Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
TAO TE KING - Cartea cărării supremului adevăr (II)

 
Citiți  aici  prima parte a cărții TAO TE KING
 
 

• Formele prin care mare Virtute se vădeşte pe acest pământ nu sunt decât emanaţii ale lui TAO. Iată care îi este firea: nelimitată şi de neconceput, Haos, nedesluşire! În mijloc sunt forme! Nedesluşire, Haos! În mijloc sunt fiinţe! Taină, întuneric! În sine este o inefabilă enigmă. Această esenţă este adevăr ultim. În el însuşi se găseşte mărturia definitivă. În vremurile arhaice ale lumii până în zilele noastre, numele nu i s-a stins şi nu i se va stinge niciodată. Este poarta prin care vin în lume toate fiinţele (vin la lumină). Cum ştim despre ivirea tuturor fiinţelor? Ştim prin TAO.


• Sfărâmat, va deveni întreg. Îndoit, se va îndrepta. Gol, va putea fi umplut (reumplut). Sfârşit va fi reînnoit. De are puţin, va obţine mult. De are mult, s-ar putea să piardă tot. Iată pentru ce înţeleptul nu se alătură decât unităţii şi caută să fie model în lume. E umil şi străluceşte. Nu este egoist şi i se dă stimă. Nu se laudă şi are merite. Nu este orgolios şi de aceea durează îndelung. Străvechea maximă: „Sfărâmatul se va reface întreg” nu este o vorbă zadarnică. Atunci când omul a devenit întreg desăvârşit, se reîntoarce la obârşie.
 
• Vorbiţi puţin, rămâneţi în repaus. O furtună nu dăinuie mai mult de o dimineaţă, o ploaie potopitoare nu ţine mai mult de o zi; deşi Cerul şi Pământul nu le pot face să dureze mai mult, cum ar putea omul să genereze mereu tristeţe, mereu agitaţie? Cel ce urmeaza TAO se uneşte cu TAO, cel ce urmează Virtutea se uneşte cu Virtutea. Cel ce urmeaza Răul se uneşte cu Răul. Cel ce se uneşte cu sine însuşi e primit în TAO; cel ce se uneşte cu Virtutea este unit în Virtute; cel ce se uneşte cu Răul, Răul îl primeşte, şi direct proporţional cu aceasta, suferă. A avea puţină credinţă înseamnă a nu avea credinţă.

• În vârful picioarelor nu se poate sta neclintit. Cu picioarele încrucişate nu se poate merge. Atribuindu-şi valoare, nimeni nu străluceşte. Mulţumitul de sine nu este stimat. Prin laudă nimeni nu are merite. Saturând ambiţia, se scurteză traiul. Ca schilodirea şi dejecţiile trupului sunt pentru TAO aceste lucruri.

• Înainte de cer şi pământ există o substanţă, o fiinţă fără formă. Este un calm imaterial. El singur există şi rămâne fără schimbări. Pătrunde pretutindeni, liber de orice mărginire. Din puterea lui îşi trage obârşia Cerul şi Pământul. Nu-i ştiu numele; i se spune Suprema Cărare: TAO. Nevoit să-i atribui însuşiri l-aş numi Mare. Mare l-aş numi NEÎNCHIPUIT. De neînchipuit l-aş numi INACCESIBIL. Inaccesibil l-aş numi OMNIPREZENT. Astfel TAO e mare. Cerul e mare, Pământul e mare, regele de asemenea e mare. În lume sunt patru mari autorităţi, dintre care cea a regelui e una. Regele trebuie să se supună pământului. Pământul se supune Cerului. Cerul se supune Cărării (TAO). TAO se supune propriei sale firi inefabile.

• Greul este rădăcina uşorului. Calmul este stăpânul mişcării. De aceea înţeleptul totdeaua îşi păstrează seriozitatea; el îşi păstreză totdeauna calmul. Ce ruşine că regii, căpeteniile nenumărate de oşti se conduc pe sine în mod uşuratic. Superficialitatea îi pierde pe sfetnici. Agitaţia îi pierde pe regi.

• Bunul călător nu lasă urme. Bunul orator nu are ce discuta. Calculatorul bun nu slujeşte de instrument de calcul. Paznicul bun nu se foloseşte de încuietori şi totuşi nu se poate deschide ceea ce el a închis. Cel ce ştie să lege nu se foloseşte de funii, dar nu se poate desface ceea ce el a legat. În felul acesta înţeleptul e ajutor şi sprijin pentru toţi oamenii. El este ajutor şi sprijin pentru toate lucrurile, fără a dispreţui pe vreunul. Se poate spune că mintea lui este de două ori luminată. Omul superior e îndrumător pentru cel ce nu este. Omul obişnuit este unealta înţeleptului. Cel ce nu-l cinsteşte pe îndrumătorul său şi cel ce nu iubeşte unealta de care se foloseşte, cu toate că se poate numi el însuşi “înţelept”, este de fapt adâncit în eroare. Acest fapt este tot atât de însemnat pe cât este de subtil.

• Cel care ştie forţa sa şi ştie să rămână slab, este demn să primească împărăţia. Virtutea veşnică nu-l va părăsi şi va rămâne asemenea unui copil: pur. Cel ce cunoaşte luminile sale şi ştie să rămână în umbră este model pentru împărăţie. Virtutea veşnică nu-i va lipsi şi va reveni la desăvârşirea nemărginită. Cel ce cunoaşte gloria şi ştie să rămână umil este demn să primească împărăţia. Astfel, Virtutea veşnică va deveni nemărginită în el şi el se va întoarce în simplitatea dintru început. TAO – simplitatea dintru început, fărâmiţându-se a dat viaţă atâtor vase – tuturor fiinţelor din lume. Înţeleptul care participă la TAO este cel mai bun maestru. Cârmuirea sa foarte largă nu vatămă pe nimeni.

• Când un om vrea să reformeze împărăţia şi să o desăvârşească, este evident că nu va reuşi niciodată. Împărăţia este asemenea unui potir divin, pe care omul singur nu are puterea să-l modeleze. De încearcă să-l şlefuiască, îl strică: de vrea să-l însuşească, îl pierde. Printre fiinţe, într-adevăr unele merg în frunte şi altele le urmează, unele sunt puternice, altele slabe, unele înaintează, altele se opresc. Iată pentru ce, când conduce împărăţia, înţeleptul lasă la o parte luxul, orgoliul şi magnificienţa.

• De urmează TAO, dregătorul ce sfătuieşte pe rege nu va trebui să recurgă la forţa armată pentru a supune popoarele. Răul făcut altora întotdeauna se va întoarce. Spinii şi pălămida cresc în ţările unde au trecut oştirile; ani de mari lipsuri urmează după războaie îndelungi. Generalul bun ştie să învingă, dar ştie să se oprescă şi să fie cumpătat în victorie. Ştie să învingă fără să se fălească; nu este încrezut şi nu caută să-şi satisfacă ambiţia, nu este aspru. Fiinţele îmbătrânesc pentru că, ajunse la deplinătatea forţelor, abuzează de ele. Aceasta nu înseamnă a urma TAO. Cine nu urmează TAO, piere.

• Armele cele mai bune nu sunt mijloace de fericire. Toate fiinţele se tem de ele, de aceea cel care urmeaza TAO nu le preţuieşte. Înţeleptul nu se gîndeşte decât să menţină pacea. El cinsteşte principiul YANG, simbol de viaţă. Cel ce face război, cinsteşte principiul YIN, simbol de moarte. Armele nu sunt mijloace de fericire, ele nu sunt uneltele înţelepciunii, ale înţeleptului; el nu le foloseşte decât silit. El are în vedere în primul rând calmul şi repausul. El nu se bucură de victorie, căci ar însemna să se bucure de moartea semenilor şi cel căruia i se omoară oamenii nu reuşeşte să conducă bine. Prosperitatea cuprinde principiul YANG, nenorocirile - principiul YIN. Acesta este locul ce l-ar avea la funeralii cel ce învinge. Cel ce omoară mulţimea de oameni ar trebui să plângă; cel ce câştigă o victorie ocupă locul ce l-ar avea o ceremonie funebră.

• Cărarea este eternă şi nu poate fi numită. Este mică prin simplitatea firii, dar lumea întreagă nu o poate cuprinde. Dacă un rege ar putea să şi-o însuşească, toate fiinţele ar veni să i se supună. Cerul şi pământul s-ar uni şi l-ar sprijini cu duioşia lor. Poporul s-ar linişti de la sine. Când TAO a început să se fărâmiţeze, i s-ar putea da un nume. Cunoscând acest nume, trebuie ştiut, căutând a nu-l scurta prin teoretizare mai mult. Cel ce ştie să se oprească nu este în primejdie să se piardă. TAO întrepătrunde tot universul. Toate fiinţele vin şi se întorc în TAO ca râurile în fluvii şi oceane.

• Cel ce cunoaşte pe alţii este inteligent; cel ce se cunoaşte pe sine este cu adevărat iluminat şi înţelept. Cel ce poate să învingă pe alţii este tare, cel ce s-a învins pe sine este cu adevărat puternic. Cel ce cunoaşte îndestularea e foarte bogat. Cel ce este energic are un scop în viaţă. Cel ce nu se depărtează de firea sa trăieşte mult. Cel ce, dacă moare, nu se stinge, posedă cu adevărat îndelunga vieţuire pe care o dă nemurirea.


• TAO, ca un ocean, se întinde la dreapta şi la stânga şi în tot universul. Prin puterea sa vin în existenţă toate fiinţele, dar fără să le domine. Veşnic fără dorinţă, se poate numi mic. Toate fiinţele se întorc în sânul său fără a-l mări. De aceea se poate numi mare. De aceea înţeleptul nu trebuie să se creada mare, astfel, fiind detaşat, va putea face lucruri mari.

• Păstraţi în inima voastră marea idee de TAO şi lumea va veni la voi. Ea va veni la voi, va profita de bunătatea voastră şi va atinge astfel pacea şi liniştea. Cântecul şi ospăţul opresc pe drumeţul înfometat ce trece. TAO însă nu are gust, este fără savoare. Privit nu se poate vedea, ascultat nu se poate auzi; recurgând la puterea sa, aceasta este nesfârşită.

• Când un lucru se contractă e sigur că era dilatat. Când devine slab, e sigur că a avut forţă. Când se depreciază, înseamnă că era înălţat. Când se despovărează, înseamnă că era covârşit. Toate acestea sunt totodată clare şi ascunse. Slabul învinge tarele, moalele biruie asprul. Peştele să nu încerce să iasă din apă. În regat armura trebuie tăinuită poporului.

• TAO reflectă etern NON-ACTIUNEA şi totuşi nimic nu rămâne nefăcut de El. Dacă regele şi supuşii săi ar putea să practice TAO, toate fiinţele ar ajunge la ţinta lor cu uşurinţă. Atunci, chiar dacă dorinţa de a acţiona nu este complet stinsă, în ei s-ar putea frâna datorită simplităţii fiinţei fără nume. TAO aduce lipsa de dorinţe. Fără dorinţe rezultă pacea. Astfel lumea se va îndrepta spre sine însăşi.

• Oamenii superiori nu au virtutea lumească, ci ei au VIRTUTE. Cei ce ţin la virtutea lor nu au virtute. Virtutea superioară corespunde Non-Acţiunii, ea nu are intenţii. Virtutea comună nu acţionează decât cu intenţia de a fi apreciată şi recunoscută. Bunătatea superioară acţionează întotdeauna fără intenţii; justiţia înaltă acţionează însă cu intenţii. Ceremoniile care acţionează ca şi cum nimeni nu li se supune sfârşesc prin violenţă. Când omenirea a pierdut cunoaşterea nu a avut decât Virtutea. Pierzând Virtutea a rămas bunătatea; pierzând bunătatea a găsit dreptatea; pierzând dreptatea a stabilit ceremoniile. Dar ele nu sunt decât umbra virtuţii şi izvorul de dezordine. Cunoaşterea falsă este aparenţa Cărării şi începutul prostiei. Omul de seamă preţuieşte ceea ce este de seamă şi nu ceea ce este uşuratic; el are în vedere fructul şi nu floarea; pe aceasta o nesocoteşte şi se alătură rodului.

• Iată lucrurile care dintru început primiră unitatea: prin unitate, Cerul avu neprihănirea; Pământul stabilitatea; Spiritul cunoaşterea; Golul avu plinătatea; Fiinţele avură naşterea; Împăraţii pilde pentru lume. Iată creaţia unităţii. Dacă Cerul nu ar fi neprihănit ar fi în primejdie să se întunece; dacă Pământul nu ar avea temeinicie, ar fi în primejdie să se fărâmiţeze; dacă Golul nu s-ar umple, ar fi zadarnic; dacă Fiinţele nu s-ar naşte, ar pieri definitiv; dacă Împăraţii, din orgoliu, ar înceta să mai fie pilde pentru lume, ar fi primejdie de răsturnare. Demnităţile se reazămă pe ceea ce este obişnuit – mărirea pe ceea ce este jos. Împăraţii se numesc ei înşişi „slugi nevrednice”, oameni fără însemnătate. Nu arată ei astfel că mărirea nu izvorăşte din ei înşişi şi că este întemeiată pe cei de Jos? Adevărat, un car fără roţi nu mai este car. Împăratul nu trebuie să fie nici suprapreţuit ca diamantul, nici nebăgat în seamă ca piatra.

• Condiţia mersului către TAO: întoarcerea în nefiinţă. Modul de acţiune: fără forţare neadecvată. Toate aceste lucruri vin de la fiinţă. Fiinţa, de la nefiinţă.

• Oamenii superiori, când aud vorbindu-se despre TAO, pun în practică; oamenii de jos uneori urmează, alteori nesocotesc; cei inferiori şi proşti însă iau în râs. De n-ar fi luat în râs n-ar fi adevăratul TAO. Odinioară se spunea: cel ce percepe clar pare închis în umbră. Cel ce este pe culme pare jos. Cel cu adevărat virtuos pare dispreţuit. Cel neprihănit pare acoperit de ruşine. Cel de merit pare nepriceput. Cel plin de virtute pare neîngrijit. Omul simplu şi sincer pare de nimic.

• TAO este un pătrat mare ale cărui unghiuri nu se văd. Este un vas mare ce nu poate fi curpins. Este un glas puternic ce nu-l putem auzi. Este un chip mare a cărui formă nu o putem vedea. TAO este o taină deplină. Nu se poate numi. Susţine şi conduce toate fiinţele către desăvârşire, cu ajutorul său atotputernic.

• TAO este iscat din unul. Unul l-a ivit pe doi. Doi a produs pe trei. Trei a alcătuit astfel toate fiinţele lumii. Fiinţele toate izvorăsc din principiul tainic şi imuabil pentru a se îndrepta spre lumină şi manifestare. Duh real, el produce armonia lor. Oamenii se tem să fie ”slugi nevrednice”, ”fără însemnătate”. Şi totuşi astfel se consideră cei mari. Cel umilit se va înalţa. Cel ce caută faimă, urmărind plin de ambiţie să se înalţe, va fi coborât. Nu se manifestă totdeauna decât ceea ce rezultă din acţiunile oamenilor. Cei care sunt violenţi nu vor avea o moarte fericită. Acest exemplu este izvorul învăţăturilor mele.

• În lume, lucrurile cele mai slabe domină pe cele mai puternice. Nefiinţa întrepătrunde ceea ce pare de nepătruns; în felul acesta, acţiunea ei este hotărâtoare. Puţini oameni în lume pot instrui fără a vorbi, pot folosi fără a lucra.

• Ce vi se pare mai însemnat: mărirea sau persoana voastră? Ce vi se pare mai de preţ: bogăţiile sau persoana voastră? Care este cea mai mare nenorocire: a câştiga sau a pierde? Cel care are dorinţe va suferi, cel care are bogaţii va pierde. Mulţumindu-te cu puţin se va înlătura nefericirea. Stând în rezervă se înlătură primejdia. Acţionând astfel, viaţa se prelungeşte după voie.

• Când înţeleptul a devenit desăvârşit şi se simte încă nedesăvârşit, el lucrează neîncetat la desăvârşirea sa şi o păstreaza. Când înţeleptul este plin de merite şi tot se mai simte lipsit el lucrează neîncetat să câştige merite şi astfel îşi păstreză meritele. Ceea ce este drept tot mai este îndoit. Ştiinţa cea mai înaltă este încă prostie. Elocinţa cea mai strălucitoare este încă gângăveală. Mişcarea biruie frigul, repausul învinge căldura, calmul trebuie să triumfe asupra pasiunilor. Omul virtuos şi calm este un model admirabil pentru univers.

• Când ţara urmeaza TAO, caii servesc agricultura. Când ţara părăseşte TAO, caii merg la oaste. Greşeala cea mai mare este de a avea dorinţe. Nenorocirea cea mai mare este a nu le cunoaşte măsura. Crima cea mai mare: intenţia de cucerire. Cel ce ştie să se mulţumească cu puţin este totdeanuna împăcat cu soarta sa.

• Fără a-ţi părăsi camera se poate cunoaşte universul. Fără să priveşti pe fereastră se poate zări calea esenţială a aerului. Cu cât mergem mai departe cu atât mai puţin cunoaştem. Înţeleptul cunoaşte fără să călătorească, înţelege fără să privească, îndeplineşte fără să acţioneze.

• Cel care se dedă studiului se întinde din zi în zi. Acela care se consacră lui TAO se calmează de la o zi la alta. Se calmează şi tot se calmează, până când ajunge să nu mai acţioneze deloc. Prin Non-Acţiune nu există nimic care să nu se facă. Mai ales prin „nefacere” se câştigă universul. Acela care, în ignoranţă fiind, vrea să facă, nu poate câştiga universul.

• Înţeleptul nu are suflet propriu, el face al său numele poporului. A fi bun faţă de cei buni şi îngăduitor faţă de cei care nu sunt buni înseamnă să deţii mare bunătate. A avea deplină încredere în oameni de încredere şi a avea încredere în cei care nu sunt demni de încredere înseamnă să deţii adevărata încredere. Existenţa şi modul de comportare a înţeleptului inspiră frică aproape tuturor oamenilor din lume. Cel înţelept în mod spontan unifică sufletele pregătite ale lumii. Către cel înţelept poporul îşi întoarce privirea şi îşi orientează urechile; înţeleptul, la rândul sau, tratează poporul ca pe propriul sau copil.
 
(va urma)
 
 
 

Citiţi şi:
Legea fundamentală a cauzei şi efectului, în lumina înţelepciunii budiste
Tratatele sacre ale înţelepciunii: Vede, Upanishade, Vedanta
Conştiinţa Supremă este sursa divină a vieţii noastre


yogaesoteric
17 octombrie 2011
 
 
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga