Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Yoga >Practica yoga >
Importanţa procesului de conştientizare în practica YOGA şi în viaţa de zi cu zi (4)


Transcenderea mentalului discursiv şi accesul în dimensiunea supramentală
 

de Daciana Matei
Citiţi articolul anterior, 

Tăcerea este limbajul perfecţiunii


Priviţi cu multă atenţie copacii aceştia. Chiar şi ei meditează. Meditaţia, înainte de toate, înseamnă tăcere trăită plenar cu esenţa ultimă a fiinţei noastre. Dacă vă  daţi seama cu adevărat că nu ştiţi nimic, atunci veţi fi într-adevăr într-o profundă stare de meditaţie. O asemenea sinceritate deplină este terenul favorabil tăcerii care îl revelează pe Dumnezeu. Tăcerea trăită profund este meditaţie”. Yoga Swami

În articolele precedente am descris drumul evoluţiei spirituale pe care îl face o fiinţă umană obişnuită (cu o conştiinţă limitată la planul material), spre a se transforma şi a trezi în ea aspiraţia spirituală de a se cunoaşte pe sine, lumea înconjurătoare şi în final esenţa sa divină, ultimă, care este o scânteie din Dumnezeu Tatăl. Aşa cum am arătat, conştiinţa se expansionează gradat, trecând de la nivelul obişnuit, caracterizat de fragmentare şi dualitate la niveluri din ce în ce mai elevate, plenar integratoare, unificatoare. Pe parcursul călătoriei spirituale, acea fiinţă începe să conştientizeze procesele de rezonanţă cu energii superioare, cosmice, care apar şi care vor declanşa în universul ei lăuntric stări tot mai ample de fericire, de împlinire, de cunoaştere.

Prin realizarea conştientă, cu atenţie şi tenacitate, a unor tehnici YOGA – cum ar fi ASANA-ele, tehnicile de respiraţie controlată, PRANAYAMA şi a metodelor de meditaţie şi introspecţie – aspirantului i se deschid tot mai multe orizonturi şi profunzimi spirituale, care îl vor conduce în final la cunoaştea naturii sale intime, esenţiale.

Swami Shivananda descrie în cartea sa Practica meditaţiei, o metodă de realizare a meditaţiei yoghine:
Aşezat în postura preferată [ASANA, n.n.], cu capul şi trunchiul drepte, închideţi ochii şi concentraţi-vă atenţia în spaţiul din mijlocul frunţii (AJNA CHAKRA), în lotusul inimii (ANAHATA CHAKRA), sau în creştetul capului (SAHASRARA). Când aţi ales un punct de concentrare, păstraţi-l cu fermitate, nu-l schimbaţi. În acelaşi timp însă, urmăriţi să vă dinamizaţi gradat şi să vă armonizaţi şi ceilalţi centri de forţă. Dar, dacă de exemplu, aţi decis să vă concentraţi asupra lotusului inimii (ANAHATA CHAKRA), perseveraţi cu acesta pentru a realiza un progres rapid la acest nivel.
Dacă în timpul meditaţiei sunteţi surprins de o scânteie iluminatorie, să nu vă speriaţi. Va fi o experienţă nouă, de o bucurie imensă. Nu reveniţi la starea iniţială; nu abandonaţi meditaţia. Nu vă opriţi; va trebui, dimpotrivă, să progresaţi în continuare, deoarece nu aţi primit decât o reflexie a Adevărului şi nu experienţa totală, marea Realizare. Nu este decât un nivel; urmăriţi să urcaţi în continuare şi să ajungeţi la scopul suprem, infinitul. Numai atunci veţi fi fermi în faţa oricărei tentaţii. Veţi bea din nectarul nemuririi. Este apogeul, starea ultimă. Este scopul final
.

Aveţi în dumneavoastră puteri infinite şi facultăţi latente despre care nu aţi avut niciodată vreo idee. Trebuie să treziţi aceste forţe adormite, practicând meditaţia şi YOGA. Trebuie să dezvoltaţi voinţa, să vă stăpâniţi simţurile şi mentalul. Trebuie să vă purificaţi şi să practicaţi constant meditaţia. Numai în acest fel veţi deveni un supraom, o fiinţă desăvârşită.
După cum flacăra arde continuu într-o lampă de furtună, tot astfel flacăra divină arde continuu, din timpuri imemoriale, în inima dumneavoastră (ANAHATA CHAKRA). Meditaţi asupra acestei flăcări divine; scufundaţi-vă profund în cele mai tăinuite locuri ale inimii dumneavoastră (ANAHATA CHAKRA). Meditaţi asupra flăcării divine şi deveniţi una cu ea
.”

În timpul meditaţiei profunde, transcendeţi conştiinţa corpului şi a celor ce vă înconjoară; simţiţi o perfectă unitate; toate senzaţiile dispar. Nu mai există egoism. O imensă bucurie, o fericire inefabilă vă cuprinde. Puţin câte puţin, gândurile dispar.
Când vă scufundaţi în linişte cu ajutorul unei profunde meditaţii, lumea exterioară şi toate supărările dispar. Gustaţi Pacea Supremă. În această linişte străluceşte Lumina Luminilor, nepieritoarea fericire. Şi această linişte este forţa reală şi adevărata bucurie
.”

Liniştea este o expresie a păcii, a armoniei şi a perfecţiunii. Când vom începe să căutăm liniştea în locul zgomotului, fiinţa noastră va începe să aspire la înţelegerea lucrurilor şi astfel va apare dorinţa de a observa şi de a conştientiza tot ce se petrece în universul nostru lăutric. Starea de linişte declanşează în fiinţa umană un proces interior care conduce către claritate, inspiraţie superioară şi profunzimea sufletului.

Cu cât evoluăm spiritual mai mult, cu atât suntem capabili să ne inducem mai uşor stări de linişte interioară, care se vor reflecta apoi şi în afara noastră. Mulţi oameni fac gălăgie numai pentru a fi băgaţi în seamă. Vorbesc şi râd tare şi mult, deschid şi trântesc uşile, fac zgomot în jurul lor, toate acestea pentru a se pune în evidenţă. Dar aceasta denotă o mare mediocritate şi incapacitatea lor de a se interioriza. Dacă ar fi rugaţi să se aşeze la sol şi să mediteze pentru 5 minute, lor li s-ar părea că trece o veşnicie şi s-ar foi continuu, s-ar plânge de dureri imaginare, şi-ar aduce aminte de toate lucrurile pe care le-ar avea de făcut etc. Tot acest „tărăboi mental” le împiedică legătura cu universul lor lăuntric şi cu percepţiile subtile de la acest nivel.

Tăcerea este limbajul perfecţiunii” - spune Omraam Mikhael Aivanhov în lucrarea sa, Calea tăcerii  - „în timp ce zgomotul este expresia unei defecţiuni, a unei anomalii sau a unei vieţi ce este încă în dezordine, anarhică şi care trebuie controlată, perfecţionată”.

Când omul începe să se maturizeze spiritual, el începe să iubească liniştea interioară în locul zgomotului obişnuit al minţii şi devine mai atent la tot ceea ce face, acţiunile sale fiind acum realizate pe fondul unei stări de tăcere lăuntrică profundă. El se integrează astfel tot mai mult în armonia firii, tinzând către perfecţiune.

Fuziunea ce apare între minte, inimă şi spirit generează spontan armonia. Pentru a o manifesta nu este nevoie de cuvinte şi de explicaţii filosofice. Tocmai de aceea, la întrebarea Ce este Dumnezeu? cei înţelepţi răspund prin tăcere. Orice termeni am folosi pentru a-L defini pe Dumnezeu, nu am face decât să ne apropiem tangenţial de adevărata Sa natură. Doar Tăcerea Îl poate defini şi ne poate ajuta să pătrundem în noi înşine, în centrul esenţial al fiinţei noastre, care este chiar o scânteie din Dumnezeu Tatăl.

Tăcerea profundă la care trebuie să ajungem nu înseamnă aşadar numai a ne abţine de la a rosti nu contează ce cuvinte, ci în primul rând, ea înseamnă liniştirea deplină a minţii. Dincolo de continua agitaţie a gândurilor ni se dezvăluie o stare cu totul nouă, în care devenim capabili să reflectăm realitatea exact aşa cum este. Dimensiunea supramentală, în care pătrundem atunci, este un tărâm al Tăcerii.

Conştiinţa lucidă a totalităţii trezeşte iubirea, compasiunea, tandreţea
 

Dacă la nivelul mentalului inferior conştiinţa fiinţei umane este limitată, la nivelul mentalului superior (supramentalul) se manifestă o conştiinţă superioară, liberă de constrângerile şi limitele obişnuite, tangentă cu nemărginirea. Conştiinţa supramentală implică un nivel avansat de înţelegere, un limbaj cu totul nou.

Când conştiinţa se elevează începem să avem percepţii rafinate şi toate trăirile inefabile ce apar în universul nostru lăuntric devin manifestări clare ale creşterii şi transformării noastre spirituale. A trăi cât mai des asemenea momente de plenitudine şi a deveni cât mai conştienţi de mesajul lor, a sesiza sincronicităţile care apar în jurul nostru indicându-ne faptul că suntem pe calea cea bună, pe calea adevărului, creează premisele unei întâlniri tainice cu Dumnezeu.

Când atingem nivelul supramental, devenim conştienţi de interacţiunea permanentă dintre individual şi universal, sesizăm coerenţa şi sincronizarea perfectă a totului. Prin accederea la planul conştiinţei supramentale se trezeşte totodată capacitatea de cunoaştere directă, autentică, capacitatea de a fi un observator lucid al realităţii înconjurătoare; inteligenţa devine multidimensională, cuprinzând un câmp foarte vast de idei şi aspecte. Tot atunci, prin trezirea acestei conştiinţe, ne apar intuiţii spirituale excepţionale, soluţii geniale, inspiraţii pline de înţelepciune şi revelaţii divine.

Când nivelul de conştiinţă este unul obişnuit, limitat de condiţionările umane, fiinţa nu se raportează la Dumnezeu decât într-un mod superficial, numai cu mintea, fără a simţi cu adevărat legătura tainică, inefabilă, ce există între ea şi Creatorul său. Atunci când ne aflăm în armonie cu Conştiinţa Divină, în fiinţa noastră se petrec minuni. Atunci când conştiinţa noastră se expansionează putem dialoga direct cu Dumnezeu, pe fondul Tăcerii absolute, în centrul spiritual al fiinţei noastre. Putem astfel să ascultăm Vocea Sa divină sau să percepem prin intermediul intuiţiei spirituale, supramentale, mesajele pe care El ni le adresează.

Sri Aurobindo afirmă: „Spre deosebire de mentalul inferior, Supramentalul nu are toane. Conţinutul Supramentalului este învăluit în tăcere. Este o flacără de luciditate, fără fum, care, odată aprinsă, luminează clar şi, în consecinţă, percepţia lumii se transformă, la fel ca toate reacţiile noastre. Conştiinţa Supramentală nu caută să cunoască, nu caută să ştie ce anume trebuie făcut şi ce nu trebuie făcut; ea este totdeauna perfect tăcută, imobilă şi trăieşte spontan, dar TOTAL, fiecare secundă a timpului. În cazul ei, în fiecare clipă, în liniştea deplină a conştiinţei, cunoaşterea dorită apare firesc, precum o picătură de lumină; astfel putem cunoaşte aproape fulgerător, ce anume trebuie făcut, ce anume trebuie spus, ce anume trebuie văzut, ce anume trebuie înţeles.”

Cel care a atins plenar starea de conştiinţă supramentală nu va mai acţiona, nu va mai gândi şi nu va mai simţi decât sub impulsul şi inspiraţia divină. El nu va mai cunoaşte dualitatea minţii, manevrele egoului. Pentru el există doar iubire, compasiune şi înţelegere superioară, într-o totală fuziune cu divinitatea.

Pentru ca aspirantul care se află pe spirala ascendentă a evoluţiei spirituale să-şi trezească plenar conştiinţa supramentală, este necesar ca el să plonjeze în oceanul tăcerii interioare, acolo unde nu este decât vidul. Un cântec religios hindus spune: „cei care se îneacă pe jumătate se îneacă complet, cei care se îneacă complet, traversează oceanul”. Cu alte cuvinte, nu poţi cunoaşte Adevărul Divin doar înotând la suprafaţa apei. Este nevoie de curaj, de îndrăzneală și de tăcere să te scufunzi în adâncurile oceanului pentru a cunoaşte adevărata esenţă a divinităţii. Doar într-o stare supramentală, când egoul este complet transcens, se dezvăluie Adevărul Spiritual. El nu este în afara noastră, ci chiar în noi înşine. Trebuie să îndepărtăm toate voalurile care îl acoperă pentru a-L vedea şi a fi una cu El.

Tăcerea interioară apare atunci când realizezi din plin că nu mai există nimic de câştigat şi nimic de pierdut

Marele yoghin şi înţelept Yoga Swami a vorbit despre adevărata cunoaştere spirituală în cuvinte simple dar pline de profunzime. Renunţarea completă la ceea ce credem că deja ştim şi la ceea ce avem impresia că suntem, cu alte cuvinte la întregul bagaj de concepte, false certitudini şi identificări pe care mintea noastră obişnuită se bazează neîncetat, ne deschide calea către realitatea divină, către sursa absolută a tuturor lucrurilor şi fiinţelor.

Trebuie întotdeauna să fiţi simpli. Trebuie permanent să fiţi complet goi, întocmai ca o oglindă, în conştiinţă. Când veţi fi pe deplin reduşi la NIMIC – aceasta când egoul a dispărut – când veţi deveni una cu nimicul (VID), atunci abia veţi fi cu adevărat voi înşivă UNA cu Dumnezeu. Omul care nu mai este nimic îl cunoaşte intim şi lăuntric pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este permanent Vidul Creator Beatific. Nimic înseamnă totul. A fi nimic înseamnă a fi pe deplin în comuniune cu TOTUL. Pentru că eu realizez plenar că nu sunt nimic, înţelegeţi, pentru că sunt mereu un cerşetor – eu am astfel, dacă vreau, toate lucrurile. Prin urmare, NIMIC  înseamnă de fapt totul. Înţelegeţi? Puteţi voi oare să înţelegeţi aceasta?”

Pentru a realiza pe Dumnezeu în tine însuţi şi pentru a atinge starea de eliberare ultimă, fiecare trebuie să acţioneze şi să lucreze personal pentru sine, în această chestiune spirituală. Să nu-l credeţi niciodată pe cel care vă promite că doar el singur vă ajută în timp ce voi nu trebuie să faceţi nimic. Cineva cu adevărat capabil poate doar să ne impulsioneze periodic, dar nimeni nu ne va ajuta mereu în locul nostru pentru că, ţineţi minte, nimeni în afară de DUMNEZEU nu este capabil să o facă. Un altul, chiar foarte puternic, ne poate doar arăta cărarea, ne poate chiar impulsiona uneori prin exemple, dar calea trebuie totdeauna să o străbatem aproape singuri.”

Aşadar, pentru a atinge starea supramentală, practica atentă şi perseverentă a unor metode yoghine adecvate este cea care ne va conduce la succes. Există numeroase procedee ce ne pot conduce dincolo de agitaţia minţii. Realizarea corectă, sistematică şi cu o conştientizare adecvată a tehnicilor YOGA, fie ele posturi corporale (ASANA-e), exerciţii de respiraţie (PRANAYAMA) sau diferite tehnici de concentrare şi meditaţie (DHARANA şi DHIYANA), pe lângă efectele specifice pe care le generează fiecare, ne rafinează gradat conştiinţa, făcând posibilă transcenderea mentalului discursiv şi accesul în dimensiunea supramentală.

Una dintre cele mai simple metode pentru a atinge starea supramentală este focalizarea atenţiei asupra momentului prezent. Mentalul obişnuit baleiază permanent între trecut şi viitor, conexând experienţele trăite pentru a proiecta ceea ce va urma. Fixându-ne atenţia asupra momentului prezent, deschizându-ne şi acceptând total clipa pe care o trăim, mintea se va opri, lăsând loc tăcerii, inspiraţiei şi luminii conştiinţei supramentale. Exersând cât mai des această focalizare în Aici şi Acum, ne va fi din ce în ce mai uşor să accesăm nivelul supramental şi să experimentăm, pentru perioade cât mai lungi de timp această stare, savurând din plin beneficiile extraordinare pe care ni le oferă. De altfel, în viziunea marelui yoghin Sri Aurobindo, trecerea de la nivelul mental la nivelul supramental este următorul salt evolutiv pe care umanitatea, în ansamblu, urmează să îl facă.

Citiți continuarea articolului, cu titlul  Necesitatea trezirii conştiinţei umane

Citiţi şi:
Mauna – un izvor de linişte şi energie
Maturitatea spirituală apare atunci când experienţa spirituală se acumulează şi rodeşte

yogaesoteric
11 ianuarie 2012


Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga