Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sinestezia: un fenomen perceptiv ce se situează la graniţa dintre normal şi paranormal (II)

de profesor yoga Gregorian Bivolaru
 
Citiţi prima parte a acestui articol
 
În calitate de experienţă perceptivă paranormală, sinestezia prezintă câteva caracteristici generale importante.
Una dintre principalele caracteristici ale sinesteziei este caracterul ei auditiv, în sensul că percepţia sinestezică adaugă percepţiei fizice senzoriale iniţiale o formă suplimentară de percepţie, de alt  tip, net distinctă, care nu este determinată în mod direct de percepţia iniţială, ci care este generată în mod indirect, pe baza unui fenomen de reflexie semnificativă a percepţiei iniţiale, reflexie care provine din sfera AKASHA-ică infinită. Sinestezia revelează astfel celui care este atent şi într-un mod superior perceptiv tainicele legături de natură cognitivă, cauzală, ce există în sfera subtilă AKASHA-ică şi care se manifestă, în anumite condiţii favorizante, între reflectările la nivel AKASHA-ic ale diferitelor tipuri de energii distincte din Macrocosmos.

O altă caracteristică a sinesteziei este direcţionalitatea, în sensul că percepţia sinestezică evidenţiază de fiecare dată o formă superioară, subtilă de determinism. De exemplu, o percepţie auditivă poate determina apariţia unei anumite percepţii vizuale cu care se află într-o precisă corespondenţă (în cazul sinesteziei senzoriale), percepţia unui anumit număr poate determina apariţia percepţiei unei anumite culori (în cazul sinesteziei cognitive), percepţia unei anumite localizări spaţiale poate determina apariţia unei anumite forme de translaţie temporală (în cazul sinesteziei spaţio-temporale).

Fenomenul percepţiei sinestezice a fost intuit în mod genial de către părintele Pellegrino Ernetti, care vorbeşte despre transformarea reciprocă dintre sunet şi lumină (vezi lucrarea „Cronovizorul - uluitorul aparat pentru filmat trecutul”). Părintele Ernetti precizează că undele luminoase, care în domeniile fundamentale eterice sunt formate din sunete, constituie de fapt anumite modele de imagini. El subliniază faptul că în realitate, ceea ce la nivel perceptiv apare ca fiind o corelaţie strânsă între sunete şi lumină (fenomen care de fapt a fost numit sinestezie) se manifestă mai ales în stările înalte de conştiinţă, dar şi în anumite evenimente neuro-fiziologice de graniţă sau în unele momentele cheie, de aşa-zisă inflexiune, ce apar în sfera psihicului.
O mare parte dintre cei care au trăit evenimente ce se află la graniţa dintre viaţă şi moarte (E.G.V.M.) relatează această impresie cu totul specială a întrepătrunderii formelor perceptive cu care ei erau până atunci familiarizaţi în lumea fizică, de exemplu curioasa impresie de a auzi culorile sau de a vedea sunetele sau de a trăi într-un mod unificator percepţia spaţio-temporală (sinestezia spaţio-temporală).
Procesele de înregistrare a informaţiilor ce sunt manifestate în dimensiunea AKASHA-ică pornesc de la premisa conform căreia Universul este o complexă structură de informaţii cu mai multe dimensiuni. Conform opiniei părintelui Ernetti, undele sonore şi cele vizuale sunt păstrate ca un fel de urmă dublă. În fapt, întregul spectru de energii senzoriale este impregnat în mod specific în memoria AKASHA-ică.

Sinestezia pare să fie cauzată de intersectarea unor conexiuni ce au loc în zone din creier care în mod obişnuit, mai precis în cazul percepţiei senzoriale obişnuite, nu interacţionează. Disjuncţia senzorială pare să fie depăşită în cazul sinesteziei şi astfel gradul de diferenţiere este redus, proporţional cu interconexiunile care devin active. Astfel, în cazul sinesteziei, senzaţii resimţite separat în mod normal ajung să fie experimentate împreună. De asemenea, preponderenţa sinesteziei pare să ţină de moştenirea genetică, manifestându-se în rândul membrilor aceleiaşi familii, dar nu neapărat sub aceeaşi formă. Este vorba, de fapt, despre un soi de predispoziţie generală, cum ar fi de exemplu faptul că mama vede literele în culori, iar fiul simte gustul cuvintelor pe care le aude. Tot în ceea ce priveşte prevalenţa  fenomenului sinestezic, trebuie specificat şi că aceasta este mai ridicată în rândul femeilor decât în rândul bărbaţilor, indicând prin aceasta preponderenţa aspectului receptiv senzorial la femei.

Primul care a studiat atent fenomenul sinestezic a fost Francis Galton, vărul lui Charles Darwin, în anul 1880. Cu aproape zece ani înainte, Gustav Fechner, părintele psiho-fizicii, a menţionat şi el câteva date empirice legate de sinestezie. Galton a observat că un anumit număr de oameni, care, de altfel, sunt perfect normali în toate celelalte privinţe, experimentau senzaţii în forme multiple la un singur stimul care acţiona la nivel cerebral. Datorită dificultăţilor întâmpinate pe parcurs, mai ales în ceea ce priveşte partea experimentală, sinestezia şi-a pierdut interesul în ochii cercetătorilor până prin anii '80, atunci când revoluţia cognitivă a retrezit preocuparea pentru fenomenul sinesteziei. Cercetările de specialitate au continuat să exploreze tot mai mult realitatea, consistenţa şi frecvenţa experienţelor de ordin sinestetic.

În prezent, există sintetizate şi clasificate o multitudine de tipuri de sinestezie. Cercetătorul Sean A. Day are o listă deschisă, pe care a inclus cel puţin 63 de tipuri de sinestezie. Sinestezia implică toate simţurile: auz, pipăit, văz, gust şi miros. Fiinţele umane pot descrie senzaţii declanşate de stimuli diferiţi şi de intensităţi diferite.

Clasificarea tipurilor de percepţii sinestezice implică identificarea unităţilor asociative elementare, ce sunt formate din câte două elemente majore, dintre care primul este aspectul senzorial-cognitiv predominant iar cel de-al doilea este aspectul senzorial-cognitiv asociat sau, altfel spus, percepţia sinestezică rezultată, ce este de fapt o percepţie de tip real, însă interior, lăuntric.

Gama percepţiilor de tip sinestezic cuprinde felurite fenomene sinestezice, de tip: miros – culoare, trăire emoţională – culoare, sunet – culoare, senzaţie kinestezică – culoare, senzaţie tactilă – culoare, trăire emoţională – miros, simbol grafic – culoare, gust – sunet, gust – senzaţie tactilă, sunet muzical – aromă, senzaţie termică – sunet, senzaţie kinestezică – sunet, trăsătură de caracter – miros, cuvânt – aromă, simbol grafic – senzaţie tactilă, trăire emoţională – senzaţie termică, sunet – miros, sunet – gust, culoare – gust, senzaţie tactilă – gust etc.

După anul 1990, atenţia cercetătorilor s-a îndreptat în special către sinestezia de tip „simbol grafic – culoare” ori „număr – culoare”, altfel spus, literele ori numerele pot fi percepute de către o fiinţă cu capacităţi sinestezice în asociaţie cu diverse culori. În cazul percepţiei sinestezice de tip „sunet – culoare”, sunetele mai înalte sunt asociate cu culori mai deschise. În cazul percepţiei sinestezice de tip „literă – culoare”, pot să apară, în funcţie de anumite particularităţi individuale, asocieri diferite, de exemplu A este roşu, O poate fi alb, S tinde să fie asociat cu galben etc.
În studiul sinesteziei, teza de doctorat a Aliciei Callejas Sevilla, profesor dr. la Universitatea din Granada, s-a dovedit a fi printre cele mai detaliate cercetări realizate asupra fenomenului sinestezic. Câteva dintre concluziile sale demonstrează că percepţiile sinestezice au asociate anumite reacţii afective şi trăiri emoţionale, care sunt suficient de puternice încât să influenţeze modul în care se manifestă persoana care are o astfel de percepţie de tip sinestezic. Sinestezicul poate resimţi un anumit tip de disconfort interior, mai mult sau mai puţin accentuat, în momentul în care, în timpul experimentului, regăseşte un element ce îi este bine cunoscut în urma unor percepţii de tip sinestezic premergătoare ca fiind nepotrivit într-un anumit context.
De exemplu, dacă o astfel de fiinţă umană asociază în mod normal litera V cu verdele, iar într-o altă situaţie litera V îi apare asociată cu portocaliul, atunci persoana va avea tendinţa de a cataloga cuvântul sau litera în cauză ca fiind urâtă sau greşită. În schimb, dacă persoana regăseşte asocierile care îi sunt deja familiare ca urmare a experienţei sale sinestezice, ea le va aprecia ca fiind favorabile şi plăcute din punct de vedere perceptiv.

Lipsa de înţelegere şi cunoaştere a societăţii în ceea ce priveşte fenomenul sinestezic ar putea determina într-un copil înzestrat cu o astfel de capacitate perceptivă sinestezică sentimentul că este neînţeles, exclus sau chiar ridiculizat. Din acest motiv, părinţii trebuie să ştie exact cu ce se confruntă copilul şi să-i permită acestuia să-şi exploreze, să-şi cunoască şi să-şi folosească în propriul avantaj senzaţiile de natură sinestezică. De asemenea, este necesar un antrenament suplimentar pentru a suplini posibila lipsă de concentrare ce poate surveni în cazul percepţiei de tip sinestezic, pentru că nuanţele sunetelor şi orice factor perturbator de acest gen pot fi copleşitoare, cel puţin în perioada copilăriei.

Evaluările statistice realizate asupra fenomenului sinestezic au arătat că în cele mai frecvent întâlnite forme de sinestezie se manifestă tendinţa de a converti sau de a asocia senzaţia primară sinestezică unei senzaţii sinestezice secundare de natură vizuală, mai precis coloristică. Aceasta arată că impulsul neuronal asociat senzaţiei sinestezice primare, din cadrul unei percepţii de tip sinestezic, tinde să fie difuzat către zonele superioare parietale, zone ce sunt specifice percepţiei vizuale. Lobii parietali pot fi împărţiţi în două regiuni funcţionale. Prima regiune este responsabilă de captarea senzaţiilor primare şi a percepţiilor elementare, iar cea de-a doua regiune este responsabilă de integrarea percepţiilor senzoriale, în primul rând a celor vizuale. Prima regiune integrează informaţiile senzoriale primare, pentru a forma o singură percepţie unitară sau, altfel spus, un act distinct de cunoaştere. Cea de-a doua regiune este responsabilă de generarea unui sistem de coordonate spaţiale, care este capabil să reprezinte în mod coerent lumea din jurul nostru.
Faptul că din punct de vedere statistic, cele mai multe dintre percepţiile de tip sinestezic tind să genereze direcţionări ale informaţiei asociate către lobii parietali ne arată că procesele de percepţie de tip sinestezic reprezintă procese de integrare superioară a informaţiei senzoriale diferenţiate ce este captată prin intermediul analizatorilor. În cele mai multe dintre situaţii, percepţia de tip sinestezic depăşeşte capacitatea de reprezentare conceptuală a fiinţei umane respective şi astfel sinestezia se încadrează în mod cert în categoria fenomenelor ce se află la graniţa paranormalului. Însă în cazul yoghinilor avansaţi, care au ajuns la un grad superior de dinamizare supramentală, procesele de integrare cognitivă ce survin la nivelul lobilor parietali în cazul unei percepţii de tip sinestezic pot fi înţelese şi recunoscute ca atare cu  uşurinţă. În cazul yoghinilor avansaţi, această direcţionare predilectă a impulsului neuronal asociat percepţiei de tip sinestezic către cortexul vizual superior este specifică stărilor de dinamizare supramentală. La nivelul cortexului vizual superior se află zona în care are loc, în plan subtil, captarea şi conversia diferenţiatoare a fluxului subtil energetic luminos ce este recepţionat în cazul stărilor superioare de conştiinţă, prin intermediul centrului spiritual suprem din fiinţă (SAHASRARA).

În ceea ce priveşte starea inefabilă de sinestezie spaţio-temporală, ea reprezintă o formă superioară de unificare a percepţiei spaţiale cu cea temporală. În această stare superioară, conştiinţa yoghinului se expansionează dincolo de limitările apartenenţei fizice în continuumul spaţio-temporal. Starea inefabilă de sinestezie spaţio-temporală poate debuta prin apariţia unor forme de percepţie bi-locatorie sau multi-locatorie, ce pot fi asociate în simultaneitate unor fenomene de translaţie temporală specifice, în care conştiinţa yoghinului poate avea experienţa trăirii simultane a două sau uneori chiar a mai multor percepţii de tipul momentului prezent (percepţia prezentului efectiv şi totodată a prezentului care este generat în mod specific de percepţia preponderentă ce apare în cazul translaţiei temporale respective). În starea inefabilă de sinestezie spaţio-temporală, delimitarea în conştiinţă a noţiunilor de „trecut”, „prezent” şi „viitor”, precum şi a noţiunilor de „aici”  şi „acolo” sau a celor de „aproape” şi „departe” dispare şi este înlocuită de o percepţie unificatoare vastă, de tip holografic. În această stare superioară de conştiinţă, yoghinul poate experimenta în mod liber pluralitatea noţiunii de „aici şi acum”, descoperind astfel extaziat Omniprezenţa şi Omniscienţa lui DUMNEZEU TATĂL.

Articol preluat din Caietul Taberei Spirituale Yoghine de Vacanţă Costineşti 2011, vol. I

Citiţi şi:
Orientul dezvăluie harta energetică a creierului
Simţurile transfigurate – viziunea tantrică şivaită
Simţul tainic al sacralităţii - al şaptelea simţ?


yogaesoteric
14 martie 2012


 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga