Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Yoga >Meditaţia yoghină >
Comentarii utile despre practica meditaţiei (I)

de profesor yoga Dan Bozaru
 
Tipul de meditaţie la care ne referim nu implică rostirea mentală a unor MANTRA-e; el nu implică nici vizualizări complexe, nici culori, nici lumini, nici peisaje, nici zeităţi, nici îngeri, nici sfinţi sau alte fiinţe ori entităţi care ne ghidează. Ne referim aici exclusiv la meditaţiile care ţintesc direct la natura noastră divină esenţială, care este Sinele Suprem (ATMAN). Nu ne interesează nimic altceva, nu cădem în reverii fără o finalitate clară, nu suntem interesaţi deloc de experienţe mai mult sau mai puţin complexe. Toate acestea aparţin de domeniul relativ, adică fac parte din lumea manifestată şi, prin urmare, aşa cum vin, până la urmă trebuie să şi plece. În meditaţia noastră urmărim să ne focalizăm în totalitate asupra naturii noastre cea mai profundă. Aceasta este o abordare foarte abstractă, meditaţia fiind de tip JNANA YOGA sau corolarul acesteia, ATMA YOGA.
Însă cum medităm? Cum realizăm ceea ce noi vrem să numim „meditaţie”? La ce ne gândim? În ce fel? De unde începem şi ce trebuie să facem în timpul afectat meditaţiei? Sunt întrebări fireşti, care apar mai ales în primele etape ale practicii noastre. Totuşi, este bine să precizăm de la început că nu există un „manual” de meditaţie, care să conţină o succesiune fixă de etape ce trebuie urmate.
Dacă ar fi aşa rigidă, meditaţia s-ar transforma repede într-o activitate aproape mecanică, fiind lipsită de spontaneitate şi de complexitatea inimaginabilă a nuanţelor subtile pe care ea le implică. Tocmai de aceea, felul în care se realizează meditaţia nu se poate explica. Modul în care medităm este o caracteristică a fiecărei fiinţe umane în parte, o trăsătură proprie care depinde de mulţi factori: personalitate, natura impurităţilor ce acoperă conştiinţa fiinţei respective, tendinţele ei subtile, aspiraţiile ei etc. Nu putem trasa o regulă generală în meditaţie, pe care să o urmeze toţi practicanţii, dar putem preciza totuși câteva jaloane şi puncte de interes major care intervin în cadrul procesului de meditaţie, urmând ca ele să fie adaptate în funcţie de specificul nostru.

Nu vom aminti aici aspecte binecunoscute precum poziţia corpului, perioada din zi care este cea mai propice pentru a medita, alimentaţia adecvată pentru a putea face cu succes meditaţii de lungă durată, starea psihică în care este bine să ne aflăm, modul în care se respiră în timpul meditaţiei etc. De asemenea, nu vom vorbi nici despre etapele de început ale meditaţiei, în care se urmăreşte o anumită organizare şi „nivelare” a fluxului mental, astfel încât el să devină focalizat şi coerent. Toate aceste elemente sunt simple, uşor de aplicat şi constituie abc-ul yoghinului în tainele meditaţiei. De altfel, de la o anumită etapă a progresului în această practică, ele devin într-un anumit sens nişte „automatisme”, întrucât atunci ne putem deja controla într-o anumită măsură mentalul. Astfel, o serie întreagă de factori – cum ar fi poziţia corporală, respiraţia, momentul ales etc. – sunt integraţi aproape în mod automat prin puterea obişnuinţei şi a matricei energetice care este specifică meditaţiei respective.

Să presupunem că medităm în fiecare zi un anumit interval de timp. Toate elementele implicate în acest proces, atât cele somatice, cât şi cele psihomentale, sunt importante. În general, condiţia unui element influenţează condiţia celorlalte elemente. Cu alte cuvinte, ansamblul format din minte şi corpul fizic funcţionează ca un întreg: o stare sau o acţiune într-o zonă a acestui ansamblu are consecinţe în altă zonă a sa. Totuşi, dacă de exemplu poziţia corporală este confortabilă şi ne simţim bine, fără să ne mişcăm deloc şi fără să ne jeneze nicio zonă a trupului, nu este o garanţie că şi mintea este la fel de nemişcată şi focalizată; ea poate să vagabondeze cu succes, chiar dacă menţinem coloana perfect dreaptă, chiar dacă avem ochii închişi şi chiar dacă nu ne mişcăm deloc. Dar, dacă mintea este foarte bine focalizată şi vigilentă, atunci putem fi siguri că şi trupul este nemişcat, că nu ne răpeşte atenţia şi, în anumite cazuri, chiar pierdem complet senzaţia conturului sau formei sale fizice.

Principala dificultate în meditaţia de revelare a Sinelui este că nu există un suport de care mintea să se agaţe. Sinele Suprem este la început doar o noţiune, pe care mintea tinde să o îndepărteze imediat deoarece nu găseşte un element de comparaţie pentru ea. De aici înţelegem că Sinele şi mintea par a fi două realităţi diferite. Despre Sine ştim teoretic că este natura noastră ultimă, veşnică şi neschimbătoare, deci el satisface cerinţele realului. Dar mintea? Este şi ea tot o realitate? Pot exista doi reali? Dacă este aşa, ce există între ei? Să investigăm mai îndeaproape această problemă: mintea, este evident, se schimbă aproape fără încetare; „materialul” prin care ea acţionează este gândul. Imediat ce un gând pleacă, vine altul nou în locul lui, astfel că, în aparenţă, nu există pauze între gânduri. Ele au un caracter efemer, căci apar şi apoi dispar. Chiar şi atunci când spunem că suntem focalizaţi, în realitate există o succesiune rapidă de gânduri - unele foarte scurte - în acel flux mental aparent continuu. Prin urmare, dacă mintea este de fapt activitatea gândurilor şi dacă gândurile sunt efemere, înseamnă că mintea însăşi este efemeră sau, altfel spus, ea nu este o realitate de sine stătătoare. Dacă ar fi fost cu adevărat reală, mintea ar fi trebuit să rămână aceeaşi în eternitate, neschimbătoare, să nu depindă de nimeni şi nimic. Ori, mintea se află într-o continuă mişcare şi schimbare aproape în fiecare clipă şi funcţionarea ei poate fi influenţată de diverşi factori atât interiori, cât şi exteriori fiinţei.
Avem deci o primă concluzie care este fundamentală: Sinele este unica realitate existentă, pentru că oricât şi oriunde am căuta o altă realitate în afara lui, am ajunge la acelaşi rezultat ca în cazul minţii: că totul este o emanaţie din aceeaşi sursă unică, adică Sinele. Putem spune că ştiam deja acest adevăr din lecturile noastre şi din ceea ce am auzit până acum. Este adevărat, însă acea cunoaştere era teoretică, pe când cea dobândită prin analiza mentală în timpul meditaţiei este practică și are suportul unei convingeri personale. Acest element este fundamental. Orice pas înainte pe calea evoluţiei spirituale, implicit orice progres în meditaţie, survine ca urmare a unei înţelegeri corecte pe care o dobândim printr-un cumul de cunoaştere. Nu ne vom revela niciodată Sinele pe baza unei cunoaşteri teoretice şi nici pe baza relatărilor altora, ci numai ca urmare a unui proces interior de înţelegere profundă, care are loc în conştiinţa noastră.
Fiecare concluzie, oricât de evidentă ar fi, trebuie fundamentată înlăuntrul minţii noastre şi, mai mult decât atât, ea trebuie mai apoi repetată şi întărită din nou şi din nou în meditaţii succesive, pentru a asigura implementarea adâncă în conştiinţă. Altfel, mintea nu devine convinsă de acea concluzie, chiar dacă pentru noi ea pare să fie clară. Din nou şi din nou, fără să obosim sau să ne plictisim, fără să ne irităm sau să ne indispunem, fără să manifestăm agitaţie sau superficialitate, va trebui să reanalizăm feluritele subiecte sau aspecte ale meditaţiei noastre, din unghiuri şi perspective diferite. În felul acesta vom stăpâni gradat şi din ce în ce mai bine acea realitate a cunoaşterii noastre. De exemplu, noi știm că Sinele este unica realitate existentă. La drept vorbind, aceasta ni se prezintă ca un postulat şi într-adevăr, el este un fapt evident prin el însuşi, fără să necesite neapărat o demonstraţie, la fel cum am spune că nu e necesar să demonstrăm că lumina luminează, pentru că acesta este un fapt evident pentru toţi. Dar, chiar dacă mintea conştientă la cei mai mulți oameni nu are nicio problemă să accepte această noţiune despre Sine, nu înseamnă totuşi ca ea a înţeles-o sau că îi permite să se impună în existenţa fiinţei respective. Să nu uităm că mintea este chiar egoul, adică acea structură falsă de idei şi concepte pe care omul şi-a format-o despre el însuşi, căreia îi asociază o formă – aceea a trupului - şi un nume. Dacă am recunoaște că Sinele este realitatea supremă şi că totul izvorăşte din el, mintea şi implicit egoul nu ar mai avea nicio bază de susţinere, nu ar mai putea înşela fiinţa, făcând-o să creadă că ea este corpul fizic, numele din buletin sau paşaport, ideile despre viaţă ori emoţiile pe care le trăieşte şi cu care se identifică zilnic aproape în totalitate. Din rolul de stăpân autoritar al vieţii şi destinului omului, mintea ar fi nevoită atunci să devină un simplu slujitor care se supune directivelor Conştiinţei Supreme, care este Sinele. Este evident că mintea va evita acest lucru prin toate mijloacele şi mai ales va ignora cunoaşterea profundă a noţiunilor spirituale, creând doar impresia că le stăpânește. După cum spune un proverb - „câinii latră, dar hoţul îşi vede de drum”, fără să fie tulburat. Acum înţelegem mai bine de ce este important să acordăm atenţie sporită oricărei analize interioare şi să o repetăm până la asimilarea ei completă.

Citiţi aici continuarea acestui articol 
 
 
Citiţi şi:
 
 
yogaesoteric
17 mai 2012
 
 

Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga