Meditații și conjuncturi astrologice favorabile din luna OCTOMBRIE 2012

Motto: „Uneori oamenii se împiedică de adevăr, dar numai cei proşti se ridică imediat şi merg indiferenţi mai departe.”
 
 
ATENŢIE!!! Fiecare dintre aceste momente benefice, care sunt totodată nişte daruri ascunse ce ne sunt oferite de DUMNEZEU, vă ajută să pătrundeţi şi să savuraţi, la modul spiritual vorbind, TAINELE REZONANŢELOR OCULTE ASTRALE. Prin focalizarea fermă şi continuă a atenţiei asupra lor, aceste momente inefabile ne oferă totodată ocazia de a trăi plenar şi profund  MISTERUL MOMENTULUI PREZENT
 
Profesor yoga Gregorian Bivolaru

 


Miercuri, 3 octombrie, între orele 2.50-3.35 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Venus în sextil cu Saturn. Efecte:
Acest aspect trezeşte o stare de maturitate spirituală în sfera afectivă, dinamizează impulsul de manifestare a sentimentelor. Conduce la depăşirea superficialităţii şi facilitează controlul asupra pasiunilor inferioare. Face să se trezească în fiinţă respectul de sine şi fidelitatea în relaţiile de iubire. Favorizează trezirea şi amplificarea stării de abnegaţie. Energia tainică a acestui aspect trezeşte puterea de a percepe în mod spontan frumuseţea interioară şi facilitează atingerea stării de maturitate afectivă, trezeşte responsabilitatea emoţională. Face să apară o stare inefabilă de echilibru între nevoia de exteriorizare şi nevoia de interiorizare, generează o stare de armonie între sfera materială şi cea spirituală.   

Vineri, 5 octombrie, între orele 12.30-13.15 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Mercur în conjuncţie cu Saturn. Efecte: Acest aspect astrologic favorizează apariţia aptitudinilor de conducător, face să apară abilitatea în comunicare, trezeşte şi dinamizează capacitatea de discriminare.  

Sâmbătă, 6 octombrie, între orele 0.50-1.35 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Mercur în trigon cu Neptun. Efecte: Trezeşte capacităţile telepatice, intuitive şi pe cele de vizualizare creatoare. Dinamizează capacităţile premonitorii, facilitează trezirea capacităţilor de vindecare prin pase biomagnetice.

Duminică, 7 octombrie, de la ora 21.00 – MEDITAŢIA ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE, realizată la unison în ţară.

Marţi, 9 octombrie, între orele 8.35-9.20 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în trigon cu Jupiter. Efecte: Acest aspect trezeşte şi amplifică generozitatea, bunăvoinţa, demnitatea, responsabilitatea, altruismul şi bunul simţ. Totodată, acest moment astrologic susţine manifestarea constantă a stării de compasiune, precum şi spiritul întreprinzător şi justiţiar manifestat în orice domeniu de activitate. 


Marţi, 9 octombrie, între orele 10.50-11.35 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Venus în trigon cu Pluto. Efecte:
Trezeşte şi amplifică trăirile pasionale şi emoţionale, facilitează transmutarea potenţialului creator şi sublimarea energiilor inferioare prin intermediul puterii tainice a transfigurării, elevează trăirile erotice. Permite punerea spontană la unison cu Voinţa Divină prin intermediul stării de abandon şi dăruire totală prin iubire. Face posibilă trezirea calităţilor artistice şi permite apariţia stărilor spontane de transă benefică.

Miercuri, 10 octombrie, între orele 10.15-11.00 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Mercur în  sextil cu Pluto. Efecte: Trezeşte şi favorizează apariţia unui mod rafinat de gândire şi a puterii de pătrundere mentală. Reprezintă totodată o şansă de a descoperi noi modalităţi de depăşire a sferei mentalului prin cultivarea unei stări de abandon în faţa Voinţei lui Dumnezeu Tatăl. Facilitează apariţia unei stări spontane de transfigurare şi totodată conferă un foarte bun control asupra fluctuaţiilor mentale. Amplifică şi susţine aspiraţia către transformare, face posibilă pătrunderea conştientă în sfera subconştientului colectiv, permite depăşirea fobiilor. Este un moment foarte favorabil în vederea învingerii obstacolelor de tot felul; de asemenea, acest aspect trezeşte rapiditatea (abilitatea mentală de a găsi soluţii creatoare benefice) în gândire, asociind-o în acelaşi timp cu forţa de pătrundere mentală, trezeşte energia voinţei individuale, trezeşte şi dinamizează procesul spontan de sublimare a energiilor în sfera mentală. Face să se manifeste o mare forţă mentală benefică, face să apară o stare de fermitate de nezdruncinat în ceea ce priveşte convingerile spirituale, trezeşte capacitatea de a ne proiecta (de a călători) la voinţă în lumile astrale.

Joi, 11 octombrie, între orele 5.20-6.05 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Saturn în trigon cu Neptun. Efecte: Acest aspect face posibilă autocunoaşterea, facilitează introspecţia şi ne ajută să ne revelăm experienţele spirituale avute în existenţele anterioare. Facilitează contactul cu fiinţe spirituale din universul astral.

Sâmbătă, 13 octombrie/Duminică, 14 octombrie – SHIVARATRI.
Între orele 23.30-1.00: meditaţie de comuniune cu Shiva.


