Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Dinamistograful - instrumentul care face posibilă comunicarea cu lumea spiritelor
 
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
 
Deși lumea spirituală și cea materială nu par să interacționeze direct, ele o fac totuși într-un mod nevăzut și tainic. Ne aflăm aici în fața unei străvechi preocupări a ființei umane, cea a legăturii dintre spirit și materie, a posibilității ca ceva material precum creierul să interacționeze cu conștiința, care este imaterială. Această posibilitate există datorită prezenței unei forțe subtile, de natură vitală, eterică sau chiar astrală, ce permite realizarea comunicării dintre spirit și materie, rolul ei fiind cel de intermediator, la fel cum, analogic vorbind, electricitatea are nevoie de prezența unui  mediu conductor pentru a se putea transmite, determinând efecte perceptibile cu ochiul fizic.
Această preocupare i-a determinat pe doi cercetători olandezi, Dr. J. L. W. P. Matla și Dr. G. J. Zaalberg van Zelst, din Haga, să realizeze, în pragul secolului al XIX-lea o serie de experimente științifice care au culminat cu crearea unui aparat remarcabil pe care l-au numit dinamistograf. Matla și Zelst erau renumiți în cercurile oculte spiritiste olandeze, fiind faimoși și pentru munca lor originală referitoare la curenții electrici de înaltă frecvență, aerul lichid și compresia gazelor. Din punct de vedere științific erau deci bine documentați pentru sarcina pe care și-au asumat-o. Concluziile lor finale, expuse într-o lucrare voluminoasă, intitulată Misterul morții, apărută în Olanda în anul 1913, au fost precedate de douăzeci și doi de ani de muncă.
Să vedem mai întâi supozițiile care stau la baza demarării unor  astfel de experimente.
 

Constituţia finţei umane – Corpurile subtile
 
Ființa umană nu este constituită din hainele pe care le poartă, sau doar din carnea și oasele trupești, ci, și aceasta în primul rând, din componenta subtilă a eului interior. Așa că nu este cu totul lipsit de adevăr să spunem că în această viață rareori vedem un om așa cum este el cu adevărat, observând, de cele mai multe ori, doar ceea ce manifestă el în exterior, deoarece „Sinele” său real este în afara capacității de percepție a simțurilor noastre obișnuite.

În tradiția yoga, ființa umană este privită ca fiind alcătuită dintr-un sistem ierarhic de învelișuri sau vehicule succesive (KOSHA-uri) din ce în ce mai subtile, fiecare vibrând cu o anumită frecvență dominantă. Frecvența specifică de vibrație a fiecărui înveliș (KOSHA) este cea care îi conferă un grad mai mic sau mai mare de subtilitate. La nivelul cel mai de jos ca frecvență de vibrație se află învelișul ANNAMAYA KOSHA (KOSHA = „înveliș”, MAYA = „(iluzie) făcută din”, ANNA = „hrană”, „aliment”), „teaca” iluzorie constituită din componentele esențiale conținute în alimentele ingerate și asimilate de om, în vreme ce la cel mai înalt nivel de vibrație se află învelișul universal al realității transcendente sau ANANDAMAYA KOSHA, care este Pură Existență, Pură Conștiință și Pură Beatitudine fără sfârșit și care învăluie Sinele Nemuritor Divin (ATMAN). Între aceste două extreme – învelișul fizic grosier (ANNAMAYA KOSHA) și învelișul beatitudinii (ANANDAMAYA KOSHA) – există o gamă de „vehicule” intermediare ce sunt perceptibile numai prin clarviziune: învelișul vital-emoțional (PRANAMAYA KOSHA), învelișul psiho-mental (MANOMAYA KOSHA) și învelișul supramental (VIJNANAMAYA KOSHA). Cu excepția inițiaților autentici și a yoghinilor avansați, acestea nu sunt accesibile și nu pot fi conștientizate în mod normal, în starea de conștiință a omului obișnuit, dar existența lor poate fi uneori dedusă din funcțiile lor specifice.

Corpul astral sau subtil – SUKSHMA SHARIRA – este alcătuit din trei învelișuri subtile:
1) VIJNANAMAYA KOSHA (învelișul supramental sau al intelectului superior), care conține cele cinci esențe sau principii elementare (TANMATRA) și intelectul superior, BUDDHI
2) MANOMAYA KOSHA (învelișul mental-emoțional), care conține ansamblul conștiinței individuale AHAMKARA - MANAS - CHITTA
3) PRANAMAYA KOSHA (învelișul eteric sau vital), care cuprinde instrumentele de cunoaștere (JNANENDRIYA), instrumentele de acțiune (KARMENDRIYA) și cele cinci sufluri subtile (VAYU).
Abia de la nivelul lui VIJNANAMAYA KOSHA putem aplica în mod propriu termenul „SHARIRA”, care este interpretat de anumite școli spirituale ale hinduismului ca însemnând „dependent de cele șase principii”, adică de intelectul superior (BUDDHI) și de cele cinci esențe elementare (TANMATRA).

În anul 1912, L. Lefranc a realizat un studiu al corpului astral: „Chiar dacă are picioare, de vreme ce are formă umană, corpul astral al unei ființe vii nu se folosește de ele, deoarece acesta avansează instantaneu spre punctul unde vrea să ajungă. Dacă în calea sa se găsește vreun obstacol, se înalță vertical, apoi își reia mersul în linie dreaptă. Se deplasează cu un kilometru la 15 secunde când se îndepărtează de subiectul de la care emană, dar această viteză este triplată, și uneori cvadruplată când revine la corpul material…”
În experimentele sale, Lefranc a acționat asupra unui corp astral al unei ființe vii, unit cu corpul material printr-o legătură care, chiar dacă fluidică, îi stânjenea în mod pronunțat mișcările. Dar, pe măsură ce corpul astral se îndepărtează de trup, senzația de stânjeneală se diminuează foarte mult și, în consecință, viteza sa de translație crește proporțional. Pentru corpurile astrale care nu mai sunt legate de un corp material, viteza de translație este similară cu cea a curentului electric. Așa stând lucrurile, în planul astral picioarele nu mai sunt necesare... La fel se petrece și cu brațele care nu mai au utilitate pentru acest corp astral eliberat de materie. Rămân organele senzoriale, adică toate simțurile, chiar și cel al atingerii.

Din experimentele lui Lefranc rezultă că cele cinci simțuri ale corpului astral al unei ființe vii sunt mai rafinate decât în corpul material. Astfel, ochiul percepe nu doar culorile normale ale spectrului, ci și radiațiile ultraviolete și infraroșii cu lungimea de undă de până la 5 micrometri și distinge culorile principale.
Mirosul și gustul sunt și ele mai intense. Auzul, care în mod normal nu percepe decât cele șapte octave ale pianului, poate să perceapă paisprezece. Pentru corpul astral, zona de producere a senzației se localizează cu ușurință, dar are o particularitate: este difuzată pe toată suprafața corpului.

În corpul astral al unei ființe defuncte, toate simțurile se contopesc într-unul singur pe care îl putem numi „simț astral” și care servește pe post de auz, văz, miros și simț tactil, fără a enumera și alte simțuri care nu există în mod normal, dar care se revelează, de exemplu, în timpul hipnozei. Și acest fapt este logic, științific vorbind, de vreme ce simțurile noastre nefiind organizate decât pentru a percepe fiecare o anumită cantitate de vibrații, este ușor să concepem existența unui simț nou care percepe totalitatea vibrațiilor.

Cum se poate însă demonstra că există o continuitate a conștiinței chiar și după distrugerea corpului fizic?
O putem face într-un singur mod. Să intrăm în legătură cu acea conștiință, dacă mai există, și să obținem de la ea dovada continuării existenței ei. Așa cum s-a demonstrat existența argonului în atmosferă, izolându-l, la fel trebuie să demonstrăm existența acestei conștiințe izolând-o și făcând-o să ne probeze „identitatea ei personală”, iar aceasta trebuie să se realizeze la fel cum se petrecea pe pământ, și anume, furnizâdu-ne fapte pe care doar acea conștiință le cunoaște. Chiar și o anumită formă de supraviețuire dovedește existența unei identități personale. Această demonstrație se poate face în două moduri: prin manifestări mentale, în care se încadrază așa-numitele scrieri și vorbiri automate, viziuni, „mesaje” și întreaga clasă de fenomene mentale cunoscute pentru cei ce studiază științele oculte, cealaltă cale fiind prin manifestări fizice – materializări, fotografii, voci, zgomote etc. – ce indică prezența unei inteligențe. De asemenea s-au folosit și telegraful, telefonul, precum și alte aparate. Se pune întrebarea dacă aceste instrumente sunt manipulate direct de o anumită inteligență externă (un spirit) și dacă da, cum? Dacă se poate dovedi identitatea spiritului, ne aflăm în fața unei comunicări instrumentale directe cu lumea spirituală! Este un gând colosal! Să vedem ce progrese s-au făcut în această direcție.

Experimente iniţiale

Primele experimente au fost destul de primitive. S-a construit o mică încăpere cu o podea solidă din beton, pentru ca vibrațiile pământului să fie pe cât posibil oprite, având dimensiuni de 2,1 m pe 1,8 m. Geamurile au fost acoperite cu un material gros, negru iar ușa ce conținea un mic geam a fost obturată cu storuri.
Experimentatorii se aflau în afara încăperii de unde urmăreau fluctuațiile instrumentelor în timpul experimentului. Așadar, nu s-au aflat deloc în acea cameră pe durata desfășurării experimentelor.
În această cameră a fost plasat mai întâi un cilindru de carton având o înălțime de aproximativ 50 de centimetri și o capacitate de aproximativ 22 de litri, adică două cincimi dintr-un trup uman. Cilindrul a fost acoperit cu foi de staniol ermetizându-l complet. S-a făcut un mic orificiu pe partea superioară a cilindrului prin care s-a introdus un tub flexibil din cauciuc, conectând astfel interiorul cilindrului cu un manometru, un fel de termometru ce a fost plasat într-o parte și care conținând o picătură de alcool care în condiții normale ocupa poziția din centrul tubului de sticlă. Dacă vreun obiect solid s-ar fi introdus în cilindru, bineînțeles că o parte din aerul pe care îl conținea ar fi fost înlocuit iar această picătură de alcool ar urca pe scala gradată până în dreptul cifrei corecte, indicând astfel cantitatea de aer înlocuit. Inițial, instrumentul a fost testat în mai multe moduri și a dat valori exacte.
Apoi cercetătorii s-au retras și i-au cerut „forței umane”, cum numeau ei „spiritul” ce trebuia să se manifeste, nevoind să-i spună pe nume, să intre în cilindru și să înlocuiască o parte a aerului conținut. S-a notat cu cât s-a modificat volumul de aer din cilindru. La cerere, picătura de alcool a fost făcută să urce și să coboare de câteva ori. Astfel a fost exclus factorul de coincidență.
Curând s-a observat că acest cilindru era prea mic. Așadar s-au construit alți cilindri având capacitatea de 40, 50, 55 și respectiv 60 de litri. După multe observații, doctorii Matla și Zelst au ajuns la următoarea concluzie: capacitatea corpului ce ocupa cilindrul era de aproximativ 53 de litri, iar greutatea sa de 69,5 grame. Aceste rezultate au fost verificate prin folosirea unui al doilea cilindru având rol de „control”.
Au fost făcute apoi experimente care să furnizeze celelalte trăsături caracteristice ale neobișnuitului „corp”, obținându-se următoarele concluzii:
– corpul se contracta și se expansiona la voința spiritului;
– greutatea sa specifică era de aproximativ 12,24 mg, mai ușoară decât hidrogenul și de 176,5 de ori mai ușoară decât aerul;
– voința acționa mecanic asupra corpului, determinându-l să se expansioneze (să se ridice) sau să se contracte (să coboare). Așadar încă se mai supunea acțiunii forței gravitaționale.
– atomii care compuneau corpul erau mici și grei, având între ei spații largi care îi separau. Densitatea corpului era apropriată de cea a aerului exterior.

Dinamistograful

Aceste calcule au fost bazate pe experimentele timpurii ale celor doi cercetători. Datorită instrucțiunilor pe care le-au primit de la spiritele cu care au comunicat, cercetătorii olandezi Matla și Zelst au avut inițiativa de a construi un aparat foarte elaborat și ingenios numit de către ei dinamistograf. Este necesară o descriere a acestui aparat, unul dintre cele mai elaborate dispozitive construite vreodată pentru comunicarea directă cu lumea spiritelor.

Dinamistograful este un aparat electro-mecanic constând din trei părți principale: (1) tasta (2) indicatorul; și (3) dispozitivul de înregistrat.
Indicatorul constă dintr-un disc pe care sunt marcate 28 de spații echidistante.
În aceste spații sunt marcate literele alfabetului, un punct și un spațiu gol. Acest disc este acționat de un motor independent astfel încât să realizeze a douăzeci și opta parte a rotației sale în cinci secunde, adică să indice o literă la fiecare cinci secunde. Acastă literă apărea printr-o mică deschizătură și dacă tasta era apăsată atunci, litera se imprima prin intermediul dispozitivului de înregistrat.

Dispozitivul de înregistrat constă dintr-un ciocănaș care este fixat de un magnet. În momentul închiderii contactului electric (ca rezultat al apăsării tastei) magnetul era atras, ciocănașul lovea panglica de cerneală sub care se afla litera corespunzătoare literei indicate pe disc. În acest mod, litera era înregistrată instantaneu pe o bandă de hârtie asemănătoare celor folosite în zilele noastre pentru casele de marcat. Tasta era o piesă foarte complexă, pe aceasta spiritul era rugat să o apese în momentul în care apărea litera potrivită pe disc. Tasta consta dintr-un ansamblu de pârghii, membrane, inele și elice care făceau ca cea mai fină atingere a ei să fie înregistrată. Astfel, oricât de delicat ar fi fost atinsă, ciocănelul înregistra litera indicată în acel moment. Curentul electric era furnizat de un generator Wilmshurst. Lumina din încăpere provenea de la lampa de acetilenă pe care cercetătorii au considerat-o mai eficace. Membrana din componența tastei avea o lățime de 38 de centimetri. Întregul aparat era plasat într-un spațiu închis și era menținut la temperatură constantă, într-o atmosferă uscată.

Experimentele sau „comunicațiile” făcute prin dinamistograf au fost realizate pe o perioadă de un an, timp în care s-au primit mesaje zilnic. Experimentatorii afirmau că greutatea spiritului scade gradat pe măsura trecerii timpului, un spirit având o vârstă de 100 de ani cântărind doar un sfert din cât cântărește unul de zece ani! Așadar este evident că se produce o dezintegrare lentă. De asemenea, ei susțineau că spațiile dintre moleculele care alcătuiesc corpul spiritului sunt de 176 de ori mai mari decât cele dintre moleculele de aer. Întregul corp al acestei entități neobișnuite este plin cu aer și nu este separat de atmosferă prin niciun înveliș protector impenetrabil. Ei considerau că ființa poate să treacă prin obiecte solide printr-un fel de osmoză, moleculele sale fiind suficient de mici și suficient de distanțate pentru a permite aceasta. S-a constatat că un rol determinant pentru caracterul manifestărilor îl au condițiile atmosferice, căci fenomenele se petreceau cu mai mare frecvență și claritate primăvara și vara decât toamna și iarna, anotimpuri care în Olanda sunt foarte ploioase. Aceasta sugera o anumită conexiune cu electricitatea atmosferică iar legătura pare și mai evidentă dacă luăm în considerare faptul că la altitudini înalte și în zone cu climă uscată, diversele fenomene psihice sunt de obicei mai intense.

Ceea ce este cu totul deosebit în cazul acestui aparat este faptul că prin intermediul său, spiritele se pot manifesta direct, fără intermedierea unui medium, fapt considerat imposibil anterior.
Chiar dacă concluziile experimentelor realizate de cei doi cercetători nu au un caracter de infailibilitate, ele oferă rezultate concrete într-un domeniu a cărui existență nu a putut fi până atunci obiectivată, măsurată și afirmată cu tărie: Lumea de dincolo.

Articol preluat din Caietul Taberei Spirituale Yoghine de Vacanţă Costineşti 2011, vol. II

Citiţi şi:
Fotografia Kirlian şi bioelectrografia Korotkov
O mamă s-a materializat din lumea de dincolo pentru a-şi ajuta fiul


yogaesoteric
11 mai 2012

 
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga