Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Idealul non-violenţei – AHIMSA


de Swami Shivananda

Un om foarte sărac trecea printr-un crâng. El era foarte înfometat. Crângul era plin de arbori de mango şi era chiar sezonul fructelor. Atât de tentante erau fructele coapte, încât omul înfometat a căutat instinctiv o piatră, a luat-o şi a aruncat-o într-un arbore. Două fructe au căzut pe pământ. Faţa omului s-a luminat de bucurie, iar mâinile au apucat cu înfrigurare fructele, în timp ce gura îi saliva din abundenţă.
Bucuros că dobândise fructele şi-şi putea astâmpăra foamea, omul sărac nici nu s-a gândit ce s-a petrecut cu piatra după ce a doborât fructele. El aruncase piatra cu puterea mărită pe care i-a dat-o foamea, care a proiectat-o în înaltul cerului şi foarte departe, înainte ca ea să cadă.

Destinul, creatorul situaţiilor stranii, a conspirat în aşa fel încât a adus în acea zi şi în acelaşi crâng pe cel mai sărac om şi pe regele ţării. Omul sărac, mort de foame, căuta să-şi astâmpere foamea. Marele monarh, după un prânz regal, căuta umbra răcoroasă a arborilor, pentru a-şi petrece timpul jucând şah cu consoartele şi miniştrii. Monarhul şi nenorocitul înfometat nu ştiau unul de existenţa celuilalt.
Piatra care a doborât fructele era inertă, lipsită de sentimente umane: nu putea evita, din respect, monarhul. L-a lovit chiar în cap. Turbanul însă i-a protejat regelui ţeasta, dar a fost smuls şi azvârlit cât colo. Monarhul, absorbit într-un joc plăcut cu consoartele, nici nu s-a gândit să cerceteze cauza tristei sorţi a turbanului. Însă curtenii nu au suportat presupusa insultă adusă regelui. Ei l-au căutat pe făptaş, găsindu-l pe omul sărac, care mânca lacom fructele savuroase.
Servitorii doreau să vadă aplicată pedeapsa regală cea mai grea, gândindu-se chiar că pentru cineva care a insultat atât de grav persoana regelui cea mai potrivită pedeapsă ar fi cea capitală. Ministrul justiţiei a convocat pe loc o curte de judecată şi bietul sărac a fost condamnat la moarte pentru că l-a atacat pe rege.
Regele tocmai îşi încheiase jocul, când ministrul justiţiei l-a anunţat că răufăcătorul a fost aspru pedepsit pentru ultragiul adus.
Aduceţi-l aici!”, a cerut Majestatea Sa. Omul sărac a fost imediat adus  în faţa regelui.
De ce ai aruncat cu piatra?”
Pentru a obţine un fruct de mango!”
Deci ai aruncat-o spre un arbore?”
Da, Stăpâne!”
Ai obţinut fructul?”
Da, Majestate!”
Ai mâncat fructul?”
Da, Majestate!”
Regele s-a întors spre ministrul justiţiei şi i-a spus:
Omul sărac era înfometat şi a aruncat cu o piatră în arbore. El a doborât un fruct şi l-a mâncat. Spune-mi acum, pentru cât timp şi-a potolit foamea?”
Pentru cam 24 de ore, Majestate.”
E bine. Acum vom pronunţa sentinţa regală.”
Mulţimea curtenitorilor aştepta cu răsuflarea tăiată. Putea fi ceva mai rău decât sentinţa judecătorilor?
Ordonăm ca de azi şi până la sfârşitul zilelor sale pe pământ, acest om sărac să primească din visteria noastră suficientă avuţie pentru a avea o condiţie acceptabilă. Comunicaţi deîndată această hotărâre ministrului finanţelor.”
Toţi au fost uluiţi. Ce fel de pedeapsă mai era aceasta?
Regina credea că i se datora „pedeapsa” că ea l-a adus pe rege într-o stare plăcută şi o dispoziţie luminoasă, astfel că omul sărac a fost răsplătit. Ea zâmbea semnificativ şi complice.
Draga mea”, a întrebat-o regele, „spune-mi, este arborele o fiinţă simţitoare sau un obiect nesimţitor?”
Desigur, un obiect nesimţitor, Stăpâne!”
Iar eu?”
Ce întrebare, preamărite! Omul, încoronarea creaţiei este o fiinţă simţitoare. Eşti o nestemată printre oameni. Eşti cu adevărat divin. Cine te-a depăşit în cunoaştere şi înţelepciune?”
Atunci, iubita mea, este just ca eu, o fiinţă simţitoare, să mă dovedesc cel puţin atât de vrednic de acest statut dăruit mie de Dumnezeu pe cât s-a dovedit un arbore nesimţitor, nu?”
Este just, stăpânul meu; te-ai arătat mai merituos decât toţi oamenii în fapte şi înţelepciune. Dar de ce mă întrebi toate acestea?”
Uite de ce: omul sărac a lovit arborele cu o piatră. Acesta i-a dat un fruct savuros ca să se hrănească. Foamea i-a fost potolită pentru o zi. Piatra m-a lovit apoi şi pe mine. Nu este firesc să mă dovedesc mai mărinimos decât un arbore? Acesta este motivul pentru care am poruncit să-i fie dat omului cât are nevoie pentru întreaga viaţă.”
Miniştrii, servitorii şi regina au căzut în genunchi la picioarele monarhului şi au sărutat ţărâna slăvindu-l.
Stăpâne, tu eşti cu adevărat divin pe acest pământ. În aceste vremuri, numai o persoană cu adevărat divină şi Dumnezeu Însuşi ar manifesta atâta compasiune! Această virtute te apropie de divinul Buddha şi de Iisus, fiul lui Dumnezeu, punându-te în rândul sfinţilor şi înţelepţilor din toate timpurile! Mărire ţie! Fie ca înţelepta şi îmbelşugata domnie a stăpânului nostru să dureze mulţi ani pe acest pământ! Căci numai astfel de stăpâni pot învăţa şi inspira supuşii să cultive comapsiunea, iubirea divină şi toleranţa. Inspiraţi de gloriosul tău exemplu, oamenii se vor iubi unii pe alţii, se vor servi unii pe alţii şi astfel, cu inimile curate, se vor transforma în fiinţe divine. Binecuvântează-ne, stăpâne, ca să devenim servitorii tăi adevăraţi!”


Fragment preluat din lucrarea Povestiri divin inspirate de Swami Shivananda.

Citiţi şi:
Omul care a rostit doar adevărul
Conferinţa ţânţarilor şi ploşniţelor

yogaesoteric
21 noiembrie 2011



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga