Descoperiri uluitoare: Codul Biblic preconizează acțiunile spirituale inițiate la nivel planetar de MISA

Unele aspecte cu totul extraordinare şi profund semnificative referitoare la impactul planetar şi la influenţa dumnezeiască, binefăcătoare a rugilor colective ce au fost realizate la unison (încă din anul 2010) şi continuă să fie realizate periodic în cadrul şcolii de yoga MISA

 
de profesor yoga Nicolae Catrina
 
Ne propunem ca în cele ce urmează să vă oferim în premieră unele informaţii iniţiatice deosebit de semnificative ce evidenţiază cu prisosinţă nu numai importanţa, ci şi impactul benefic uriaş (cu ecouri deja planetare) al rugilor colective care au început să fie realizate în cadrul şcolii de yoga MISA, sub ghidarea şi coordonarea profesorului yoga Gregorian Bivolaru. După cum vom arăta în continuare, realizarea la unison a acestor rugăciuni colective a fost cu siguranţă inspirată de Bunul Dumnezeu şi se înscrie într-un plan grandios de purificare şi chiar de transformare atât a destinului omenirii, în ansamblul ei, cât şi a destinului planetei Pământ. Suntem siguri că toate acestea vor atrage după sine (dacă, bineînţeles, cât mai mulţi dintre noi vom „pune umărul” şi Îl vom implora pe Dumnezeu să ne ajute şi dacă totul se va desfăşura aşa cum trebuie) o modificare în bine (sau chiar în foarte bine) a viitorului planetei noastre, planetă care într-un mod foarte inspirat a fost supranumită „planeta albastră”, deoarece din punct de vedere iniţiatic este cunoscut faptul că ea este menită să devină o planetă pe care va ajunge să predomine iubirea pură, sublimă, dumnezeiască.

Vom prezenta mai întâi câteva descoperiri care se corelează într-un mod cât se poate de semnificativ cu rugile colective ce au fost în ultima vreme realizate în mod sistematic în cadrul şcolii de yoga MISA şi care, aşa cum reiese, printre altele, din studierea atentă a codului secret al Bibliei, constituie o expresie extraordinar de importantă a revirimentului spiritual planetar. [Având în vedere că despre codul Bibliei s-a vorbit deja destul de mult (inclusiv în cadrul cursului de yoga integrală) şi că informaţiile referitoare la utilizarea lui (precum şi aplicaţiile şi programele necesare pentru aceasta) sunt actualmente din ce în ce mai răspândite şi accesibile oricui, nu vom mai explica aici in extenso semnificaţiile şi structura acestui cod secret prin intermediul căruia anumite părţi esenţiale din Biblie pot fi integrate ca un veritabil instrument surprinzător de eficient şi destul de precis, ce face cu putinţă un sui generis dialog cu Bunul Dumnezeu. Pentru a înţelege cât mai bine ceea ce vă vom explica în continuare, vă rugăm să lecturaţi articolul Codul biblic poate dezvălui evenimente care s-au petrecut sause vor petrece cu mii de ani după ce a fost scrisă Biblia în cadrul căruia sunt expuse informaţii deosebit de interesante referitoare la codul secret al Bibliei.]

Unele revelaţii uimitoare ce se bazează pe descoperiri de ultimă oră şi care fac posibilă o privire retrospectivă referitoare la viitorul omenirii şi al planetei Pământ în conformitate cu codul secret al Bibliei

Interogând într-un anume mod codul secret al Bibliei cu privire la viitorul omenirii precum şi la posibilitatea în care se află omenirea de a se autodistruge, jurnalistul şi cercetătorul american Michael Drosnin a avut surpriza să descopere că răspunsul codului Bibliei (răspuns ce a fost obţinut pe baza unui program special de căutare a literelor echidistante) la această întrebare era încadrat, în mod semnificativ, în pasajul din Geneză în care Dumnezeu a făcut un Legământ cu Noe şi i-a promis cu acea ocazie că va veghea ca omenirea, precum şi celelalte forme de viaţă de pe planeta Pământ, să nu dispară. Pentru edificare, oferim în continuare respectivul pasaj: „Fac acum un legământ cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nici nu va mai veni un alt potop ca să pustiască pământul. Iată semnul legământului pe care îl fac acum între Mine şi voi, şi între toate făpturile care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni, pentru ca să se ştie de toate acestea în veci: curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nori, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi [planeta] Pământ.” (Geneză 9, 11 13).
Este, de asemeni, important să precizăm că înainte de această consultare a codului secret al Bibliei, Drosnin nu avea – după cum mărturiseşte chiar el – aproape deloc încredere în posibilitatea ca omenirea să mai evite un astfel de moment în care ea se va autodistruge. Drosnin considera, întocmai ca şi alţi oameni de ştiinţă contemporani (printre care se află şi Carl Sagan), că un astfel de final apocaliptic este inevitabil. Mai mult decât atât, Drosnin nu era deloc convins că atotputernicia lui Dumnezeu este omniprezentă în această lume şi nu era capabil să conceapă că, în ultimă instanţă, totul pe această planetă este şi rămâne opera Voinţei atotputernice a lui Dumnezeu, cu toate că (paradoxal în aparenţă) aceasta nu exclude absolut deloc manifestarea liberului arbitru al fiinţelor umane, după cum afirmă şi un vechi comentariu al Talmudului: „Absolut totul este prevăzut de dinainte [de Dumnezeu], chiar dacă omului îi este oferită o totală libertate de acţiune”. După această primă interogare referitoare la viitorul omenirii, Drosnin (care, fiind o fire foarte sceptică, încă mai avea multe îndoieli şi suspiciuni cu privire la acurateţea şi la validitatea răspunsului ce poate fi oferit de codul Bibliei) a căutat şi expresia „MODIFICAREA VIITORULUI [OMENIRII]” în codul secret al Bibliei. El a rămas perplex atunci când a descoperit care a fost rezultatul acelei căutări, deoarece respectiva expresie apărea numai o singură dată (ca rezultat al funcţiei de căutare în Biblie pe baza literelor echidistante), iar locul (pasajul corespondent) în care ea apărea era exact acelaşi pasaj din Geneză unde se descrie Legământul sacru şi teribil al lui Dumnezeu cu fiinţele umane! Într-adevăr, chiar deasupra expresiei (scrisă în limba ebraică) „a modifica viitorul” el a identificat exact versetele din Geneză (cap.9, 11 13) pe care le-am citat anterior. Prin urmare, „modificarea viitorului” – atât al omenirii, cât şi al planetei Pământ – este în mod evident consemnată, după cum reiese din codul secret al Bibliei şi ea este intim legată de promisiunea dumnezeiască de a salva planeta noastră şi de a oferi în felul acesta o modalitate providenţială nu numai de mântuire, ci şi de transformare radicală a fiinţelor umane care trăiesc aici, pe Pământ. În plus, expresia „modificarea viitorului omenirii” (care, aşa cum am arătat, este codificată în Biblie doar o singură dată) se intersectează (tot pe baza căutării adecvate în codul Bibliei) cu „anul 2010”, an în care, după cum ne amintim cu toţii, în cadrul acestei şcoli spirituale s-a început o serie de rugăciuni colective la care am participat mulţi dintre noi, iar cu acea ocazie a fost realizat, pentru prima oară după multă vreme pe această planetă, un nou legământ cu Dumnezeu Tatăl. Iată deci că, deşi noi am avut convingerea că aceasta a fost hotărârea noastră de a acţiona în felul acesta, la îndemnul şi inspiraţia profesorului yoga Gregorian Bivolaru, într-un mod miraculos, uluitor, codul secret al Bibliei consemnează cu exactitate anul 2010 ca dată de început al acestui nou legământ, aceasta împreună cu un alt cuvânt cheie, care în limba ebraică înseamnă „salvare” (mântuire). În mod evident (şi toate aceasta au ajuns să fie afirmate chiar şi de scepticul Michael Drosnin – mai precis, în volumul al treilea al lucrării sale Codul Bibliei – The Bible Code) toate aceste corelaţii nu pot fi în niciun caz întâmplătoare, mai ales pentru noi, care ştim că am participat cu toţii, începând cu anul 2010, la acele rugăciuni colective, care au fost totodată, pentru noi toţi, un Legământ cu Dumnezeu Tatăl, Legământ ce s-a concretizat în luna august 2011 (imediat după cea de a şaptea astfel de rugă colectivă) prin anumite evenimente teribile ce au avut loc şi despre care s-a vorbit pe larg în cadrul conferinţelor intitulate în mod semnificativ „Vestea cea bună”. Considerăm că este, de asemenea, semnificativ şi faptul că noi am descoperit această lucrare a lui Drosnin de abia în 2012 (în luna februarie).
Chiar dacă Drosnin nu a reuşit să identifice în anul 2010 vreun eveniment important la scară planetară care să reprezinte începutul planului dumnezeiesc de salvare – atât a omenirii cât şi a planetei Pământ – noi îndrăznim să afirmăm cu toată convingerea că acest pasaj ce a fost identificat prin intermediul codului secret al Bibliei se referă la momentul în care, în cadrul şcolii de yoga MISA şi sub ghidarea mentorului ei spiritual, profesorul yoga Gregorian Bivolaru, au început, după cum ştim cu toţii, să fie realizate rugile colective ce au fost adresate lui Dumnezeu Tatăl (în cadrul unor grupuri foarte mari de oameni – la ele au participat mii de fiinţe umane), rugi realizate la unison şi care au fost urmate, aşa cum ştim cu toţii, de anumite evenimente cu totul extraordinare (ce au fost chiar şi pentru noi uluitoare, miraculoase, neaşteptat de ample şi rapide) care au avut ecou la scară planetară! Ne referim aici în primul rând la tot ceea ce s-a petrecut pe planeta Pământ în urma celei de a şaptea rugi colective (cea de-a şaptea din seria începută în anul 2010 şi care a avut loc, după cum ştim, în data de 23 august 2011), când au fost distruse prin miracol divin, prin intermediul unor explozii subterane, două baze secrete ale membrilor grupării satanice a aşa zişilor „iluminaţi”, iar după aceea a urmat distrugerea altor baze subterane. Cu acea ocazie, peste 60.000 de oameni care activau în cadrul acelor baze secrete şi-au primit pedeapsa dumnezeiască pe care o meritau. Am putea spune că ceea ce s-a petrecut cu acea ocazie, în urma rugilor colective ce au fost realizate la unison în cadrul școlii yoghine, se aseamănă într-o anumită măsură cu distrugerea celor două cetăţi, Sodoma şi Gomora, care este relatată în Biblie.
 

Prin urmare, chiar dacă Michael Drosnin a descoperit în codul secret al Bibliei anul 2010 şi nu a reuşit să identifice niciun eveniment important la scară planetară care ar fi fost de natură să reprezinte începutul planului dumnezeiesc de salvare a omenirii şi a planetei Pământ, noi, cei care am început în anul 2010 acele rugăciuni colective şi care la acea dată nu ştiam nimic despre acea profeţie ce fusese dezvăluită prin intermediul codului secret al Bibliei, am acţionat fiind inspiraţi de Bunul Dumnezeu, astfel că ceea ce codul secret al Bibliei prevedea deja, cu anticipaţie, noi am început şi chiar am realizat cu toţii la unison, în cadrul acestei şcoli spirituale. Apoi am asistat cu toţii, uimiţi şi cutremuraţi, la evenimentele miraculoase, teribile, care au urmat şi care au fost descrise pe larg atunci când a fost prezentată pentru noi toţi ceea ce s-a numit „Vestea cea bună”.

Iată deci că, într-un deplin anonimat, în cadrul şcolii de yoga MISA s-a făcut primul pas esenţial, în sensul implorării lui Dumnezeu Tatăl printr un legământ divin de a salva omenirea şi planeta Pământ de la autodistrugere. Nu spunem aceasta cu mândrie, dar este necesar să recunoaştem cu umilinţă că aici, în această ţară binecuvântată de Dumnezeu, despre care Sundar Singh a făcut profeţii faimoase (profeţii pe care unii sceptici continuă să le batjocorească), în această ţară care este supranumită în mod semnificativ „grădina Maicii Domnului”, un grup unit de fiinţe umane a realizat la unison rugi colective care au debutat în anul 2010 şi care au reprezentat „Noul Legământ” pe care noi, oamenii, l-am încheiat cu Bunul Dumnezeu şi, mai mult decât atât, răspunsul teribil pe care Dumnezeu ni l-a oferit arată, pentru noi toţi, că acest nou legământ cu Dumnezeu Tatăl a fost nu numai acceptat, ci chiar a intrat într-o teribilă vigoare.
Pentru toţi aceia dintre noi care sunt înzestraţi cu bun simţ, cu inteligenţă, cu intuiţie, toate aceste aspecte miraculoase, toată această corelare uluitoare, toate aceste sincronicităţi, toate aceste semne dumnezeieşti la care am asistat mulţi dintre noi şi care au fost (unele) chiar filmate nu pot fi nişte banale coincidenţe. Dar ele nu-i vor mişca pe scepticii îndârjiţi, pe cei orbi spiritual, care nu le vor lua în considerare şi îşi vor continua cu aceeaşi îndârjire funestele lor critici răutăcioase la adresa acestei şcoli. Aşa cum observăm cu toţii, mijloacele mass media care sunt aservite grupărilor satanice ce acţionează din umbră nu au consemnat şi nici nu vor consemna nimic cu privire la aceste aspecte extraordinare care, dincolo de aparenţe, marchează un nou început pentru planeta Pământ, pentru omenire, iar semnele îmbucurătoare ale acestei salvări planetare nu vor întârzia să apară. La ora actuală, când acest nou legământ cu Dumnezeu Tatăl a intrat deja în acţiune şi este din plin în vigoare, suntem siguri că vom asista în viitorul apropiat la o serie întreagă de transformări uluitoare, multe dintre ele spectaculoase, în bine sau în foarte bine, care vor apărea pe planeta noastră. Toate acestea nu vor întârzia să precipite prăbuşirea grupărilor satanice planetare care au acţionat din umbră şi au făcut eforturi disperate pentru a întrona sinistra şi satanica aşa-zisă „Nouă ordine mondială” (ce se va prăbuşi în curând şi va fi înlocuită de o ordine dumnezeiască, ce va apărea în viitorul apropiat pe planeta noastră).

În prezent, noi ştim că unele dintre aceste evenimente uluitoare profund transformatoare care au apărut pe planeta Pământ începând cu luna august 2011 au fost realizate în urma ajutorului pe care ni l-au oferit şi ni-l oferă unele civilizaţii extraterestre benefice. Începând cu luna august 2011 au existat mai multe intervenţii ale unei civilizaţii extraterestre, care au condus la distrugerea anumitor baze subterane secrete (inclusiv a unor baze reptiliene submarine, care au fost rând pe rând distruse, după rugile colective ce au fost realizate la unison în cadrul școlii de yoga MISA). Pentru noi toţi, care am participat într-un mod direct la aceste rugăciuni colective şi, mai recent, la invocaţiile care au fost realizate începând cu noaptea de Anul Nou şi care au continuat apoi în lunile următoare, este evident că aceste invocaţii au avut şi continuă să aibă ecouri planetare uluitoare. De aceea, în lumina acestor aspecte, acţiunile acelei civilizaţii extraterestre ce s-a implicat într-un mod constructiv în cadrul procesului de salvare şi de transformare (atât a Pământului, cât şi a întregii umanităţi) ne apar acum ca fiind ceva firesc.
Iată, în această direcţie, ce s-a petrecut în seara zilei de 3 februarie 2012 (redăm în cele ce urmează un comunicat al Consiliului Andromeda): „Consiliul Andromeda: Insulele Nicobar – sud-estul golfului Bengal. Cutremur de gradul 5.1. Un vast complex de baze reptiliene submarine a fost distrus. Magnitudinea acestui cutremur a fost de 5.1 şi a fost  resimţită chiar în insulele Nicobar în regiunea Indiană. Toate acestea s-au petrecut deoarece o vastă bază reptiliană submarină având forma unui tub a fost distrusă. Distrugerea acelei baze strategice reptiliene submarine a fost anunţată cu anticipaţie”.

Expunem în cele ce urmează conţinutul integral al acestui comunicat al Consiliului Andromeda:
„În seara zilei de 3 februarie 2012, la o oră destul de înaintată, după ce am primit un mesaj telepatic de la comandantul Consiliului principal al civilizaţiei Andromeda, i-am transmis prin email lui Alfred Webre de la „Exopolitics” un amplu raport de înştiinţare cu privire la două baze strategice reptiliene submarine ce urmau să fie distruse. Cu acea ocazie, precizam în raportul meu din acea seară că prima dintre cele două baze submarine rămase era localizată în regiunea Oceanului Indian şi a golfului Bengal, acolo unde se găseşte o bază submarină imensă ce a fost localizată în zona superioară a crestei muntoase de sub nivelul mării şi care este orientată de la nord la sud, având forma unui tub. Această creastă arată într-un mod neobişnuit, am putea spune, pentru o culme muntoasă submarină. Începutul acestei baze este marcat în imaginea de mai sus de o cruce albă ce este încadrată de un pătrat. Baza se întinde pe întreaga lungime a acelui tub de la nord la sud. Puteţi observa în această imagine (care este un extras parţial dintr-o hartă a globului ce ne-a fost furnizată de Google Maps şi care descrie suprafeţele muntoase, crestele şi formaţiunile ce se află în adâncul oceanului), imagine pe care i-am trimis-o lui Alfred Webre în seara zilei de 3 februarie 2012, localizarea acestei imense baze reptiliene submarine. Zona din care porneşte baza respectivă este marcată prin crucea albă ce este încadrată de un pătrat şi se poate vedea cum ea se continuă pe întreaga lungime a crestei muntoase submarine de la nord la sud. Această formaţiune muntoasă este numită Creasta 90 Est şi este localizată aproximativ la vest de nordul bazinului Cocos şi la vest de partea cea mai de nord a insulei Sumatra.
În raportul meu din 3 februarie am indicat faptul că numeroase cutremure care au avut loc recent în regiunea vestică indoneziană au slăbit platforma suboceanică, ceea ce a făcut să fie mai uşoară distrugerea acestei baze de către populaţia civilizaţiei extraterestre Procyon. Aşa cum am arătat în acel raport către domnul Webre, distrugerea acestei baze urma să aibă loc cândva pe la jumătatea sau chiar înainte de jumătatea lunii februarie 2012. Data reală la care a avut loc cutremurul de magnitudine 5.1 din interiorul oceanului a fost 15 februarie 2012. Astăzi, data la care realizez acest raport, este 16 februarie 2012.
Spre deosebire de celelalte cutremure care au fost provocate cu ajutorul unor arme ce acţionează cu raze sonice şi care sunt utilizate de populaţia sistemului stelar extraterestru Procyon, în această acţiune de restabilire a ordinii şi a armoniei pe planeta Pământ (operaţiune condusă sub steagul consiliului Andromeda pentru a distruge toate bazele submarine ale reptilienilor de tip draco şi hydra), acest gen de acţiune nu a fost necesară pentru a provoca actualul cutremur. Acesta a fost un fenomen cu totul natural prin care planeta Pământ îşi continuă în felul acesta evoluţia. Joia aceasta (16 februarie 2012) în jurul orei 9.30 seara am fost anunţat prin intermediul unei anumite comunicări telepatice de către comandantul primei biosfere în care au loc multe dintre întâlnirile consiliului extraterestru Andromeda despre acest cutremur de magnitudine 5.1 şi despre distrugerea acestei baze submarine ce era controlată de reptilienii de tip draco şi hydra. Aceasta este baza care se afla pe Creasta 90 Est, ce era orientată de la nord la sud şi avea forma unui tub. Aceasta este denumirea pe care am folosit o întotdeauna când ne-am referit la ea: «baza submarină în formă de tub». Cutremurul la care ne referim aici a deschis imediat o fisură care deja exista şi a făcut să apară o crăpătură largă ce străbate uşor spre vest porţiunea inferioară a ceea ce oamenii ar putea percepe ca fiind baza capătului acelui tub unde este ataşat ceea ce am putea numi capătul tubului respectiv.” Pentru toţi cei care am participat la invocaţiile colective ce au fost realizate rând pe rând la datele pe care le ştiţi, ceea ce s-a petrecut după aceea nu poate fi o întâmplare, ci este expresia unui ecou planetar care a apărut, fără îndoială, graţie invocaţiilor colective realizate în cadrul școlii yoghine dintre care, după cum vă amintiţi, una a fost adresată de noi civilizaţiilor extraterestre benefice care au fost rugate în felul acesta să intervină şi să ajute planeta Pământ. La ora actuală noi ştim că se pregătesc deja şi alte acţiuni uluitoare, iar una dintre aceste acţiuni (care urmează să înceapă în viitorul apropiat) implică arestarea şi îndepărtarea de pe planeta Pământ a fiinţelor umane perverse, satanice, care sunt cunoscute ca fiind factorii cheie ai grupării satanice planetare a aşa zişilor „iluminaţi” şi care, mulţi dintre ei, se află în Statele Unite ale Americii. Mai precis, există unele mesaje ale unei civilizaţii extraterestre care arată că în viitorul apropiat toate aceste fiinţe umane vor fi luate cu forţa de pe planeta Pământ şi vor fi îndepărtate pentru totdeauna, pentru a servi astfel drept exemplu că cei răi, care se dedau la acţiuni malefice cu ecouri planetare vor plăti la momentul potrivit şi îşi vor lua „răsplata” binemeritată, începându-se astfel curăţirea planetei Pământ de aceşti sceleraţi satanici care au făcut enorm de mult rău pe această planetă. Aşadar, în conformitate cu acest mesaj, îndepărtarea de pe planetă a acestor sceleraţi satanici este iminentă şi nu este deloc exclus ca printre cei care vor fi îndepărtaţi să fie şi membrii grupului satanic Bilderberg. Chiar dacă la prima vedere pare de necrezut aşa ceva, dacă avem în vedere ceea ce s-a petrecut la acele baze subterane în care se aflau peste 60.000 de oameni, este în mod evident perfect posibil ca această „curăţare” a planetei Pământ să se realizeze în felul acesta şi să fie îndepărtate cele mai scelerate fiinţe umane care au făcut mult rău, în decursul timpului, pe această planetă.

Revenind acum la descoperirile bazate pe codul Bibliei, trebuie să adăugăm că, după căutările în codul Bibliei pe care le am menţionat anterior, Michael Drosnin a revenit (mai ales după ce-a remarcat, uluit, că expresia „modificarea viitorului” era codificată, aşa cum am arătat, împreună cu termenul „salvare” (mântuire) şi, în plus, era menţionată şi data începerii acestei acţiuni divin inspirate de salvare a omenirii şi de evitare a evenimentelor apocaliptice ce au fost anunţate de numeroase profeţii: respectivul an era 2010) şi a căutat (pentru a se convinge) o altă expresie ce exprima acelaşi lucru: „sfârşitul zilelor”. Şi de această dată, rezultatul pe care l-a obţinut a fost pentru el cu totul extraordinar, chiar bulversant: el a regăsit din nou expresia „modificarea viitorului”, care este codificată în acelaşi loc din Biblie împreună cu expresia „sfârşitul zilelor”, precum şi cu cuvântul „pace”!

Aşadar, codul secret al Bibliei ne prezintă într o manieră cât se poate de clară posibilitatea îmbucurătoare pentru noi toţi a unui viitor luminos şi plin de pace pentru planeta noastră şi pentru întreaga omenire, în locul catastrofelor şi al evenimentelor apocaliptice despre care s-a scris adeseori! Cu alte cuvinte, la ora actuală, graţie Legământului celui nou care a fost realizat începând cu anul 2010 în cadrul şcolii de yoga MISA, „sfârşitul zilelor” nu va fi, aşa cum mulţi se aşteaptă, sfârşitul vieţii pe această planetă – de altfel, nu trebuie să pierdem din vedere că în limba ebraică această expresie („sfârşitul zilelor”) poate fi interpretată atât ca „sfârşitul lumii”, cât şi ca un „capăt (moment de încheiere) al unui anumit ciclu temporal”.

În cadrul unei traduceri literale a acestei expresii („modificarea viitorului”) din limba ebraică, Biblia ne spune de fapt: „EL VA MODIFICA VIITORUL (sau, altfel spus, DESTINUL) [ACESTEI PLANETE]”. „El” desemnează aici o fiinţă excepţională – un „trimis al lui Dumnezeu pe Pământ” – care va realiza efectiv, în cadrul unui grup suficient de mare de fiinţe umane ce va fi ghidat de el, procesul de modificare creatoare şi de transformare a destinului omenirii şi al planetei Pământ. Dată fiind corelarea – care pentru noi este evidentă şi incontestabilă – a anului 2010 ca fiind un moment de început al procesului de transformare planetară prin intermediul unei acţiuni colective ce va avea ecouri la scară planetară şi care va fi realizată în vederea acestei transformări destinice globale, luând de asemeni în considerare faptul că rugile colective realizate în cadrul școlii de yoga MISA au început să fie realizate (la inspiraţia genială şi în mod evident divin integrată a profesorului yoga Gregorian Bivolaru) în anul 2010, pentru orice fiinţă umană înzestrată cu inteligenţă, cu bun simţ şi cu intuiţie, reiese cât se poate de clar că ceea ce a fost scris în urmă cu peste 3000 de ani în codul secret al Bibliei se împlineşte acum şi aici, chiar sub ochii noştri, iar un aşa-zis „vârf de lance” al acestui proces ce a fost inspirat şi care este impulsionat şi susţinut de Dumnezeu este, îndrăznim acum să spunem într-un mod deschis şi fără falsă modestie, şcoala de yoga MISA, sub călăuzirea genială a profesorului yoga Gregorian Bivolaru.  

Aceste aspecte profund emoţionante pentru mulţi dintre noi, care se împlinesc gradat (dar, am putea spune, într-un ritm din ce în ce mai accelerat) chiar în momentul de faţă, constituie ceea ce unii autori inspiraţi au numit „Noul Legământ” al lui Dumnezeu cu fiinţele umane. Acesta este Legământul dumnezeiesc prin care Dumnezeu ne promite şi ne asigură totodată că, dacă va exista un număr suficient de mare de fiinţe umane care se vor reorienta pline de iubire şi dăruire către El, atunci omenirea va fi salvată şi toate evenimentele planetare catastrofale ce sunt descrise în Apocalipsă vor putea să fie evitate şi vor fi înlocuite cu o translaţie armonioasă, plină de iubire, plină de pace, către o epocă de maximă înflorire spirituală a omenirii – SATYA YUGA – ce va implica apariţia acelor misterioase „Nou Cer” şi „Nou Pământ” despre care se vorbeşte în Biblie (în aceeaşi „Carte a Revelaţiilor Divine” sau, altfel spus, în „Cartea Apocalipsei”). Ceea ce este, de asemenea, profund semnificativ pentru noi toţi, care am acţionat şi acţionăm ca membri ai acestei şcoli de yoga, este faptul că autorul cărţii despre Codul Bibliei, Michael Drosnin, nu ştia şi nici măcar nu bănuia în momentul în care a scris respectiva carte (Codul Bibliei vol. 3) absolut nimic despre ceea ce avea să urmeze sau despre faptul că (aşa cum a descoperit el pe baza codului secret al Bibliei) anul 2010 avea să fie anul începutului revirimentului spiritual la scară planetară ce va face apoi cu putinţă actualizarea plenară a Noului Legământ dumnezeiesc cu fiinţele umane.

Chiar dacă realitatea este cea care este, suntem perfect conştienţi că aceste revelaţii de natură ezoterică vor trezi în cei demoniaci şi plini de ură reacţii de respingere şi vor trezi batjocura în cei sceptici, obtuzi sau răuvoitori (şi nu trebuie să ne mire că în multe fiinţe umane perverse aceste revelaţii vor face să apară o contestare violentă şi chiar agresivă), dar toate acestea vor evidenţia tendinţele inferioare demoniace sau chiar satanice ce există din nefericire în unele fiinţe umane pe care adevărul le deranjează.

Fragment preluat din lucrarea Unele aspecte cu totul extraordinare şi profund semnificative referitoare la impactul şi la influenţa divină, binefăcătoare, a rugilor colective ce au fost realizate (încă din anul 2010) şi continuă să fie realizate periodic în cadrul şcolii noastre de yoga, de profesor yoga Nicolae Catrina, publicată la Editura Shambala, tiparită la Ganesha Publishing House



Citiţi şi:

Uimitoarele profeţii despre România ale yoghinului indian Gupta Swami

Profeţiile lui SUNDAR SINGH


yogaesoteric
16 noiembrie 2012

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More