Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Yoga >Meditaţia yoghină >
Prezentările meditaţiilor din cadrul PROGRAMULUI TABEREI SPIRITUALE YOGHINE DE VACANŢĂ® ― HERCULANE 2012 (IV)

Citiți partea a treia a prezentării meditațiilor

 
Misterul copleşitor al Momentului Prezent

În viziunea sistemului tradiţional yoga, timpul apare ca o manifestare ciclică şi având, întocmai ca şi spaţiul, Atributul Reversibilităţii într-o devenire ciclică a Universului. Întreaga Creaţie este supusă acestei neîncetate deveniri temporale. Timpul relativ al devenirii individuale este de fapt un simţ interior al succesiunii stărilor de conştiinţă ale subiectului şi o percepţie pură a continuităţii eului individual. Numai Pura Conştiinţă Divină, plasându-se în Eternitatea ce transcende orice devenire şi orice durată, se situează în afara acestui proces continuu al devenirii temporale.

Genialul savant Albert Einstein spunea: „Distincţia dintre trecut, prezent şi viitor este de fapt o iluzie şi am putea chiar spune că ea este cea mai persistentă iluzie“. La rândul său, eminentul savant Erwin Schrödinger afirma: „Despre bariera despre care se presupune că există între trecut, prezent şi viitor nu putem spune că trebuie distrusă, deoarece această barieră nu există în realitate.“ Cu asemenea afirmaţii, conceptul indian şi yoghin de iluzie cosmică (maya) primeşte o tot mai clară confirmare ştiinţifică, deşi anomaliile cursului iluzoriu al timpului zgâlţâie din temelii cauzalitatea fizicii clasice. Se vorbeşte, de asemenea, despre „natura cu multiple faţete a energiei timpului“ şi despre percepţia uneori neliniară a timpului în conştiinţă. Ceea ce omul modern numeşte, datorită obişnuinţei, timp, se dovedeşte, la o analiză atentă a nu fi de fapt timpul, ci numai o singură linie sau un singur punct aflat în mişcare în planul posibilităţilor care devin actualizări.

Pentru un clarvăzător sau pentru un yoghin avansat, de exemplu, toate nivelurile timpului există în simultaneitate. Deşi timpul este o calitate a Universului Fizic, simţul nostru interior al timpului nu este atât fizic, cât emoţional şi mental. Noi nu percepem timpul cu trupul nostru, aşa cum percepem alte aspecte ale lumii exterioare. Mintea, şi nu trupul, ne spune că a trecut o oră, de exemplu. Chiar şi în împrejurări aşa-zis „normale“, aprecierea noastră asupra timpului este extrem de variabilă, depinzând foarte mult de implicarea noastră emoţională în ceea ce facem şi de nivelul de focalizare al atenţiei în respectiva activitate. Uneori, timpul pare că stă pe loc, mai ales în cazul aşa-numitelor „experienţe de vârf“, al stărilor de extaz sau în cazul intuiţiei şi al trăirii stărilor de transcendenţă. În astfel de stări superioare de conştiinţă, în fiinţă poate să apară revelaţia misterului copleşitor al Momentului Prezent. Percepţia plenară a atemporalităţii, întocmai ca şi cum atunci am ieşi din timp, se produce prin intermediul fixării atenţiei şi a conştiinţei noastre asupra clipei.

Atunci când este privită în sens psihic şi existenţial, clipa este un moment de trezire, de constituire şi chiar de structurare a conştiinţei şi a existenţei în raport cu scurgerea energiei timpului. Clipa se deosebeşte, în sens filosofic, de momentul cu o semnificaţie pur temporală ce apare ca limită între trecut, prezent şi viitor. Unii filozofi atribuie clipei un statut special ce este în mod paradoxal atât temporat, cât şi atemporal. Chiar dacă clipa nu coincide întru totul nici cu timpul, nici cu veşnicia, ea este totuşi punctul indescriptibil de întâlnire al acestora.

Filozoful Søren Kierkegaard interpretează în felul său clipa ca fiind o irumpere a veşniciei în timp, care face totodată posibilă nu numai victoria, ci şi mântuirea, dacă mai ales atunci se manifestă actul instantaneu al credinţei. Această caracterizare religioasă se păstrează mai ales în existenţialismul german. Pentru filosoful Karl Jaspers, clipa evidenţiază constituirea deplină şi concretă a spiritualităţii, prezenţa indescriptibilă a veşniciei în timp. Filosoful Martin Heidegger distinge între clipă ca prezent autentic în care există decizia premergătoare a morţii şi momentul care, în viziunea sa, este prezentul neautentic al vieţii cotidiene, ce este specific preocupărilor lumeşti, omeneşti, obişnuite.

A trăi în clipa prezentă înseamnă să descoperim, din clipă în clipă, că trăim într-un neîncetat început. Energia cea tainică a timpului este întotdeauna urzită din clipe. Între o clipă şi alta există întotdeauna energia vidului enigmatic ce cuprinde fără încetare totul. Chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta, între două clipe ce se succed există totuşi un hiatus ce ne oferă ocazia să ne desprindem din fluxul enigmatic al scurgerii energiei timpului şi astfel, prin această fisură ce se deschide şi care ne revelează Eternitatea, ne putem da seama de realitatea cea tainică a clipei şi putem descoperi misterul copleşitor al Momentului Prezent. Ţine de libertatea noastră de a alege şi de a fi fulgerător prompţi pentru a descoperi acel hiatus, ce este poarta cea tainică a misterului Momentului Prezent şi care există la limita fiecărei clipe.
 
 

Starea de transcendere a scurgerii energiei subtile a timpului, care ne revelează misterul copleşitor al Eternităţii

La modul obişnuit, noi nu putem să experimentăm realitatea energiei timpului, ce este considerată a fi a patra dimensiune a Universului, la fel ca pe celelalte trei dimensiuni ale spaţiului. Atunci când percepem spaţiul tridimensional avem posibilitatea, de exemplu, să ne rotim în jurul unui obiect fizic şi, de asemenea, putem să-l privim din toate părţile. Însă, în ceea ce priveşte experimentarea dimensiunii temporale, noi suntem de regulă constrânşi să ne deplasăm numai în linie dreaptă şi într-un singur sens. Aşadar, putem spune că noi suntem fiinţe mono-dimensionale în raport cu energia subtilă a timpului. Chiar şi aprecierea celei de-a patra dimensiuni, cea a energiei subtile a timpului, se dezvoltă şi se nuanţează de regulă doar odată cu trecerea sau, altfel spus, cu parcurgerea în sens liniar a energiei timpului, parcurgere ce se produce o dată cu vârsta.
 
Însă, atunci când, intrând şi menţinându-ne în anumite stări elevate de conştiinţă, nu mai suntem aproape deloc încătuşaţi de materie şi de simţuri, putem ajunge să avem o viziune cu totul nouă asupra celor patru dimensiuni ale continuumului spaţio-temporal, ca şi cum am intra într-o nouă lume, în care învăţăm să ne mişcăm cu totul altfel, întocmai, analogic vorbind, ca un bebeluş care se adaptează gradat, prin învăţare, cu lumea tridimensională fizică. Această viziune nouă asupra continuumului spaţio-temporal ne poate face să înţelegem o mare gamă de fenomene paranormale, cum ar fi clarviziunea, premoniţia, claraudiţia şi multe altele. Timpul este o energie subtilă care, în funcţie de starea de rezonanţă ocultă® pe care o declanşează în conştiinţa noastră, poate fi experimentată cu o mai mică sau mai mare intensitate. Elevarea nivelului nostru predominant de conştiinţă poate să modifice perceperea energiei timpului, făcând-o să se topească împreună cu restul spaţiului tridimensional. Poeţii inspiraţi şi fiinţele intuitive privesc timpul ca pe un fluviu aflat mereu în mişcare, însă yoghinii şi înţelepţii îl văd ca fiind o parte integrantă din iluzia cosmică (maya), ce este sursa determinatoare ce generează întreaga realitate relativă.

În viziunea spirituală yoghină, energia timpului este mai mult decât un aspect al modului în care conştiinţa noastră ne organizează experienţele. Marii mistici, precum şi yoghinii avansaţi relatează că, în stările spirituale, superioare, de extaz mistic sau în cazul experienţelor spirituale de vârf, apare în fiinţă, aproape întotdeauna, o senzaţie inefabilă de aşa-zisă „ieşire din timp“. Această „evadare“ temporară din condiţionările limitatoare ale timpului face posibilă depăşirea limitărilor percepţiei comune asupra timpului şi a scurgerii sale. Atunci când, în anumite stări spirituale înalte, survine starea de transcendere a timpului, succesiunea continuă a momentelor „prezent“ este brusc înlocuită de un fel de „prezent continuu şi neîntrerupt“ sau, altfel spus, de un „etern prezent“. O asemenea stare superioară de transcendere a timpului face posibilă revelarea Realităţii Absolute sau, altfel spus, ea face să apară revelarea misterului tulburător al Eternităţii. Aprecierea interioară a adevăratei naturi a celei de-a cincea dimensiuni, Eternitatea, apare gradat, proporţional cu evoluţia concepţiei şi trăirilor noastre lăuntrice referitoare la energia subtilă, tainică, a timpului.

În concepţia comună, Eternitatea este înţeleasă de regulă ca fiind o perioadă de timp ce pare să dureze la nesfârşit. În realitate, Eternitatea este cu totul altceva. Ea nu este doar o extindere nesfârşită a timpului, ci ea se situează, de fapt, în afara timpului şi a scurgerii sale. Eternitatea este realitatea tainică de dincolo de timp sau, altfel spus, atemporalitatea. Eternitatea reprezintă ceea ce este cu adevărat Divin şi care există în afara timpului. Marele mistic Toma D’Aquino recunoştea şi el această distincţie atunci când scria că: „Dumnezeu este etern, în timp ce infernul este indefinit ca durată“. Eternitatea este o realitate mult mai vastă şi mai profundă, ce este diferită de starea de nemurire, care desemnează o anume formă de supravieţuire fără limite în timp. În stările de deosebită elevare spirituală, care ne înalţă pe culmile fericirii extatice a conştiinţei cosmice, fiinţa noastră ajunge să fie tangentă cu Eternitatea. Acest sentiment tulburător al Eternităţii apare şi ca o stare de supremă realizare lăuntrică, atunci când trăim plenar Momentul Prezent. Clipa prezentă este imaginea mobilă a Eternităţii, iar trăirea simultană, cu profunzime şi autenticitate, a clipei prezente, conduce la transcenderea acesteia prin înălţarea în sfera sublimă a viziunii şi a trăirii autentic spirituale. Într-o astfel de stare superioară de conştiinţă putem înţelege că timpul este de fapt umbra proiectată de Eternitate în spaţiul tridimensional sau, conform descrierii intuitive a lui Platon, „Timpul este doar o imagine mişcătoare a Eternităţii“.
 
 

Starea de comuniune profundă cu energia subtilă a Graţiei Dumnezeieşti sublime, copleşitoare, paradiziace

Atunci când aspirăm intens să intrăm în stare de comuniune cu energia subtilă a Graţiei Dumnezeieşti, nu trebuie să pornim de la premiza că manifestarea Graţiei Divine poate să survină numai în anumite cazuri particulare sau doar cu anumite ocazii speciale. În realitate, întreaga relaţie spirituală dintre Dumnezeu şi om este, privind dintr-un cât mai înalt punct de vedere, pătrunsă în permanenţă, fără întrerupere, de Graţia Divină sublimă, copleşitoare şi paradiziacă.

Manifestarea Graţiei Dumnezeieşti sublime şi paradiziace poate fi recunoscută prin însuşi faptul că Dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa. Tot o manifestare a Graţiei Divine este faptul că Dumnezeu ne-a înzestrat cu potenţialitatea de a ne transforma şi de a putea deveni gradat, asemeni Lui. O altă manifestare a energiei subtile a Graţiei Divine este faptul că Dumnezeu ne învăluie clipă de clipă cu dragostea Sa infinită şi aşteaptă cu răbdare eoni de timp pentru ca noi să evoluăm spiritual, pentru ca să putem deveni asemenea Lui şi să-i împărtăşim dragostea, puterea şi cunoaşterea Sa Divină. Tot o manifestare a energiei Graţiei Dumnezeieşti este faptul că Dumnezeu nu ne forţează niciodată cu nimic şi, în virtutea liberului arbitru pe care tot El ni l-a dăruit, ne permite să alegem în mod liber modul specific în care să ne trăim viaţa, în conformitate cu individualitatea noastră ce este unică. Energia subtilă a Graţiei Divine se manifestă de asemenea prin faptul că Dumnezeu ne oferă cu o infinită generozitate tot ceea ce avem cu adevărat nevoie şi apoi tot El ni se dăruie pe El Însuşi atunci când noi devenim capabili să ne detaşăm de toate aceste aspecte iluzorii ale lumii manifestate şi ajungem să aspirăm intens şi frenetic să ne contopim cu El şi numai cu El. Energia subtilă tainică a Graţiei Dumnezeieşti se exprimă atunci când Dumnezeu Însuşi nu forţează intrarea Sa în inima noastră şi ne întâmpină cu o infinită iubire în fiinţa Sa infinită doar atunci când noi ne deshidem în totalitate inima spirituală faţă de El, cu o iubire şi o recunoştinţă profundă şi sinceră. Graţia Dumnezeiească se manifestă totodată prin faptul că Dumnezeu ne aduce mereu înapoi pe drumul cel drept, de fiecare dată când ne rătăcim, oferindu-ne în permanenţă, fie că ne dăm seama, fie că nu ne dăm seama, ghidarea Sa tainică spirituală permanentă. Atenţia sa permanentă îndreptată asupra fiecăruia dintre noi face să apară multitudinea de manifestări ale energiei subtile a Graţiei Dumnezeieşti, ce este sublimă şi copleşitoare.

Putem vedea nenumărate manifestări ale energiei subtile a Graţiei Dumnezeieşti, precum şi a binefacerilor şi a iubirii Divine infinite, dacă urmărim să ne trezim înţelepciunea şi devotamentul sincer şi profund faţă de Dumnezeu. Putem descoperi realitatea energiei subtile a Graţiei Dumnezeieşti de fiecare dată când simţim dragostea, binefacerea şi dreptatea lui Dumnezeu. Energia subtilă a Graţiei lui Dumnezeu se poate manifesta în multe feluri, în funcţie de necesitatea, temperamentul şi stadiul de dezvoltare al aspirantului spiritual. Progresul nostru spiritual este determinat de Graţia lui Dumnezeu. Revărsarea Graţiei Divine încununează efortul spiritual al aspirantului. Graţia lui Dumnezeu se revarsă uneori în mod surprinzător şi ea conduce atunci aspirantul la stări spirituale înalte. Manifestarea sublimă şi copleşitoare a energiei Graţiei Dumnezeieşti poate crea uneori impresia că ea s-ar produce aparent fără nici o cauză care să aibă legătură cu dispoziţia actuală a aspirantului. Relaţia dintre Graţia Divină şi efortul de sine stătător al aspirantului spiritual reprezintă un mare mister. Natura tainică, ascunsă, a acestei relaţii este ea însăşi o expresie a Misterului Dumnezeiesc. Putem observa în fenomenele naturale că atunci când aplicăm în mod repetat şi continuu o anume forţă sau un stimul într-o direcţie anume, efectul unei astfel de aplicaţii poate să nu apară imediat. Doar în cazul unora dintre fenomenele chimice, fizice şi mecanice efectul urmează imediat cauzei. În cazul marii majorităţi a fenomenelor biologice, a celor care sunt asociate cu viaţa, observăm că există aproape întotdeauna un decalaj. Stimularea continuă conduce, ca să zicem aşa, la un fel de „cumul“ al efectelor, ce are loc în dimensiunile invizibile ale Naturii, adeseori fără nici o aparenţă exterioară, pentru ca apoi, aparent brusc, toate sau o bună parte din efectele acumulate să se exteriorizeaze într-un eveniment surprinzător. Cauza unui astfel de fenomen este pur şi simplu aceea că noi nu am fost capabili să vedem efectele subtile care se acumulau undeva, într-o anumită dimensiune subtilă, de regulă invizibilă. Această lege a cumulului funcţionează aproape universal şi pe tărâmul minţii. Tocmai de aceea, celor mai mulţi oameni revărsarea Graţiei Divine, atunci când se manifestă, le apare că are loc brusc ori pare să nu aibă nici o legătură cu eforturile anterioare, sau pare ca şi cum Graţia lui Dumnezeu se revarsă fără nici un motiv vizibil, exterior. Însă, chiar acţiunea lăuntrică de a ne goli mintea şi de a ne abandona cu succes în faţa lui Dumnezeu implică un efort spiritual şi este o sarcină mult mai dificilă decât alte tipuri de eforturi comune, la fel cum crearea de vid într-un vas închis este mult mai dificilă decât acţiunea de a-l umple cu ceva. Obținerea vidului într-un vas închis este una dintre cele mai dificile operaţiuni şi necesită o tehnică foarte elaborată, în timp ce a-l umple cu unele gaze este relativ uşor. Analogic vorbind, abandonul de sine pe calea devoţiunii către Dumnezeu reprezintă o formă esenţială de efort spiritual. În Yoga-Sutra, capitolul 4, sutra 29 se indică faptul că „cea mai înaltă formă de samadhi (Dharma-megha-samadhi) nu este nimic altceva decât efortul suprem şi final al yoghinului de a-şi goli complet mintea şi de a dizolva chiar şi ultima urmă a conştiinţei „egoului“ înainte de a putea trăi plenar starea de comuniune profundă cu fiinţa infinită a lui Dumnezeu“. Starea de comuninue cu energia subtilă a Graţiei Dumnezeieşti se manifestă, de asemenea, atunci când aspirantul spiritual vine în contact personal, direct cu o fiinţă spirituală, cu un realizat spiritual sau cu un înţelept, care îi poate conferi astfel o imensă impulsionare spirituală. În marea majoritate a şcolilor spirituale de bhakti-yoga se pune un mare accent pe valoarea relaţiei personale cu un suflet ce este realizat spiritual (Mahatma). Un astfel de contact spiritual poate face cu putinţă intrarea în stare de comuninue cu energia subtilă a Graţiei Dumnezeieşti, dând astfel naştere unei oportunităţi divine pentru evoluţia spirituală a acelui aspirant spiritual.

Din perspectiva lui Dumnezeu, energia subtilă a Graţiei Sale Divine se manifestă întotdeauna numai la momentul potrivit. Dacă expansiunea conştiinţei care urmează practicii spirituale poate fi considerată ca fiind efectul direct al cauzelor puse în mişcare de yoghin, ea reprezintă de fapt un merit spiritual care atrage astfel în fiinţa sa extazul cauzat de revărsarea Graţiei Divine. Eforturile realizate pentru a atinge starea de abandon în faţa fiinţei infinite a lui Dumnezeu determină manifestarea unor forţe subtile spirituale binefăcătoare în fiinţa aspirantului, care se acumulează tainic undeva în fiinţă. Chiar dacă aspirantul spiritual nu este deocamdată conştient de ele şi poate nici de procesul de acumulare a acestor forţe subtile spirituale în fiinţa sa, Dumnezeu este întotdeauna cel care recunoaşte toate acestea ca fiind „substanţa subtilă tainică“ a ceea ce tradiţia spirituală numeşte „meritul spiritual“ al unei fiinţe umane. O astfel de acumulare meritorie în fiinţa aspirantului poate face posibilă manifestarea energiei subtile a Graţiei Divine.

Starea de comuniune cu energia subtilă a Graţiei Dumnezeieşti ne poate revela realitatea şi legitimitatea divină prin care Dumnezeu îşi manifestă în mod complet liber Voinţa Sa Divină, sub forma unui flux neîngrădit de iubire şi putere Divină infinită. Acesta exercitare invizibilă a Voinţei Divine este cea despre care mari mistici şi yoghinii avansaţi o descriu ca fiind Voinţa Divină ce exprimă libertatea absolută a lui Dumnezeu şi care este cea care „ordonează în permanenţă într-un mod sublim, copleşitor şi paradiziac tot ceea ce există, prin intermediul energiei subtile a Graţiei Dumnezeieşti“.
 
 

Conştientizarea puterii transformatoare tainice a Adevărului Ultim Divin

Adevărul Ultim Divin deţine în veşnicie o existenţă enigmatică, ce există prin ea însăşi, independent de noi. Rolul nostru, care totodată este una dintre menirile noastre fundamentale,  implică să cunoaştem prin revelaţie directă şi nemijlocită Adevărul Ultim Divin. Este, de asemenea, esenţial să ne dăm seama că în afara acestei cunoaşteri prin revelaţie, în propriul nostru univers lăuntric, a Adevărului Ultim Divin, în fiecare dintre noi nu subzistă decât eroarea. Pentru unele fiinţe umane acest aspect este dificil de înţeles la prima vedere, dar dacă analizăm cu atenţie ne putem da seama cu uşurinţă că numai cunoaşterea directă şi nemijlocită, în propriul nostru univers lăuntric, prin revelaţie, a Adevărului Ultim Divin, este singura modalitate care face într-adevăr să înceteze starea de eroare. Abia atunci când în fiinţa noastră începe să se reveleze în mod gradat Adevărul Ultim Divin noi ieşim din starea de eroare, pentru că în fiinţă noastră apare pentru prima oară sclipirea mirifică, esenţială a „luminii eterne a Adevărului Ultim Divin“, care ne conferă accesul la adevărata cunoaştere şi ne permite să înţelegem Realitatea, atât cea lăuntrică, cât şi cea înconjurătoare, din perspectiva tainică a Adevărului Ultim Divin, al lui Dumnezeu Tatăl.

Cunoaşterea Adevărului Ultim Divin în propriul nostru univers lăuntric face să apară o esenţială transformare a viziunii şi a perspectivei asupra Realităţii. În locul viziunii personale şi eronate asupra Realităţii în care ne-am aflat, fără îndoială, până atunci, în fiinţa noastră se instalează şi rămâne apoi pentru totdeauna o nouă şi fundamentală viziune superioară, care aparţine Adevărului Ultim Divin. Cunoaşterea Adevărului Ultim Divin face să apară în noi o fundamentală transformare a viziunii, care înlocuieşte viziunea eronată de dinainte cu o nouă viziune, adevărată, divină, care este lipsită de eroare. Ea ne conferă o tainică putere spirituală transformatoare, a cărei origine este Adevărul Ultim Divin. Este evident că această cunoaştere a Adevărului Ultim Divin în propriul nostru univers lăuntric, despre care a vorbit Iisus, nu numai că ne ajută să ne eliberăm din punct de vedere spiritual ci, totodată, ea ne eliberează de viziunea eronată care exista în noi înainte de revelarea directă şi nemijlocită a Adevărului Ultim Divin în fiinţa noastră. Acesta este secretul fundamental care este încriptat în cuvintele pline de înţelepciune ale lui Iisus: „Cunoaşteţi Adevărul și atunci Adevărul vă va elibera“.

Toţi marii înţelepţi, toţi yoghinii avansaţi şi toţi marii sfinţi care au atins Suprema Realizare Divină au reuşit, într-o anumită etapă a evoluţiei lor spirituale, să-şi reveleze în propriul lor univers lăuntric Adevărul Ultim Divin. Prin revelarea Adevărului Ultim Divin în propria lor fiinţă, ei au reuşit cu adevărat să-l cunoască pe Dumnezeu Tatăl şi totodată au reuşit să-şi transforme viziunea personală, eronată, într-o nouă şi fundamentală viziune divină, eternă şi universal valabilă. Cunoaşterea Adevărului Ultim Divin în propriul univers lăuntric, precum şi conştientizarea puterii spirituale tainice, transformatoare pe care revelarea Adevărului Ultim Divin în propria fiinţă o face cu putină, face să dispară eroarea. Atunci când fiinţa umană cunoaşte Adevărul Ultim Divin, ea încetează să mai existe în eroare. Începutul cunoaşterii Adevărului Ultim Divin în propriul nostru univers lăuntric, prin revelaţie directă şi nemijlocită, marchează, de fapt, începutul sfârşitului stării de eroare în care am trăit până atunci. Iată de ce unii înţelepţi afirmă că: „Orice început este un sfârşit şi orice sfârşit este un nou început“. Cei înţelepţi spun că, de fapt, Adevărul Ultim Divin aparţine sferei gigantice, misterioase a înţelepciunii pure a lui Dumnezeu Tatăl.

Este esenţial să ştim că prin percepţie spirituală esenţială, imediată şi directă putem ajunge la Adevărul Ultim Divin. Atunci când intuiţia superioară, supramentală, este trezită în mod adecvat, ea ne permite să descoperim că Adevărul Ultim Divin este propriul „obiect“ al înţelepciunii veritabile. Adevărul Ultim Divin ne este transmis în conformitate cu ordinea sa şi după natura sa. Însă, este însă esenţial să reţinem că „Numai Adevărul Ultim Divin este acela care face să fie atras în universul nostru lăuntric Adevarul Ultim Divin, care există în Macrocosmos“. În lumina acestor revelaţii, ne putem da seama că pentru aceasta este foarte important să intrăm într-o stare lăuntrică de perfectă disponibilitate şi deschidere faţă de Adevărul Ultim Divin sau, altfel spus, să intrăm într-o stare inefabilă de rezonanţă ocultă® care face ca Adevărul Ultim Divin să fie imediat atras în fiinţa noastră prin intermediul Adevărului Ultim Divin care deja a fost revelat în universul nostru lăuntric, şi care ne conferă astfel o tainică forţă spirituală transformatoare.
 
 

Starea de recunoştinţă profundă, amplă şi umilă faţă de Dumnezeu Tatăl

Foarte mulţi oameni obişnuiesc să se roage şi să Îi ceară lui Dumnezeu Tatăl diferite lucruri, dar mai puţini îşi amintesc să-I mulţumească atunci când Dumnezeu răspunde la rugile lor. Şi mai puţini sunt cei care acceptă orice se petrece în viaţa lor cu seninătate şi Îi sunt recunoscători lui Dumnezeu chiar şi atunci când li se pare, uneori, că nu primesc ceea ce ei considerau că merită. Dacă în relaţiile dintre oameni lipsa recunoştinţei sau incapacitatea de a mulţumi este o deficienţă de caracter, în schimb în relaţia cu Dumnezeu Tatăl am putea spune că, de fiecare când suntem nerecunoscători, cădem la o anumită încercare spirituală majoră.

De fiecare dată când realizăm o consacrare către Dumnezeu, practic noi cerem ajutorul, inspiraţia, susţinerea şi ghidarea lui Dumnezeu Tatăl. Tocmai de aceea, ar trebui să nu uităm niciodată să-I mulţumim de fiecare dată atunci când încheiem cu succes orice activitate pentru care am realizat consacrarea şi pentru  care noi am primit răspunsul favorabil din partea lui Dumnezeu. Cu atât mai mult trebuie să fim recunoscători atunci când simţim din plin susţinerea divină, care se manifestă prin diferite fenomene de sincronicitate, printr-o anumită stare de integrare divină, armonioasă, printr-o anumită stare de vitalitate şi energizare, printr-o anumită stare de inspiraţie şi ghidare divină, printr-o capacitate de înţelegere şi de acţiune eficientă, care toate ne permit să ducem acea acţiune la bun sfârşit. Este chiar foarte bine dacă ne obişnuim să Îi mulţumim în fiecare zi lui Dumnezeu Tatăl pentru tot ceea ce ne oferă, amintindu-ne de cel puţin 5-7 ori pe zi, în momente cursrul unor activităţi ce prezintă caracteristici diferite, să ne exprimăm spontan şi sincer recunoştinţa faţă de El. O astfel de practică spirituală se va dovedi a fi extrem de eficientă şi ne va ajuta să ne transformăm uluitor de rapid. Însă pentru aceasta trebuie să urmărim să avem deschiderea şi mai ales curiozitatea de a realiza efectiv această formă de practică spirituală.

Atunci când ne manifestăm în mod exemplar recunoştinţa faţă de Dumnezeu Tatăl, vom remarca imediat adevărul copleşitor al afirmaţiei că: „Atunci când noi facem un singur pas către Dumnezeu,  Dumnezeu face zece paşi către noi“. De cele mai multe ori este suficient să manifestăm spontan şi sincer o stare exemplară de recunoştinţă, pentru ca imediat după aceea să simţim o inconfundabilă revărsare de Graţie Divină. În realitate, întotdeauna Dumnezeu este cel care ne copleşeşte cu daruri spirituale, chiar şi atunci când, în aparenţă, noi suntem cei care ne exprimăm recunoştinţa.

Este, prin urmare, esenţial să Îi fim mereu recunoscători lui Dumnezeu pentru tot ceea ce avem şi pentru tot ceea ce se manifestă în viaţa noastră. Procedând mai mereu astfel, putem fi siguri că această atitudine superioară va avea chiar ea un efect transformator benefic asupra întregii noastre existenţe. Bucurându ne şi fiindu-I mereu recunoscători lui Dumnezeu Tatăl pentru toate darurile pe care El ni le oferă, vom constata că acestea se vor multiplica apoi în avalanşă. Iubind lumina şi frumuseţea din fiecare floare, vom învăţa sa iubim splendoarea şi măreţia lui Dumnezeu, pe care le vom recunoaşte apoi în noi înşine, precum şi în toţi ceilalţi.

Dumnezeu ne dăruieşte permanent şi necondiţionat totul. Nu ar fi, oare, de dorit să răspundem şi noi, cât mai des şi cât mai conştient, cu umilinţă, nepreţuitului Său dar, deschizându-ne cât mai des inimile, pline de recunoştinţă, către El? Starea de recunoştinţă profundă, amplă şi umilă pe care o manifestăm faţă de Dumnezeu Tatăl este însăşi măsura conştienţei noastre şi măsura a ceea ce suntem capabili cu adevărat să primim. Un suflet nerecunoscător este, de fapt, un suflet închis în faţa darului pe care Dumnezeu i-l oferă, iar în situaţia închiderii sale, singura alternativă este retragerea darului ce i s-a acordat, pentru simplu fapt că el nu îl poate primi. Deloc întâmplător, în popor se spune că „nemulţumitului i se ia darul“. Starea de recunoştinţă profundă, amplă şi umilă faţă de Dumnzeueu Tatăl este o „hrană“ spirituală tainică, o hrană subtilă de lumină pentru sufletele noastre, hrană ce va face ca ele să crească şi să poată să primească şi mai mult, alte noi şi noi daruri pe care Dumnezeu, în imensa Sa iubire şi compasiune, ni le oferă neîncetat. Starea de recunoştinţă profundă, amplă şi umilă pe care o manifestăm faţă de Dumnezeu Tatăl este darul pe care noi îl putem oferi Celui care este sursa infinită şi care are şi oferă toate darurile care există, Dumnezeu Tatăl.
 
 

Energia subtilă sublimă a Iertării Dumnezeieşti
prezentare realizată de profesor yoga Gregorian Bivolaru în 27 decembrie 2011

La modul profund, iertarea face cu putinţă să fie anihilate şi arse, în universul nostru lăuntric traumele, tensiunile afective, stresurile şi tot ceea ce ne împiedică să fim puri, deschişi faţă de Dumnezeu şi armonioşi. Întodeauna, fără excepţie, în astfel de situaţii, dacă dorim cu adevărat să ne transformăm, dacă dorim cu adevărat să devenim cu mult mai buni şi profund purificaţi, pentru aceasta este necesar să atragem în noi, în universul nostru lăuntric, energia subtilă dumnezeiească a iertării. Un străvechi proverb al înţelepciunii spune: „A greşi este omenesc, a ierta este dumnezeiesc, a persevera în greşeală este diavolesc sau, altfel spus, diabolic“. În acest proverb al înţelepciunii transpare, cât se poate de clar, că iertarea este dumnezeiască. Dar merită să ne gândim ce este, dincolo de orice aparenţă, iertarea.

Iertarea este o energie dumnezeiească, este un Atribut Dumnezeiesc, care are o frecvenţă de vibraţie care nu se modifică niciodată. Energia subtilă, sublimă, a iertării poate fi captată în fiinţă prin declanşarea unui proces adecvat de rezonanţă ocultă® în universul nostru lăuntric şi, atunci când energia subtilă, sublimă, a iertării este atrasă în fiinţa noastră, se poate spune că efectele ei, care survin aproape imediat după aceea, ne ajută imens, direct proporţional cu atragerea acestei energii în flux neîntrerupt în fiinţa noastră. În final, atunci când energia subtilă, sublimă, a iertării a ajuns să se manifeste în flux continuu în fiinţa noastră, noi iertăm, dar cu o energie dumnezeiască, care se manifestă acum plenar în fiinţa noastră şi care ne este infuzată astfel în fiinţă de la Dumnezeu. Altfel spus, prin intermediul energiei subtile sublime a Atributului Dumnezeiesc al iertării, care este atrasă în universul nostru lăuntric, în fiinţa noastră se produc veritabile minuni.

Tocmai de aceea, cheia oricărei anihilări a unei anumite traume, ori a traumelor şi a tensiunilor afective care există în noi, deocamdată este şi rămâne comuniunea intimă, profundă şi plenară cu energia subtilă, sublimă, a iertării dumnezeieşti. Aceasta este cheia de boltă pentru o transformare profundă, pentru purificarea noastră, deoarece numai astfel putem să anihilăm toate traumele, toate stresurile, toate tensiunile, toate resentimentele pe care le avem.

Atunci când reuşim să atragem în noi, prin declanşarea unor procese inefabile de rezonanţă ocultă®, energia subtilă sublimă a acestui atribut dumnezeiesc al iertării, putem spune că suntem mântuiți, putem spune că suntem regeneraţi şi astfel noi devenim o altă fiinţă umană, profund transformată şi purificată prin intermediul energiei iertării dumnezeieşti. Procesul renaşterii apare în noi direct proporţional cu atragerea în microcosmosul fiinţei noastre a energiei subtile, sublime, a iertăririi dumnezeieşti. Tocmai de aceea, nu trebuie să uităm că această energie subtilă sublimă a iertării dumnezeieşti este oricând la dispoziţia noastră, cu condiţia de a o chema sau, altfel spus, de a o atrage în noi. Cu cât atragem mai mult în fiinţa noastră energia subtilă sublimă a iertării dumnezeieşti, cu atât devenim mai iertători, cu atât iertăm tot ceea ce ni s-a făcut rău, tot ceea ce simţim că este traumă şi, în felul acesta, suntem regeneraţi şi complet purificaţi lăuntric.

Aceasta aeste „cheia-cheilor“ în orice situaţie în care ne simţim traumatizaţi, ranchiunoşi sau cu anumite tensiuni afective, care pot să ne chinuie întreaga viaţă. Dacă, de exemplu, astfel de tensiuni au fost acumulate în noi timp îndelungat, ele generează răni sufleteşti care pot să persiste în noi întreaga existenţă. Tocmai de aceea, nu trebuie să precupeţim nici un efort adecvat pentru a intra în stare de comuniune cu energia subtilă, sublimă, a iertării dumnezeieşti. Dacă vom face aceasta vom deveni din ce în ce mai blânzi, din ce în ce mai iertători, din ce în ce mai buni şi totodată vom constata că toate traumele, toate tensiunile, toate resentimentele dispar ca prin farmec. Acesta este esenţa şi tocmai de aceea este necesar să avem în vedere şi niciodată de acum încolo să nu uităm.

Atunci când îi cerem lui Dumnezeu cu umilinţă ajutorul, atunci când îi implorăm sprijinul şi îl rugăm să reverse în fiinţa noastră energia subtilă sublimă, a iertării dumnezeieşti, noi facem deja un prim pas către Dumnezeu în această direcţie şi atunci Dumnezeu face zece paşi către noi şi va revărsa în fiinţa noastră, din abundenţă, energia subtilă, sublimă, a iertării. Însă aceasta se poate petrece doar cu o condiţie şi anume să fim sinceri şi plini de umilinţă atunci când îi cerem lui Dumnezeu aceasta. Prin urmare, o cheie esenţială de a anula traumele, tensiunile, ajutându-i astfel să se transforme şi pe ceilalţi este să devenim mari maeştrii în arta iertării şi să facem astfel primul pas pe calea iertării dumnezeieşti şi să nu pierdem din vedere niciodată că un gram de practică în această direcţie valorează cât tone de teorie.

 
yogaesoteric
26 aprilie 2012
 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga