne fie către realităţi tainice, sublime, fie către un înalt ideal, determinând în fiinţa noastră o transformare mai mult sau mai puţin durabilă a frecvenţei predominante de vibraţie, care este de natură să ne modifice considerabil punctul obişnuit de vedere, ori, altfel spus, modul nostru de a gândi realitatea. În cazul oricărei aspiraţii elevate, sublime, pe care o manifestăm, este înainte de toate necesar să dispunem de o energie subtilă, vitală, lăuntrică, suficient de mare şi totodată, să avem energia voinţei foarte puternică. De îndată ce sunt întrunite aceste două condiţii ce au fost expuse mai sus, şi care pot fi considerate ca fiind de bază, putem să manifestăm aspiraţia noastră sublimă, prin intermediul unei intenţii ferme şi cât mai clare. La scurt timp după aceea, sau, în unele situaţii, aproape fulgerător, se declanşează în Microcosmosul fiinţei noastre felurite procese complexe de rezonanţă ocultă®, cu anumite sfere tainice de energie nesfârşită din Macrocosmos. „Sufletul uman se ridică la înălţimea a ceea ce el aspiră.“

Dumnezeu este, fără încetare, misterul cel mai copleşitor, el este Totul Infinit care îmbrăţişează mereu Totul. Dumnezeu este în acelaşi timp şi manifestat şi nemanifestat. Slava sau gloria lui Dumnezeu este fără egal.

Conceptul de Dumnezeu nu poate fi înţeles decât în indivizibila Sa Unitate, şi aceasta dincolo de diversele modalităţi care pot servi reprezentării Sale, conform necesităţilor temporale ale manifestării. Astfel, pluralul este un non-sens când este vorba de Dumnezeu – chiar şi din punctul de vedere hindus, nu doar din cel iudaic, creştin sau islamic, cum am avea tendinţa să ne imaginăm rapid – şi aceasta pentru că în esenţa sa cea mai intimă, substanţialmente am putea spune, Dumnezeu nu este doar Unul, el este Unul, Unicul fără al doilea. În infinitatea sa, Dumnezeu este absolut inaccesibil, neafectat şi mereu necunoscut, deoarece el nu poate fi un obiect al cunoaşterii pentru un altul decât El Însuşi, aceasta explicându-se prin faptul că în afara Lui nimic nu deţine facultatea cunoaşterii; orice cunoaştere, chiar relativă, nefiind decât o participare la Cunoaşterea absolută şi supremă. Scrierile tradiţionale indiene Îl definesc chiar ca fiind „dincolo de ceea ce nu este cunoscut“, deoarece numindu-L incognoscibil, dincolo de Unu, aceasta înseamnă că totala Sa Transcendenţă depăşeşte chiar şi afirmarea inaccesibilităţii sale absolute.

Toate care au fost, toate care sunt şi care vor fi sunt opera Sa. Dumnezeu îmbrăţişează fără încetare totul şi totodată El există pretutindeni, în tot şi în toate cele pe care le îmbrăţişează neîncetat. Nu a existat, nu există şi nu va exista vreodată ceva în care Dumnezeu să nu fie clipă de clipă prezent. Întregul joc iluzoriu al manifestării şi întregul Macrocosmos în care există cele 3 lumi (Universul Fizic, Universul Astral, Universul Cauzal) sunt toate creaţia Sa.

O mare taină este aceea că fiinţa umană a fost creată după Chipul şi Asemănarea lui Dumnezeu. În întreaga creaţie a lui Dumnezeu, care este întregul Macrocosmos, cât şi în totul infinit şi misterios care este nemanifestat, atât ceea ce este manifestat, cât şi ceea ce este nemanifestat vibrează fără încetare, pe felurite frecvenţe de vibraţie care sunt distincte. Aceste frecvenţe de vibraţie sunt din ce în ce mai rapide şi mai înalte, pe măsură ce ne înălţăm pentru ca să ne apropiem de esenţa ultimă, misterioasă şi nemanifestată a lui Dumnezeu.

Câteva citate inspiratoare ale poeţilor şivaiţi ai căii Bhakti Yoga (yoga iubirii frenetice pentru Dumnezeu):
Fie ca setea nepotolită de a mă bucura de savoarea dumnezeiască a adoraţiei Tale, o Dumnezeule Omniprezent, să crească zi de zi şi să rodească pentru mine întotdeauna“.
Ce ar mai putea să ceară acei ce sunt din plin dăruiţi cu Frumuseţea nesfârşită a iubirii? Iar cei ce nu o au încă, la ce bun să ceară altceva?“
Pentru ce motiv s-ar arunca în ambrozia adorării Tale cei ce Te iubesc frenetic şi pe care căldura arzătoare a unui extraordinar elan de iubire i-a dezbrăcat de orice voinţă personală? Intensitatea arzătoare a elanului de care sunt cuprinşi este atât de mare, încât nu le rămâne decât să se arunce în undele nectarului extatic şi în plenitudinea conştiinţei Supreme pentru a regăsi instantaneu răcoarea şi prospeţimea eliberării în Divin.“
Victorioşi, ei văd. Chiar şi învinşi, ei încă râd! Aşa sunt aceste fiinţe extraordinare pe care le îmbată nectarul iubirii Tale absolute, Dumnezeule Omniprezent!“


Revelarea manifestării transcendente a lui Shiva

Lumină mirifică a tuturor luminilor, tenebre tainice ale tuturor tenebrelor! Închinare acestor lumini paradiziace şi acestor tenebre tainice, care manifestă neîncetat o strălucire fără pereche!“ Abhinavagupta – Laghuvritti I.1.

Shiva este Lumina Absolută (prakasha) a Conştiinţei Divine nediferenţiate, care se manifestă sub forma a tot ceea ce există. El se manifestă într-o multitudine de ipostaze. În ipostaza sa transcendentă şi inefabilă, care se manifestă în noaptea tainică a revelaţiei divine, Shivaratri, Shiva este numit Bhairava. Shiva învăluie atât luminile, cât şi tenebrele într-o strălucire transcendentă incomparabilă. El nu are niciun mod definit de a fi (deoarece aceasta ar constitui o limitare). El este „cea de-a treia minune, de dincolo de existenţă şi de non existenţă“, fiind astfel dincolo de orice atribut. El este acea ipostază a lui Dumnezeu cel extraordinar şi suprem, al cărui semn distinctiv este acela de a nu avea niciunul. Astfel, yoghinul care aspiră să se identifice cu starea lui Shiva accede în „inefabila Noapte, unde nu se mai pune problema călătoriei sau a etapelor“. Utpaladeva invocă această noapte cu o dorinţă arzătoare: „Te implorăm, plini de umilinţă, fă ca în noi să domnească mereu, atotstăpânitoare, acea paradiziacă Noapte a lui Shiva, a cărei esenţă luminoasă răspândeşte mereu propria-i strălucire necreată. În Ea, Luna (-, femininul) şi Soarele (+, masculinul), precum şi toate celelalte dualităţi pătrund asfinţind.“

Noaptea tainică a nediferenţierii – ce reprezintă puritatea fără umbră a lui Shiva, care înlocuieşte ziua iluziei – nu este altceva decât un aspect al deznodământului ce duce la starea de nedeterminare finală (nirvikalpa) a conştiinţei fuzionate cu Shiva.
Fie că doarme, fie că veghează, adoratorul cunoaşte somnul conştient (yoganidra) al iubirii, care îl va conduce până la starea de nediferenţiere extatică (nirvikalpa). Graţie intensităţii extraordinare a voinţei, gândirea discursivă este atunci ca şi adormită, adormită pentru lumea iluziei, căci întreaga fiinţă a adoratorului lui Shiva se odihneşte în liniştea beatifică a iubirii de Dumnezeu. Iar acest somn supraconştient (yoganidra) nu cuprinde numai înţelegerea mentală limitată şi diferenţiatoare, ci învăluie chiar şi inima, fiindcă aşa cum mintea se leapădă de conceptele şi imaginile sale fluctuante şi se resoarbe apoi în nediferenţiere, lăsând să subziste doar Pura Conştiinţă (cit), tot aşa şi inima trebuie să se golească de tot ce nu este Shiva: amintire, devoţiune concretă, bucurii spirituale minore etc., pentru ca în final să nu rămână decât starea imensă, vidă şi pură a lui Shiva. Aceasta este, în realitate, pentru inima iubitoare, adevărata asceză spirituală.

Pe calea graţiei şi a renunţării, beatitudinea şi dorul nesfârşit de Dumnezeu se contopesc într-un mod inefabil. „Glorie acestei mari sărbători a inexprimabilei iubiri divine, unde chiar şi lacrimile au savoarea ambroziei. Universul întreg a secat în mine. Mi-am consumat sufletul în focul iubirii şi astfel L-am găsit pe Shiva.“ - Lalleshvari.

Prin revelarea în fiinţa adoratorilor săi puri şi perseverenţi a manifestării Sale transcendente, Shiva distruge limitările, anulează înlănţuirile şi alungă durerea şi suferinţa din conştiinţa lor. El oferă celor care sunt pregătiţi darul suprem al eliberării spirituale ultime ce îi permite aspirantului topirea în nemărginirea Fiinţei Supreme şi Absolute a lui Dumnezeu Tatăl.


Revelarea în fiinţă a stării de omniscienţă a lui Dumnezeu

Cunoaşterea are o considerabilă importanţă în viaţa spirituală a fiinţei umane, deoarece ea este sursa revelaţiilor şi a stărilor de iluminare. Atunci când omul îşi foloseşte instrumentul gândirii pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu el constată că fără aportul esenţial al iubirii, actul cunoaşterii nu poate fi desăvârşit. Experienţa spirituală a misticilor a condus la concluzia că pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, este înainte de toate necesar să ne trezim dragostea faţă de Dumnezeu. Doar în aceste condiţii cunoaşterea se poate dezvolta la infinit, pentru că iubirea conferă posibilitatea gândirii de a deveni tangentă cu infinitatea. Doar o astfel de cunoaştere superioară este cu adevărat vie.

Omniscienţa este un Atribut Divin fundamental, ce caracterizează fiinţa şi totodată cunoaşterea infinită a lui Dumnezeu. Sfântul Augustin afirma că Atributele lui Dumnezeu sunt identice cu esenţa Lui divină. Perfecţiunile care constituie esenţa lui Dumnezeu sunt ceea ce numim Atributele Divine ale lui Dumnezeu. A cunoaşte Atributele lui Dumnezeu înseamnă a cunoaşte natura Lui divină intimă.

Privită din punctul de vedere al celui care vrea să pătrundă tainele cunoaşterii divine şi a naturii intime a lui Dumnezeu, cunoaşterea vie se revelează a fi o cunoaştere „mitică“. Având o conştiinţă clară, ne putem da seama cu adevărat ce semnifică mitul şi care este rolul lui în actul profund al cunoaşterii esenţiale. Din perspectiva cunoaşterii divine, mitul este o realitate nemăsurat mai mare decât conceptul, deoarece în realitate mitul este reflectarea unei fome primare şi esenţializate în care se manifestă cunoaşterea cea tainică şi infinită a lui Dumnezeu (Omniscienţa). Pentru a depăşi înţelegerea umană comună, este necesară evitarea capcanei intelectuale care atribuie în mod iluzoriu mitul mentalităţii primitive. Mitul dezvăluie prin simboluri realităţile interioare esenţiale, primele fenomene ale vieţii spirituale, inspirate oamenilor de către însuşi Dumnezeu. Crearea miturilor la popoare denotă existenţa unei vieţi spirituale reale, mai reală decât cea a conceptelor abstracte şi a gândirii raţionale, viaţă ce reflectă cu fidelitate manifestarea cunoaşterii divine infinite în lumea oamenilor. Mitul este întotdeauna concret şi exprimă viaţa mai bine decât o face gândirea abstractă. Natura lui e legată de cea a simbolului şi reflectă simplitatea şi transparenţa gândirii esenţializate ce este inspirată de către Omniscienţa lui Dumnezeu. Mitul este o modalitate de reflectare a Omniscienţei divine în gândirea feluritelor popoare şi se traduce de regulă printr-o povestire aparent foarte concretă, gravată în limba, în memoria şi în creaţia populară, unde se exprimă fenomenele de început ale vieţii spirituale, simbolizate în lumea naturală. Realitatea originară preexistă în lumea spirituală cu o misterioasă profunzime şi este inspirată de infinitatea cunoaşterii lui Dumnezeu (Omniscienţa divină). Mitul este prin urmare limbajul Omniscienţei divine şi ne înfăţişează supranaturalul în natural, suprasensibilul în sensibil, viaţa spirituală în viaţa trupului şi astfel el leagă în mod simbolic finitul de infinit.
Pentru căutătorul spiritual autentic, ce este dornic să descopere misterele transformării prin cunoaştere, Divinitatea cea infinită nu poate fi percepută ori cunoscută prin categoriile finite ale gândirii. În realitate accesul la cunoaşterea lui Dumnezeu poate fi realizat doar prin revelaţiile vieţii spirituale. Gândirea neiluminată prin credinţă fermă în Dumnezeu tinde în mod natural către reprezentări şi conceptualizări ale Divinităţii. Pentru gândirea iluminată de omniscienţa lui Dumnezeu, mitul şi simbolul devin realităţi vii, în timp ce conceptul rămâne doar o vagă aproximare mentală a experienţei autentice de cunoaştere spirituală. Pentru gândirea iluminată de Omniscienţa lui Dumnezeu, mitul şi simbolul nu reflectă doar sentimente înălţătoare ori stări psihice interioare elevate, ci în realitate revelează profunzimea din interiorul fiinţei şi iluminează cele mai profunde mistere ale vieţii.

Când gândirea omului se străduieşte să pătrundă misterele ultime şi esenţiale din viaţa divină, ea trebuie să parcurgă în mod necesar o transformare radicală, ce este de fapt un salt al conştiinţei, o stare de iluminare spirituală, în care se produce transformarea însăşi a naturii gândirii, prin asimilarea perspectivei infinităţii în gândire şi în cunoaştere. Numai asimilarea profundă a infinităţii în actul cunoaşterii ne poate permite să intuim şi să ne deschidem faţă de acest atribut fundamental al lui Dumnezeu care este Omniscienţa divină. Sfântul Bonaventura afirmă că pentru ca fiinţa umană să poată realiza cunoaşterea lui Dumnezeu, este indispensabilă iluminarea intelectului ei prin credinţă fermă. Gândirea iluminată e deja o altă formă de gândire, este o gândire superioară, care a asimilat reflexia infinităţii şi care nu mai este o gândire limitată, aşa cum este gândirea din această lume finită şi nici din acest veac trecător. Dumnezeu este conţinut în această gândire iluminată de omniscienţa divină şi care este inte¬grată spiritual. El rămâne transcendent si inaccesibil vechii gândiri, celei a omului comun. Dobândirea acestei înţelepciuni a cunoaşterii implică întreruperea gândirii comune. Întreruperea aceasta în gândirea despre Divin constă tocmai în abandonarea conceptului pentru simbolul şi mitul care reprezintă modurile de reflectare tainică a Omniscienţei divine în fiinţa umană. Din punctul nostru de vedere, al raţiunii naturale, gândirea devine mitologică sau, altfel spus, mitică atunci când ea este infuzată de omniscienţa divină.

Descoperirea acestei taine, ce conduce la revelarea in fiinţă a stării divine de omniscienţă, permite apoi să cunoaştem şi celelalte atributele divine ale lui Dumnezeu. Atributele divine sunt cele care ne călăuzesc către cunoaşterea esenţei divine. Dumnezeu nu este compus din părţi. El nu este o colecţie de perfecţiuni, ci El este centrul unic de activitate caracterizată de toate perfecţiunile Lui distincte. Fiecare Atribut Dumnezeiesc reflectă toate celelalte atribute ale naturii divine a lui Dumnezeu şi nu este posibil niciun contrast sau conflict între ele. Înţelepciunea lui Dumnezeu se reflectă în Omnipotenţa Lui, Omnipotenţa lui Dumnezeu se reflectă în Omniscienţa Lui. Atributele divine sunt identice cu esenţa divină şi slujesc la cunoaşterea naturii lui Dumnezeu. Dumnezeu se revelează omului prin intermediul atributelor Sale divine: Omniprezenţa, Omnipotenţa, Omniscienţa, Infinitatea, Iubirea, Adevărul, Bunătatea, Perfecţiunea. Dumnezeu trăieşte  în unitate cu toate perfecţiunile Sale. Atributele lui Dumnezeu reprezintă o unitate vie. Fiinţa infinită a lui Dumnezeu este caracterizată de o adâncime, de o plinătate, o varietate şi de o slavă aflate dincolo de înţelegerea noastră limitată. Cunoaşterea Atributelor Divine  ale lui Dumnezeu, la fel ca şi a numelor proprii divine, implică totodată cunoaşterea esenţei intime a lui Dumnezeu şi ne poate deveni accesibilă atunci când fiinţa noastră se deschide faţă de realităţile sublime şi ajunge la revelarea stării divine de Omniscienţă a lui Dumnezeu.


Revelarea în fiinţă a stării de Omniprezenţă a lui Dumnezeu

În Manifestare, existenţa se desfăşoară în spaţiu şi timp. Ea îşi diferenţiază etapele de derulare în funcţie de diferenţele care apar între „aici şi acolo“ şi între „acum şi altădată“. Asemenea deosebiri definesc existenţa fiinţei umane aflată în spaţiu şi timp. De aici apare conştiinţa prezenţei într-o anumită conjunctură spaţio-temporală.

Astfel este înţeleasă de către minte prezenţa bine definită spaţio-temporal. Ea asigură astfel ordinea tuturor aspectelor manifestate. Însă o prezenţă delimitată spaţio-temporal nu poate fi acceptată de un suflet plin de aspiraţie spirituală. Sufletul trezit devine conştient de limitările prezenţei sale spaţio-temporale. Primul impuls ce derivă din aspiraţia de depăşire a condiţiei existenţei limitate este mişcarea. Ea începe prin a fi foarte concretă şi evoluează către o mişcare subtilă, psihică, mentală şi spirituală, care expansionează gradat câmpul conştiinţei individuale, marcat de coordonatele existenţei spaţio-temporale.

Elanul de creştere al acestei mişcări ce evoluează de la exterior la interior a sufletului individual este chiar drumul către starea de revelare a Sinelui Suprem Nemuritor. În acest demers sufletul viu, plin de aspiraţie spirituală îl caută pe Dumnezeu nu numai în condiţiile date ale prezenţei spaţio-temporale definite, ci şi dincolo de aceasta, în alte locuri şi în alte momente, la „depărtare“ faţă de condiţia prezentă. Chiar dacă sufletul porneşte în această căutare a sa de la un prezent individual, el aspiră către o prezenţă universală. Deplasându-se astfel în spaţiul extins al experienţelor de viaţă diferite, sufletul individual îl regăseşte pe Dumnezeu pretutindeni.  Această mişcare extinsă în spaţiu şi timp face să apară şi să se amplifice starea de libertate. „Caută şi vei găsi“ îi şopteşte mereu sufletului Dumnezeu, la urechea interioară, ghidându-l conştient către descoperirea gradată a prezenţei sale, în diferite ipostaze spaţio-temporale.

Savoarea spirituală a întâlnirii sufletului individual cu prezenţa lui Dumnezeu în felurite condiţii spaţio-temporale face să apară o stare de frenezie interioară, în care darul lui Dumnezeu este perceput în raport cu continuumul spaţio-temporal, ca o deplasare cu viteză în creştere a sufletului în raport cu condiţiile variate ale existenţei.

Însă oricât de mare ar fi viteza de deplasare de la o stare de prezenţă la o alta, întotdeauna între ele va rămâne o „entitate“ de spaţiu şi o „entitate“ de timp, care trebuie transcense. Însăşi evoluţia noastră spirituală este numită deseori „cale spirituală“, pentru că ea implică mişcare şi anume trecerea gradată succesivă de la o anumită experienţă a descoperirii prezenţei lui Dumnezeu la o alta, ce o completează şi o desăvârşeşte pe cea anterioară. Însă oricât de repede ne-am deplasa între aici şi acolo, între acum şi altădată, limitarea experienţei spaţio-temporale a sufletului continuă să subziste. Atunci când sufletul realizează aceasta, el poate avea acces la starea iluminatoare în care i se revelează adevărul profund că de fapt cea mai mare viteză de deplasare în manifestarea desfăşurată în spaţiu şi timp este starea de Omniprezenţă. Ca un corolar al acestei înţelegeri superioare, sufletul va realiza că oriunde s-a deplasat în spaţiu şi timp, în decursul existenţei sale, întotdeauna Dumnezeu a fost prezent, înaintea lui, acolo unde el a ajuns în urma deplasării. Oriunde am fi, Dumnezeu e întotdeauna prezent acolo şi atunci, pentru că el este omniprezent.

Ghidându-ne mereu şi mereu către a-I descoperi prezenţa pretudindeni, El ne pregăteşte sufletul pentru a putea descoperi şi trăi în fuziune extatică cu El starea de Omniprezenţă. Atunci când conştiinţa individuală, spaţiul şi timpul vor fi înlocuite de nemărginire şi eternitate, atunci sufletul individual va depăşi limitarea prezenţei spaţio-temporale şi se va contopi cu Dumnezeu Tatăl, în starea de Omniprezenţă. Atunci sufletul se trezeşte în spirit prin Revelarea Sinelui Divin (Atman), care este însăşi prezenţa continuă a lui Dumnezeu din noi.


Revelarea în fiinţă a stării divine de Omnipotenţă a lui Dumnezeu

Prin puterea Sa infinită, Dumnezeu creează totul din Fiinţa Sa enigmatică, fără a avea nevoie de nimic altceva. Nu exista nicio putere care să fie superioară aceleia a lui Dumnezeu. Lui nu i se poate opune nimic. Dumnezeu se exprimă în Creaţie prin intermediul Legilor divine fundamentale, dar în acelaşi timp El nu este limitat de absolut nimic, fiind dincolo de orice condiţionare. Tocmai de aceea, pentru Dumnezeu orice este cu putinţă. Astfel, miracolele sunt oricând posibile, dacă El consideră că este necesar ca acestea să fie manifestate în anumite condiţii. Aspirantului aflat pe o cale spirituală, Dumnezeu poate oricând să îi acorde, dacă El consideră că este necesar, Graţia eliberatoare. Dumnezeu poate oricând să salveze anumite fiinţe merituoase din situaţii care pentru mintea umană limitată sunt aparent fără ieşire. Atunci când, în asemenea situaţii limită, Dumnezeu îşi manifestă astfel atotputernicia sa prin intermediul unor fenomene miraculoase, fiinţele umane pot să îi perceapă în mod direct Omnipotenţa Sa divină.

Omnipotenţa divină este un Atribut Dumnezeiesc fundamental, prin intermediul căruia fiinţa umană poate avea revelaţia stării de măreţie Dumnezeiască. Omnipotenţa lui Dumnezeu este puterea Sa uimitoare şi fără limite, care ni se dezvăluie mai ales în procesul creaţiei şi de asemenea în actul divin al mântuirii fiinţelor create. Despre această realitate divină, profetul Ieremia a spus: „Ah, Doamne Dumnezeule, Stăpân divin absolut, ai făcut cerurile şi Pamântul, cu puterea Ta nemărginită şi cu braţul tău divin întins. Nimic nu este greu pentru Tine!“ (32, 17).

Prin voinţa omnipotentă a lui Dumnezeu totul se manifestă, aşa cum se afirmă în Psalmul 102, versetele 25-27: „Tu, Doamne Dumnezeule, ai întemeiat în vechime pământul. Şi cerurile sunt tot lucrarea mânilor Tale. Cu toate că ele vor pieri, Tu vei rămânea pururea. Toate se vor învechi ca o haină. Tu le vei schimba ca pe un veşmânt şi atunci ele se vor schimba. Numai Tu rămâi mereu Acelaşi, în eternitate. Şi anii Tăi nu se vor sfârşi nicicând.“.

Omnipotenţa lui Dumnezeu este unul dintre Atributele Divine esenţiale, alături de Omniprezenţă şi Omniscienţă. Omnipotenţa divină sau Atotputernicia lui Dumnezeu este acel atribut dumnezeiesc prin care Dumnezeu poate face să se petreacă tot ceea ce El vrea să se petreacă. Puterea infinită a lui Dumnezeu nu are îngrădiri şi nici oprelişti. Iov a recunoscut acest lucru când a spus: „Ştiu că Tu poţi totul, şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale“ (Iov 42, 2). Sau aşa cum spune Arhanghelul Gabriel în Biblie: „Niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de puterea lui divină“ (Luca 1, 37). Întrebarea retorică pe care Dumnezeu i-o pune lui Avraam şi anume: „Este oare ceva prea greu pentru Domnul?“ (Facerea 18, 14) subliniază tocmai Omnipotenţa lui Dumnezeu.

Cu privire la rolul transformator pe care îl poate avea în existenţa noastră revelarea stării divine de Omnipotenţă a lui Dumnezeu, vom cita un pasaj semnificativ din conferinţele profesorului yoga Gregorian Bivolaru:
Trebuie să îi dai aproape întotdeauna lui Dumnezeu primul loc în tot ceea ce faci, şi care este important. În cazul în care nu-i dai aproape întotdeauna primul loc lui Dumnezeu, care este locul cel esenţial în existenţa ta, pierzi în felul acesta posibilitatea de a-I simţi mereu prezenţa sau, altfel spus, nu mai ai posibilitatea de a-I savura Omniprezenţa. În felul acesta pierzi posibilitatea de a beneficia fără încetare de ajutorul Lui sau altfel spus nu beneficiezi de Omnipotenţa Sa. Totodată atunci pierzi posibilitatea de a fi ghidat şi inspirat fără încetare de Dumnezeu Tatăl în tot ceea ce ai stringent nevoie, atât pentru tine, cât şi în situaţia în care urmăreşti să-i ajuţi pe ceilalţi. În situaţia în care nu-i dai aproape întotdeauna lui Dumnezeu primul loc în existenţa ta, atunci nu mai beneficiezi de Omniscienţa sa, care fără îndoială ţi-ar fi putut oferi soluţii creatoare, absolut noi, geniale, care nu numai că te pot ajuta pe tine, dar totodată ele îi pot ajuta în mod eficient şi pe ceilalalţi oameni care au nevoie de ajutor. În concluzie se poate spune că atunci când nu îi oferi lui Dumnezeu primul loc în existenţa ta nu poţi beneficia de ajutorul Său pentru toate problemele dificile care implică fie ajutorul său tainic, fie o soluţie înţeleaptă şi divin inspirată. Procedând în acest mod putem primi semnele sau ghidarea de care avem nevoie şi pe care providenţa lui Dumnezeu ni le transmite prin această modalitate. Pentru a fi înţeles aşa cum trebuie acest aspect care este revelat aici trebuie să fie intim corelat cu principiul tainic al sincronicităţii, care nu este altceva  decât  o expresie accesibilă  posibilităţilor noastre omeneşti de înţelegere a misterului copleşitor al Omiprezenţei şi Atotputerniciei permanente sau, altfel spus, a Omnipotenţei lui Dumnezeu. Atunci când urmărim să primim această ghidare de la Dumnezeu Tatăl este foarte important să realizăm în prealabil consacrarea fructelor respectivei acţiuni lui Dumnezeu Tatăl şi totodată este necesar să realizăm trei binecuvântări ale spaţiului în care ne aflăm atunci când realizăm această acţiune“.


Starea atemporală şi profund copleşitoare de extaz amoros

Starea de atemporalitate presupune ieşirea din timpul-durată, sau timpul văzut ca o desfăşurare cronologică ce merge de la trecut, prin prezent, spre viitor, şi intrarea în timpul eternitate, sau timpul existenţei divine. În fiinţa care realizează translaţia în atemporalitate are loc, simultan, transcenderea personalităţii individuale, a egoului şi revelarea esenţei ei divine, Sinele nemuritor Atman. Această stare apare în fiinţa noastră atunci când trăim plenar în momentul prezent. Eckhart Tolle o descrie astfel în cartea sa „Puterea prezentului“: „Când fiecare celulă din trupul vostru este atât de prezentă, încât o simţiţi vibrând de viaţă, şi când în orice moment puteţi simţi această viaţă ca fiind bucuria Fiinţei, atunci se poate spune că v-aţi eliberat de timp. A fi liber de timp înseamnă a fi liber de nevoia psihologică de trecut pentru a avea o identitate, şi de viitor pentru a atinge împlinirea. Aceasta reprezintă cea mai profundă transformare a conştiinţei pe care ne-o putem imagina.“

Ghizii şi învăţătorii spirituali recomandă o multitudine de metode prin care putem să facem acest salt, de la timpul-durată la timpul-eternitate: conştientizarea momentului prezent, contemplarea frumuseţii, abandonarea în faţa Voinţei Divine, iertarea, experimentarea unor stări intense de fericire, iubire şi extaz. Cum toate fiinţele umane aspiră să trăiască în permanenţă iubirea copleşitoare dătătoare de extaz, această aspiraţie generală face ca stările de extaz amoros să fie o veritabilă trambulină către clipa prezentă – sau starea de conştiinţă atemporală.

Condiţia esenţială a apariţiei stărilor de extaz amoros este o stare de reciprocitate exemplară în iubire şi dăruirea frenetică, necondiţionată, a fiecăruia dintre iubiţi către celălalt. Această stare se menţine şi chiar se intensifică dacă cei doi iubiţi aspiră să trăiască o existenţă care este închinată exaltării, intensificării şi aprofundării iubirii, care se revarsă în valuri în fiinţa lor, de la Dumnezeu. În cazul în care iubirea este trăită intens, plenar şi profund, ea ne inundă întreaga fiinţă şi face să apară o minunată stare de exaltare amoroasă, inefabile stări de transă benefică sau poate chiar să declanşeze apariţia unor stări enigmatice şi copleşitoare de extaz. În astfel de clipe unice, cei doi iubiţi trăiesc stări de îndumnezeire şi descoperă cu încântare că ei sunt îmbrăţişaţi de Dumnezeu şi că, totodată, Dumnezeu există în esenţa ultimă a fiinţelor lor contopite şi unificate în aceeaşi fiinţă. În astfel de stări, ei trăiesc în universul lor lăuntric trezirea stării androginale glorioase.

Dacă sunt atenţi şi perpetuează condiţiile care au declanşat această stare de graţie, ei pot menţine această stare nealterată şi astfel iubirea îi înalţă într-un tainic paradis, care se dezvăluie ca existând în universul lor lăuntric. Ceea ce împiedică fiinţa umană să trăiască această stare copleşitoare paradiziacă este egoismul şi amestecul stărilor grosiere inferioare, care au tendinţa să se infiltreze într-un mod insidios în stările sublime, paradiziace, pe care energia misterioasă a iubirii le declanşează în universul nostru lăuntric. Atunci când, în cadrul unui cuplu, iubirea este reciprocă şi totodată intensă, profundă şi manifestată fără măsură, atunci când cei doi iubiţi se transfigurează reciproc şi fuzionează amoros, practicând de fiecare dată cu succes continenţa sexuală®, sunt întrunite condiţiile ca iubirea lor să se topească în marea iubire infinită a lui Dumnezeu şi, în felul acesta, ei pot atinge starea de extaz divin şi pot experimenta la unison starea tainică de orgasm cosmic.

În astfel de momente paradiziace, magice, energia copleşitoare a iubirii ne face să ne deschidem inimile şi, în acele clipe, în fiinţa noastră se revelează eternitatea. În astfel de momente iluminatorii descoperim, cu uimire şi încântare, atât faptul că suntem părţi în care se oglindeşte totul, cât şi bucuria tainică de a îmbrăţişa totul, în simultaneitate.
Atunci descoperim că suntem nu numai părţi ale acestui Tot, ci şi participanţi în giganticul ocean de iubire, care totodată este unică, copleşitoare şi indivizibilă.


Translaţie extatică în dimensiunea sublimă Cauzală

Creaţia lui Dumnezeu cuprinde trei universuri: Universul Fizic, Universul Astral şi Universul Cauzal, toate trei fiind de fapt manifestate, susţinute fără încetare şi îmbrăţişate fără încetare de Energia Supremă Divină, Maha Shakti. Cele trei universuri sau lumi diferă prin frecvenţele de vibraţie predominante, specifice. Universul Fizic (cel mai grosier dintre cele trei), este inclus în Universul Astral, care la rîndul său este inclus în Universul Cauzal (cel mai subtil şi mai vast dintre cele trei universuri).

Fiind de o subtilitate şi de o complexitate extrem de mari, pentru a conştientiza şi a înţelege Universul Cauzal fiinţa umană ar trebui să deţină o putere de concentrare mentală şi de interiorizare extraordinară. Printr-o concentrare mentală superioară este posibilă „sublimarea“ sau, altfel spus, transformarea doar în idei pure a celor două universuri, fizic şi astral cu întreaga lor complexitate. Astfel se poate atinge imediat lumea cauzală ce există la graniţa dintre materie şi spirit.

Marele yoghin Sri Yukteswar a făcut unele revelaţii uluitoare despre Universul Cauzal. Astfel, învelişul cauzal al fiinţei se dezvăluie mai ales prin gândire pură şi elevată, în cazul introspecţiei şi mai ales în meditaţia profundă divină. Tot ceea ce o fiinţă umană poate face numai în minte, fiinţa cauzală poate face instantaneu în realitate. Fiinţa aproape în întregime eliberată spiritual, care nu mai are ca înveliş exterior decât corpul cauzal, vede şi se identifică aproape în totalitate cu întregul Univers.

Fiinţa cauzală poate „materializa“ atât în lumea astrală, cât şi în cea fizică nu contează ce numai printr un instantaneu act de supremă voinţă şi gândire. Iată de ce senzaţiile fizice chiar foarte plăcute legate de trup sau chiar fericirea astrală nesfârşită apar destul de grosiere şi oarecum inferioare acestor fiinţe cauzale deosebit de evoluate spiritual.

Fiinţa cauzală care nu are drept veşmânt decât voalul ultrarafinat al corpului cauzal este cu uşurinţă capabilă să manifeste şi să insufle viaţă chiar unor noi universuri fizice sau astrale, după exemplul divin al Creatorului Absolut. Ea creează orice energie, fenomen sau lucru şi, fulgerător, îl poate face să dispară prin nelimitata şi extraordinara putere a conştiinţei sale atotputernice, care se poate manifesta permanent la nivel cosmic. Naşterea şi moartea se realizează numai în gândire, în lumea cauzală. Fiinţele cauzale absorb în universul cauzal numai ambrozia cunoaşterii, înnoită în eternitate. Ele îşi potolesc setea de absolut în fluviul păcii beatifice, plutind în nesfârşitul Ocean al fericirii divine. După ce o astfel de fiinţă cauzală şi-a terminat de fructificat karma sa cauzală, sau germenele dorinţelor sau aspiraţiilor cauzale din trecut, spiritual abandonează definitiv ultimul voal al ignoranţei sau corpul cauzal şi ieşind din vehiculul cauzal, se contopeşte pentru totdeauna cu Dumnezeu Tatăl.

În lumina acestor revelaţii, devine evidentă pentru orice aspirant la starea de desăvârşire spirituală importanţa translaţiei în universul cauzal. Un element-cheie pentru bascularea în această lume atît de complexă şi de vastă o constituie, de exemplu, concentrarea simultană asupra a două sau mai multe aspecte, care pot fi fizice sau subtile, aşa cum indică unele sutra-e din tratatul fundamental al şivaismului caşmirian, „Vijnana Bhairava Tantra“.

Fiinţele care translatează definitiv în universul cauzal trăiesc într-o stare neîntreruptă de extaz divin profund şi perfect. În cele din urmă, spiritul pe deplin eliberat se detaşează pentru totdeauna şi de minuscula sa teacă cauzală, ajungând astfel să ţâşnească în imensitatea nesfârşită a esenţei Absolute ultime a lui Dumnezeu Tatăl. Ca nişte valuri oceanice nenumărate, totul – idei, putere, iubire, voinţă, bucurie, energie, pace, intuiţie, feminin, masculin, calm, stăpânire de sine, cunoaştere, concentrare – se topeşte în esenţa absolută a Totului unificându-se într un unic ocean nesfârşit, inefabil, de o insondabilă beatitudine şi libertate. Aceasta este ultima şi suprema eliberare, care atrage după sine nemurirea în eternitate.


Vocea tainică a tăcerii transcendente a lui Dumnezeu

În Esenţa Sa cea transcendentă, indescriptibilă, omnipotentă, veşnică, absolută şi enigmatică,  Dumnezeu Tatăl (Paramatman) se revelează ca Linişte şi Tăcere Divină Absolută.  Din această tăcere transcendentă a lui Dumezeu a ţâşnit Sunetul Divin Primordial, Paravak, sau Logosul Divin Creator, dând naştere prin actul divin creator întregii Creaţii. În universul lăuntric al fiinţei umane, vocea cea tainică a tăcerii lui Dumnezeu poate fi resimţită prin intermediul energiei subtile, sublime, care are o frecvenţă de vibraţie ce nu se modifică niciodată, a atributului dumnezeiesc al Tăcerii Divine. Această „voce a tăcerii“ divine reverbează în adâncul fiinţei umane, dincolo de zbuciumul, dincolo de agitaţia şi dincolo de feluritele manifestări ale vieţii. Această tăcere imensă se revelează ca fiind un ocean nesfârşit de linişte enigmatică, pe care nimic nu-l poate clinti. În anumite momente privilegiate, avem acces la acest ocean de tăcere divină şi mai ales atunci trebuie să fim atenţi, pentru ca nu cumva tocmai cuvintele să împiedice să vorbească tăcerea misterioasă în care sălăşluieşte Dumnezeu. Viaţa însăşi putem spune că este şi Tăcere. Ruga fiinţei umane ce este scufundată în suflul Sfântului Duh este manifestată în tăcere. Iubirea fără măsură ce este manifestată în sânul cel atotcuprinzător al Infinitului este tăcere. Înţelepciunea ce este manifestată plenar şi fără niciun cuvânt este tăcere. Compasiunea ce este trăită intens, profund şi fără niciun scop este tăcere.

Acţiunea divin integrată ce este realizată în absenţa „actorului“ este tăcere. Surâsul enigmatic care este oferit uneori în mod spontan existenţei este tăcere. Cel mai adesea prezenţa atotcuprinzătoare şi enigmatică a lui Dumnezeu se dezvăluie, puţin câte puţin, prin tăcere. Unii yoghini avansaţi evocă existenţa a trei niveluri ale tăcerii: tăcerea exterioară, ce poate implica chiar izolarea completă de lume, tăcerea completă a buzelor sau mauna, ce implică oprirea vorbirii şi  tăcerea deplină a minţii, ce face să se instaleze starea tainică de yoga şi îi permite yoghinului să experimenteze liniştea deplină, pacea profundă lăuntrică. La toate acestea yoghinii avansaţi mai adaugă şi tăcerea inefabilă a inimii, ce implică meditaţia yoghină profundă asupra realităţii esenţiale a Sinelui Suprem Nemuritor Atman. „Meditaţia, înainte de toate, înseamnă tăcere trăită plenar cu esenţa ultimă a fiinţei noastre.“ (Yoga Swami)

Tăcerea misterioasă este nesfârşita pace profundă a Macrocosmosului, ce scapă înţelegerii şi către care toţi înţelepţii aspiră cu ardoare. Marii Ghizi spirituali sunt emanaţii ale aceleiaşi energii care este tăcerea transcendentă a lui Dumnezeu, care este şi rămâne un enigmatic atribut divin, limbajul enigmatic al lui Dumnezeu. Cel mai adesea Dumnezeu  Tatăl ne vorbeşte prin tăcere. Această tăcere copleşitoare este descoperită, în cele din urmă, în totalitatea ei maiestuoasă, atotcuprinzătoare şi misterioasă în Sinele Suprem Nemuritor, Atman.

Atât pentru yoghinii avansaţi, cât şi pentru înţelepţi, tăcerea este nu numai un mijloc de înseninare ci şi o putere tainică ce este cel mai adesea ignorată de oamenii obişnuiţi. Mulţi dintre noi comunicăm adesea prin tăcere, fără cuvinte şi fără gesturi, mai mult cu inima decât cu mintea. Tăcerea rodnică este şi rămâne elementul magic în care se fasonează marile suflete. Tăcerea savurată din plin, ca un mijloc privilegiat, este şi rămâne o modalitate fundamentală pentru revelarea, descoperirea şi valorizarea Sinelui Suprem Nemuritor, Atman. Între Dumnezeu şi tăcere există o tainică şi inefabilă legătură. Revelaţiile misterului tăcerii ne ajută într-un anume mod indescriptibil să intuim prezenţa lui Dumnezeu. Marii înţelepţi afirmă că revelarea Sinelui Suprem Nemuritor Atman se realizează mult mai uşor atunci când în fiinţa noastră există o mare tăcere. Tăcerea savurată din plin ca un mijloc privilegiat este şi rămâne o modalitate fundamentală pentru revelarea, descoperirea şi valorizarea Sinelui Suprem Nemuritor, Atman.


Starea de recunoştinţă profundă faţă de Dumnezeu Tatăl

Foarte mulţi oameni obişnuiesc să se roage şi să îi ceară lui Dumnezeu Tatăl diferite lucruri, dar mai puţini îşi amintesc să-I mulţumească atunci când Dumnezeu le răspunde rugilor. Chiar mai puţini sunt cei care acceptă orice se petrece în viaţa lor cu seninătate şi Îi sunt recunoscători lui Dumnezeu chiar şi atunci când li se pare că nu primesc ceea ce se meritau. Dacă în relaţiile dintre oameni lipsa recunoştinţei sau incapacitatea de a mulţumi este o deficienţă de caracter, în schimb în relaţia cu Dumnezeu Tatăl am putea spune că, de fiecare când suntem nerecunoscători, cădem la o anumită încercare spirituală.

De fiecare dată când realizăm o consacrare către Dumnezeu, practic noi cerem ajutorul, inspiraţia, susţinerea şi ghidarea lui Dumnezeu Tatăl. Tocmai de aceea, ar trebui să nu uităm niciodată să-I mulţumim atunci când încheiem cu succes orice activitate pentru care am realizat consacrarea şi pentru care noi am primit răspunsul favorabil din partea lui Dumnezeu. Cu atât mai mult trebuie să fim recunoscători atunci când simţim din plin susţinerea divină, care se manifestă prin diferite fenomene de sincronicitate, printr-o anumită stare de integrare armonioasă, printr-o anumită stare de vitalitate şi energizare care ne-a permis să ducem acea acţiune la bun sfârşit.

Este chiar foarte bine dacă ne obişnuim să Îi mulţumim în fiecare zi lui Dumnezeu Tatăl pentru tot ceea ce ne oferă, amintindu-ne de cel puţin 5-7 ori pe zi să ne exprimăm spontan şi sincer recunoştinţa faţă de El. O astfel de practică spirituală extrem de eficientă ne va ajuta să ne transformăm uluitor de rapid, dar pentru aceasta trebuie să avem deschiderea şi curiozitatea de a experimenta această metodă spirituală.

Atunci când ne manifestăm exemplar recunoştinţa faţă de Dumnezeu Tatăl, vom remarca imediat adevărul afirmaţiei că atunci când noi facem un singur pas către Dumnezeu,  El face 10 paşi către noi. De cele mai multe ori este suficient să manifestăm spontan şi sincer o stare exemplară de recunoştinţă, pentru ca imediat după aceea să simţim o inconfundabilă revărsare de Graţie Divină. În realitate, tot Dumnezeu este cel care ne copleşeşte cu daruri spirituale, chiar şi atunci când, în aparenţă, noi suntem cei care ne exprimăm recunoştinţa.

Este prin urmare esenţial să fim recunoscători mereu lui Dumnezeu pentru tot ceea ce avem şi pentru tot ceea ce se manifestă în viaţa noastră. Procedând mai mereu astfel, putem fi siguri că această atitudine superioară va avea chiar ea un efect alchimic benefic asupra întregii noastre existenţe. Bucurându-ne şi fiind mereu recunoscători lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care el ni le oferă, vom constata că acestea se vor multiplica apoi în avalanşă. Iubind lumina şi frumuseţea din fiecare floare, vom învăţa sa iubim splendoarea şi măreţia lui Dumnezeu, pe care le vom recunoaşte apoi în noi înşine, precum şi în toţi ceilalţi.

Dumnezeu ne dăruieşte permanent şi necondiţionat totul. Nu ar fi oare de dorit să răspundem şi noi, cât mai des şi cât mai conştient, nepreţuitului Său dar, întorcându-ne cât mai des inimile pline de recunoştinţă către El? Recunoştinţa pe care o manifestăm este însăşi măsura conştienţei noastre şi măsura a ceea ce suntem capabili cu adevărat să primim. Un suflet nerecunoscător este de fapt un suflet închis în faţa darului pe care Dumnezeu i-l oferă şi în situaţia închiderii sale singura alternativă este retragerea darului ce i s-a acordat, pentru simplu fapt că el nu îl poate primi. Deloc întâmplător, în popor se spune că „nemulţumitului i se ia darul“.

Starea de recunoştinţă este o „hrană“ spirituală tainică, o hrană subtilă de lumină pentru sufletele noastre, hrană ce va face ca ele să crească şi să poată să primească şi mai mult, alte noi şi noi daruri pe care Dumnezeu, în imensa Sa iubire şi compasiune, ni le oferă neîncetat.


yogaesoteric

 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga