Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Extratereștrii benefici există!

În universul trăirilor și experiențelor mele din ultima vreme, un loc aparte îl ocupă cele legate de comuniunea cu civilizațiile extraterestre benefice, fapt care se datorează meditațiilor tot mai dese de comuniune cu ei, din cadrul acțiunilor spirituale ale Școlii noastre de Yoga.

Prima experiență mai profundă s-a produs cu câteva luni în urmă, când într-o seară am simțit imboldul să realizez câteva binecuvâtări civilizației extraterestre benefice care ajută planeta noastră în momentele pe care le traversăm. Fiind atentă și tot mai deschisă percepeam cum se crea cu fiecare binecuvântare o anumită acordare a ființei mele la lumea lor. Astfel cam la a cincea binecuvântare, surprinzător, am remarcat că energia binecuvântării pe care o tranzitam spre ei se reîntorcea fulgerător la mine. După încă câteva binecuvântări clar am simțit că sunt branșată la tonalitatea energetică specifică a câmpului lor, așa cum îl percepeam când se realizau meditațiile în Tabăra de la Costinești susținute telepatic de Grieg, dar de o intensitate și amploare mai redusă. Fiind în continuare deschisă, curioasă și plină de aspirație în a comunica cu ei, i-am rugat să vină mai mult spre mine și să mă ajute să înțeleg cum este lumea lor. În următorul moment am fost inclusă într-o sferă ce nu depășea ca dimensiune pereții camerei unde mă aflam. Starea care a apărut m-a făcut să înțeleg, surprizător, că nu realizam o translație în universul lor, ci era ca și cum lumea lor ar fi fost adusă la mine prin intermediul acelei sfere energetice. O copleșitoare și complexă fericire m-a invadat, care devenea tot mai intensă și simțeam că mă topesc în ea. Pot afirma că în această experiență ce devenea tot mai beatifică decelam ca și componente dinamizări superioare ale centrilor de forță (chakra) ANAHATA, VISHUDDHA, AJNA și SAHASRARA.

Aceste ființe minunate extraterestre au avut bunăvoința să-mi răspundă și la unele întrebări. Astfel mi-au comunicat că civilizația lor este străveche că dețin o tehnologie foarte avansată ce are la bază ceea ce înțelegem noi prin fuziunea perfectă între știință și religie. Deși la nivelul ochiului spiritual (AJNA CHAKRA) nu a apărut nicio viziune a lumii în care ei trăiesc sau a înfățisării lor, pot afirma cu certitudine că de la nivelul inimii spirituale de undeva profund înțelegeam în mod direct că sunt ființe foarte armonioase, de o frumusețe remarcabilă și cu un înalt nivel spiritual. În final le-am mulțumit cu multă recunoștință pentru copleșitorul cadou spiritual  oferit.

Anul acesta în tabăra de la Herculane în cadrul meditației de comuniune cu o civilizație extraterestră benefică am experimentat din nou o stare de fericire copleșitoare ce îmi era transmisă. Tot atunci a intervenit un element nou și uimitor:  de la nivelul inimii spirituale (zona centrală a pieptului ANAHATA CHAKRA) pe fundalul unei energizări și deschideri ample am perceput dinamizarea distinctă a unui canal energetic ce era menit să faciliteze comuniunea cu ei. Telepatic am primit un mesaj scurt de la această civilizație extraterestră benefică prin care îmi comunicau că sunt foarte aproape de noi și că urgent vor pune în acțiune un plan pentru eradicarea definitivă a răului de pe planeta  Pămînt.

În cadrul meditației din data de 23 iunie 2012, iarăși a intervenit elementul surpriză. Încă de la început am perceput dinamizarea rapidă a acelui canal specific de comuniune cu ei. Am conștientizat clar cum în fața mea se afla o ființă cu o aură imensă. Nu-i decelam limitele. Intuiam că este de gen masculin, dar totodată îl percepeam ca nivel evolutiv apropiat de starea androginală. A urmat o comuniune inedită și uimitoare totodată. Pe toți centrii de forță se realiza comuniunea cu el, dar mai pregnant pe ANAHATA, AJNA și SAHASRARA. Culori intense, mirifice se manifestau, precum turcoazul, dar violetul a persistat cel mai mult. O stare extatică m-a cuprins. Trebuie să fac o precizare: nu este pentru prima dată când trăiesc stări de fericire copleșitoare, dar cele experimentate în aceste comuniuni sunt ceva nou pentru mine; au un ceva, un specific nemaiîntâlnit, complet necunoscut. Deși nu comunicam telepatic cu el înțelegeam direct ce îmi transmitea. De ex: ei pot comunica cu noi de pe orice nivel de conștiință ne-am afla (centru de forță). La un moment dat de la nivelul lui SWADHISTHANA, ghiduș mi-a indus o stare erotică foarte rafinată și intensă făcându-mă să înțeleg că și ei operează cu această energie. De asemenea mi-a transmis că meditațiile de comuniune cu ei vizează un fenomen complex, și fac parte dintr-un plan pus la punct cu multă înțelepciune, prin care se urmărește transformarea și trecerea planetei pe o nouă frecvență de vibrație.

Cei care suntem deschiși față de ei, vom fi adevărate canele prin care se va opera. Amprenta lor aurică din noi va facilita o înțelegere și o trecere mai ușoară spre noile transformări pentru cei care nu cunosc ceea ce se petrece acum pe planetă, cât chiar și pentru cei obtuzi și neîncrezători, că aceste ființe extraterestre benefice există și ne ajută. Mărturisesc că eram copleșită și totodată plină de recunoștință, pentru ceea ce mi se transmitea și care era în corelație cu modalitatea ce au adoptat-o pentru a ne ajuta. Pentru că totul se derula foarte rapid la nivelul înțelegerii mele multe aspecte au rămas ca o vagă amintire. În toate aceste experiențe relatate, ființa lui Grieg era foarte prezentă, prin conștiința sa putând fi posibile toate acestea. De aceea doresc din nou și din nou să-i mulțumesc nespus de mult pentru ceea ce este el și face pentru noi.

A. M., anul 23 București


*****
Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale pe adresa
redactie@yogaesoteric.net . Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.



yogaesoteric
6 iulie 2012

 


 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga