Interpelările la adresa guvernului român şi Ministerului Justiţiei cu privire la cazul Gregorian Bivolaru continuă!

Alăturându-se celorlalţi europarlamentari care au luat poziţie în cazul Gregorian Bivolaru, semnalând neregulile existente în acest proces aflat pe rol la ÎCCJ, europarlamentarii Nicole Kiil Nielsen, Margrete Auken şi, respectiv, Roger Helmer au adresat la rândul lor scrisori de interpelare primului ministru al României şi ministrului român al justiţiei.

Scrisoarea europarlamentarei Nicole Kiil Nielsen adresată primului ministru al României şi ministrului român de justiţie – 28 martie 2012

În atenţia:

PRIMULUI MINISTRU AL ROMÂNIEI
MINISTRULUI JUSTIŢIEI DIN ROMÂNIA

Cu tot respectul, vă supunem atenţiei un important caz judiciar, care în momentul de faţă aşteaptă decizia finală la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România.

Diferite persoane particulare şi organizaţii pentru apărarea drepturilor omului ne-au semnalat faptul că ar putea exista unele nereguli în cadrul procedurilor judiciare în dosarul cu nr. 405/85/2005, cu privire la Gregorian Bivolaru.

După opt ani de procese şi două decizii ale instanţei în favoarea d-lui Gregorian Bivolaru, considerăm necesar să ne exprimăm îngrijorarea datorită informaţiilor pe care le avem despre acest caz; aceste informaţii semnalează faptul că se pare că există unele acţiuni ilegale în acest caz, care este momentan în stadiul final de judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România – este vorba inclusiv de exercitarea unor presiuni asupra judecătorilor, cu scopul de a influenţa rezultatul procesului.

Vă mulţumim pentru cooperare şi în acelaşi timp avem convingerea că dreptatea va triumfa.

A dumneavoastră, cu sinceritate,
Nicole Kiil Nielsen
Membru al Parlamentului European

Scrisoarea europarlamentarei Margrete Auken adresată primului ministru al României şi ministrului român de justiţie – 28 martie 2012

În atenţia:

PRIMULUI MINISTRU AL ROMÂNIEI
MINISTRULUI JUSTIŢIEI DIN ROMÂNIA

Cu tot respectul, vă supunem atenţiei un important caz judiciar, care în momentul de faţă aşteaptă decizia finală la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România.

Diferite persoane particulare şi organizaţii pentru apărarea drepturilor omului ne-au semnalat faptul că ar putea exista unele nereguli în cadrul procedurilor judiciare în dosarul cu nr. 405/85/2005, cu privire la Gregorian Bivolaru.

După opt ani de procese şi două decizii ale instanţei în favoarea d-lui Gregorian Bivolaru, considerăm necesar să ne exprimăm îngrijorarea datorită informaţiilor pe care le avem despre acest caz; aceste informaţii semnalează faptul că se pare că există unele acţiuni ilegale în acest caz, care este momentan în stadiul final de judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România – este vorba inclusiv de exercitarea unor presiuni asupra judecătorilor, cu scopul de a influenţa rezultatul procesului.

Vă mulţumim pentru cooperare şi în acelaşi timp avem convingerea că dreptatea va triumfa.

A dumneavoastră, cu sinceritate,

Margrete Auken

Membru al Parlamentului European

Scrisoarea europarlamentarului Roger Helmer adresată primului ministru al României şi ministrului român de justiţie – 27 martie 2012

În atenţia:

H.E. Mihai Răzvan Ungureanu
H.E. Cătălin Predoiu

Dragă Prim Ministru şi Ministru de Justiţie,

dosar nr. 405/85/2005

Vă scriem pentru a sprijini scrisorile recente trimise de către colegii mei membri ai Parlamentului European Nirj Deva şi ceilalţi cu privire la un important caz judiciar, care în momentul de faţă aşteaptă decizia finală la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România.

Diferite persoane particulare şi organizaţii pentru apărarea drepturilor omului ne-au semnalat faptul că ar putea exista unele nereguli în cadrul procedurilor judiciare în dosarul cu nr. 405/85/2005, cu privire la Gregorian Bivolaru.

După opt ani de procese şi două decizii ale instanţei în favoarea d-lui Gregorian Bivolaru, considerăm necesar să ne exprimăm îngrijorarea datorită informaţiilor pe care le avem despre acest caz; aceste informaţii semnalează faptul că se pare că există unele acţiuni ilegale în acest caz, care este momentan în stadiul final de judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România – este vorba inclusiv de exercitarea unor presiuni asupra judecătorilor, cu scopul de a influenţa rezultatul procesului.

Vă mulţumim pentru cooperare şi în acelaşi timp avem convingerea că dreptatea va triumfa.

Al dumneavoastră, cu sinceritate,
Roger Helmer
Membru al Parlamentului European

 

yogaesoteric
27 martie 2012

 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More