Duminică, 14 octombrie, de la ora 21.00 – MEDITAŢIA ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE
, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, această meditaţie se va realiza la sala Pipera 1.

Luni, 15 octombrie, între orele 13.15-14.00 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Marte în trigon cu Uranus. Efecte: Dinamizează într-un mod cu totul excepţional sfera mentală şi totodată ne trezeşte intuiţia, discernământul, originalitatea, spontaneitatea în exprimarea ideilor. Facilitează sublimarea energiilor mentale inferioare, amplifică puterea de concentrare mentală, ne ajută la înţelegerea şi asimilarea valorilor abstracte, ne ajută să devenim un tainic releu divin. 

Marţi, 16 octombrie, între orele 15.15-16.00 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Mercur în sextil cu Venus. Efecte: Acest aspect trezeşte şi dinamizează trăirile adolescentine, romantice, rafinate şi trezeşte starea de candoare, bucuria şi starea de expansiune afectivă, iubirea pură, comunicativitatea şi îmbunătăţeşte sociabilitatea. Reprezintă totodată o şansă de a ne exprima cu mult curaj emoţiile binefăcătoare şi sentimentele stenice şi este o ocazie excelentă de a ne depăşi prejudecăţile referitoare la comunicarea afectivă. Aspectul respectiv trezeşte şi dinamizează creativitatea artistică, abilitatea oratorică, amplifică discernământul, compasiunea, face să apară starea de cumpătare. Trezeşte capacitatea de a comunica cu uşurinţă cu îngerul păzitor sau cu ghizi spirituali din lumile paradisiace subtile.

Sâmbătă, 20 octombrie

MEDITAŢIA ÎN SPIRALĂ YANG URMATĂ DE INDUCŢIA STĂRII DE ELIBERARE SPIRITUALĂ PRIN MIRACOL DIVIN şi de RUGA COLECTIVĂ CĂTRE DUMNEZEU TATĂL

Duminică, 21 octombrie – Întâlnirea GRUPULUI PENTRU APROFUNDARE A RELAŢIEI GHID SPIRITUAL-ASPIRANT, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, întâlnirea va avea loc la sala Pipera 1.

Duminică, 21 octombrie, de la ora 21.00 – MEDITAŢIA ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, această meditaţie se va realiza la sala Pipera 1.

Luni, 22 octombrie, începând cu ora 20.00 – Se va realiza INIŢIEREA SVARA, la sala Pipera 1 din Bucureşti.

Marţi, 23 octombrie, între orele 14.00-14.45 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în trigon cu Neptun. Efecte: Trezeşte şi dinamizează intuiţia şi imaginaţia creatoare, amplifică senzualitatea rafinată, simţul artistic, face să se trezească capacitatea de clarviziune şi inspiraţia.


Joi, 25 octombrie, între orele 11.15-12.00 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în conjuncţie cu Saturn. Efecte:
Trezeşte şi amplifică responsabilitatea faţă de toate acţiunile bune şi divin integrate, amplifică încrederea în sine, conferă profunzime în plan relaţional şi capacitatea de a ne angrena în activităţi de lungă durată. Face să se manifeste spiritul organizatoric, cumpătarea, tenacitatea, iscusinţa în execuţia a tot ceea ce ţine de latura practică.

Sâmbătă, 27 octombrie – TRIPURA SUNDARI. Momentul de maximă influenţă benefică este la ora 15.30. Perioada favorabilă de angrenare în jocuri amoroase în cuplu cu iubire, continenţă şi transfigurare este între orele 5.15-23.15. Meditaţia specială de comuniune cu Marea Putere Cosmică Tripura Sundari se realizează sâmbătă, 27 octombrie, între orele 15.00-16.00.

Sâmbătă, 27 octombrie, de la ora 21.00 – SPIRALA YANG DE COMUNIUNE CU SUFLETUL NEAMULUI ROMÂNESC, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, spirala va avea loc la sala Pipera 1.

Duminică, 28 octombrie, de la ora 21.00 – MEDITAŢIA ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, această meditaţie se va realiza la sala Pipera 1.

Sâmbătă, 27 octombrie/Duminică, 28 octombrie se face trecerea la ORA DE IARNĂ, se scade o oră. Astfel ora 1.00 devine ora 0.00.

Luni, 29 octombrie – LUNA PLINĂ. Perioada de influenţă nefastă a Lunii Pline începe luni, 29 octombrie, la ora 3.49 şi se încheie marţi, 30 octombrie, la ora 15.49. Momentul de maximă influenţă nefastă a Lunii Pline este luni, 29 octombrie, la ora 21.49.

Marţi, 30 octombrie, între orele 12.15-13.00 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în sextil cu Pluto. Efecte: Acest aspect trezeşte energia tainică a voinţei, face să apară o stare pregnantă de aspiraţie spirituală, facilitează înţelegerea superioară şi profundă a cunoştinţelor esoterice; conferă apariţia unei stări de încredere mult mărită în forţele proprii, face să se trezească în fiinţă o forţă benefică profund transformatoare. Face posibilă intuirea şi revelarea menirii noastre în această viaţă. Acest aspect conferă de asemenea puterea de a ne abandona în faţa Voinţei lui Dumnezeu. Permite valorificarea şanselor de a realiza un salt spiritual, amplifică procesul lăuntric de autotransfigurare şi de raportare inspirată şi profundă la propriul suflet.
 
 
 

yogaesoteric

01 octombrie 2012

 
 
 

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More