Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Atentatele de la Oslo din iulie 2011 se înscriu în planul de guvernare a lumii prin teroare (2)

Manipularea mediatică ascunde o nouă operaţiune de tip „steag fals”
 
de George Preda
 
Citiţi aici prima parte a acestui articol
 
Atentatele de la Oslo duhnesc a... manipulare. Dar putem observa în ultima perioadă un fenomen interesant: odată cu avalanşa de evenimente care echivalează cu o veritabilă „accelerare” a istoriei, în prezent se reuşeşte uneori demontarea în timp real a unor operaţiuni masive de manipulare. Aceste mecanisme infernale sunt destinate să genereze confuzii, să năucească oamenii şi să le sidereze opiniile morale, pentru a-i face să accepte mai uşor unele restricţii intolerabile ale libertăţii. Pe scurt, manipularea mediatică e modalitatea de a inocula popoarelor o atitudine de servitute, de a le face să îşi dorească restricţia libertăţilor fundamentale ca pe o „mântuire”.





Confuzii, inadvertenţe şi omisiuni în versiunea oficială mediatizată
 
În versiunea mediatică a atentatelor de la Oslo, mai potrivită unui film de duzină decât unor pretinse ştiri, abundă disonanţele, incoerenţele scenariului care ne-a fost oferit cu generozitate. Astfel, frapează ubicuitatea ucigaşului, care tocmai a realizat un atentat cu bombă deosebit de devastator în centrul oraşului Oslo şi care s-a transportat fără dificultate pe o insulă la o distanţă de 50 de km de capitala norvegiană. Să notăm, de asemenea, că nitratul de amoniu (care a provocat şi explozia uzinei AZF din Toulouse în 2001) nu devine instabil decât de la mai mult de 50° Celsius şi că, pentru a-l face să detoneze, este necesară o anumită pregătire tehnică de specialitate, referindu-se printre altele la mânuirea dispozitivelor de detonare. Ori, nimeni nu zice nimic despre modul în care suspectul ar fi dobândit competenţe de artificier. De pe Internet? Dar în acest caz, cine i-a furnizat detonatorii?

Pe de altă parte, niciun articol publicat pe această temă nu precizează care este cantitatea de muniţie de care Breivik a avut nevoie pentru a omorî singur, cu sânge rece, 76 de tineri din Partidul laburist, trăgând focuri de armă timp de 95 de minute în continuu... Se presupune că ar fi nevoie de mai mult de 10 kg de muniţie! Ca un termen de comparaţie (cu un alt atentat sângeros), putem aminti cazul lui Baruch Goldstein care, super-echipat, pe 25 februarie 1994, la Hébron, a început să tragă la nimereală la mormântul Patriarhilor (cenotaful lui Abraham) asupra credincioşilor musulmani reuniţi pentru rugăciunea de vineri şi nu a reuşit să doboare, în ciuda strădaniei sale, decât 29 de Palestinieni înainte de a muri, datorită loviturilor date de victimele sale. Goldstein este acum sfânt şi martir în ochii coreligionarilor săi, ca dovadă mormântul său care este un loc de veneraţie în colonia Kryiat Arba poartă un epitaf neliniştitor: Aici se odihneşte un sfânt, Dr. Baruch Kappel Goldstein. Binecuvântată fie amintirea unui om drept şi sfânt, fie ca DUMNEZEU să îi răzbune sângele celui care şi-a dăruit sufletul evreilor, iudaismului şi pământului iudaic. Curate sunt mâinile sale şi pură este inima sa. A căzut martir al lui DUMNEZEU pe 14 Adar, ziua lui Pourim din anul 5754.

Un personaj principal bizar pentru un scenariu de duzină

Aceste elemente ne fac să credem că nebunul psihopat Anders Behring Breivik nu este, cu siguranţă, singurul care a jucat în această scenă şi că asociaţii săi i-au oferit rolul principal pentru a satisface a priori un exhibiţionism pervers... pentru a şoca şi mai tare imaginaţia şi pentru a da un răsunet şi mai mare „martirului ce s-a sacrificat” într-o eroică cruciadă anti-islamică şi anticomunistă, într-un cuvânt un „Templier” al timpurilor moderne, cum îi place acestuia să se creadă etc. ! Erou de două parale, un nou Erostrate (Erostrate a incendiat în iulie 356 î.C. templul lui Artemis din Efes, una din cele şapte minuni ale lumii. Supus torturii, Erostrate a mărturisit că îşi dorea să fie renumit şi că nu a găsit niciun alt mijloc să ajungă astfel) care, neputând să se afirme prin faptul că a creat ceva, se face remarcat distrugând. O mentalitate de funcţionar acrit care se schimbă într-o putere malefică ce constrânge, blochează, anulează: interzic, deci exist! În acest caz: distrug şi trec în posteritate.

Un scenariu demn de Hollywood şi de filmele de propagandă isterică contra duşmanilor zilei... Şi cum odată cu moartea lui Ben Laden, era necesar să se reîmprospăteze genul, noua ţintă desemnată trebuie să fie o dată în plus de extremă dreapta, anti-tot: anticomunistă, antiislamică, antinazistă! Breivik este în mod evident un anti-nazist visceral în ciuda citatelor modificate oferite de către presa franceză. El este un admirator al lui Max Manus, „erou” norvegian mort în 1996 care a combătut naziştii, după cum atestă pagina sa de prezentare de pe Facebook.

Am prezentat mai sus contradicţiile majore dintr-un dublu atentat cu un scenariu suspect; incoerenţe care sar în ochi! Mai discrete, dar nu mai puţin importante, sunt contradicţiile care apar în construirea personajului: pentru un adevărat creştin există, de exemplu, o contradicţie ce face complet incompatibilă credinţa creştină şi Francmasoneria (Breivik aparţinea lojei „Sfântul Olaf cu Trei Coloane” din Marea Lojă a Norvegiei până la excluderea sa – la câteva ore după atentate). Fiind mason, de ce ne este Breivik prezentat ca un fundamentalist creştin?! Să încercăm să înţelegem ce înseamnă aceasta... Mai întâi să ne extragem din matricea culturală ce ne este familiară (specific latină) şi să ne plasăm într-un context de puritanism nordic, calvinist, după moda nord-americană. Vom înţelege atunci că tipologia personajului ucigaş care ne-a fost prezentat nu corespunde referinţelor inteligibile pentru ţările din Sudul şi Estul Europei... presupunând că Anders Breivik a comis acele acte fiind influenţat (chiar manipulat), semnalul trimis în aceste condiţii, a fost conceput şi trimis direct cu destinaţia Europa unde „populismul” şi formaţiunile naţionaliste încep să îi preocupe din ce în ce mai mult pe Eurocraţi şi alte criptarhii.

Evident, mesajul va fi receptat în România, Ungaria, Austria, Olanda, Belgia, Franţa şi pretutindeni unde forţele identitariste şi suveraniste încep să se facă simţite. O ocazie neaşteptată pentru guvernele socio-democrate ca să strângă şurubul securitar şi să reducă drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, într-o primă fază prin intruziunea în viaţa privată şi „supravegherea” cetăţenilor, dar şi prin denigrarea unor organizaţii şi partide politice deranjante.

„Anti-islamismul” sau islamismul? Care este de fapt luat în vizor?

Faptul că tinerii ucişi pe insulă au aparţinut unei formaţiuni favorabile creării unui stat în Palestina (Eskil Pedersen, şeful Tinerilor muncitori locali, în cadrul unui scurt interviu acordat televiziunii în care a narat teribilele evenimente, a explicat că organizaţia sa militează în favoarea unui „embargou norvegian unilateral economic contra Israelului”), nu înseamnă cu certitudine că serviciile israeliene ar fi fost implicate în această sinistră afacere. E drept că site-urile comunitariste s-au dezlănţuit imediat, din primele ore, arătând spre Tripoli, Hamas-ul palestinian şi Hezbollah. Acest fapt ar fi complet absurd, ţinând cont de personalitatea ucigaşului, dar arată un anumit spirit ce instigă cu perseverenţă mulţimile de europeni la din ce în ce mai multă arabofobie. Din nou ocazia era prea potrivită pentru a nu reedita aceleaşi leitmotive, care se regăsesc de altfel în congruenţă perfectă cu retorica ucigaşă a „cruciatului” Anders Behring Breivik.

La o analiză atentă putem să descoperim şi alte aspecte bizare. De exemplu, în 25 iunie, deci cu o lună înaintea tragediei de la Oslo, Jacques Krupfer, reprezentant al Likoud în Franţa, a publicat un articol cu un titlu de-a dreptul premonitoriu: „Lichidaţi Oslo!”. De fapt nu era vorba decât de a lichida acordurile de la Oslo, dar în contextul actual este foarte dificil să ignorăm acest titlu care seamănă în mod straniu cu un semnal...

Şi dacă ar fi să stabilim o paralelă cu afacerea din Oklahoma City din 1995 (168 de morţi ca urmare a prăbuşirii unui imobil al FBI-ului) pentru care Timothy McVeigh, membru al unei miliţii patriotice, a fost executat prin injecţie letală pe 11 iunie 2001, puţin după cea de-a 33-a sa aniversare (ar trebui să vedem aici vreun raport cu gradul superior al iniţierii masonice?), această comparaţie se dovedeşte a fi destul de fructuoasă: acelaşi atentat cu o camionetă-capcană contra unei clădiri oficiale, pagube care nu au nimic de a face cu natura şi cantitatea de explozibil utilizat (în ambele cazuri un îngrăşământ din care Breivik ar fi procurat 6 tone de la o cooperativă agricolă în cursul lunii mai) şi, bineînţeles un „miel” împins cu complezenţă în gura jurnaliştilor, care are ca rol să oculteze adevaraţii autori şi veritabilii comanditari. În ce priveşte finalitatea operaţiunii din Oklahoma City, aceasta nu lasă loc la ambiguităţi: o represiune crudă a mişcărilor libertarist-identitare, în special a miliţiilor naţionale anti-statale... Ori, în acest fel trebuie înţeles anticomunismul lui Breivik, adică în sensul american, ca un virulent anti-statism!

Acesta nu ne vorbeşte în mod evident de „comunism” în sens literal (pagină de mult întoarsă în Europa), ci despre ceea ce Americanii numesc: intolerabila ingerinţă a Statului federal în viaţa privată, taxele abuzive, interdicţiile legate de portul de armă... pe scurt anularea libertăţilor fundamentale pe care se fondează însăşi ideea de America! De aici şi până la a gândi că mesajul trimis prin intermediul acestor crime s-ar adresa în special către Tea Parties nu e decât un pas. Un episod în plus în războiul dintre democraţi şi republicani şi, mai ales, între forţele globaliste şi populaţia globului.

Conflicte colaterale şi consecinţe

În mai puţin de 24 de ore după atentatele de la Oslo, maşina de război „antirasistă” – adică anti-albă, antieuropeană, anticreştină – s-a pus în mişcare, în crescendo. Cu toţii au strâns rândurile, iar mass-media a amplificat ura ascunsă sub masca democraţiei şi a toleranţei. Care este de fapt strategia aplicată de Anders Breivik? Prin Manifestul pe care l-a formulat, în câteva minute frazele sale au ajuns pe Facebook şi, alături de filmele sale de pe Youtube, au oferit duşmanilor săi pretextul necesar pentru a tranforma Europa într-un gulag.

Înainte de a doborî cu sânge rece 90 de adolescenţi, Breivik a încercat să implice în această crimă (prin intermediul Internetului, afirmând că le-ar aparţine) aproximativ zece organizaţii catalogate de către cei de stânga, ca fiind de extremă dreapta, deci neo-naziste: de la Partidul Progresului, al doilea din Norvegia, al cărui membru este, la Tea Parties şi de la Sarah Palin la BNP-ul britanic (British National Party), la Adevăraţii Finlandezi, la naţionaliştii suedezi Nordisk, al cărui membru se pretinde a fi etc. În felul acesta, Breivik a oferit noi argumente vânătorilor isterici de vrăjitoare din sistem, care vor profita de ocazie pentru a denigra aceste grupări, dar în schimb, vor fi foarte discreţi în ce priveşte apartenenţa la masonerie a ucigaşului.

De exemplu, din 1999 până în 2006, Breivik a făcut parte din Partidul Progresist (FrP), al doilea partid din Norvegia, considerat conservator, populist de dreapta şi libertarian (Libertarianismul este o doctrină politică ce susţine libertatea deplină a indivizilor în toate chestiunile, fie ele civile, politice ori economice). De aici dezlănţuirea mass-mediei mondiale contra ascensiunii spectaculoase din ultimii ani a acestei mişcări în Europa de Nord şi în Statele-Unite, mişcare ce se caracterizează de asemeni prin opoziţia faţă de imigrare, islamizarea Europei, multiculturalism, participarea la războaiele din diverse colţuri ale lumii, în special Afganistan şi Libia, cu trupe de soldaţi europeni, la îndatorarea ţărilor şi la finanţarea celor care au făcut din aceasta o tehnică de dezvoltare economică. În acelaşi timp remarcăm apartenenţa la masonerie pe care această mişcare o revendică. Dar cu privire la acest aspect, mass-media a păstrat o discreţie totală.

Helge Luras, de la Norwegian Institute of International Affairs, a fost una dintre puţinele persoane capabile să analizeze cu sânge rece cauza principală a acestei tragedii. În viziunea lui, Andres Breivik este el însuşi o victimă a manipulării doctrinare. Este vorba de politica multiculturalismului şi de imigrarea în masă, afirmă acesta, care poartă răspunderea pentru acest carnagiu. „Poporul norvegian nu a fost niciodată consultat în mod democratic pentru  a spune dacă doreşte sau nu această imigrare. Cei care formează clasa conducătoare trăiesc în medii populate doar de albi. În schimb, clasele modeste trăiesc în medii în care au sentimentul că imigranţii îi împing în afara propriilor lor teritorii, furându-le locurile de muncă, făcând să scadă salariile şi refuzând să se plieze regulilor democratice. Cred că acesta a fost motivul principal al acestui individ”.

Ei bine, şi... Mosadul?

Pentru a găsi o oarecare veridicitate în şirul de inepţii cu care am fost asaltaţi, trebuie să subliniem filosionismul activ al lui Breivik care l-a dus până într-acolo încât a pozat în uniformă, elegant, cu Steaua lui David la vedere, iar scrierile sale sunt pline de omagii la adresa Israelului. În orice caz, tinerii din Partidul laburist de pe insula Utoya erau militanţi pro-palestinieni – aşa se explică numărul mare de musulmani – aparţinând unui partid ce sprijină boicotul produselor israeliene şi care se dezice de numeroase acorduri bilaterale cu Tel-Aviv-ul, inclusiv cele petroliere şi care anunţă că începând cu sesiunea din septembrie a ONU, care va aduce Israelul în banca acuzaţilor, Norvegia se va desolidariza de Statul evreu. Prin urmare, este vorba de un avertisment?

Câtă apă la moară pentru cei care văd în aceste atentate mâna Mosadului! Aceştia sunt surprinşi că, de cum a sosit poliţia, Breivik a depus armele şi s-a predat. Doar că poliţia a sosit la 90 de minute de la deschiderea focului, deşi a fost informată imediat prin SMS. Forţele speciale alertate au debarcat pe insulă după masacru, la bordul unei ambarcaţiuni. Niciun elicopter nu era disponibil, deşi Oslo numără 20 în dotare, rezervate exclusiv evacuărilor de urgenţă, operaţiunilor de salvare şi intervenţiilor anti-teroriste.

Pentru acoliţii preşedintelui american (de culoare) Obama, potenţialii terorişti sunt albi

O altă ciudăţenie: pe 21 iulie, adică în ajunul măcelului din Norvegia, site-ul Prison Planet a publicat o înregistrare video din partea ministerului de Interne al Statelor Unite despre securitatea internă, „Dacă vedeţi ceva, spuneţi!”. Această înregistrare durează aproximativ zece minute şi prezintă doisprezece scenarii ce incită populaţia la denunţare de îndată ce vreo persoană pare să aibă o atitudine îndoielnică, care i-ar trăda, chipurile, apartenenţa la vreo mişcare teroristă. Dincolo de caracterul neliniştitor al acestui video ce prezintă avansarea totalitarismului Statelor Unite, observăm două aspecte, aparent negate de însăşi această înregistare care precizează că rasa individului nu are vreo relevanţă. Totuşi în acest film, toţi „patrioţii” care semnalează ministerului de Interne vreun incident ieşit din comun, sunt de culoare, iar toate persoanele cu comportament îndoielnic, aparţin rasei albe. Aceasta ne aminteşte faptul că în documentele ce s-au „scurs” din sânul acestui minister în urmă cu câteva luni, toţi potenţialii terorişti erau desemnaţi ca aparţinând grupărilor conservatoare, esenţialmente alcătuite din albi. Cum ar fi suporterii lui Ron Paul, posesorii de arme,  deţinătorii de monede de aur etc., pe scurt, tot ce e caracteristic albilor din clasa de mijloc.

În loc de epilog...

În septembrie 2010, Foreign Affairs, publicaţie periodică a Council of Foreign Affairs, guvernul fantomă al Statelor Unite, a atacat puternic Partidul Adevăraţilor Finlandezi, Partidul Progresului din Norvegia şi Democraţii Suedezi, acuzaţi de a fi copiat Tea Parties americane şi de a amesteca, la fel ca acestea, populismul cu libertarianismul, respingerea imigrării, a homosexualităţii, a războaielor de la capătul lumii, cum ar fi cele din Afganistan sau Libia. În plus, aceste organizaţii au mers mai departe, refuzând să îşi ofere ajutorul ţărilor din UE ce se află în pragul falimentului. Toate acestea au provocat neliniştea celor care conduc din umbră această planetă. Interesant este că, din „corul” mass-media (o veritabilă deslănţuire a urii) care a urmat dramei din Norvegia, tocmai discursul din 2010 al Council of Foreign Affairs iese la suprafaţă, fiind vehiculat de către moraliştii de stânga şi de extremă stânga care, încă o dată, se dovedesc a fi mercenarii castei conducătoare mondialiste.

Este evident că această afacere, într-un moment în care, peste tot în Europa, puţin câte puţin, forţele identitare ale naţiunilor europene încep să ridice capul, miroase a manipulare. Principalul motiv pentru care afirmăm aceasta este faptul că ea oferă un foarte bun pretext pentru a fi atacate unele organizaţii care sunt incomode pentru planurile guvernului din umbră.

Citiţi şi:
Războiul din Libia face parte din scenariul instaurării Noii Ordini Mondiale
Nu există terorism internaţional! Atentatele din 11 septembrie au fost înscenate
Masonerie, bombe şi servicii secrete


yogaesoteric
15 noiembrie 2011
 
 
 
 
 

 

 


 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga