Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Un senzaţional mesaj-referendum al unei civilizaţii extraterestre avansate ce se adresează tuturor oamenilor de pe planeta Pământ (II)

Citiţi prima parte a acestui articol.

Care este la ora actuală situaţia voastră?
 
Toate intervenţiile noastre de până acum au avut, întotdeauna, o neînsemnată influenţă asupra capacităţii voastre de a hotărî, atât colectiv, cât şi individual, propriul vostru viitor. Acest aspect este motivat de cunoaşterea de către noi a mecanismelor psihice profunde.
Noi am ajuns deja la concluzia că libertatea lăuntrică se trezeşte şi se desăvârşeşte aproape în fiecare zi, pe măsură ce o fiinţă devine din ce în ce mai conştientă de ea însăşi, de ambianţa ei exterioară şi de anturajul ei, transformându-se şi perfecţionându-se pe măsură ce se eliberează în mod progresiv de obiceiuri rele, de limitări şi de inerţii, oricare ar fi acestea. În pofida uriaşei influenţe benefice ce este generată de numeroase conştiinţe umane, voluntare şi curajoase, aceste inerţii înlănţuitoare sunt menţinute adeseori în mod artificial pentru profitul unei puteri centralizatoare, aflate în plină creştere. Până nu demult, omenirea manifesta un control satisfăcător asupra deciziilor sale importante. La ora actuală – din nefericire – umanitatea pierde din ce în ce mai mult controlul asupra destinului ei, prin folosirea pe scară largă a tehnologiilor aşa-zis avansate, ale căror consecinţe nefaste asupra ecosistemului planetar şi uman devin pe zi ce trece ireversibile. Se poate spune că actualmente vă pierdeţi, încet dar sigur, extraordinara voastră putere de a vă face viaţa cât mai plăcută, frumoasă, armonioasă şi profund împlinitoare. Capacitatea voastră înnăscută de rezistenţă va scădea, mai ales datorită acestor artificii, independent de voinţa proprie. Astfel de tehnologii malefice ce sunt utilizate în mod intenţionat la ora actuală vă afectează atât trupul, cât şi psihicul. Un număr şi mai mare de astfel de proiecte rău intenţionate este deja în desfăşurare pe planeta voastră.
 
Datorită ignoranţei în care vă complaceţi, cei mai mulţi dintre voi nici măcar nu bănuiţi răul care vi se pregăteşte.
Este necesar şi urgent să vă daţi seama că această situaţie în care vă aflaţi se poate transforma în bine, atâta vreme cât aveţi fiecare dintre voi această imensă putere creatoare cu care vă puteţi opune întunecatelor proiecte (planuri) ale autointitulaţilor voştri stăpâni care acţionează din umbră. Tocmai de aceea, noi rămânem deocamdată invizibili. Trebuie să ştiţi că această putere creatoare  individuală pe care o deţineţi fiecare este posibil să dispară în viitorul apropiat dacă un supraefort, care va fi urmat de un salt colectiv de mare amploare, nu survine cât mai repede. Trebuie să ştiţi încă de pe acum că, dacă nu se va realiza acest salt colectiv profund transformator şi de mare amploare, va urma pentru voi o perioadă de dezbinare şi ruptură.
Trebuie însă să vă daţi cât mai repede seama că nu este necesar să aşteptaţi ultimul moment pentru a găsi soluţii optime în această direcţie. Nu credeţi că deja a venit momentul să fie prevenită şi chiar vindecată suferinţa în care vă menţineţi?
Istoria voastră nu a încetat să fie jalonată de întâlniri între popoare care trebuiau să se descopere în condiţii ce erau adesea conflictuale. Cuceririle au fost aproape întotdeauna înfăptuite în detrimentul cuceriţilor. În ultima vreme, Pământul a devenit pentru voi întocmai ca un sat în care toată lumea se cunoaşte, dar cu toate acestea conflictele continuă să existe, iar ameninţările de tot felul se agravează pe zi ce trece, atât ca durată, cât şi ca intensitate.

Privită individual, fiinţa umană, cu toate că este înzestrată cu numeroase capacităţi potenţiale profund benefice, chiar uimitoare, nici măcar nu bănuieşte, cel mai adesea, că este înzestrată cu astfel de puteri extraordinare şi, mai ales datorită faptului că nu este  îndrumată şi ajutată să ajungă să şi le trezească, tocmai de aceea nu ajunge să le descopere şi să le exercite aşa cum ar trebui. Aceasta este, din nefericire, situaţia în cazul marii voastre majorităţi şi trebuie să ştiţi că voi sunteţi în mod intenţionat menţinuţi în această stare de ignoranţă mai ales din motive geopolitice. Voi ştiţi că sunteţi la ora actuală pe această planetă câteva miliarde. Atât educaţia copiilor voştri şi condiţiile voastre de viaţă, cât şi existenţa nenumăratelor creaturi animale şi vegetale se află la ora actuală la cheremul şi sub jugul unui mic număr dintre reprezentanţii voştri politici, financiari, militari şi religioşi care, în marea lor majoritate, sunt rău intenţionaţi. Marea majoritate a dorinţelor, a gândurilor şi a credinţelor voastre vă sunt modelate cu viclenie şi abilitate în conformitate cu anumite interese partizane, pentru a vă aservi şi înrobi, dându-vă totodată iluzia că sunteţi stăpânii destinului vostru, ceea ce, în realitate, nu este deloc adevărat.
Nu trebuie să pierdeţi din vedere că este o mare diferenţă între o dorinţă care se trezeşte în voi şi înfăptuirea ei efectivă, mai ales atunci când, datorită ignoranţei în care vă complaceţi, nici măcar nu bănuiţi care sunt adevăratele reguli ale jocului.
Atunci când veţi ajunge să cunoaşteţi în totalitate adevărul, vă veţi putea da seama că, de fapt, nu voi sunteţi cuceritorii. O anumită orientare sau modificare a informaţiei este o strategie milenară, ce persistă chiar şi în ziua de azi la fiinţele umane. A induce în structurile invizibile ale fiinţei voastre gânduri, emoţii sau chiar organisme care nu vă sunt utile şi nu vă fac deloc bine, prin intermediul anumitor tehnologii specifice, este o altă strategie, încă şi mai veche, ce se foloseşte din plin la ora actuală. Actualmente, multe dintre tehnologiile care prezintă extraordinare oportunităţi de progres slujesc, deocamdată, doar unor mari ameninţări de subjugare şi chiar de distrugere a fiinţelor umane. Toate aceste oportunităţi şi toate aceste ameninţări, ca şi altele care vor apare în viitorul apropiat, sunt şi vor fi o crudă realitate.
Datorită ignoranţei şi inerţiei în care cei mai mulţi dintre voi vă complaceţi, nu percepeţi cel mai adesea decât partea lipsită de însemnătate, singura care a fost hotărât, de către cei ce monopolizează la ora actuală puterea, să vă fie arătată.
Actualmente epuizarea resurselor este programată, tot aşa cum este programat ca niciun proiect benefic colectiv pe termen lung şi care ar fi de un mare folos pentru umanitate, să nu fie nici început şi nici realizat.
Puţini dintre voi ştiu că procesul de epuizare al ecosistemului vostru a atins deja limite ireversibile. Secătuirea anumitor resurse, care deja se manifestă tot mai pregnant, cât şi repartizarea lor haotică, inechitabilă, va face ca preţul lor de cost să crească din ce în ce mai mult şi va implica în viitorul apropiat confruntări fraticide, ce vor apare la scară mare (în masă), iar toate acestea vor avea loc atât în inima oraşelor, cât şi în satele voastre. În viitorul apropiat ura şi răutatea vor creşte, dar odată cu toate acestea va creşte mult şi iubirea. Iubirea amplificată va fi aceea care vă va permite să vă păstraţi speranţele în eficacitatea voastră de a găsi soluţii înţelepte la problemele cu care vă confruntaţi. Dar trebuie să ştiţi că masa critică este deocamdată insuficientă, iar o activitate de subminare de mari proporţii, ce este inteligent, dar malefic instrumentată din umbră, operează deja la ora actuală pe planeta voastră.

Marea majoritate a comportamentelor umane ce sunt aproape împietrite de obişnuinţele rele şi de prejudecăţile greşite ale trecutului fac să existe o asemenea stare de inerţie, încât această perspectivă este pe cale să vă conducă în impas. Aceia dintre voi care v-aţi dat deja seama de aceste aspecte, atribuiţi toate aceste dificultăţi unor  reprezentanţi a căror conştiinţă a binefacerilor comune ce sunt utile pentru umanitate se şterge treptat în faţa intereselor corporatiste criminale. Chiar dacă la ora actuală sunt numeroase dezbaterile lor de formă, rare sunt în realitate dezbaterile lor de fond.
De multe ori, în momentul trecerii la acţiune, întârzierile nu încetează să se acumuleze şi apar o mulţime de tergiversări, până când ajungeţi mai degrabă să fiţi forţaţi să acceptaţi, decât să alegeţi. Acesta este motivul pentru care, mai mult ca oricând în întreaga voastră istorie de până acum, deciziile voastre de astăzi vor avea un impact direct şi semnificativ asupra supravieţuirii voastre pe viitor.
Ce eveniment ar putea să modifice radical această stare de inerţie care este specifică civilizaţiei voastre? Merită să vă puneţi întrebarea: oare de unde va veni pentru noi priza de conştiinţă colectivă şi profund unificatoare care va fi capabilă să stopeze această accelerare a răului?

Dintotdeauna, în decursul istoriei, triburile, popoarele şi naţiunile omeneşti s-au descoperit în mod reciproc, s-au întâlnit şi au interacţionat. În faţa ameninţărilor din ce în ce mai mari ce apasă actualmente din greu asupra familiei umane, mai mult ca niciodată, a venit vremea ca o interacţiune înţeleaptă, la o scară mult mai mare, să se manifeste fără întârziere.
Trebuie să vă daţi seama că la ora actuală un val puternic este pe punctul de a apărea. În acest val uriaş sunt amestecate de-a valma atât aspecte foarte pozitive, binefăcătoare, cât şi aspecte foarte rele, dintre care unele sunt chiar îngrozitoare.

Cine este „cea de-a treia parte”?

Există două căi principale pentru a stabili un contact cosmic constructiv cu o altă civilizaţie:
a) prin reprezentaţii ei care se află atunci la putere sau
b) în mod direct, prin intermediul unor indivizi neînsemnaţi. Prima cale face să apară anumite lupte de interese, iar cea de-a doua cale face să apară o priză superioară de conştiinţă.
Prima cale a fost deja aleasă de un anumit grup de rase extraterestre ce sunt motivate de menţinerea umanităţii în stare de servitute (supunere). Acest grup de rase urmăreşte să controleze în felul acesta atât resursele planetare, cât şi patrimoniul genetic şi vizează să influenţeze din plin şi chiar să controleze într-un mod malefic energia umană emoţională care se manifestă la nivel planetar.
Cea de-a doua cale a fost aleasă de un grup de rase extraterestre ce sunt aliate cauzei divine a Spiritului. În ceea ce ne priveşte, noi am trecut în totalitate de partea acestei cauze dezinteresate, prezentându-ne deja, acum câţiva ani, unor reprezentanţi ai puterii umane de pe această planetă care au refuzat această mână pe care le-am întins-o, sub pretextul că aceste interese erau incompatibile cu viziunea lor strategică.
Tocmai de aceea am hotărât ca, actualmente, cât mai multe fiinţe umane să fie chemate să realizeze în cunoştinţă de cauză această alegere, fără a fi nevoie ca vreun reprezentant al puterii să mai interfereze. Tot ceea ce le-am propus atunci, în trecut, acelora pe care îi credeam în măsură să contribuie din plin la fericirea voastră, vă propunem acum în mod nemijlocit vouă, pentru viitorul apropiat!

La ora actuală voi nu ştiţi că, din nefericire, unele creaturi non-umane (extraterestre) au luat şi iau într-o foarte mare măsură parte la exercitarea puterii care centralizează şi monopolizează dominaţia ce se exercită pe planeta voastră, fără ca aceste aspecte grave şi tulburătoare să fie în mod evident accesibile simţurilor voastre comune. Chiar dacă multora dintre voi nu o să vă vină să credeţi, trebuie să ştiţi că este perfect adevărat că aceste creaturi non-umane (extraterestre) aproape că au preluat controlul, într-un mod ocult, asupra destinelor acestei planete. Trebuie să mai ştiţi că aceste creaturi non-umane (extraterestre) nu trăiesc în mod necesar în lumea voastră materială şi acest aspect este cu siguranţă ceea ce îi va putea face să fie teribil de eficienţi în rău şi chiar de temut pentru întreaga voastră umanitate într-un viitor apropiat.
Date fiind aceste condiţii, în care vă aflaţi, şi pe care voi nici măcar nu le bănuiţi, se pune întrebarea cum aţi mai putea să vă folosiţi într-un mod creator şi benefic liberul vostru arbitru, când acesta este manipulat într-o mare măsură?

Ce libertate vă mai rămâne vouă cu adevărat?

Pacea şi reunificarea în armonie şi bună înţelegere a popoarelor voastre ar putea fi un prim pas, ce trebuie să fie făcut în direcţia unui contact armonios cu alte civilizaţii avansate care există în Cosmos, şi care sunt diferite de civilizaţia voastră.
O asemenea alternativă este ceea ce manipulatorii voştri cei răi din umbră vor să evite cu orice preţ, deoarece ei ştiu că, prin dezbinare şi prin înocularea unei stări de frică, reuşesc apoi să vă stăpânească cu o mare uşurinţă! Ei îi stăpânesc chiar şi pe guvernanţii voştri. Forţa lor malefică provine din viclenia şi capacitatea lor de a vă inocula în fiinţă teama,  îndoielile, nesiguranţa, nehotărârea şi neîncrederea.
Toate aceste defecte, care sunt cu abilitate trezite şi amplificate în voi, dăunează în mod considerabil trezirii şi conştientizării naturii voastre cosmice, frânând totodată trezirea puterilor extraordinare, benefice ce există în stare latentă în fiecare dintre voi.
Acest mesaj pe care vi-l adresăm acum tuturor nu şi-ar avea sensul, dacă nu am dori să vă trezim din somnul în care vă aflaţi, pentru ca tirania acestor manipulatori să nu atingă apogeul, iar planurile lor înşelătoare, viclene şi criminale să nu ajungă să se împlinească în câţiva ani, cu consecinţe nefaste de mari proporţii pentru întreaga omenire. Este necesar să ştiţi că termenul de finalizare a acestor planuri este foarte aproape şi tocmai de aceea umanitatea va trece prin tulburări fără precedent în următoarele zece cicluri.

Tocmai pentru că este necesar să începeţi să vă apăraţi de toate aceste agresiuni invizibile, trebuie mai mult ca niciodată să treziţi şi să începeţi să folosiţi cât mai mulţi dintre voi toate înzestrările spirituale extraordinare, care totodată vor face să apară în fiinţa voastră inspiraţii geniale ce vă vor permite să descoperiţi soluţii creatoare la aceste probleme grave cu care vă confruntaţi.
Trebuie însă să ştiţi că, tot aşa cum rezistenţa există în cazul fiinţelor umane, la fel ea se va manifesta şi în cazul raselor malefice dominante. O dată în plus, trebuie să aveţi în vedere faptul că forma exterioară nu va fi de ajuns pentru a reuşi să deosebiţi în mod clar duşmanul de aliat. În actuala stare a psihicului vostru, vă este extrem de dificil să discerneţi între ei şi să realizaţi anumite acţiuni eficiente care vă sunt utile şi binefăcătoare. Pentru a reuşi să deveniţi ceea ce sunteţi încă de la începuturi meniţi să fiţi, va fi necesar ca, pe lângă o suficientă trezire a intuiţiei să realizaţi un antrenament special (ucenicie), care vă va ajuta să vă depăşiţi limitele ce v-au fost impuse şi să treziţi în voi potenţialităţile creatoare extraordinare de care fiecare dintre voi dispuneţi.

Cunoscând inestimabila valoare şi imensa putere a liberului arbitru cu care este înzestrată fiecare fiinţă umană, noi vă invităm acum să participaţi în deplină cunoştinţă de cauză la o alternativă benefică superioară şi constructivă de care aveţi nevoie.

Ce vă putem noi oferi?

Aşa cum vă veţi putea convinge la momentul potrivit, noi vă putem oferi o nouă viziune, mult mai amplă, mult mai profundă, globală, atât asupra universului în care existăm cu toţii, cât şi asupra vieţii în general. În plus, vă putem oferi dovada ce poate fi pusă cu uşurinţă în practică, a unor interacţiuni binefăcătoare, constructive şi armonioase.
Vă putem oferi experienţa noastră referitoare la relaţiile echilibrate, bazate pe iubire şi fraternitate. Vă putem oferi o mulţime nebănuită de cunoştinţe tehnice, benefice, eliberatoare. Vă putem ajuta să treceţi imediat la o nouă etapă de eradicare a suferinţelor şi a bolilor. Vă putem ajuta să vă treziţi şi chiar să ajungeţi la o folosire constructivă controlată şi binefăcătoare a puterilor individuale latente. Vă putem învăţa şi totodată vă putem facilita accesul la noi forme de energie nesfârşită ce există fără încetare în jurul vostru şi cu care puteţi intra imediat în rezonanţă utilizând anumite metodologii ştiinţifice adecvate. Vă putem ajuta şi îndruma să ajungeţi uşor şi cât mai repede la o mai mare lărgire a câmpului conştiinţei individuale, care totodată vă va ajuta să vă cunoaşteţi cu adevărat şi va permite trezirea în fiinţa voastră a unor puteri psihice şi spirituale ce sunt considerate ca fiind excepţionale pentru marea majoritate a fiinţelor umane care trăiesc în ignoranţă.

Vă anunţăm însă că nu vă vom putea obliga niciodată să renunţaţi la fricile voastre, atât individuale, cât şi colective. Nu vom putea să depăşim în locul vostru îndoielile, ura şi răutăţile care vă macină. Este necesar să ştiţi că vă vom putea ajuta să aprofundaţi şi să puneţi apoi neîntârziat în practică mai ales acele legi universale pe care în prealabil voi înşivă va trebui să le alegeţi  şi să le înţelegeţi pentru a vă transforma în bine atât trupul, cât şi fiinţa, din toate punctele de vedere. Trebuie de asemenea să ştiţi că acest ajutor pe care vi-l oferim nu presupune să începem să lucrăm noi în locul vostru, căci acest ajutor dezinteresat pe care vi-l oferim nu implică să depunem noi în locul vostru eforturi individuale sau colective pentru a construi lumea mult mai bună şi armonioasă pe care o doriţi. Încă de pe acum puteţi să fiţi absolut siguri că noi vă vom arăta calea, dar nu vă vom putea da aspiraţia, iubirea şi perseverenţa de a descoperi noi tărâmuri, nebănuite, la care fiecare dintre voi puteţi avea acces atunci când realizaţi cu râvnă eforturile care sunt necesare pentru a reuşi toate aceastea.

Ce vom primi noi în schimb pentru întregul ajutor dezinteresat pe care suntem dispuşi să vi-l oferim?

Dacă prin intermediul acestui referendum planetar, în cadrul căruia vă veţi manifesta într-un mod clar şi ferm intenţia ca noi să apărem, veţi hotărî în felul acesta într-un mod telepatic să apară un contact planetar cu noi, vă anunţăm cu anticipaţie că ne vom bucura foarte mult de apariţia şi menţinerea echilibrului fratern în această parte a universului în care voi existaţi. Pe parcursul acestor contacte, aspirăm să beneficiem de schimburi creatoare, diplomatice, fructuoase şi de intensa bucurie care ne va inunda atunci când voi veţi fi uniţi, plini de bunăvoinţă şi animaţi de intenţii bune pentru a realiza cât mai mulţi dintre voi tot ceea ce sunteţi capabili să înfăptuiţi.
Sentimentele intense şi profunde de bucurie, de iubire şi de fericire sunt fără încetare foarte căutate în univers, dat fiind faptul că energia fundamentală a acestor sentimente este întotdeauna divină. Atât întreaga fericire, precum şi tot binele şi armonia pe care vă vom ajuta să le descoperiţi se vor răsfrânge întotdeauna şi asupra noastră. Acum vine momentul să vă aduceţi aminte de întrebarea ce v-a fost pusă.

Doriţi într-un mod clar şi ferm să ne vedeţi apărând?!

Iată cum trebuie să răspundeţi la această întrebare! Realităţile sublime, tainice ale sufletului pot fi manifestate într-un mod clar şi ferm.
Mai mult decât atât, puteţi fi absolut siguri că, de fiecare dată când le veţi manifesta, gândindu-vă într-un mod clar şi ferm la noi, toate acele gânduri ale voastre vor fi receptate de noi imediat sau, mai bine zis, vor fi simţite în mod telepatic. Pentru aceasta este pur şi simplu suficient să vă puneţi această întrebare, urmărind după aceea să răspundeţi la ea cât mai clar şi ferm cu putinţă, fie atunci când sunteţi singuri, fie, cel mai bine în cadrul unui grup organizat ce acţionează atunci la unison.

Dincolo de aceste sfaturi pe care vi le oferim, trebuie să fiţi siguri că fiecare dintre voi va fi liber şi va putea să acţioneze exact aşa cum îi place. Prin urmare, fie că vă aflaţi în centrul unui oraş, fie că sunteţi undeva în mijlocul deşertului, acest aspect nu va modifica deloc eficienţa răspunsului vostru. Atunci când veţi formula pentru voi înşivă această întrebare, răspunsul vostru clar şi ferm care va urma va trebui să fie ori „DA”, ori „NU”, dar vă rugăm să chibzuiţi în prealabil pentru ca răspunsul vostru clar şi ferm să nu fie formulat IMEDIAT CE AŢI PUS ACEASTĂ INTREBARE. Atunci când vă veţi decide să răspundeţi la această întrebare, vă sfătuim să faceţi aceasta ca şi cum aţi vorbi pe îndelete cu voi înşivă. Înainte să răspundeţi, este foarte bine să chibzuiţi asupra conţinutului acestui mesaj într-un mod cât mai responsabil şi este necesar să luaţi în considerare toate informaţiile care v-au fost puse la dispoziţie în cadrul acestui mesaj. Înainte de a răspunde ori „DA”, ori „NU”, consideraţi că aceasta este o întrebare universală şi realizaţi, totodată, că aceste cuvinte ale întrebării au în contextul lor o puternică semnificaţie, care după aceea se va repercuta într-un mod tainic în fiinţa voastră, declanşând un proces ocult de rezonanţă în universul vostru lăuntric. Atunci când în final hotărâţi într-un mod clar şi ferm care anume este răspunsul, trebuie să vegheaţi pentru ca în acele clipe să nu vă perturbe nicio ezitare. Tocmai de aceea, trebuie să vă gândiţi în prealabil într-un mod clar şi ferm la toate acestea, atât în sufletul, cât şi în conştiinţa voastră. Este de asemeni necesar ca, mai ales atunci când formulaţi acest răspuns, să manifestaţi totodată o clară şi puternică intenţie ce va însoţi în simultaneitate răspunsul vostru. Este bine să ştiţi că pentru a asocia într-un mod armonios răspunsul cu întrebarea ce este formulată în acest mesaj este tocmai de aceea recomandabil să răspundeţi abia după ce aţi realizat de 3 ori la rând studierea în momente distincte a acestui mesaj pe care este bine să-l citiţi cu multă atenţie.

Un sfat important pe care este bine să-l luaţi în considerare!!!

Vă rugăm să aveţi în vedere că nu trebuie să vă pripiţi şi să răspundeţi într-un mod precipitat şi superficial la această întrebare. Vă sfătuim ca înainte să răspundeţi, să respiraţi de voie într-un mod lent şi profund, lăsând totodată să se dinamizeze în fiinţa voastră întreaga putere tainică a liberului vostru arbitru. Procedând în felul acesta, mulţi dintre voi veţi descoperi pentru prima oară puterea formidabilă a liberului vostru arbitru. Mai ales în acele momente, apreciaţi-vă din plin esenţa fiinţei voastre şi experimentaţi o intensă şi copleşitoare stare de bucurie că sunteţi cei care sunteţi! În special atunci, este foarte bine ca toate dificultăţile pe care unii dintre voi le traversaţi şi care vă slăbesc puterea de decizie să fie măcar pentru o scurtă perioadă de timp complet depăşite şi transcense. Tocmai de aceea vă rugăm să urmăriţi să uitaţi toate problemele şi  tensiunile care vă chinuie, aspirând din toate puterile să vă detaşaţi complet de ele pentru câteva minute, căci reuşind din plin aceasta veţi fi voi înşivă, în toată splendoarea voastră. Mai ales atunci, în momentul manifestării plenare şi intense a liberului vostru arbitru, urmăriţi să simţiţi întreaga forţă atotputernică ce ţâşneşte instantaneu din voi, asemenea unui trăsnet. Mai ales în clipa în care veţi începe să formulaţi răspunsul, realizaţi totodată că sunteţi cu adevărat şi rămâneţi, în clipele care urmează, stăpânul vostru!
Vă rugăm să aveţi în vedere că, pentru a mări forţa de impact a răspunsului vostru, atât în propriul univers lăuntric, cât şi în ambianţa cosmică în care vă aflaţi, este posibil să răspundeţi periodic la această întrebare mai ales atunci când răspunsul este „DA, dar trebuie să aveţi în vedere ca răspunsul să fie şi să rămână mereu acelaşi (este exclus ca răspunsul să fie o dată „DA”, apoi „NU”, apoi din nou „DA, apoi din nou „NU”, apoi de trei ori „DA” şi altă dată „NU” etc., etc.). Acţionând în modul în care v-am sugerat mai sus şi răspunzând chiar periodic la această întrebare, veţi compensa astfel într-un anume mod lipsa de participare a tuturor acelora care nu au cunoştinţă despre existenţa acestui mesaj al nostru. Trebuie de asemeni să ştiţi că în cazul unui răspuns afirmativ („DA!!!”) care poate să fie repetat periodic, fie chiar şi de trei ori pe săptămână, efectele care nu vor întârzia să apară în fiinţa voastră vor fi profund binefăcătoare, creatoare, purificatoare. Mai mult decât atât, în cazul unui răspuns afirmativ periodic, efectele sublime ale acestui răspuns ce este constant reînnoit nu vor întârzia să apară în fiinţa voastră şi totodată veţi asista la o însumare a acestor efecte benefice, pe care le veţi trăi sub forma unui cumul înnoitor şi profund transformator care va rodi şi se va amplifica în mod gradat. Chiar mai mult decât atât, vă sugerăm să oferiţi neîntârziat acest mesaj cât mai multor fiinţe umane care vă sunt prietene sau simple cunoştinţe spre a mări în felul acesta cu ajutorut vostru numărul fiinţelor umane care vor opta în final în deplină cunoştinţă de cauză. Acţionând fiecare dintre voi în felul acesta, cu mult entuziasm şi dăruire pentru această nobilă reuşită, acceleraţi totodată momentul în care ne veţi vedea că apărem pe cerul planetei voastre. Este important să ştiţi că apariţia noastră va fi posibilă la scurt timp după ce va apărea printre fiinţele umane ce trăiesc pe această planetă o stare suficient de puternică de CONSENS PLANETAR.
Fiţi încă din această clipă conştienţi că un singur gând clar, puternic şi ferm manifestat ce va fi un singur răspuns ferm şi categoric va putea bulversa tot răul de pe această planetă în viitorul apropiat, dacă un număr suficient de fiinţe umane vor spune „DA”! Noi chiar sperăm că aceasta se va petrece în curând! Este bine să vă daţi seama că o formulare cât mai clară şi fermă a intenţiei voastre, în forul vostru lăuntric, ne va determina să ne manifestăm, în curând, în lumea voastră materială şi la lumina zilei, dacă un număr suficient de fiinţe umane de pe planeta voastră vor spune răspunde cu „DA” la această întrebare a noastră, momentul apariţiei noastre  în faţa voastră va fi, atât pentru noi, cât şi pentru voi extrem de preţios şi mai mult decât atât, pentru întreaga umanitate o asemenea întâlnire se va dovedi profund transformatoare şi chiar indispensabilă. Cu toate că fiecare dintre voi veţi putea alege forma ce vă va conveni pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ştiţi că pentru noi este inutilă practicarea vreunui ritual care ne vizează. Este necesar să ştiţi că în cazul unui răspuns afirmativ („DA!”) ce va fi formulat periodic într-un mod puternic, clar, ferm şi sincer, de  îndată ce va fi manifestat din inimă şi din propria voastră voinţă, un asemenea răspuns va fi întotdeauna perceput într-un mod instantaneu de noi de îndată ce va fi formulat. Chiar şi atunci când veţi răspunde de mai multe ori pe săptămână şi veţi formula un răspuns afirmativ („DA!”), veţi simţi, fiecare dintre voi, din ce în ce mai intens, că şi noi vă vom răspunde imediat după aceea aproape instantaneu de fiecare dată.
Este necesar să aveţi în vedere că atunci când veţi răspunde printr-un „DA” hotărât în cabina intimă de vot a intenţiei voastre ferme şi a voinţei voastre secrete, totodată vă veţi determina în felul acesta viitorul şi vă veţi putea transforma radical destinul la nivel planetar.

Ce este şi cum se manifestă efectul colosal şi nebănuit de pârghie al credinţei colective ce acţionează la unison şi poate să transforme totul pe această planetă?

(ATENŢIE!!! Noi considerăm că în cele ce urmează este dezvăluit un secret fundamental care este cunoscut de marii iniţiaţi - Nota redactorului)

În cazul unui răspuns afirmativ („DA!”), care este de natură să ne determine să apărem pentru voi toţi în lumea voastră fizică, trebuie să nu pierdeţi din vedere că această decizie trebuie să fie manifestată de un număr suficient de fiinţe umane, chiar dacă unora dintre voi care sunt sceptici sau pesimişti aceasta ar putea să  li se pară o acţiune neînsemnată. Ştiind aceasta, este tocmai de aceea recomandată difuzarea către un număr cât mai mare de fiinţe umane a acestui mesaj (atât în forma scrisă, cât şi în forma audio ce ar putea fi înregistrată pe un CD sau pe o casetă) în aproape toate limbile care există pe planeta voastră. În felul acesta, un număr cât mai mare de fiinţe umane vor putea fi îndemnate să aleagă o alternativă, iar în cazul în care răspunsul unui anumit număr de fiinţe umane va fi „DA!”, aceasta va putea transforma radical destinul pe această planetă. Nu este nicio problemă în cazul în care acest mesaj va fi difuzat chiar şi într-o manieră jucăuşă sau vădit hazlie, căci difuzat chiar şi în felul acesta, mesajul nostru, care are o importanţă covârşitoare pentru întreaga umanitate, va ajunge să fie cunoscut şi apreciat de cât mai multe fiinţe umane care, după aceea, în deplină cunoştinţă de cauză, vor putea să opteze şi multe dintre ele vor răspunde la  întrebarea noastră printr-un „DA” ferm şi hotărât. În situaţia în care acest mesaj ajunge prin nu contează ce modalitate la voi, este necesar să îl citiţi cu multă atenţie de 2 - 3 ori şi în final este necesar să optaţi printr-un răspuns clar şi ferm. Este util să aveţi în vedere că niciodată acest mesaj care va ajunge deloc întâmplător în posesia voastră şi pe care îl veţi citi cu suficientă atenţie nu trebuie să vă lase în final să rămâneţi indiferenţi. Este tocmai de aceea necesar să vă daţi seama că prin răspunsul clar şi ferm pe care îl oferiţi în cele din urmă la această întrebare ce este expusă în cadrul acestui mesaj, deveniţi totodată conştienţi de existenţa energiei formidabile a liberului vostru arbitru. În cazul unora dintre voi, ACEASTA AR PUTEA FI CHIAR PENTRU PRIMA OARĂ ÎN VIAŢĂ CÂND RECURGEŢI ÎN MOD CONŞTIENT LA LIBERUL ARBITRU. Chiar şi numai pentru o astfel de experienţă, care poate o să vă îmbogăţească şi o să vă facă totodată să deveniţi conştienţi de potenţialităţile nebănuite care există în fiinţa voastră, merită să sacrificaţi câteva minute din timpul pe care îl aveţi la dispoziţie. Experienţa pe care o veţi trăi atunci vă va face fără îndoială să vă convingeţi că aţi procedat cu înţelepciune.

Aceasta va fi un pas care vă va ajuta să vă convingeţi într-un mod indirect că acest mesaj pe care vi-l trimitem este autentic. Mai mult decât atât, nu trebuie să pierdeţi nicio clipă din vedere că o asemenea experienţă, ce va fi realizată într-un mod direct de oricare dintre voi, vă poate oferi ulterior o surpriză lăuntrică de mari proporţii, ce este cu putinţă să genereze un puternic ecou binefăcător în cazul unui răspuns afirmativ („DA!!!”). Dată fiind tainica însumare a răspunsurilor voastre afirmative în timp, dacă vor răspunde cu „DA” un număr sulficient de fiinţe umane, aceasta va genera un cumul nebănuit care va fi cu putinţă să declanşeze o transformare uimitoare la nivel planetar. Dat fiind faptul că existenţa fiecărui om pe această planetă este foarte preţioasă, este tocmai de aceea important ca fiecare dintre voi să răspundeţi într-un mod clar şi ferm la această întrebare, fiind convinşi că răspunsul vostru va contribui la o posibilă transformare acum nebănuită, dar totuşi de mari proporţii care va putea să apară la momentul oportun pe planeta voastră. Trebuie în acelaşi timp să vă daţi seama că, în cazul unui răspuns afirmativ („DA”) pe care îl veţi formula într-un mod clar şi ferm, întreaga umanitate de pe planeta voastră va putea în final să beneficieze de pe urma lui, printre aceşti beneficiari fiind şi toţi aceia care nu au ştiut nimic despre existenţa acestui mesaj şi tocmai din această cauză nu au putut să facă nicio alegere. În cazul unui răspuns clar şi ferm afirmativ („DA!”), veţi avea posibilitatea să descoperiţi în fiinţa voastră existenţa tainică şi surprinzător de puternică a liberului vostru arbitru. Este însă foarte important să reţineţi că, indiferent de răspunsul pe care îl veţi oferi la întrebarea noastră (fie „DA”, fie „NU”), prezenţa acestui mesaj al nostru în mâinile voastre nu trebuie să vă lase niciodată indiferenţi. De îndată ce vă pregătiţi să formulaţi un răspuns clar şi ferm, este necesar să uitaţi de falşii profeţi şi de toate opiniile mai mult sau mai puţin distorsionate ori fantasmagorice ce vi s-au transmis în decursul timpului despre noi, extratereştrii. Consideraţi că este cu putinţă ca acest mesaj să fie totuşi unul dintre cele mai importante şi cele mai directe care v-a fost pus la dispoziţie până în prezent pentru ca întreaga umanitate să intre în legătură cu o civilizaţie extraterestră avansată.

Trebuie totodată să vă daţi neîntârziat seama că a decide singuri un aspect precum este acesta (care este atât de important pentru întreaga umanitate), fie ca indivizi izolaţi, fie ca grup unitar, este atât dreptul vostru din naştere, cât şi responsabilitatea voastră! Fiecare dintre voi, cei care citiţi cu atenţie acest mesaj, trebuie să vă daţi seama că, în situaţia de faţă, atât indiferenţa, cât şi pasivitatea pe care o veţi manifesta nu vor duce nicăieri, decât la absenţa libertăţii. Exprimarea puterii tainice pe care fiecare dintre voi o poate manifesta cu folos pentru întreaga umanitate prin intermediul liberului arbitru poate să declanşeze unele efecte nebănuite, atât în fiinţa voastră, cât şi pe planeta pe care acum trăiţi cu toţii. Trebuie să fiţi totodată conştienţi că indecizia voastră va avea şi ea urmări, deoarece chiar şi atunci când vă manifestaţi  indecizia, în realitate manifestaţi în mod paradoxal HOTĂRÂREA DE A NU INTENŢIONA CEVA BUN, CONSTRUCTIV ŞI CREATOR CARE AR PUTEA SĂ TRANSFORME RADICAL TOTUL, ATÂT  ÎN PROPRIA VOASTRĂ FIINŢĂ, CÂT ŞI ÎN AFARA VOASTRĂ, PE PLANETA UNDE EXISTAŢI.

În cazul în care alegeţi să rămâneţi prizonierul închistat şi fanatic al credinţelor voastre, aspect pe care noi îl putem înţelege, atunci puteţi să răspundeţi printr-un „NU!” clar şi ferm. Vă rugăm însă ca, în situaţiile în care nu sunteţi cu adevărat capabili să alegeţi într-un mod clar, ferm şi cu adevărat responsabil, nu rostiţi un „DA!” formal şi superficial care este motivat de o banală stare de curiozitate. Vă rugăm ca în prealabil să vă daţi seama că noi, cei care intenţionăm să vă ajutăm, dacă şi voi veţi dori în mod ferm aceasta, nu dorim să ne manifestăm întocmai ca într-un spectacol, ci chiar existăm într-un anume mod şi într-o realitate obiectivă în care ne  trăim existenţa.
Nu pierdeţi niciodată din vedere că acolo, în lumea în care noi toţi trăim, NOI CHIAR EXISTĂM CU ADEVĂRAT, AŞA CUM TOTODATĂ ŞI VOI EXISTAŢI ÎN LUMEA PE CARE O AVEŢI LA DISPOZIŢIE! Nu vă lăsaţi nicio clipă acaparaţi de pesimism, considerând că numărul acelora care vor spune „DA” într-un mod ferm şi hotărât va fi până la urmă foarte redus.

Amintiţi-vă că istoria voastră a cunoscut numeroase episoade în care un grup relativ restrâns de bărbaţi şi femei care au fost ferm hotărâţi, solidari, plin de avânt şi eroici, au ajuns totuşi să modifice într-un mod uimitor cursul evenimentelor, în pofida numărului lor redus. Noi suntem siguri că la ora actuală cunoaşteţi cu toţii astfel de exemple. Atunci când indiferenţa, blazarea şi inerţia vă acaparează şi au tendinţa să vă paralizeze iniţiativele creatoare, gândiţi-vă cu luciditate şi discernământ că, la fel cum un număr relativ mic de oameni rău intenţionaţi ce reprezintă elita care acţionează din umbră au fost totuşi capabili să preia puterea temporală asupra planetei Pământ, reuşind în felul acesta să influenţeze în rău viitorul unui număr foarte mare de oameni care trăiesc pe această planetă, tot aşa este posibil ca numai două-trei sute de oameni ferm hotărâţi, care acţionează de fiecare dată la unison, fiind uniţi şi solidari, să transforme totuşi în bine tragicul destin colectiv al acestei planete! Un asemenea grup fratern puternic unit şi eroic, care în plus este ferm hotărât şi animat de nobile idealuri, poate contribui totodată, cu ajutorul imens pe care noi suntem dispuşi să-l oferim, la naşterea umanităţii celei noi care va fi integrată în marea Fraternitate a Civilizaţiilor Galactice. Prin unirea voastră într-un tot organic şi armonios poate să rezulte o imensă putere supranaturală care este de natură să transforme în scurt timp starea tragică în care se află la ora actuală planeta voastră. Dacă un grup ce va alcătuit fie chiar şi din 200-300 de oameni va acţiona de fiecare dată la unison, fiind însufleţit de fiecare dată de intenţii clare şi puternice, având la bază înalte idealuri, el va putea determina manifestarea unor transformări uluitoare pe planeta pe care vă aflaţi!
De îndată ce un asemenea grup va începe să acţioneze cu putere, veţi descoperi că sunt posibile transformări rapide şi surprinzătoare pe care marea majoritate a oamenilor de pe planeta voastră le consideră deocamdată imposibile. Veţi putea constata cu uşurinţă că, prin unirea voastră ce va fi realizată pentru a duce la îndeplinire scopuri bune, o gigantică putere manifestatoare va apare imediat în voi şi, în felul acesta, veţi duce la bun sfârşit cele mai dificile proiecte care li se par a fi imposibile celor apatici sau celor care sunt măcinaţi de îndoieli. Uniţi-vă pentru a duce la îndeplinire scopuri care se bazează pe idealuri sublime elevate şi grupaţi-vă pentru astfel de acţiuni fie câte 3, fie câte 5, fie câte 10, fie câte 100, fie câte 1000 şi îndrăzniţi să acţionaţi întotdeauna în slujba binelui, fiind de fiecare dată animaţi de intenţii puternice clare şi ferme. Atunci când acţionaţi în cadrul unor astfel de grupuri, mai mici sau mai mari, care sunt unite şi solidare, puteţi fi siguri chiar înainte să începeţi acţiunile voastre că atunci când manifestările voastre vor fi realizate într-o stare de unison deplin, ele vor fi până la urmă încununate de succes. Deplina voastră unire cât mai profundă atât în intenţie, cât şi în gândire, în simţire şi în acţiune cu alţi oameni care sunt însufleţiţi întocmai ca şi voi de aceleaşi intenţii va fi suficientă pentru a face să apară o imensă putere realizatoare benefică, ce vă va uimi.

Amintiţi-vă că unul dintre gânditorii voştri a spus cândva:
„DAŢI-MI UN PUNCT FERM DE SPRIJIN ŞI VĂ PROMIT CĂ ATUNCI VOI RIDICA CU AJUTORUL LUI TOT PĂMÂNTUL”.
Pe de altă parte, un alt gânditor al vostru a afirmat:
„O VERITABILĂ IDEE FORŢĂ SAU O PUTERNICĂ ASPIRAŢIE CARE LA UN MOMENT DAT ÎNCEPE SĂ SE RĂSPÂNDEASCĂ ŞI SE ÎNMULŢEŞTE (SPOREŞTE) DEVINE LA UN MOMENT DAT O PUTERE COLOSALĂ PRIN INTERMEDIUL UNUI PROCES OCULT DE MULTIPLICARE ŞI APOI ENERGIA EI IMENSĂ AJUNGE SĂ ANIME MASELE UMANE, PROVOCÂND TRANSFORMĂRI CORESPONDENTE ŞI DE LUNGĂ DURATĂ PE PĂMÂNT.”

Mai ales aceia dintre voi care veţi fi capabili să înţelegeţi ceea ce v-am dezvăluit aici, noi, cei care vrem să fim fraţii voştri, vă veţi da seama că v-am pus la dispoziţie un MARE SECRET care, în cazul punerii lui în aplicare într-un mod sistematic şi perseverent, va putea atrage la scurt timp după aceea transformarea completă a destinului umanităţii şi totodată aceasta va atrage în simultaneitate modificarea destinului planetei pe care trăiţi. Fiecare dintre voi, cei care citiţi cu atenţie aceste informaţii, trebuie să vă daţi seama că difuzarea ce va fi neîntârziat urmată de punerea în aplicare a sfaturilor ce sunt conţinute în acest mesaj va fi şi va rămâne (dincolo de aparenţe), PUNCTUL CEL TARE DE SPRIJIN care este necesar să fie folosit de fiecare dată la momentul oportun, iar noi, fraţii voştri, care existăm într-un anumit tărâm al realităţii universului, vom fi şi vom rămâne  întotdeauna pentru voi BRAŢUL CEL LUNG AL PÂRGHIEI CARE SE ÎNTINDE LA MAI MULŢI ANI LUMINĂ, iar voi veţi fi ajutaţi să deveniţi artizanii elevării pe o nouă treaptă a planetei Pământ, ca urmare a apariţiei noastre în lumea voastră, care are o mare nevoie de ajutorul nostru plin de bunăvoinţă.

Citiţi ultima parte a acestui articol.
 

Citiţi şi:
Este istoria omenirii scrisă de civilizaţii extraterestre?
Itinerariul straniu al unui copil ce a fost inclus într-un «Program Secret Negru» (Black Program) (I)

yogaesoteric
26 martie 2012

 

 

Articole publicate recent

> 17 DecembrieAmerica a generat o reţea de transfer a armelor de provenienţă rusească, din stocurile vechi ale armatelor est europene, către teroriştii sirieni

> 16 DecembrieCum am ajuns sa fim cetăţeni cu mai multe viteze. Secretul sclaviei printre muncitorii români: nu este doar un fapt divers

> 15 DecembrieEșecul moral al civilizației euro-atlantice

> 15 DecembrieGheorghe Piperea: «Așa-zisa piaţă liberă și dereglementată actuală parcă este inspirată din romanul lui Orwell, 1984»

> 15 DecembrieAnunţul care îi îngrijorează pe americani: ruşii au la dispoziţie cea mai periculoasă armă cibernetică creată vreodată

> 14 DecembrieO legendă a Hollywoodului rupe tăcerea: «Am fost violată și abuzată sexual în copilărie și concediată pentru că nu am vrut să mă culc cu şeful meu»

> 14 DecembrieViktor Orban: E absurd și revoltător ca un «speculant financiar» ca Soros să dea indicații Bruxelles-ului și să-i spună Europei ce să facă!

> 13 DecembrieAcești oameni credeau că sunt singurii locuitori de pe Pământ. Povestea tribului Korowai, care își construiește casele în vârful copacilor

> 13 DecembrieDespre democraţie, Constituţie şi domnia legii. Ce ar trebui să ştie orice adolescent cu drept de vot

> 13 DecembrieTurcia este la un pas de război cu armata kurdă, iar Pentagonul se află în centrul conflictului

> 12 DecembrieItalienii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva legii vaccinării obligatorii

> 12 DecembrieStudiile arată că mulţimile se comportă precum oile sau precum furnicile…

> 12 DecembrieMoscova, acord cu guvernul de la Damasc. Rusia rămâne în Siria cu baza aeriană încă aproape 50 de ani

> 11 DecembrieUn articol mai actual decât oricând. Groparii aurului românesc!

> 10 DecembrieLegea «51% produse româneşti» în hipermarketuri, cosmetizată ca să fie pe placul CE

> 9 Decembrie«Hârtie pentru apă»: Două surori fac şi vând origami ca să ajute la construirea de fântâni în lume

> 9 DecembrieAnchetă internă la DNA. Mesajul lui Kovesi către procurorii DNA după apariţia la RTV a înregistrărilor compromiţătoare

> 9 DecembrieLovitură de grație dată de Trump insurgenței siriene. CIA nu îi mai sprijină pe rebelii care luptă împotriva lui Bashar al-Assad

> 8 DecembrieDezvăluiri incendiare: SRI punea ţara la cale cu şefi din DNA, magistratură, miniştri şi politicieni la tenis şi la chermeze!

> 8 DecembrieVideo stupefiant: unul dintre teroriștii de la Londra se plimba acum doi ani cu steagul ISIS pe stradă. A făcut și declarații pentru un post tv

> 7 DecembrieCercetătorii au descoperit un mecanism fascinant al creierului: poate avea o viteză de răspuns de 10 ori mai mare decât clipitul

> 7 DecembrieAdio internet liber: cei «Cinci ochi» se întâlnesc pentru a pune lesa pe internet

> 7 DecembrieArtistul Paul Grigoriu jr. susține Coaliția pentru Familie

> 7 DecembrieBeți de fericire, jucăm în continuare

> 6 DecembrieA fost creată cea mai mare hartă virtuală a Universului, ce conţine 2 bilioane de particule digitale

> 6 DecembriePutin ripostează! Rusia a expulzat 755 de diplomați americani după noile sancțiuni impuse Moscovei

> 6 DecembrieAvertismentul analistului George Friedman: România e expusă pe frontul estic, se confruntă cu Rusia și Turcia

> 5 DecembrieNorvegia a refuzat UE de trei ori şi a ajuns ţară de milionari

> 5 DecembrieOficial rus: Sistemul antibalistic din România ameninţă Rusia, NATO generează o cursă a înarmării

> 4 DecembrieGrupul de hackeri Anonymous: NASA pe cale sa faca un anunț major

> 4 DecembrieSuedia, țara unde femeile au dispărut de pe străzi de frica imigranţilor

> 4 DecembrieCâteva comentarii pe marginea Deciziei 68 a Curţii Constituţionale din România

> 4 DecembrieANAF, hoția, hoții și distrugerea micului comerciant român

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga